ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3047/2022

Ședința publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 09.02.2016 sub nr. x/2016, reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică Tehnică - IFT Iași a chemat în judecată pe pârâții: ANAF- Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor; ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii și ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, solicitând instanței:

Prin cererea înregistrată la data de 28.12.2016 pe rolul Tribunalului Iași, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică Tehnică - IFT Iași a chemat în judecată Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii și Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași, solicitând instanței:

1) anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 3938/29.11.2016 emise de către DGRFP Iași privind soluționarea contestației ce a fost înregistrată sub nr. x la data de 11 august 2016, contestație formulată de Institut împotriva deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/12.07.2016 emisă de ACM Iași;

2) anularea parțială a deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/12.07.2016 emise de ACM Iași în ceea ce privește obligațiile de plată accesorii stabilite în legătură cu decizia de impunere nr. x/28.03.2016;

3) exonerarea reclamantei de la plata obligațiilor fiscale accesorii în cuantum de 93.901 RON;

4) obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 13.11.2017 pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare a chemat în judecată pe pârâții ANAF-DGRFP Iași - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii și ANAF- DRGFP Iași, solicitând instanței:

1) anularea parțială a deciziei nr. 5783/12.10.2017 privind soluționarea contestației fiscale formulate de către IFT Iași în ceea ce privește suma de 667.912 reprezentând penalități de întârziere aferente TVA;

2) anularea deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 78/15.02.2017 emise de către ACM Iași și comunicată Institutului în data de 19.06.2017 în ceea ce privește accesoriile calculate în legătură cu decizia de impunere xnr. 9/28.03.2016.

3) obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 23.03.2017 Tribunalul Iași, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de conexitate și a reunit cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2016 la dosarul nr. x/2016 de pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea din data de 25.04.2018 Tribunalul Iași, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de conexitate și a reunit cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2017 la dosarul nr. x/2016 de pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea din data de 13.10.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei calității procesual pasive a și excepțiile inadmisibilității, invocate de pârâte, prin întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 1565 din 23 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea principală privind pe reclamantul Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică Tehnică - IFT IAȘI, în contradictoriu cu pârâții ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii, ANAF- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.

A fost anulată decizia de soluționare a contestației nr. 256/11.10.2016 emisă de DGSC și, pe cale de consecință, au fost anulate decizia de impunere nr. x/28.03.2016 emisă de DGRFP Iași, dispoziția privind măsurile stabilite de inspecția fiscală nr. x/28.03.2016 și raportul de inspecție fiscală nr. x/28.03.2016.

A fost anulată decizia de soluționare a contestației nr. 3906/21.11.2016 emise de către DGRFP Iași-Serviciul Soluționare Contestații, respectiv a deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/19.04.2016 emise de ACM Iași.

A fost exonerată reclamanta de la plata obligațiilor fiscale suplimentare stabilite prin actele administrativ fiscale anulate și obligate pârâtele la rambursarea sumei de 507.781 RON, conform decontului de TVA.

Au fost admise cererile conexe.

Au fost anulate decizia de soluționare a contestației nr. 3938/29.11.2016 emisă de DGRFP Iași și parțial decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/12.07.2016 emisă de ACM Iași.

A fost anulată parțial decizia de soluționare a contestației nr. 5783/12.10.2017 și decizia referitoare la obligațiile fiscale accesorii nr. 78/15.02.2017 în ce privește accesoriile calculate în legătură cu decizia de impunere F IS nr. 9/28.03.2016.

Au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 17.850 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (850 RON taxă de timbru, 7000 RON onorariu experți, și 10.000 RON onorariu avocațial redus conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.).

3.1 Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat recurs împotriva sentinței și împotriva încheierii din 13.10.2017, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile și încheierii recurate în sensul admiterii excepțiilor invocate și respingerii acțiunii în totalitate ca neîntemeiată.

Recurenta a invocat următoarele motive:

- împrejurarea că instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive față de capătul de cerere referitor la rambursarea sumei de 507781 RON;

- împrejurarea că instanța de fond a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea dispoziției de măsuri nr. 30312/28.03.2016;

- împrejurarea că instanța de fond a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind rambursarea sumei de 507781 RON;

- împrejurarea că instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește solicitarea de anulare a deciziei de impunere nr. x/28.03.2016, a raportului de inspecție fiscală nr. x/28.03.2016, a dispoziției privind măsurile stabilite de inspecția fiscală nr. x/28.03.2016.

A apreciat recurenta că instanța de fond și-a argumentat hotărârea pronunțată prin însușirea în întregime a susținerilor intimatei și a concluziilor raportului de expertiză, fără a ține cont de apărările și obiecțiunile recurentei și fără a arăta motivele pentru care acestea au fost înlăturate.

A mai susținut că instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, a pct. 1 și 2 din OMFP nr. 1899/2004, art. 168 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, art. 126 alin. (1) și art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, art. 75 alin. (1) din O.G. nr. 57/2002.

Recurenta a criticat hotărârea instanței de fond și cu privire la obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 451-453 din C. proc. civ., în sensul că, în speță, condiția cuantumului rezonabil al cheltuielilor de judecată nu este îndeplinită.

3.2 Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a declarat recurs întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și, după rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivare, recurenta a arătat că motivele reținute de instanța de fond sunt contradictorii și străine de natura pricinii, că instanța de fond și-a însușit în întregime susținerile reclamantei și nu și-a exprimat în considerentele hotărârii recurate propriile convingeri și rațiuni pe care și-a întemeiat soluția din disozitivul sentinței recurate, ceea ce echivalează cu lipsa motivării hotărârii.

A apreciat recurenta că anularea actelor administrative atacate de către instanța de fond este nelegală, reiterând susținerile prezentate la fond.

A mai arătat recurenta că admiterea de către instanța de fond a acțiunii promovate de reclamantă este nelegală potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Totodată, în opinia recurentei, instanța de fond a încălcat următoarele prevederi legale: art. 145 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, art. 150 alin. (2) din Codul fiscal, art. 157 din Codul fiscal.

Referitor la cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, recurenta a invocat prevederile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. și a arătat că la stabilirea cuantumului acestora se impune a se ține seama de gradul de complexitate a speței și de efortul concret al apărătorului reclamantei.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", instanța de control judiciar reține că este nefondat.

Recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală a apreciat că instanța de fond și-a argumentat hotărârea pronunțată prin însușirea în întregime a susținerilor intimatei-reclamante și a concluziilor raportului de expertiză, fără a ține cont de apărările și obiecțiunile sale și fără a arăta motivele pentru care acestea au fost înlăturate.

Recurenta DGRFP a arătat că motivele reținute de instanța de fond sunt contradictorii și străine de natura pricinii, precum și faptul că instanța de fond și-a însușit în întregime susținerile reclamantei și nu și-a exprimat în considerentele hotărârii recurate propriile convingeri și rațiuni pe care și-a întemeiat soluția din dispozitiv, ceea ce echivalează cu lipsa motivării hotărârii.

Examinând considerentele sentinței, raportat și la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", Înalta Curte constată că hotărârea recurată este motivată.

Instanța de fond a reținut situația de fapt și a expus concret argumentele de fapt și de drept pentru care a apreciat temeinicia cererii de chemare în judecată, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Obligația de motivare nu impune o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susținere a părților, ci expunerea raționamentului juridic care a determinat aprecierea și convingerea judecătorului pentru soluția pronunțată. Judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument și fiecărei susțineri invocate de părți, acestea putând fi grupate și analizate raportat la motivul de nelegalitate a actului administrativ căruia i se circumscriu.

Totodată, împrejurarea că instanța de fond nu și-a însușit argumentele pârâtelor nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., pentru că acest text legal are în vedere argumentarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, respectiv de motivele invocate de părți prin căile procesuale reglementate de lege și nu de cele invocate de reclamantă.

O soluție sau alta a instanței de fond presupune preluarea filtrată, totală sau parțială a argumentelor unei părți în conflictul judiciar dedus judecății și înlăturarea explicită sau implicită a argumentației celeilalte părți, astfel că admiterea acțiunii reclamantei s-a întemeiat pe argumentele invocate de această parte, însușite de instanța de fond, iar susținerile pârâtelor au fost apreciate, în consecință, nefondate.

Prin urmare, este nefondată această critică de nelegalitate adusă sentinței.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de recurente, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 din C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 punctele 1-8 din C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Prevederile legale menționate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor în raport de soluția instanței de fond, astfel că indicarea de către recurente a dispozițiilor legale prepusus a fi încălcate sau aplicate greșit de instanța de fond, fără a circumstanția criticile sub acest aspect, ci doar a reda fidel susținerile din întâmpinările depuse la fondul cauzei nu satisface această cerință.

O atare critică ar fi presupus, după identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei, prezentarea și demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererilor de recurs.

Practic, memoriile de recurs nu reprezintă altceva decât reluarea aspectelor cuprinse în întâmpinările depuse la dosarul cauzei, aspecte reiterate în fața instanței de fond.

Astfel, cu privire la recursul declarat de ANAF, instanța de control judiciar reține că susținerile sunt copiate fidel din întâmpinarea aflată la dosar fond, iar cu privire la recursul DGRFP din întâmpinarea aflată la dosar fond.

Totodată, prevalându-se de motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., recurentele critică faptul obligării la plata cheltuielilor de judecată, față de reclamantă.

Înalta Curte amintește că, prin Decizia nr. 3/2020 dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție-completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a apreciat că "stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face (…). În aceste condiții, proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat, reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, neputând fi analizată pe calea recursului".

În consecință, această critică nu se încadrează la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., indicat de către recurentele-pârâte, astfel că nu poate face obiectul analizei instanței de control judiciar, din perspectiva cuantumului cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește contestarea însăși a obligării recurentei-pârâte DGRFP Iași la suportarea unor astfel de cheltuieli, se impune a se preciza cu prioritate că, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Astfel, fundamentul plății cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală care este dovedită prin pierderea procesului, critica recurentei fiind neîntemeiată din această perspectivă.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat nici motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de recurentele-pârâte.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de ANAF-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor împotriva încheierii de ședință din 13 octombrie 2017 și împotriva sentinței civile nr. 1565 din 23 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Va respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de ANAF-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor împotriva încheierii de ședință din 13 octombrie 2017 și împotriva sentinței civile nr. 1565 din 23 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 26 mai 2022.