ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3234/2022

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară a formulat contestație împotriva rezoluției de clasare nr. 3464/A/05.11.2020 nr. lucrare 20-3571 din 05.11.2020, care i-a fost comunicată după 130 de zile de la data înregistrării, cât și împotriva rezoluției nr. lucrare: C21-255 din 17 februarie 2020, emise de Inspecția Judiciară.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal prin sentința civile nr. 1106 din 8 iulie 2021 a respins excepția lipsei procedurii prealabile, ca neîntemeiată și, totodată, a respins contestația formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva hotărârii instanței de fond recurentul - reclamant A. a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. După o amplă prezentarea a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că sentința a fost pronunțată la data de 08.07.2021 și i-a fost comunicată reclamantului la data de 17.11.2021, după mai bine de 4 luni de zile cu încălcarea termenului imperativ de "cel mult 30 zile … ", de la data pronunțării judecătorul fondului nesocotind dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 cu referire la art. 426 alin. (3) și (5) și art. 174 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., deoarece instanța de fond, deși retine că a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, nu descrie și nici nu analizează punctual în considerentele sentinței înscrisurile avute în vedere la deliberare și depuse la dosar. Recurentul susține că a criticat actele emise de Inspecția Judiciară, respectiv rezoluția de clasare nr. 3464/A/05.11.2020, deoarece i-a fost comunicată după circa 130 de zile de la data înregistrării, numai la insistențele sale repetate la Inspecția Judiciară. În acest sens a depus acte doveditoare, acte pe care instanța de fond a refuzat să le analizeze în considerentele hotărârii, rezoluția de clasare fiind astfel pronunțată cu încălcarea termenului imperativ de 45 zile, prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată. Recurentul mai arată că a criticat rezoluția de clasare, pentru nelegalitate, deoarece documentul comunicat, nu a fost confirmat de Inspectorul Șef, încălcându-se astfel dispozițiile art. 45 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 317/2004 republicată cât și dispozițiile art. 29 alin. (9) din Ordinul nr. 136/2018 emis de șeful Inspecției Judiciare. Deși art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 republicată obligă ca rezoluția de clasare să fie confirmată de inspectorul șef, totuși exemplarul comunicat nu a fost confirmat, astfel încât rezoluția de clasare, încălcând o normă legală imperativă, este lovită de nulitate absolută, iar sub acest aspect instanța de fond a refuzat să se pronunțe. Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv cererile repetate adresate Inspecției Judiciare, pentru comunicarea soluției adoptate în cauză, rezoluția de clasare comunicată și neconfirmată, rezultă că rezoluția de clasare și rezoluția de respingere a plângerii au fost pronunțate cu încălcarea art. 45 alin. (3) teza a II-a, și art. 45 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 317/2004 republicată, fiind astfel lovite de nulitate absolută. În opinia recurentului, sentința recurată reține netemeinic și părtinitor, cum că invocarea, motivarea unei hotărâri de către judecători, folosindu-se expresii inadecvate care afectează prestigiul justiției, cum ar fi: "… fructul unor demersuri de ordin vindicativ ale petentului" sau " Orientarea amenzii spre cuantumul maxim s-ar putea justifica doar în viitor", nu ar constitui o abatere disciplinară. Însă, folosirea de către magistrați în hotărârile judecătorești a unor expresii insultătoare la adresa părții, catalogând-o drept persoană răzbunătoare, în afara oricărui temei legal, precum și amenințarea acesteia că în situația formulării în viitor a unei alte cereri de recuzare se va aplica amenda maximă, aceste fapte întrunesc fără dubiu elementele constitutive ale abaterii disciplinare așa cum este reglementată de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004 republicată. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent a apărărilor expuse în întâmpinare intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității" Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obține când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancțiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă. Hotărârea de fond ar putea fi casată în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., doar în situația unei încălcări a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, acestea fiind, în principal, o eventuală nerespectare a dreptului la apărare, a principiului contradictorialitații și a dreptului la un proces echitabil, o încălcare a principiului disponibilității sau a oralității dezbaterilor, aspecte care nu pot fi reținute în cauza de față. Înalta Curte constată că la primul și singurul termen de judecată, la apelul nominal reclamantul a fost lipsă. Față de lipsa părților, dar în considerarea faptului că a fost solicitată judecata cauzei în lipsă, în temeiul art. 411 C. proc. civ., instanța fondului a reținut cauza spre soluționare. Astfel, instanța de fond a judecat cauza pe baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, astfel încât nu se poate pune problema nerespectării dreptului la apărare, a principiului contradictorialitații și a dreptului la un proces echitabil, o încălcare a principiului disponibilității sau a oralității dezbaterilor, cu atât mai mult cu cât reclamantul a depus și răspuns la întâmpinarea Inspecției Judiciare și un set de înscrisuri. În ceea ce privește termenul de comunicare a hotărârii, Înalta Curte reține că aceasta nu se regăsește printre regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, art. 5 al art. 426 C. proc. civ. raportându-se la termenul de redactare și semnare a hotărârii de fond, iar termenul de exercitare al recursului se calculează de la data comunicării motivării, potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., iar nu de la data pronunțării. Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material." Înalta Curte constată că la data de 24.09.2020 a fost înregistrată la Direcția de Inspecție pentru judecători lucrarea nr. 20-3571, având ca obiect sesizarea formulată de petentul A. împotriva membrilor completului de judecată care au pronunțat încheierea nr. 8/27.05.2020 în dosarul nr. x/2018, înregistrat pe rolul Tribunalului Tulcea, sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) și lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată. Prin Rezoluția nr. 3464/A/05.11.2020 s-a dispus clasarea sesizării, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) și lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, vizând pe judecătorii B. și C. din cadrul Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, constatându-se că nu se evidențiază încălcări ale normelor de drept procesual sau material ori ale responsabilităților profesionale, de natură a constitui indicii privind săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată. Plângerea formulată de reclamant împotriva Rezoluției de clasare nr. 3464/A/05.11.2020 a fost respinsă prin Rezoluția inspectorului-șef din data de 17.02.2021. Instanța de fond a analizat pretinsele indicii ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, republicată, reținând că în mod justificat s-a reținut în rezoluția de clasare nr. 3464/A/05.11.2020, în privința expresiilor invocate de reclamant în sesizarea formulată, că argumentele expuse de judecători nu au avut ca scop denigrarea recurentului. Nefiind îndeplinită condiția de la art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, republicată, care impune ca expresiile utilizate să fie "de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat", în mod întemeiat s-a stabilit prin rezoluția de clasare nr. 3404/A/05.11.2020 că, în conținutul încheierii nr. 8/27.05.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, nu au fost identificate aspecte care să se circumscrie abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, republicată. De asemenea, instanța de fond a constatat că prin rezoluția de clasare nr. 3464/A/05.11.2020 s-a analizat, față de argumentele reținute de judecători în motivarea soluției dispuse prin încheierea nr. 8/27.05.2020, dacă există indicii referitoare la exercitarea funcției cu rea credință, cu intenția de a încălca legea, în deplina cunoștință de cauză, în scopul vătămării drepturilor reclamantului, sau al exercitării funcției cu gravă neglijență, prin încălcarea flagrantă a normelor de drept material sau procedural, fără nicio justificare. Constatând că judecătorii au motivat încheierea nr. 8/27.05.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Tulcea, în condițiile prevăzute de art. 425 C. proc. civ., ținând seama de aspectele rezultate din verificările prealabile efectuate și de conținutul abaterii disciplinare, precum și de caracterizarea dată de legiuitori vinovăției în cele două forme sub care se poate săvârși abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, Inspecția Judiciară a concluzionat în mod corect că nu poate fi dispusă declanșarea cercetării disciplinare deoarece nu s-a probat existența vreunei încălcări a drepturilor procesuale ale petentului, și nici nu s-a identificat vreo greșeală a judecătorilor care să poată fi caracterizată ca fiind evidentă și neîndoielnică. Instanța fondului a analizat și documentația avută în vedere de inspectorul judiciar în cadrul verificărilor prealabile efectuate, putându-se observa că în mod justificat s-a apreciat că încheierea nr. 8/27.05.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, cuprinde elementele prevăzute de art. 425 C. proc. civ., fiind prezentate în detaliu motivele de fapt și de drept pentru care a fost admisă în parte cererea de reexaminare a amenzii judiciare și s-a dispus reducerea amenzii judiciare aplicate petentului prin încheierea din ședința Camerei de Consiliu din data de 19.12.2019, de la 1000 RON la 150 RON. Înalta Curte constată că potrivit principiului independenței judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanța de judecată și nici modul de interpretare a probelor administrate. Soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată. Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară: t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală. Înalta Curte reține incidența prevederilor art. 97 din Legea 303/2004, potrivit cărora: "(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare. (2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac". În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural. Rezultă, așadar, că modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susținerilor părților în cauzele deduse judecății excedează competențelor Inspecției judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță. Obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe. Recurentul-reclamant nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare vizând în concret operațiunile de stabilire a situației de fapt, interpretare a normelor juridice și apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activității de judecată și care se subsumează tocmai raționamentului logico-juridic al magistratului. Cu alte cuvinte, stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de judecată, care fac parte din raționamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunță soluțiile judecătorești. Aceste elemente esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege. Atributul esențial al activității de judecată îl reprezintă raționamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situația de fapt. Interpretarea normelor de drept, încuviințarea și coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raționamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență, presiune sau amenințare, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituțional privind independența judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziția constituțională potrivit căreia hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar. Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță. Sublinierea acestui aspect se impune, deoarece considerentele hotărârii reprezintă în esență garanția imparțialității judecătorului, a calității actului de justiție, garanție care a fost asigurată din această perspectivă, judecătorii care au soluționat cererile de apel, pronunțându-se asupra argumentelor invocate de părți, motivarea hotărârii explicând și fundamentând soluția concretizată în dispozitivul deciziei. Reaua-credință presupune intenția frauduloasă a magistratului: ea se manifestă prin încălcarea cu bună știință de către magistrat a normelor de drept material ori procesual, tocmai în scopul de a vătăma drepturi și/sau interese legitime ale unei persoane sau cel puțin magistratul, deși nu urmărește expres, acceptă în mod conștient vătămarea unei persoane. Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi este un element distinct de reaua-credință a magistratului sau de grava neglijență - aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuind a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept. Or, în cauză, nu s-au prezentat și identificat indicii temeinice privind reaua-credință, nici privind grava neglijență a magistratului. Grava neglijență presupune nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil de către magistrat a normelor de drept material ori procesual. Grava neglijență se apreciază, între altele, de exemplu, și în raport de claritatea unor norme juridice ce, în mod vădit, nu mai necesită absolut nicio interpretare sau care au fost deja supuse unei interpretări obligatorii pentru instanțe. Dincolo de aceste aspecte, sunt și alți factori obiectivi de avut în vedere cum sunt, de pildă, volumul de activitate al judecătorului, exercitarea altor atribuții etc. Prin urmare, pentru a vorbi de o gravă neglijență, culpa magistratului ar trebui să nu poată fi scuzabilă. Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.