ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3233/2022

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii anularea Rezoluților de clasare adoptate de Inspecția Judiciară în dosarele nr. x, respectiv y și z, obligarea pârâtelor la aplicarea unor sancțiuni disciplinare procurorilor B. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare precum și a procurorului ierarhic superior al acestuia, pentru exercitarea cu rea-credință a atribuțiilor de serviciu, potrivit art. 100 din Legea nr. 303/2004, pentru încălcarea cu rea-credință a dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. (Ș) și (T) precum și art. 99 1 alin. (1) și (2) din Legea 303/2004 precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1632 din 11.11.2021, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, invocată de acesta și a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, pentru îndeplinirea tardivă a procedurii administrative prealabile, invocată de pârâta Inspecția Judiciară și a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva hotărârii instanței de fond recurentul - reclamant A. a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6, și 8 C. proc. civ. După o amplă prezentarea a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că la termenul de judecată din data de 04.06.2021, a fost pusă în discuția părților excepția inadmisibilității invocate prin întâmpinare, iar instanța de fond a pronunțat o încheiere interlocutorie prin care a fost soluționată această excepție. Astfel, în cuprinsul încheierii de ședință mai sus amintite, s-a reținut că instanța "după deliberare, va respinge excepția inadmisibilității ca neîntemeiată deoarece art. 45 1 din Legea nr. 317/2004 declară admisibilă acțiunea in justiție îndreptată împotriva rezoluției Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare fără a distinge între situațiile în care prin această rezoluție Inspectorul șef a respins plângerea ca neîntemeiată sau ca tardivă așa cum s-a întâmplat în cauza. Desigur că aspectul respingerii ca tardivă urmează să fie examinat pe fondul cauzei fără ca acesta, conform opiniei instanței să aibă influență asupra admisibilității sau inadmisibilității". Prin pronunțarea unei noi soluții asupra excepției inadmisibilității, recurentul consideră că i s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii atacate, fiind incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Recurentul mai susține că în conformitate cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se poate cere casarea unei hotărâri atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. În opinia sa, în cauză, instanța s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității fără să aibă în vedere apărările formulate. Hotărârea atacată nu cuprinde apărările și nici motivele pentru care instanța de fond a înlăturat aceste apărări, nu a ținut cont de ele și nici nu le-a pus, din nou, în discuția contradictorie a părților. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurentul susține că prin hotărârea atacată a fost încălcată autoritatea de lucru judecat. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul arată că având în vedere împrejurarea că plângerea a fost respinsă ca tardivă, iar nu ca neîntemeiată, aceasta nu determină inadmisibilitatea acțiunii formulate împotriva rezoluției inspectorului-șef, prin raportare la dispozițiile legale, care nu disting în funcție de motivele respingerii plângerii. În jurisprudență s-a statuat că "a fost stabilit, cu titlu de principiu, ca rezoluția de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii-Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile". În acest sens s-a pronunțat și instanța de fond la termenul de judecată din data de 04.06.2021. Pe fondul cauzei, recurentul susține că procurorii și-au exercitat funcțiile cu rea-credință: În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor privind strângerea și administrarea probelor recurentul invocă dispozițiile art. 5 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora în virtutea rolului activ și în vederea aflării adevărului "organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului". Astfel, organele de urmărire penală aveau obligația să strângă și să administreze probe, neavând relevanță dacă reclamantul formula sau nu o cerere de probe. Prin urmare, prin simplul fapt că nu s-au formulat cereri cu privire la administrarea anumitor probe nu se poate trage concluzia că organele de cercetare penală au administrat toate probele utile și necesare pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. În cuprinsul Rezoluției nr. x/2018 emisă de către Direcția de inspecție judiciară pentru procurori, în data de 03.05.2018 s-a reținut că "particularizat speței, se constată nesocotirea prevederilor conținute în art. 316 alin. (1) teza finală din C. proc. pen., privind necomunicarea către petent a unei copii a referatului organului de cercetare penală, în condițiile în care ordonanța prin care s-a dispus clasarea, nu cuprinde motivele de fapt și de drept". Astfel, în mod greșit, s-a reținut în cuprinsul rezoluției mai sus amintite că "procurorul de caz nu poate fi sancționat disciplinar, pentru inadvertența materială, ce a fost semnalată de către petent în mod justificat în sensul constatării acesteia, dar fiind relevant faptul neîntrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare în analiză sub aspectul laturii subiective". Raportat la întreaga manieră în care au fost instrumentate plângerile penale formulate, este evident că faptele procurorilor au fost săvârșite cu intenție directă, în scopul favorizării unei persoane. Dreptul la inviolabilitatea domiciliului este prevăzut și de legea fundamentală. Astfe,l în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (1) din Constituție, domiciliul și reședința unei persoane sunt inviolabile, iar situațiile în care se poate pătrunde în domiciliul sau reședința unei persoane fără acordul acesteia sunt expres și limitativ prevăzute de lege. Prin instrumentarea cauzei cu rea-credință de către procurorii de caz, care au interpretat și aplicat legea după bunul plac, se acceptă ideea că dreptul la inviolabilitatea domiciliului poate fi încălcat, oricine putând săvârși infracțiunea de violare de domiciliu (mai ales dacă este o persoană influentă pe plan local/național), fără să se supună rigorilor legii. În susținerea recursului sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimații Inspecția Judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent a apărărilor expuse în întâmpinările intimaților, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității" Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obține când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancțiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă. Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. "când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat" Una dintre criticile formulate de recurent constă în faptul că la termenul de judecată din data de 04.06.2021 ar fi fost pusă în discuție excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare, iar instanța de fond s-ar fi pronunțat pe această excepție și ar fi respins-o ca neîntemeiată. În realitate prin încheierea de ședință pronunțată de Curtea de Apel București la termenul din data de 04.06.2021 în dosarul nr. x/2020 instanța a amânat cauza și a acordat un nou termen de judecată la 17.09.2021 pentru formularea în scris a cererii de intervenție accesorie formulată de C.. Prin urmare, instanța de fond, la termenul din 04.06.2021 nu a pronunțat o încheiere de ședință interlocutorie, prin care să soluționeze excepția inadmisibilității acțiunii, astfel cum în mod eronat susține recurentul. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material." Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul a formulat plângere la Inspecția judiciară înregistrată sub nr. de lucrare y privind modul de instrumentare și soluționare a dosarului nr. x/2016 de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare. Prin rezoluția nr. 4039/A/2019 a fost clasată sesizarea pe motiv că nu au fost identificate elemente din care să reiasă comiterea unei abateri disciplinare de către magistrați. Împotriva acestei rezoluții, recurentul-reclamant a formulat plângere la Inspectorul-șef. Prin rezoluția Inspectorului-șef cu nr. de lucrare x, a fost respinsă plângerea formulată de petentul A., pe motiv că aceasta a fost formulată în afara termenului de 15 zile prevăzut de lege, în conformitate cu dispozițiile art. 45 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004. Înalta Curte consideră că prima etapă a verificărilor prealabile în cadrul procedurilor în fața Inspecției judiciare se poate finaliza cu clasarea sesizării în baza art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, dacă se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. Potrivit dispozițiilor art. 45 1 , text introdus prin Legea nr. 234/2018 de la data de 11.10.2018, împotriva rezoluției de clasare prevăzute de art. 45 alin. (4), autorul sesizării poate formula plângere, adresată inspectorului-șef, în termen de 15 zile de la comunicare, care se soluționează de acesta în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecția Judiciară. Conform art. 45 1 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, rezoluția inspectorului-șef prin care au fost respinse plângerea și rezoluția de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, iar potrivit art. 45 1 alin. (6) hotărârea Curții de Apel București poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în termen de 15 zile de la comunicare. Înalta Curte constată că instanța de fond temeinic și legal a reținut că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv Confirmarea de Primire întocmită de Poșta Română, recurentului-reclamant i-a fost comunicată rezoluția de clasare nr. 4039/A/2019 la data de 24 decembrie 2019, iar plângerea împotriva rezoluției de clasare a fost formulată la data de 31 ianuarie 2020, fiind în mod evident depășit termenul de 15 zile de la data comunicării. Astfel fiind, în mod corect s-a apreciat că nu se poate reține că această plângere ar putea echivala unei îndepliniri valabile a procedurii prealabile, având în vedere că tardivitatea formulării a împiedicat analizarea pe fond a acesteia, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 193 alin. (1) din C. proc. civ. Constatând că recurentul-reclamant nu a parcurs procedura prealabilă cu respectarea tuturor cerințelor impuse de dispozițiile legale, Curtea de Apel București în mod corect a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta Inspecția Judiciară, pentru îndeplinirea tardivă a procedurii prealabile și a respins cererea reclamantului, ca inadmisibilă. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală. Având în vedere soluția pronunțată, Înalta Curte va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurent.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.