ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3041/2022

Ședința publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 29.11.2019, sub nr. de dosar x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, a solicitat instanței anularea hotărârii nr. 16801/29.10.2019, cu consecința obligării pârâtei Casa Județeană de Pensii Bihor - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000, la recunoașterea calității sale de beneficiar al Legii nr. 189/2000 pentru perioada 09.09.1943 - 31.12.1945.

Prin sentința nr. 54/CA/6.02.2020, Tribunalul Bihor a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâta în favoarea Curții de Apel Oradea.

Prin sentința civilă nr. 63/CA/2020-P.I. din 3 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia.

În motivarea recursului, a arătat că hotărârea instanței de fond este pronunțată cu o greșită apreciere a ansamblului materialului probator și o greșită aplicare a normelor de drept material.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 189/2000, dovedirea calității de persoană persecutată din motive etnice care a fost obligată să părăsească localitatea se face atât prin acte oficiale eliberate de către organele competente, cât și prin orice alte mijloace de probă prevăzute de lege. Instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere probele testimoniale administrate la dosar. Totodată, deși s-au făcut demersuri la toate organele competente, nu există un răspuns al acestora din care să reiasă fără putință de tăgadă că reclamantul nu a avut calitatea de refugiat. În numeroase situații nu a existat la momentul cedării Transilvaniei de Nord Vest o evidență clară și completă a persoanelor refugiate, astfel că la analizarea acestor cereri ar trebui să se aibă în vedere orice mijloc de probă.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea hotărârii nr. 16801/29.10.2019, cu consecința obligării pârâtei Casa Județeană de Pensii Bihor - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000, la recunoașterea calității sale de beneficiar al Legii nr. 189/2000 pentru perioada 09.09.1943 - 31.12.1945.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Recurentul a criticat sentința instanței de fond, arătând că, potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 189/2000, dovedirea calității de persoană persecutată din motive etnice care a fost obligată să părăsească localitatea se face atât prin acte oficiale eliberate de către organele competente, cât și prin orice alte mijloace de probă prevăzute de lege. Astfel, în opinia recurentului, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere probele testimoniale administrate la dosar.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 189/2000, "(1) Beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român**), care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: (…) c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate; (…)"

Potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 189/2000, "Dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale, eliberate în termen de 30 de zile, la cerere, de către organele competente, sau prin orice mijloc de probă prevăzut de lege (…)."

Instanța de fond a constatat că, în lipsa înscrisurilor oficiale din care să rezulte calitatea de persoană refugiată a reclamantului, perioada refugiului, data refugiului, membrii familiei cu care s-a refugiat, precum și persecuțiile etnice suferite, în mod corect a stabilit pârâta că nu s-a făcut dovada unei persecuții din motive etnice și nici a situației de refugiu în altă localitate, astfel cum prevede art. 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Astfel, instanța de fond a avut în vedere că din Adeverința nr. x/30.07.2019, eliberată de Arhivele Naționale - Serviciul Județean Bihor, rezultă că mama reclamantului, numita B., nu figurează în evidențe în perioada 1943-1945 ca persoană refugiată din teritoriul României cedat Ungariei în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940.

Comuna Țețchea, prin Adeverința nr. x/09.09.2019, a arătat că nu are în evidență documente din care să rezulte persoane având calitatea de refugiat în și din comuna Țețchea, în perioada 1940-1945.

Totodată, din Adeverința nr. x/09.09.2019, eliberată de Comuna Șuncuiuș, a rezultat că reclamantul nu figurează în evidențe ca refugiat în perioada octombrie 1940- martie 1945.

În ceea ce privește proba testimonială la care face referire recurentul-reclamant, a reținut instanța de fond că nu se coroborează cu restul probelor administrate, iar parte din acestea din urmă contrazic susținerile reclamantului, cum e cazul Adeverinței nr. x/05.09.2019, eliberată de Parohia Ortodoxă Română Picleu, din care rezultă că recurentul-reclamant a fost botezat în satul natal la 14.10.1943, ulterior datei de la care susține că a fost refugiat.

Înalta Curte reține că susținerile recurentului-pârât sunt neîntemeiate și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei, întrucât în speță nu s-a făcut dovada unei persecuții din motive etnice și nici a situației de refugiu în altă localitate, astfel cum prevede art. 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 189/2000. Totodată, nu s-a identificat nici aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor legale privind forța probantă a probatoriilor administrate.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 63/CA/2020-P.I. din 3 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 63/CA/2020-P.I. din 3 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 26 mai 2022.