ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3050/2022

Ședința publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la 23.06.2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Inspecția Judiciară, a solicitat anularea rezoluției de clasare nr. C 20-656/12.06.2020, precum și anularea rezoluției Inspectorului Șef al IJ și trimiterea dosarului la pârâtă pentru completarea verificărilor.

Prin sentința civilă nr. 1035/2020 din 20 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia.

În motivarea recursului, a arătat că a probat în fața instanței de fond caracteristicile lipsei de onestitate în exercitarea profesiei de către magistrat, totodată și superficialitatea cu care a fost tratată speța la Inspecția Judiciară și în fața instanței de fond.

În opinia recurentei, primul motiv de casare vizează faptul că în dosarul de fond se susține de către pârâtă faptul că verificările au fost făcute din Ecris în ceea ce privește audierea minorului. Din Ecris nu va reieși dacă minorul a fost audiat corect sau incorect, astfel că recurenta a solicitat să se facă verificări dacă un judecător avea dreptul să audieze minorul singur.

A susținut recurenta că nu a cerut modalitatea concretă de soluționare a dosarului, ci doar a adus la cunoștință aspecte legate de comportamentul procedural sau procesual al magistratului care a audiat minorul fără să respecte articole sau alte legi în acest sens.

A arătat recurenta că a dorit să sesizeze neîndeplinirea corespunzătoare a îndatoririlor de serviciu de către magistrat, nu să pună în discuție soluția pronunțată la fond, nici să nesocotească principiul independenței judecătorului.

Al doilea motiv de recurs vizează faptul că în dosarul de fond se susține de către Inspecția Judiciară faptul că verificările au fost efectuate de pe Ecris cu privire la consemnarea corectă a dispozițiilor art. 358 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de control judiciar cu o acțiune prin care a solicitat anularea rezoluției de clasare nr. C 20-656/12.06.2020, precum și anularea rezoluției Inspectorului Șef al IJ și trimiterea dosarului la pârâtă pentru completarea verificărilor.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat în mod temeinic și legal că, potrivit principiului independenței judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura stabilirea situației de fapt pe baza probatoriului administrat în cauză, interpretarea probelor, aprecierea asupra apărărilor și susținerile părților expuse în actele de procedură, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, aprecierea asupra relevanței diferitelor probe administrate în cauză.

Soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte reține incidența prevederilor art. 97 din Legea 303/2004, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural.

Rezultă, așadar, că modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susținerilor părților în cauzele deduse judecății excedează competențelor Inspecției judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță.

Înalta Curte apreciază că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție sau din gravă neglijență a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

În acest context, în mod corect a apreciat prima instanță că toate susținerile reclamantei reprezintă critici cu privire la legalitatea și modul de administrare a unor mijloace de probă, precum și cu privire la soluția pronunțată în cauză în baza respectivelor probe, aspecte care țin exclusiv de aprecierea instanței de judecată și care pot fi verificate sub aspectul legalității numai prin promovarea căilor de atac prevăzute de lege.

În cauză, recurenta nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare fiind, de fapt, critici ale raționamentului logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate. În concret, au fost invocate aspecte privind nemulțumirile părții cu privire la modul de instrumentare a dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Cornetu, nemulțumiri vizând:

- legalitatea administrării unei probe: s-a susținut că audierea minorului s-a făcut la data de 24.09.2019 judecătorul cauzei a audiat singur minorul, fără prezența altei persoane "lucru interzis de legile în vigoare";

- legalitatea aplicării sau nu a unor sancțiuni procedurale: s-a susținut că la administrarea probei cu interogatoriu a lipsit paratul, însă instanța nu a "făcut nicio aplicare legală a lipsei acestuia de la interogatoriu";

- modul de interpretare și valorificare a mijloacelor de probă administrate, la soluționarea litigiului cu care magistratul a fost învestit: s-a susținut că declarația minorului "a fost folosită de instanță sub alte aspecte decât cele consemnate"; partea a exprimat nemulțumirea sa privind modul în care instanța a interpretat și valorificat declarația martorei și declarația minorului.

Stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de judecată, care fac parte din raționamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunță soluțiile judecătorești. Aceste elemente esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Înalta Curte are în vedere faptul că atributul esențial al activității de judecată îl reprezintă raționamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situația de fapt.

Interpretarea normelor de drept, încuviințarea și coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raționamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență, presiune sau amenințare, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituțional privind independența judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziția constituțională potrivit căreia hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că a fost invocat formal, nefiind formulate argumente distincte privind incidența acestui motiv de casare.

În concluzie, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1035/2020 din 20 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1035/2020 din 20 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 26 mai 2022.