ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 284/2022

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, la data de 07.02.2019, sub nr. x/2018, reclamanții A., A., B., C. și D. au chemat în judecată pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Societatea de Transport București - STB S.A., solicitând: anularea hotărârii nr. 610/18.10.2017 emise de către pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și, pe cale de consecință, să se constate săvârșirea de către Regia Autonomă de Transport București a faptelor de discriminare prevăzute de art. 7 lit. a), b) si f din O.G. nr. 137/2000, să se dispună înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii, să se dispună obligarea părții care a săvârșit fapta să publice, în mass-media, un rezumat al hotărârii judecătorești și obligarea pârâtului Consiliul National pentru Combaterea Discriminării să aplice sancțiunile corespunzătoare.

Prin sentința nr. 1166 din 26 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanții A., A., B., C. și D. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Societatea de Transport București, ca neîntemeiată.

Reclamanții A. și A. au declarat recurs împotriva sentinței nr. 1166 din 26 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.: Hotărârea va cuprinde: . . . . . . . . . .b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale pârtilor, expunerea situației de fapt reținută de instanța pe baza probelor administrate, motivele de fapt si de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile pârtilor".

În opnia recurenților, analizând, considerentele hotărârii atacate, rezultă în mod evident omisiunea instanței de apel de a analiza toate apărările formulate de către recurenți.

În concluzie apreciază recurenții că, considerentele hotărârii atacate fac imposibilă examinarea legalității soluției pronunțate

Recurenta mai susține că, hotărârea atacată a fost pronunțată cu incălcarca normelor de drept material.

Astfel, în ceea ce privește faptele reclamate, constând în acordarea grilelor de salarizare în mod discriminatoriu între salariați pe motiv că nu sunt membrii sindicatului reprezentativ, apreciază recurenta că, așa cum rezultă din probele administrate în dosar, în speță sunt indeplinitc în mod cumulativ condițiile pentru ca faptele să fie calificate drept fapte de discriminare, însă, instanța de fond a omis să analizeze aceste apărări referitoare la: existenta unui tratament diferențiat, existenta unui criteriu de discriminare, tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele utilizate în vederea atingerii acestui scop să nu fie adecvate și necesare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Înalta Curte constată că recurenții au invocat motivarea lacunară a sentinței și nerespectarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., argumente circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a căror incidență nu poate fi reținută însă în cauză.

Înalta Curte amintește că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentilor neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic de nelegalitate formulate prin recurs, circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt nefondate.

Prin dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 a fost definită discriminarea directă ca fiind "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".

Articolul 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 definește discriminarea indirectă ca fiind "prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre, care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare".

În cauză, prin Actul Adițional nr. 2 la Contractul Colectiv de Muncă al RATB nr. 112/21.03.2014 pentru perioada 2014-2016 cu aplicabilitate de la 01.10.2015 și, în baza Acordurilor nr. 2 și 3 încheiate între R.A.T.B și S.T.B. s-a stabilit schimbarea grilei de salarizare a conducătorilor de vehicule de la 20-21 (cât era grila până la 01.10.2015) la 21-22. Odată cu încheierea acestui contract colectiv de muncă a fost încheiat și un Protocol (279204/17.08.2016) care stipula criteriile generale care trebuia avute în vedere pentru ridicarea în grilă (acordarea majorării salariale): competența profesională, disciplina în muncă, comunicarea, comportamentul în cadrul colectivului, lucrul în echipă, flexibilitate, eficiență muncii, inițiativa, abilități de organizare a muncii, vechime în muncă, să nu fii luat grila/să nu fii fost ridicat în grilă la momentul acordării majorării anterioare (01.102.2015 sau 01.11.2015).

Pe baza acestor criterii, s-a hotărât promovarea în grilă a 171 de conducători autobuz (dintr-un total de 320) din care, printre alții, 158 membri ai sindicatului reprezentativ STB (din 233 astfel de membri), 8 membri ai unor sindicate nereprezentative (dintr-un total de 30), 6 nesindicaliști (dintr-un total de 31).

Așa cum a reținut și instanța de fond, apartenența sindicală nu a fost avută în vedere drept criteriu de majorare salarială nici formal (în cuprinsul protocolului) și nici practic.

Contrar susținerilor recurenților, instanta constată că, majorarea nu le-a fost acordată pentru existența sancțiunilor disciplinare, recurentului A. pentru că nu îndeplinea criteriul comunicării.

Prin urmare, instanța constată că aspectele sesizate de recurenți nu se încadrează în dispozițiile art. 2 alin. (1), (3) din O.G. nr. 137/2000, neîntrunind elementele constitutive ale faptei de discriminare, intimatul-pârât reținând în mod corect că, nu apartenența sindicală a stat la baza diferențierilor aplicate în politica de majorare salarială.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și A. împotriva sentinței nr. 1166 din 26 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2022.