ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 304/2022

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Rezoluției de clasare nr. x/2018 din data de 26.09.2018 dispusă de Inspecția Judiciară și obligarea pârâtei să admită sesizarea prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a C.S.M.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 1291 din 3.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vlll-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018 a fost respinsă ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs recurentul-reclamant A., apreciind că sentința recurată este nelegală.

Recurentul a criticat, în esență, rezoluția în litigiu pentru faptul că inspectorul de caz nu a efectuat verificările solicitate prin sesizarea adresată autorității administrative în conformitate cu Ghidul CSM, nu a constatat realitatea susținerilor sale cu privire la exercitarea funcției cu rea credință și gravă neglijență de către magistrații procurori verificați atunci când au dispus/confirmat măsura punerii în mișcare a acțiunii penale, a măsurii preventive a controlului judiciar, încălcarea dreptului la apărare prin neîncunoștiințarea statutului în dosar și stadiul de soluționare, tergiversarea soluționării acestuia instrumentat prin echipe mixte cu ofițeri acoperiți din SRI și MAI.

Recurentul a mai arătat că inculparea sa se bazează pe o greșită aplicare a legii penale, întrucât, în opinia sa, nevinovăția penală este dovedită printr-o hotărâre pronunțată de instanța de contencios administrativ, care atestă că deciziile pe care le-a luat în calitate de manager, și care constituie elementul material al infracțiunii pentru care este inculpat, au fost corecte. În opinia recurentului, această hotărâre ar trebui să conducă, în mod automat, la pronunțarea unei soluții prin care procurorul să constate nevinovăția sa or, procurorul tergiversează pronunțarea unei soluții în dosarul său.

Cu privire la procurorul B. recurentul arată că acesta, în calitate de procuror șef al secției de combatere a corupției, i-a respins plângerile pe care le-a formulat împotriva actelor procurorului și nu a dispus, din oficiu, revocarea măsurii preventive a controlului judiciar, deși aceasta era vădit nelegală.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În cauza de față, Curtea de Apel București prin sentința recurată în mod corect a apreciat că actul administrativ contestat este legal, iar susținerile formulate în cauză sunt neîntemeiate.

Astfel s-a reținut că recurentul a criticat rezoluția în litigiu pentru faptul că inspectorul de caz nu a efectuat verificările solicitate prin sesizarea adresată autorității administrative în conformitate cu Ghidul CSM, nu a constatat realitatea susținerilor sale cu privire la exercitarea funcției cu rea credință și gravă neglijență de către magistrații procurori verificați atunci când au dispus/confirmat măsura punerii în mișcare a acțiunii penale, a măsurii preventive a controlului judiciar, încălcarea dreptului la apărare prin neîncunoștințarea statutului în dosar și stadiul de soluționare, tergiversarea soluționării acestuia instrumentat prin echipe mixte cu ofițeri acoperiți din SRI și MAI.

Referitor la critica privind efectuarea verificării prealabile, în mod întemeiat instanța de fond a reținut că în cauză au fost respectate cerințele procedurale instituite de HCSM nr. 1027/2012 prin care s-a adoptat Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, adică art. 12-14.

Totodată, în mod corect a apreciat Curtea de Apel că pretențiile recurentului ca Inspecția Judiciară să facă un adevărat "audit" al activității parchetului în cauza sa, dincolo de aspectele punctual reclamate, sunt în afara oricărui temei legal.

Mai mult decât atât, inspectorul de caz a solicitat relații DNA după cum rezultă din pct. 2 al rezoluției dar și din dosarul administrativ depus la dosarul cauzei.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentului, instanța de fond a constatat că autoritatea administrativă intimată, prin inspectorul de caz, a examinat sesizarea recurentului în concordanță cu atribuțiile, competențele și dispozițiile legale ce îi conferă acest drept.

Referitor la susținerile recurentului cu privire la măsurile dispuse în dosarul său de magistrații procurori, în mod corect inspectorul de caz a avut în vedere că, în ceea ce privește soluțiile adoptate de parchet Inspecția Judiciara nu are competența de a verifica nici măsurile luate și nici soluțiile adoptate de procuror, întrucât s-ar încălca principiul independenței magistratului, consacrat în art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată, cu excepția situației în care procurorii își exercită funcția cu rea credință sau gravă neglijență, ceea ce nu a rezultat din verificări în situația de față.

Prin hotărârea atacată instanța de fond a subliniat că Inspecția Judiciară nu poate îndeplini rolul unei "suprainstanțe de control judiciar", care să analizeze, în cadrul unor verificări de natură strict administrativă, rezultatul activității procurorului, în ipoteza în care partea reclamantă este nemulțumită de modalitatea, diferită de a sa, în care procurorul a interpretat și aplicat normele legale materiale sau procedurale pe parcursul soluționării dosarului.

Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic și cărora le lipsește orice justificare, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale.

Astfel, în raport cu circumstanțele cauzei, a înscrisurilor de la dosar, contrar criticilor formulate de recurent, Curtea a constatat că în cauza de față, în mod întemeiat Inspecția Judiciară în urma verificărilor efectuate, prin rezoluția în litigiu, a reținut inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistrații procuror a acestei abateri.

Mai mult decât atât, Curtea a subliniat că voința legiuitorului atunci când a prevăzut această abatere disciplinară nu a fost aceea de a înfrânge în vreun fel principiul independenței magistratului, căci obiectivul verificării disciplinare nu poate fi constituit în raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar, încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe, ceea ce nu s-a constatat în cauza de față.

În ceea ce privește criticile formulate cu privire la tergiversarea soluționării cauzei, instanța de control judiciar apreciază că acestea sunt neîntemeiate, în condițiile în care în urma verificărilor s-a constatat că dosarul nu a fost lăsat în nelucrare, iar timpul scurs de la data înregistrării acestuia și până în prezent a fost afectată administrării probelor necesare în vederea aflării adevărului judiciar.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1291 din 03 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2022.