ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2481/2022

Ședința publică din data de 5 mai 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Județeana a Finanțelor Publice Teleorman, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, restituirea cauțiunii în cuantum de 19.037,00 RON, pusă la dispoziția Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării cererii de suspendare a Deciziei de Impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata nr. x/30.08.2017.

Prin încheierea din 4 iunie 2021, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 5 iulie 2021, Curtea de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 19.037 RON, consemnată de reclamantă în dosarul nr. x/2018 prin recipisa de consemnare nr. x din 07.12.2018, la dispoziția Curții de Apel București.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs pârâtele Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeana a Finanțelor Publice Teleorman și Administrația Județeana a Finanțelor Publice Teleorman, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Deși au fost concepute prin două memorii distincte, recursurile conțin aceleași critici la adresa sentinței atacate.

În esență, recurentele au susținut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1064 din C. proc. civ., întrucât nu este îndeplinită condiția prevăzută de acest text de lege, referitoare la încetarea efectelor măsurii pentru care s-a dispus, întrucât chestiunea judecății în mod definitiv a cauzei vizând suspendarea nu este relevantă, ci este necesar să se soluționeze în mod definitiv fondul cauzei privind legalitatea deciziilor contestate, care formează obiectul Dosarului nr. x/2018

În concluzie, recurentele au solicitat admiterea recursurilor și casarea încheierii atacate, în sensul respingerii cererii de restituire a cauțiunii ca nefondată.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului și menținerea încheierii atacate, fiind temeinică și legală, răspunzând punctual criticilor formulate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurente și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, iar întrucât criticile formulate se referă la aceleași chestiuni, vor primi răspuns prin argumente comune.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând restituirea cauțiunii în cuantum de 19.037,00 RON, pusă la dispoziția Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării cererii de suspendare a Deciziei de Impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata nr. x/30.08.2017.

Curtea de Apel București a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus restituirea cauțiunii achitate.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Înalta Curte constată că nu poate primi criticile recurentelor, potrivit cărora, pentru restituirea cauțiunii, se impune să se soluționeze în mod definitiv fondul cauzei privind legalitatea deciziilor atacate și nu cererea de suspendare a executării acestor acte

Din această perspectivă sunt relevante dispozițiile art. 1064 din C. proc. civ., care prevăd:

"(1) Cauțiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(2) Cauțiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care aceasta s-a depus. (…)

(4) Dacă cererea pentru care s-a depus cauțiunea a fost respinsă, instanța va dispune din oficiu și restituirea cauțiunii."

Din analiza acestor prevederi legale se remarcă o diferență de reglementare a procedurii de eliberare a cauțiunii, în funcție de soluția adoptată în cauză, în sensul că alin. (1) și (2) reglementează situația în care s-a dispus măsura suspendării actului administrativ atacat, iar alin. (4) din textul de lege menționat reglementează cazul în care cererea de suspendare, pentru a cărei soluționare a fost consemnată cauțiunea, a fost respinsă.

Astfel, în ceea ce privește situația admiterii cererii de suspendare, se observă că pentru a se putea dispune restituirea cauțiunii se prevede îndeplinirea unui cumul de condiții: să existe o cerere a persoanei îndreptățite, cauza să fie definitiv soluționată; inexistența unei cereri pentru plata despăgubirilor, formulată de partea în defavoarea căreia s-a dispus suspendarea în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Totodată, se reține că în ipoteza respingerii cererii de suspendare textul de lege citat nu prevede vreo condiție pentru restituirea cauțiunii, această măsură putând fiind dispusă din oficiu.

În cauză, se constată că este incidentă această din urmă ipoteză, reglementată de art. 1064 alin. (4) din C. proc. civ., în considerarea faptului că în prezentul dosar cauțiunea ce formează obiectul cererii de restituire a fost consemnată în vederea soluționării cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/31.08.2017, a Deciziei nr. 3081/28.09.2017, a Deciziei nr. 673/12.01.2018, precum si a Deciziei nr. 2820/11.04.2018, cerere respinsă, ca neîntemeiată, prin Decizia 4536/08.10.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, ca urmare a admiterii recursurilor formulate de pârâte și casării sentința atacată (5159 din 7 decembrie 2018 a Curții de Apel București),

Criticile recurentelor, în sensul că pentru restituirea cauțiunii este necesară finalizarea litigiului având ca obiect acțiunea în anularea deciziilor atacate (care formează obiectul Dosarului nr. x/2018), nu pot fi primite, câtă vreme dispozițiile art. 1064 alin. (4) din C. proc. civ. nu prevăd o astfel de condiție, fiind suficientă pronunțarea unei soluții de respingere a cererii de suspendare.

Altfel spus, așa cum corect a reținut și judecătorul fondului, textul de lege incident în cauză nu impune condiția ca hotărârea judecătorească ce privește fondul cauzei să rămână definitivă, ci hotărârea prin care instanța s-a pronunțat asupra cererii de suspendare, condiție care este îndeplinită în speță.

În concluzie, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâtele Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeana a Finanțelor Publice Teleorman și Administrația Județeana a Finanțelor Publice Teleorman împotriva încheierii din 4 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 5 iulie 2021, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 mai 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.