Decizia nr. 3221/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamantul Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în contradictoriu cu pârâtul A. a solicitat desființarea Hotărârii nr. 4/21.02.2020 pronunțate de Comisia Superioara de Disciplină în dosarul nr. x/2018, trimiterea/reținerea cauzei spre rejudecare sau menținerea ca temeinică și legală a hotărârii Consiliului de Disciplină nr. 4/2019.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 267 din 29 septembrie 2020, a respins cererea formulată de reclamantul Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin Președinte, în contradictoriu cu pârâtul A., ca inadmisibilă, și a luat act că pârâtul își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că excepția invocată de instanța de fond este neîntemeiată și nelegală întrucât în cauză, în conformitate cu prevederile art. 48 alin. (1) din Legea 188/2000 coroborate cu prevederile art. 67 din Regulamentul de aplicare a Legii 188/2000, părți sunt Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești și executorul judecătoresc sancționat. Hotărârea Curții de Apel Timișoara este nelegală întrucât s-a pronunțat doar pe excepție fără a intra în cercetarea fondului. În opinia recurentei, instanța însăși avea posibilitatea, din oficiu, să citeze Comisia Superioară de Disciplină, dacă a considerat prezența acesteia imperios necesară. Comisia Superioara de Disciplina este constituită în conformitate cu prevederile art. 32 lit. d) din Legea 188/2000 și funcționează în temeiul art. 76 din Regulamentul de aplicare a Legii, art. 18 alin. (1), lit. d) și k) și art. 55 alin. (3) și (4) din Stătutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc ca organism profesional fără personalitate juridică. Comisia Superioară de Disciplină nu are calitate procesuală, iar hotărârile pronunțate de aceasta nu îndeplinesc condițiile unui act administrativ în sensul prevăzut de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. De altfel, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești a susținut și susține în mod constant lipsa calității procesuale pasive în cadrul căilor de atac promovate de părțile din acțiunile disciplinare, în temeiul art. 48 alin. (5) din Legea 188/2000, coroborat cu art. 67 din Regulamentul de aplicare. Însăși instanțele de judecată admit în mod curent lipsa calității procesuale a Comisiei Superioare de Disciplină. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară, precum și decizii pronunțate de Curțile de apel din țară.

Apărările formulate în cauză Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a invocat în prealabil, excepția lipsei dovezii calității de reprezentat a Președintelui Colegiului Director al Camerei Executorilor Judecătorești și excepția lipsei calității procesuale active a recurentei Comisia de Disciplină, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Recurentul-reclamant Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în contradictoriu cu pârâtul A. a solicitat desființarea Hotărârii nr. 4/21.02.2020 pronunțate de Comisia Superioara de Disciplina în dosarul nr. x/2018, trimiterea/reținerea cauzei spre rejudecare sau menținerea ca temeinică și legală a hotărârii Consiliului de Disciplină nr. 4/2019 În cauză, instanța de fond a pus în discuția părților necesitatea introducerii în proces a emitentului actului administrativ contestat, respectiv Comisia Superioară de Disciplină de pe lângă Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România, dar nici una dintre acestea nu au arătat că ar înțelege să completeze cadrul procesual pasiv în sensul indicat, reclamantul învederând că, potrivit art. 48 alin. (5) din Legea nr. 188/2000 coroborat cu art. 76 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, Comisia Superioară de Disciplină îndeplinește atribuțiile de instanță administrativă profesională la nivelul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România, fără a avea calitate procesuală. Astfel fiind, instanța de fond a apreciat că judecarea litigiului nu s-ar putea realiza fără participarea emitentului actului a cărui legalitate și temeinicie fac obiectul acțiunii. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a Comisiei Superioară de Disciplină, Înalta Curte constată că potrivit cererii de chemare în judecată, reclamantul Colegiul Director l-a chemat în judecată pe pârâtul A.. Conform art. 458 C. proc. civ.: "Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afara de cazul în care, potrivit legii acest drept îl au și alte organe sau persoane". Înalta Curte reține că, în cauză, Comisia Superioară de Disciplină nu a avut calitatea de parte, prin urmare, nu putea promova calea de atac a recursului. Apreciind că recurenta Comisia Superioară de Disciplină nu are calitate procesuală activă, Înalta Curte va admite excepția și, pe cale de consecință, va respinge recursul, ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală activă. În ceea ce privește recursul declarat de Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești Contrar celor reținute, instanța de fond nu putea introduce în cauză, din oficiu, Comisia Superioară de Disciplină din cadrul U.N.E.J. Potrivit art. 78 alin. (2) C. proc. civ., dacă judecătorul cauzei consideră că pentru soluționarea cauzei este necesară introducerea unui terț (în cazul de față emitentul actului administrativ contestat), iar părțile se împotrivesc, instanța nu poate decât să respingă cererea, fără să intre în cercetarea fondului. Înalta Curte constată că, deși ambele părți au fost chestionate cu privire la necesitatea introducerii Comisei Superioare în cauză, niciuna dintre părți nu a fost de acord cu acest aspect. Colegiul Director a motivat că nu este de acord cu introducerea în cauză a Comisei Superioare deoarece aceasta nu ar avea calitate procesuală, neputând sta în judecată. Așa cum a arătat și judecătorul fondului, Înalta Curte a statuat, în repetate rânduri, faptul că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanță personalitatea juridică, ci capacitatea administrativă de a emite acte administrative în condițiile legii. De asemenea, conform art. 16 1 din Legea nr. 554/2004: "Când raportul juridic dedus judecății o impune, instanța de contencios administrativ va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altei persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului și instanța apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, aceasta va respinge cererea fără a se pronunța în fond". Înalta Curte constată că instanța de fond în mod temeinic și legal a reținut ca nefirească lipsa tocmai a celui care a pronunțat actul administrativ ce face obiectul controlului de legalitate, în condițiile în care acesta este cel mai în măsură a-și exprima apărările pentru menținerea lui, motiv pentru care a respins cererea, ca inadmisibilă. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală. În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul la plata sumei de 6.850,59 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.