ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2859/2022

Ședința publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecția Judiciară, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei să își exercite obligația legală de a-i răspunde la sesizarea formulată împotriva domnilor procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad și domnului Judecător de Judecătoria Arad, înaintată la Inspecția Judiciară.

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 251 din 05 mai 2021, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs.

În motivarea recursului se arată că sentința de fond este nelegală, de rea credință pentru că nu s-a vrut a se constata refuzul nejustificat al Inspecției Judiciare de a formula un răspuns la sesizarea din data de 3 ianuarie 2021 respectiv 5 ianuarie 2021.

Recurentul consideră că este demonstrat refuzul nejustificat al Inspecției Judiciare de a da un răspuns la sesizare, având în vedere că aceasta invocă faptul că sesizarea nu este semnată electronic.

Despre acest aspect, în motivare nu se face nici o referire, instanța rezumându-se doar a constata că pârâta a făcut aplicarea prevederilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 care stipulează că, în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Din moment ce sesizarea către Inspecția Judiciară este semnată și electronic, recurentul consideră că acțiunea este întemeiată, deoarece sesizarea pentru care Inspecția Judiciară a solicitat să o semneze și electronic nu a fost soluționată, nu i s-a dat răspuns la sesizarea semnată electronic și deci se poate reține faptul că Inspecția Judiciară refuză să îi răspundă la sesizarea din data de 03.01.2021, respectiv 05.01.2021 și pe care în data de 1 martie 2021 a reiterat-o cu semnătura electronică.

Se mai susține că instanța de fond a constatat că Inspecția Judiciară i-a comunicat răspuns la sesizările formulate și înregistrate sub nr. P21-96 și P21-143, în sensul că acestea au fost clasate, deoarece nu îndeplineau condițiile de formă cerute de lege, respectiv nu aveau încorporate semnătura electronică, precum și faptul că are posibilitatea să formuleze o nouă sesizare cu respectarea condițiilor legale și anume cu indicarea datelor de identificare și a indiciilor privind identificarea situatei de fapt care a determinat sesizarea, semnată olograf sau electronic, însă judecătorul fondului nu a vrut să constate că sesizarea indica datele de identificare și semnătura electronică solicitate în baza art. 7 din Legea nr. 445/2001. Or, prin nerecunoașterea faptului că a semnat electronic sesizarea, rezultă clar imparțiabilitatea și favorizarea colegilor magistrați de la Inspecția Judiciară.

Recurentul mai arată că în conformitate cu art. 45 alin. (2) din Legea 317/2004 a semnat sesizarea, iar în sesizare a indicat datele sale de identificare, de contact și cu toate acestea Inspecția Judiciară i-a comunicat clasarea pe motiv că nu a semnat electronic și că are posibilitatea de a reitera sesizarea cu semnătură electronică, lucru pe care l-a și făcut.

În opinia recurentului, solicitarea de semnare electronică nu e legală deoarece ca persoană fizică nu este obligat să aibă semnătură electronică.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal, anularea recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar respingerea acestuia, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurentul-reclamant a contestat refuzul pârâtei de a-i comunica răspuns la sesizarea trimisă prin email la data de 03.01.2021, respectiv 05.01.2021, fiind depășit termenul prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 417/2004 și art. 3 din O.G. nr. 27/2002.

Prin cererile trimise prin email intimatei-pârâte în datele de 03.01.2021 și, respectiv, 05.01.2021, recurentul-reclamant a formulat o sesizare împotriva domnilor procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad și domnului Judecător de Judecătoria Arad solicitând comunicarea unui răspuns cu privire la aspectele semnalate.

Aceste sesizări au fost înregistrate la Inspecția Judiciară sub nr. P21-96 și, respectiv P21-143, aspect comunicat recurentului-reclamant. De asemenea, sesizarea transmisă prin poșta electronică la Inspecția Judiciară la data de 3 ianuarie 2021 înregistrată la Serviciul Secretariat și Relații Publice sub nr. P21-96, a fost finalizată prin Referatul de arhivare fără răspuns al șefului de serviciu din data de 20.01.2021, pentru lipsa condițiilor de formă, iar sesizarea transmisă prin poșta electronică la Inspecția Judiciară la data de 5 ianuarie 2021 înregistrată la Serviciul Secretariat și Relații Publice sub nr. P21-143, a fost finalizată prin Referatul de arhivare fără răspuns al șefului de serviciu din data de 20.01.2021, pentru lipsa condițiilor de formă.

Prin adresa nr. x din 17.02.2021, intimata-pârâtă a răspuns la solicitarea recurentului-reclamant din 12.02.2021, prin email.

Intimata-pârâtă i-a comunicat recurentului-reclamant răspuns la sesizările înregistrate sub nr. P21-96 și P21-143, în sensul că acestea au fost clasate deoarece nu îndeplineau condițiile de formă cerute de lege, respectiv nu aveau încorporate semnătura electronică, precum și faptul că are posibilitatea să formuleze o nouă sesizare cu respectarea condițiilor legale și anume cu indicarea datelor de identificare și a indiciilor privind identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, semnată olograf sau electronic.

Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică:

"În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii".

De asemenea, conform art. 5 din același act normativ, "înscrisul în formă electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorului unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul în semnătură privată".

Înalta Curte apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond că intimata-pârâtă a respectat prevederile legale, comunicându-i recurentului-reclamant un răspuns în acest sens, neputând fi reținut refuzul nejustificat de comunicare a răspunsului la sesizările formulate.

Articolul 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 prevede că Inspecția Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori. Potrivit alin. (2) teza I al aceluiași articol, în cazul în care sesizarea nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii concrete cu privire la situația de fapt care a determinat sesizarea, aceasta se clasează și se comunică răspuns în acest sens.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că intimata-pârâtă în mod corect a procedat la aplicarea art. 45 alin. (2) din Legea nr. 371/2004, în contextul în care argumentele de fapt și de drept au la bază Legea nr. 455/2001, privind semnătura electronică.

Înalta Curte reține faptul că pentru existența unui refuz nejustificat trebuie să fim în prezența unei comunicări exprese a autorității publice căreia i s-a adresat sesizarea, adică în prezența unei notificări scrise și motivate în drept, iar pe de altă parte, refuzul autorității publice de a soluționa legal cererea să fie făcut prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Înalta Curte apreciază că Inspecția Judiciară și-a îndeplinit obligația de a examina și de a soluționa sesizările înregistrate, prin referatul întocmit de către șeful Serviciului Secretariat și Relații Publice fiind explicitate neajunsurile constatate.

Contrar susținerilor recurentului, judecătorul fondului nu a ignorat pretinsele înscrisuri pe care acesta le-a depus la dosar, deoarece recurentul nu a administrat nicio probă din care să rezulte că ar fi înaintat Inspecției Judiciare un exemplar al plângerii care să îndeplinească toate condițiile de formă prevăzute de lege.

Prin urmare, Înalta Curte constată faptul că instanța de fond în mod temeinic și legal a apreciat că, în cauză, nu există refuz nejustificat în soluționarea sesizărilor formulate, fiind comunicate răspunsurile către recurent, astfel că judecătorul fondului nu a ignorat susținerile sale.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 251 din 5 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 mai 2022.