ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4260/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4260/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 28 septembrie 2022
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020/a1, reclamantul A. a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii civile nr. 45 din 13.08.2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2020, prin care s-a dispus anularea cererii sale de chemare în judecată pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina sa.
Prin încheierea civilă nr. 59 din 22 octombrie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de reexaminare formulată de reclamantul A. împotriva încheierii civile nr. 45 din 13.08.2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2020.
Cererea de recurs
Împotriva încheierii civile nr. 59 din 22 octombrie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A..
La termenul de judecată din 6 octombrie 2021, Înalta Curte, constatând că părțile nu s-au prezentat la strigarea cauzei și nici nu au solicitat judecarea în lipsă, a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.
Constatând că până la data de 12.05.2022, niciuna dintre părți nu a solicitat repunerea cauzei pe rol și nici nu s-a îndeplinit vreun act de procedură în cauză, Înalta Curte a repus cauza pe rol și a fixat termen de judecată la data de 28.09.2022, cu citarea părților, în vederea discutării excepției perimării cererii de recurs.
Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând excepția perimării cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.:
"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.
(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."
De asemenea, potrivit art. 417 C. proc. civ. "perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes."
În conformitate cu dispozițiile art. 420 alin. (1) din C. proc. civ.:, Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate."
Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni din culpa părților.
Încheierea de ședință din 6 octombrie 2021, prin care s-a dispus suspendarea judecății pentru lipsa părților, reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 6 aprilie 2022.
Totodată, se constată că părțile interesate în continuarea judecății nu au formulat înăuntrul termenului de perimare nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 din C. proc. civ., și nu au făcut dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.
Ca atare, constatând că de la data de 6 octombrie 2021, cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din motive imputabile părților, fără să se mai îndeplinească niciun act de procedură în vederea judecării cererii, care să întrerupă termenul de perimare, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 420 alin. (1) din C. proc. civ. și va constata, din oficiu, perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii civile nr. 59 din 22 octombrie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 septembrie 2022.