ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3150/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 mai 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul Șoferilor din RATB, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Societatea de Transport București - STB S.A. (fostă Regia Autonomă de Transport București), a solicitat:

(i) anularea Hotărârii nr. 146/1.03.2017 emise de pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării și, pe cale de consecință, obligarea pârâtului Consiliul National pentru Combaterea Discriminării să reanalizeze petiția și să emită o hotărâre prin care să constate săvârșirea de către Societatea de Transport București - STB S.A. (fostă Regia Autonomă de Transport București) a faptelor de discriminare prevăzute de art. 7 lit. a), b) și f) din O.G. nr. 137/2000, să dispună înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și să aplice sancțiunile corespunzătoare;

(ii) obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1051 din 19 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Șoferilor din RATB, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Societatea de Transport București - STB S.A. (fostă Regia Autonomă de Transport București), ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1051 din 19 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Sindicatul Transpublic din STB-SA (constituit prin fuziunea Sindicatului Șoferilor din RATB cu Sindicatul Transportatorilor Publictrans APT) invocând motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe iar, în subsidiar, în rejudecare, admiterea acțiunii.

Prin prisma primului motiv de casare invocat încadrat în ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a susținut, raportat la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ce reglementează conținutul considerentelor hotărârii judecătorești, că sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

În acest sens argumentează că din considerentele hotărârii atacate, rezultă omisiunea instanței de fond de a analiza susținerile sale privind existența unor fapte de discriminare, cu referire la două situații: prima situație vizează tratamentul discriminatoriu, diferențiat între membrii Sindicatului Șoferilor din RATB și membrii altui sindicat nereprezentativ, respectiv Sindicatul Personalului de Mișcare din RATB, iar, cea de-a doua situație se referă la împrejurarea existenței unor salariați care au calificative profesionale inferioare membrilor Sindicatului Șoferilor din RATB sau calificative egale, sancțiuni disciplinare aplicate, și, cu toate acestea, au beneficiat de nivelul maxim de salarizare începând cu data de 1.12.2015, diferența dintre salariați fiind dată de apartenența sindicală, respectiv acești salariați aparțin sindicatului reprezentativ, respectiv Sindicatului Transportatorilor din București. Susține și că instanța de fond nu a făcut o analiză a apărărilor sale referitoare la întrunirea de către cele două fapte sesizate a condițiilor necesare pentru a fi calificate drept fapte de discriminare, în considerentele hotărârii neregăsindu-se motivele pentru care instanța de fond a înlăturat apărările sale.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de casare invocat, respectiv cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susține că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, aducând în acest sens următoarele argumente:

În ceea ce privește prima faptă, constând în nepermiterea Sindicatului Șoferilor din RATB, sindicat nereprezentativ, să participe cel puțin în calitate de observator la negocierile purtate între conducerea executivă a pârâtei și sindicatul reprezentativ, arată că în acest fel membrii Sindicatului Șoferilor din RATB au fost lipsiți chiar și de dreptul la informare, fiind "direcționați" către sindicatul reprezentativ. Susține că a probat faptul că a solicitat pârâtei să i se aprobe participarea ca observator la negocierea contractului colectiv de muncă 2016-2018, însă cererea sa a fost respinsă fără nicio justificare obiectivă.

Cu toate acestea, altui sindicat nereprezentativ, respectiv Sindicatului Personalului de Mișcare din RATB, i s-a permis participarea ca observator la negocierea contractului colectiv de muncă, conform adresei nr. x/27.05.2016.

Pe cale de consecință, în mod greșit instanța de fond a reținut că nu există obligația de a i se asigura participarea la negocieri, dat fiind faptul că Sindicatul Șoferilor din RATB era un sindicat nereprezentativ, în condițiile în care a probat faptul că altui sindicat nereprezentativ, respectiv Sindicatului Personalului de Mișcare din RATB, i s-a permis participarea ca observator la negocierea contractului colectiv de muncă, existând astfel un tratament inegal, discriminatoriu.

Invocă în acest sens faptul că dreptul de a participa la negocierea contractului colectiv de muncă, contrar considerentelor pârâtului CNCD, este recunoscut de dispozițiile art. 7 alin. (1) din contractul colectiv de muncă 2016-2018, în conformitate cu care: "La negociere poate participa câte un reprezentant din partea sindicatelor care nu au reprezentativitate, în calitate de observator, cu acordul părților." și a dreptului la liberă asociere garantat de Constituția României.

În ceea ce privește a doua faptă, constând în dezechilibrul din grilele de salarizare, respectiv salarizarea diferențiată între angajați în funcție de sindicatul la care au aderat, arată că a probat că la data de 8.09.2015 a fost semnat actul adițional nr. x la CCM al RATB nr. 112/21.03.2014 pentru perioada 2014-2016.

Ca urmare a acestui act, salariații din cadrul pârâtei, care ocupau posturi similare au avut niveluri salariate diferite, iar diferențe majore au existat și între salariații care aparțin sindicatului reprezentativ și cei care nu aparțin acestuia, fiind acordat un nou nivel de salarizare doar membrilor sindicatului reprezentativ, în mod pur subiectiv, bazat pe calitatea de membru al sindicatului reprezentativ.

Edificator în acest sens este acordul nr. 3 încheiat la data de 30.10.2015 între pârâta STB S.A. și sindicatul reprezentativ, din care rezultă că listele cu salariații beneficiari trebuie să fie avizate de către reprezentantul sindicatului reprezentativ.

Contrar considerentelor reținute de către instant de fond, apreciază că este indubitabilă existenta faptei de discriminare, fiind îndeplinite în mod cumulativ condițiile pentru ca fapta să fie calificată astfel.

În acest sens, susține că în mod greșit a reținut instanța de fond că nu ar fi indicat în mod expres existenta unor situații de discriminare, în condițiile în care a depus la dosarul cauzei un tabel întocmit ca urmare a analizei înscrisurilor cu privire la care a solicitat pârâtei să le depună la dosar, tabel din care rezultă ca există salariați care au calificative profesionale inferioare sau egale membrilor Sindicatului Șoferilor din RATB sancțiuni disciplinare aplicate și, cu toate acestea, au beneficiat de nivelul maxim de salarizare începând cu data de 1.12.2015. diferența dintre salariați fiind dată de apartenența sindicală.

S-a ajuns, astfel, că pentru aceeași muncă, salariații pârâtei, sa fie plătiți în mod diferit, cu toate că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice formă de discriminare.

Or, principiul "la muncă egală, salariu egal" ca expresie a principiului egalității de tratament și interzicerii discriminării, este consacrat, atât de disp. art. 1, alin. (2) lit. i) din O.G. nr. 137/2000, cât și de disp. art. 159 alin. (3) din Codul muncii.

În același sens invocă și art. 7 lit. b) pct. i, teza I din Pactul International cu privire la drepturile economice, sociale si culturale.

Drept urmare, contrar celor reținute de către instanța de fond, din probele administrate în cauză rezultă că pârâta a manifestat un tratament diferențiat între formațiunile sindicale, iar prin atitudinea discriminatorie manifestată față de membrii săi a creat un cadrul ostil, degradant și umilitor, condiționând primirea drepturilor cuvenite de renunțarea la apartenența sindicală, tratamentul diferențiat fiind manifestat cu scopul părăsirii sindicatelor de către membrii afiliați în favoarea unor avantaje și eliminarea activității sindicale concurente, încălcându-se astfel dreptul la liberă asociere.

În drept, a invocat dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 483 și următoarele C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Societatea de Transport București - STB S.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În apărare, cu privire la primul capăt de cerere a menționat că încheierea Contractului Colectiv de Munca la nivel R.AT.B. 2014 - 2016 s-a realizat între Regia Autonomă de Transport București (actuala STB SA) și sindicatul reprezentativ "Sindicatul Transportatorilor din București" conform art. 134 din Legea 62/2011.

Sindicatul Transportatorilor din București la momentul negocierii contractului colectiv de muncă avea reprezentativitate la nivelul Regiei constatată prin sentința civilă nr. 11315/2012 pronunțată în dosarul nr. x/2012 conform art. 23 și art. 51 din Legea 62/2011 a dialogului social.

Curtea Constituționala a apreciază că dispozițiile art. 51 alin. (1) pct. C. lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011 sunt constituționale, deoarece legiuitorul este în drept să stabilească condițiile obligatorii în care sindicatele își desfășoară activitatea, inclusiv condițiile de reprezentativitate. Mai mult, în situația în care actele îndeplinite ori măsurile luate au efecte nu numai asupra membrilor acestora, ci și asupra restului salariaților din unitate, apare ca firească cerința legală ca aceste organizații să aibă un grad de reprezentativitate. În acest context, stabilirea unor condiții legale privind reprezentativitatea constituie o expresie a dispozițiilor constituționale referitoare la activitatea și rolul sindicatelor, care nu afectează în niciun fel exercițiul dreptului la liberă asociere.

Prin Decizia 24/2013, Curtea pronunțându-se asupra dispozițiilor art. 51 a statuat ca "faptul ca reprezentativitatea la nivel de unitate se dobândește doar daca numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puțin jumătate plus unu din numărul angajaților unității tine exclusiv de opțiunea si politica legiuitorului. Acesta are posibilitatea de a opta între un anumit număr sau altui cu condiția de a nu afecta dreptul de asociere în sindicate si de a nu atinge rolul constituțional al sindicatelor. Constituția garantează posibilitatea nelimitată a angajaților de a se asocia în sindicate si rolul sindicatelor de apărare a drepturilor si de promovare a intereselor profesionale, economice si sociale ale membrilor săi, fără a prevedea posibilitatea nelimitată a sindicatelor de a participa în orice condiții la negocierile ce privesc contractele colective de muncă. Acest din urmă drept este garantat, însă exercitarea sa se face în condițiile legii, ceea ce înseamnă că legiuitorul este competent să stabilească proceduri, condiții și exigențe în ceea ce privește activitatea sindicală, cu condiția de a nu afecta substanța prevederilor art. 9 și art. 40 alin. (1) din Constituție".

Referitor la neincluderea în cadrul Contractului Colectiv de facilități pentru activitatea sindicală a sindicatelor nereprezentative, se arată că contractul colectiv de muncă reprezintă produsul unei negocieri între două părți, nefiind un act unilateral ai angajatorului. Din acest punct de vedere, pârâta nu poate fi acuzată de faptul că unele dintre clauzele Contractului Colectiv de Muncă nu sunt acceptate de toți salariații sau nu sunt convenabile tuturor acestora. Mai mult decât atât, pentru a preveni eventualele inechități ce ar fi putut apărea în relația cu sindicatele nereprezentative, a avut inițiativa încheierii unor acorduri cu aceste organizații sindicale, acorduri prin care li se recunoșteau/acordau aceleași drepturi referitoare la desfășurarea și plata orelor de activitate sindicală ca și sindicatului reprezentativ.

Astfel, similar anilor 2012, 2013, 2014 ți 2015 excedând reglementările prevăzute de Legea 62/2011 a dialogului social, pârâta și-a exprimat disponibilitatea pentru plata drepturilor salariale reprezentând ore de activitate sindicală în condițiile încheierii unor acorduri cu organizațiile sindicale nereprezentative.

De aceste drepturi au beneficiat fără nicio discriminare, atât sindicatul reprezentativ cât și organizațiile sindicale nereprezentative. Astfel, în prezent, pentru anul 2016, au fost încheiate acorduri în data de 20,01.2016 (deci anterior încheierii Contractului Colectiv de Muncă pentru anii 2016 - 2018) cu toate organizațiile sindicale nereprezentative din R.A.T.B. inclusiv cu Sindicatul Șoferilor din R.A.T.B (actualmente Sindicatul Transpublic din STB SA).

Aceste drepturi au fost acordate fără nici o discriminare și fără nici un fel de condiționare directă sau indirectă, acelor organizații sindicale care au formulat solicitări în acest sens. Precizăm că din partea organizațiilor sindicale semnatare a petiției adresate C.N.C.D. nu au fost formulate solicitări în acest sens.

În aceste condiții, apreciază că, toate organizațiile sindicale din cadrul său sunt tratate în mod egal, neexistând nicio discriminare.

Cu privire la acordarea unor grile, susține intimata pârâtă că cererea a fost depusă la CNCD la momentul 12.04.2016 făcând referire la "grilele" acordate in 2015, iar prin plângerea formulată împotriva hotărârii CNCD, Sindicatul face referire la grilele acordate în septembrie și decembrie 2016.

Arată că prin Actul Adițional nr. 2 la Contractul Colectiv de Munca al RATB nr. 112/21.03.2014 pentru perioada 2014-2016, cu aplicabilitate de la 01.10.2015, si în baza Acordurilor 2 și 3 încheiate între R.A.T.B. și S.T.B. s-a stabilit schimbarea grilei de salarizare a conducătorilor de vehicule, și anume 21 - 22, anterior, până la data de 01.10.2015 grila de salarizare a conducătorilor de vehicule troleibuz, tramvai, autobuz fiind 20 - 21. Așadar, toți conducătorii de vehicule VI care la 1.10.2015 aveau grila 20, au fost ridicați la grila 21 in 2 etape (la 01.10.2015 si 01.11.2015).

Odată cu încheierea noului Contract Colectiv de Munca la nivel RATB 2016 - 2018 a fost încheiat și un Protocol care prevedea printre altele și reașezarea în grile care prevedea anumite criterii generale care trebuiau avute în vedere: competența profesională, disciplina în muncă, comunicarea, comportamentul în cadrul colectiv, etc. Pe baza acestor criterii, reprezentanții conducerii unității, prin consultarea reprezentanților STB-ului la nivel de unitate (sindicatul reprezentativ la nivelul Regiei) au hotărât promovarea în grilă a unor salariați strict în limita fondului care a fost acordat de Administrație.

Se menționează că apartenența sindicală nu este un criteriu în vederea promovării și nu a contat la analizarea activității.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Sindicatul Transpublic din STB-SA este nefondat, pentru următoarele considerente:

A) Cu privire la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit căruia hotărârea judecătorească poate fi reformată pe calea recursului când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei se reține că acesta nu este incident în cauză pentru următoarele considerente:

Relativ la acest motiv de casare, Înalta Curte, în conformitate cu doctrina și practica judiciară în materie reține că prin el se consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată cât și una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Astfel, o hotărâre judecătorească poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. dacă:

- lipsește motivarea soluției, sau aceasta este superficială, ori cuprinde numai considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă;

- există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din cealaltă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța;

- există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată;

În speță nu se regăsesc niciuna dintre aceste ipoteze, instanța de fond în cuprinsul considerentelor sentinței recurate arătând în mod neechivoc, urmare a analizei susținerilor și apărărilor părților, raportat la probele administrate și dispozițiile legale incidente, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Acest raționament este concordant soluției pronunțate, cuprinsă în dispozitivul sentinței.

De altfel recurentul reclamant, subsumat acestui motiv de recurs, invocă faptul că instanța de fond nu a analizat susținerile sale referitoare la întrunirea de către cele două fapte sesizate a condițiilor necesare pentru a fi calificate drept fapte de discriminare, în considerentele hotărârii neregăsindu-se motivele pentru care instanța de fond a înlăturat apărările sale. Astfel, se arată că motivarea sentinței nu cuprinde argumente referitoare la inexistența, pe de o parte, a tratamentului diferențiat între membrii Sindicatului Șoferilor din RATB și membrii altui sindicat nereprezentativ, respectiv Sindicatul Personalului de Mișcare din RATB iar pe de altă parte, a împrejurării existenței unor salariați care au calificative profesionale inferioare membrilor Sindicatului Șoferilor din RATB sau calificative egale, sancțiuni disciplinare aplicate, și, cu toate acestea, au beneficiat de nivelul maxim de salarizare începând cu data de 1.12.2015, diferența dintre salariați fiind dată de apartenența sindicală, respectiv acești salariați aparțin sindicatului reprezentativ STB.

Or, din actele și lucrările dosarului dar mai cu seamă din considerentele sentinței recurate se observă că instanța de fond a analizat ambele aspecte sesizate, oferind argumente concise, raportate la dispozițiile legale și la înscrisurile depuse în probațiune, nefiind de esența motivării indicarea expresă a denumirii celor două sindicate în raport de care a fost invocată discriminarea.

Totodată, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident în ipoteza susținută prin motivele de recurs, deoarece motivarea unei hotărâri judecătorești nu constă într-o enumerare a tuturor înscrisurilor depuse de fiecare parte în susținerea punctelor lor de vedere ci, rațiuni care țin de claritatea și concizia hotărârii impun ca în cuprinsul acesteia să se arate doar aspectele relevante care au condus la soluționarea cauzei, din motivarea sentinței recurate și interpretarea normelor de drept material rezultând neechivoc considerentele care au determinat instanța de fond să nu împărtășească punctul de vedere al reclamantului.

B) Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat pe ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să îl respingă, apreciind că judecătorul fondului a realizat o corectă aplicare a normelor de drept material.

Recurentul reclamant a susținut existența unei discriminări realizată de intimata pârâtă STB S.A. între salariații din carul aceluiași angajator, pe criteriul apartenenței sindicale a acestora, mai precis, după cum aceștia fac parte dintr-un sindicat reprezentativ sau nereprezentativ. În concret, au fost expuse două situații de tratament discriminatoriu, una referitoare la posibilitatea participării reprezentanților sindicali la negocierea contractului colectiv de muncă 2016-2018 iar cealaltă, rezultată din salarizarea diferită în aceleași condiții de încadrare salarială(funcție, grad, treaptă).

În mod legal, apreciază Înalta Curte, instanța de fond a apreciat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a probatoriului administrat, că faptele invocate nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a fi considerate fapte de discriminare.

Astfel, în ceea ce privește nepermiterea participării reclamantului recurent la negocierea contractului colectiv de muncă 2016-2018, se reține că, pe de parte prevederile art. 134 din Legea nr. 62/2011 stabilesc că la negociere participă sindicatele reprezentative, iar cele nereprezentative prin federația la care este afiliat sindicatul, situația reclamantului neîncadrându-se în niciuna dintre ipoteze.

De altfel, din înscrisurile depuse la dosar și care reprezintă corespondența dintre reclamant și pârât rezultă că reclamantul a solicitat participarea la negocieri în calitate de observator, fără a-și întemeia cererea pe vreo dispoziție legală. Mai mult, din răspunsurile comunicate de către pârâtă rezultă că potrivit art. 7 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă aplicabil la acea dată, la negocieri poate participa câte un reprezentant din partea sindicatelor care nu au reprezentativitate, în calitate de observator, cu acordul părților, însă, pusă în discuție, cererea reclamantului nu a primit acordul celorlalte părți.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a stabilit că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 2 alin. (1), (3) și (4), art. 7 lit. a), b) și f) și art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, pentru ca respectiva faptă să poată fi calificată ca fiind faptă de discriminare căci apartenența la un sindicat nereprezentativ, din această perspectivă nu reprezintă un criteriu de discriminare.

Totodată, dispozițiile art. 1 lit. t) din Legea nr. 62/2011 cuprind definiția "reprezentativității", ca atribut al organizațiilor sindicale sau patronale dobândit potrivit prevederilor legii, care conferă statutul de partener social abilitat să își reprezinte membrii în cadrul dialogului social instituționalizat, fără a contraveni dispozițiilor constituționale invocate.

În jurisprudența constantă a Curții Constituționale s-a statuat că dispozițiile mai sus evocate nu constituie premise pentru încălcarea încălcare a principiului egalității în fața legii, consacrat de art. 16 din Constituție, deoarece acest principiu constituțional presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. Or, situația juridică a unui sindicat nereprezentativ nu este similară - din punct de vedere al condițiilor de constituire - cu situația unui sindicat reprezentativ(Deciziile Curții Constituționale nr. 1/1994, nr. 92/2013).

Mai mult, în Decizia nr. 24/2013 Curtea Constituțională a reținut că legea fundamentală "garantează posibilitatea nelimitată a angajaților de a se asocia în sindicate si rolul sindicatelor de apărare a drepturilor si de promovare a intereselor profesionale, economice si sociale ale membrilor săi, fără a prevedea posibilitatea nelimitată a sindicatelor de a participa în orice condiții la negocierile ce privesc contractele colective de muncă. Acest din urmă drept este garantat, însă exercitarea sa se face în condițiile legii, ceea ce înseamnă că legiuitorul este competent să stabilească proceduri, condiții și exigențe în ceea ce privește activitatea sindicală, cu condiția de a nu afecta substanța prevederilor art. 9 și art. 40 alin. (1) din Constituție".

Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa a stabilit, prin Hotărârea din 27 octombrie 1975, paragraful 38, pronunțată în Cauza Sindicatului național al poliției belgiene contra Belgiei, că art. 11 paragraful 1 din Convenție nu garantează sindicatelor și nici membrilor săi un anumit tratament din partea statului, cum ar fi dreptul de a fi consultat de acesta.

Cât privește critica referitoare la o pretinsă discriminare salarială, rezultând din același motiv respectiv cel al apartenenței la un sindicat nereprezentativ, recurentul reclamantul uzează de prevederile O.G. nr. 137/2000 care instituie o prezumție de discriminare, susținând că sarcina probei contrare îi revene pârâtului. Or, astfel cum a reținut corect și instanța de fond, la dosarul cauzei au fost depuse o serie de înscrisuri(acorduri-filele x și urm., vol. 1 și fișe nivel de salarizare - f. x și urm.vol2) din care rezultă pe de parte, că pârâta a înțeles să acorde același facilități salariale, indiferent de sindicatul din care fac parte(ore de activitate sindicală plătite) iar pe de altă parte, că nivelul de salarizare este egal pentru aceeași funcție și calificativ profesional în privința salariaților care fac parte din Sindicatul Șoferilor din STB cu al celor aparținând altor sindicate. Astfel, spre exemplu, observând aleatoriu încadrarea salarială rezultată din înscrisurile depuse la dosar, se constată că la fila x, poz. 14 membru al unui sindicat reprezentativ are aceeași încadrare salarială(grila 21 în 2015 și grila 22 în 2016) cu cel de la poz. 35, membru al reclamantului, ambii salariați fiind în situații similare, respectiv aceeași funcție și aceleași calificative profesionale.

Se infirmă astfel susținerea recurentului reclamant vizând faptul că angajatorul nu a produs dovezi din care să rezulte că la nivelul anului 2015 nu se aplicau pentru situații identice grile diferite de salarizare, evident în defavoarea membrilor săi.

Pe de altă parte, intimata pârâtă a arătat în întâmpinare și a depus la dosar actul adițional nr. x la contractul colectiv de muncă nr. 112/2014 în care, în anexa 2 se prevede că grila de salarizare pentru conducătorii de vehicule se stabilește la un nivel minim de 21 și la un nivel maxim de 22, grile aplicabile începând cu 1.10.2015, în raport de fondul maxim bugetar alocat, conform art. 9 din actul adițional, aceste aspecte fiind confirmate de înscrisurile atașate la dosarul cauzei.

În raport de considerentele expuse anterior, Înalta Curte apreciază că în mod legal instanța de fond a constatat că faptele expuse de recurentul reclamant nu pot fi încadrate legal ca fapte de discriminare, în condițiile reglementate de O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Pentru toate aceste motive, constatând că nu sunt incidente motivele de casare invocate, respectiv cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Sindicatul Transpublic din STB-SA împotriva sentinței civile nr. 1051 din 19 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2021.