ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.05.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2885/2022

HOTĂRÂRE
20.05.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2885/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 20 mai 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvență, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea Deciziei nr. 97/34/28.01.2015 emisă de pârâtă în soluționarea contestației administrative exercitate de reclamantă împotriva deciziei de impunere xnr. 388/10.09.2014 și a raportului de inspecție fiscală xnr. 290/10.09.2014 și în consecință să fie obligată pârâta prin Serviciul de soluționare a contestațiilor să soluționeze pe fond contestația administrativă.

Prin sentința nr. 273/2016 pronunțată la data de 21 noiembrie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta B. S.R.L..

Prin încheierea de ședință din 27 septembrie 2019, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului declarat de reclamanta B. S.R.L, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părți, deși legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă.

Examinând excepția de perimare, invocată de intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:

"(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."

Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 27 septembrie 2019, a fost dispusă suspendarea judecării recursului, având în vedere lipsa părților, legal citate, la strigarea pricinii, precum și nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă.

Încheierea de ședință din data de 27 septembrie 2019 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care se împlinea la data de 27 martie 2020.

Se reține că în perioada 16.03.2020 - 14.05.2020, pe teritoriul României a fost instituită starea de urgență prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020, prelungită prin Decretul Președintelui României nr. 240/2020, iar potrivit art. 41 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020:

"Prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență instituite potrivit prezentului decret.", Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 418 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia "perimarea se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate."

În consecință, Înalta Curte constată că, la data de 16.03.2020 a fost suspendată curgerea termenului de perimare, reluarea acestuia operând de la data încetării stării de urgență, pentru perioada de timp rămasă. Ca atare, cursul perimării s-a reluat la data de 15.05.2020 și s-a împlinit la data de 29.05.2020, în raport de prevederile art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte reține și faptul că în cauză nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată.

În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.

Admite excepția perimării recursului invocată de intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara.

Constată perimat recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.R.L. prin lichidator judiciar C.. împotriva sentinței nr. 273/2016 din 21 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal,

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-09-21
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4055/2023
ca fiind pronunțată împotriva unei persoane care nu justifică calitatea procesuală pasivă; a respins acțiunea formulată de către reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar S.C. B., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Ad
ÎCCJ 2022-03-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1529/2022
de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Serviciul Soluționare Contestații. 3
ÎCCJ 2019-03-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1157/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrati
ÎCCJ 2022-03-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1490/2022
Ședința publică din data de 15 martie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub nr. x/2019,
ÎCCJ 2022-05-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2682/2022
Ședința publică din data de 12 mai 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de A
Sursă