ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 726/2022

Ședința publică din data de 9 februarie 2022

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 21.06.2018, reclamanta Societatea de Transport București a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, anularea Deciziei nr. 16/P/22.02.2018 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Dispoziției obligatorii nr. 119049/14.11.2017 emise de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și, pe fondul cererii, anularea Măsurilor nr. 1, 2, 4, 7 și 8 din această dispoziție obligatorie.

Prin sentința civilă nr. 2216 din 17 iulie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Societatea de Transport București, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

A anulat în parte Dispoziția obligatorie cu nr. 119049/14.11.2017 și Decizia nr. 16/P/22.02.2018 emise de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

A menținut restul dispozițiilor actelor administrative criticate în cauză.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Arată că soluția organului de inspecție economico-financiară nu excede obiectivului stabilit în efectuarea inspecției, respectiv verificarea respectării O.U.G. nr. 109/2011 și implicit, verificarea modului de aplicare a dispozițiilor art. 21 din acest act normativ.

Astfel, în opinia recurentului, soluția instanței de fond reflectă o aplicare greșită a dispozițiilor art. 21 din O.U.G. nr. 109/2011 întrucât măsurile nr. 7 și 8 aplicate de organul de inspecție economico-financiară nu au depășit competența acestora și au avut scopul de a verifica modul de acordare a remunerațiilor directorilor care îndeplinesc și calitatea de administratori, precum și stabilirea eventualelor prejudicii cauzate ca urmare a nerespectării prevederilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/1999.

În consecință, a solicitat admiterea recursului și, în rejudecare, respingerea în totalitate a acțiunii.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului. De asemenea, a solicitat respingerea recursului, considerând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, față de considerentele hotărârii pe care le apreciază ca fiind corecte, contrar criticilor formulate prin cererea de recurs.

Prin încheierea de ședință din 09.02.2022 instanța a respins excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, având în vedere că prin cererea de recurs au fost formulate critici ce se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind indicate expres și dispozițiile legale a cărora interpretare sau aplicare greșită se invocă.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat și urmează a-l admite, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin Dispoziția obligatorie nr. 119049/14.11.2017 s-a dispus în sarcina Regiei Autonome de Transport București S.A. un număr de zece măsuri, dintre care prima instanță a dispus anularea măsurilor nr. 7 și 8.

Prin Măsura nr. 7 s-a dispus ca RATB RA să întregească patrimoniul cu suma totală de 9.990 RON reprezentând remunerații achitate necuvenit în anul 2015 și dobânzi remuneratorii și penalizatoare, prin recuperarea de la beneficiarul sumelor necuvenite și/sau de la persoanele responsabile de situația creată.

Prin Măsura nr. 8 s-a dispus ca RATB RA să rectifice rezultatele financiare ale anului 2015 cu suma de 13.444 RON reprezentând remunerații acordate necuvenit, contribuții cu asigurările sociale datorate de angajat și contribuții privind asigurările sociale datorate de angajator.

În acord cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte apreciază că sentința recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prima instanță a reținut că justificarea măsurilor adoptate de organul de inspecție economico-financiară a constat în faptul că RATB a acordat necuvenit remunerații directorului general atât în calitate de director cât și în calitate de membru al Consiliului de Administrație, în perioada 17.08.2015-31.12.2015, fiind invocată nerespectarea dispozițiilor art. 21 alin. (4) din O.U.G. nr. 109/2011.

Potrivit acestui text legal, regia autonomă, prin consiliul de administrație, încheie contracte de mandat cu directorii, iar remunerația directorilor este stabilită de consiliul de administrație și nu poate depăși nivelul remunerației stabilit pentru membrii executivi ai consiliului de administrație, fiind unica formă de remunerație pentru directorii care îndeplinesc și calitatea de administratori.

Art. 8 alin. (2) din același act normativ prevede că remunerația membrilor consiliului de administrație este stabilită de către autoritatea publică tutelară, prin contractul de mandat, în structura și limitele prevăzute de lege.

Instanța de fond a reținut că verificarea acordării/neacordării indemnizațiilor unui director ce are și calitatea de membru în consiliul de administrație, în condițiile în care nu au fost deduse cenzurii instanței și nu au fost criticate contractele de mandat încheiate cu regia autonomă și nici cel încheiat cu autoritatea tutelară a regiei ar excede obiectului verificării economico-financiare.

Obiectivul inspecției economico-financiare a avut drept obiectiv verificarea respectării prevederilor O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, fiind analizat inclusiv modul în care au fost aplicate dispozițiile art. 21 din O.U.G. nr. 109/2011, în sensul verificării remunerațiilor acordate membrilor consiliului de administrație, din perspectiva respectării limitelor legale, nefiind identificată nicio imixtiune în contractele de mandat încheiate, așa cum eronat a reținut prima instanță.

Ceea ce s-a reținut ca și deficiență de către organul de inspecție a fost faptul că au fost acordate remunerații directorului general, atât în calitate de director cât și de membru al Consiliului de Administrație, fiind încălcate dispozițiile art. 21 alin. (4) din O.U.G. nr. 109/2011.

Potrivit alin. (3) al art. 8 din același act normativ, remunerația membrilor neexecutivi ai consiliului de administrație este formată dintr-o indemnizație fixă lunară și o componentă variabilă. Indemnizația fixă nu poate depăși de două ori media pe ultimele 12 luni a câștigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfășurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de regia autonomă, la nivel de clasă conform clasificației activităților din economica națională, comunicat de Institutul Național de Statistică anterior numirii.

De asemenea, alin. (4) al aceluiași articol prevede că remunerația membrilor executivi ai consiliului de administrație este formată dintr-o indemnizație fixă lunară care nu poate depăși de șase ori media pe ultimele 12 luni a câștigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfășurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de regia autonomă, la nivel de clasă conform clasificației activităților din economica națională, comunicat de Institutul Național de Statistică anterior numirii.

Coroborând aceste texte legale, rezultă că au fost stabilite limite diferite de remunerare a membrilor neexecutivi ai consiliului de administrație față de remunerarea membrilor executivi.

Textul art. 21 alin. (4) din O.U.G. nr. 109/2011 are în vedere modul de remunerare a directorilor care îndeplinesc și calitatea de administratori, remunerația acestora fiind unica formă.

În aceste condiții, se reține că instanța de fond a încălcat aceste prevederi legale întrucât analiza organului de inspecție economico-financiară a vizat strict respectarea acestor dispoziții legale în sensul dacă au fost respectate limitele legale ale remunerației acordate membrilor consiliului de administrație, potrivit dispozițiilor art. 21 din O.U.G. nr. 109/2011 și nicidecum nu s-a intervenit în clauzele contractelor de mandat încheiate între directori și regia autonomă, respectiva autoritatea tutelară a regiei, astfel că nu se poate aprecia că au fost depășite competențele conferite de lege organului de inspecție economico-financiară.

Măsurile nu au fost dispuse ca urmare a constatării nerespectării unor drepturi sau obligații ale părților contractante, astfel cum greșit a apreciat prima instanță ci s-a avut în vedere faptul că la baza încheierii contractelor de mandat stau dispozițiile O.U.G. nr. 109/2011, astfel că modalitatea de acordare a remunerațiilor trebuie să respecte exigențele acestui act normativ și pot face obiectul inspecției economico-financiare, nepunându-se problema analizării raporturilor contractuale dintre părți.

Evident că, în condițiile în care au fost acordate remunerații al căror cuantum depășește cadrul legal, a fost produsă o pagubă în patrimoniul intimatei reclamante, prin încălcarea prevederilor art. 21 alin. (4) din O.U.G. nr. 109/2011, măsurile fiind dispuse ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale.

Măsurile au fost dispuse în baza prevederilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/1999 potrivit cărora persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligația să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în utilizarea fondurilor publice și în administrarea fondului public.

În consecință, măsurile au fost dispuse fără depășirea de către organele de inspecție economico-financiară a competențelor legale, fiind verificat modul de acordare a remunerațiilor directorilor care îndeplinesc și calitatea de administratori din perspectiva îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 21 alin. (4) din O.U.G. nr. 109/2011.

Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârât, se va casa sentința recurată și, în rejudecare, se va respinge în totalitate acțiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 2216 din 17 iulie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul Societatea de Transport București, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2022.