ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1450/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 05.04.2019 în Dosarul nr. x/2015, petenta SC A. SRL a solicitat restituirea cauțiunii în cuantum de 16.105,75 RON, stabilită de Curtea de Apel București prin raportare la valoarea obiectului executării, depusă prin Recipisa de consemnare nr. x eliberată de B. unitatea Roșiori de Vede la data de 19.06.2015, la Dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ce a avut ca obiect suspendare executare act administrativ.

Prin încheierea din 13 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de restituire a cauțiunii formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman - Activitatea de Inspecție Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Biroul Soluționare Contestații.

A dispus restituirea către reclamantă a cauțiunii în cuantum de 16105,75 RON consemnată în dosarul civil nr. x/2015 al Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, conform recipisei de consemnare nr. x/19.06.2015 emisă de B. unitatea Roșiori de Vede.

A obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 359,98 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii din 13 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, în sensul respingerii cererii de restituire a cauțiunii.

În susținerea motivelor de casare invocate, recurentele-pârâte au arătat, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, în speță ale art. 1064 din C. proc. civ.. Astfel, prin Sentința civilă nr. 2250/16.09.2015 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia nr. 745 din 22.02.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost anulată decizia de impunere nr. x/26.06.2014, exonerând reclamanta de plata TVA stabilită suplimentar, în cuantum de 1.207.125 RON și a accesoriilor de 403.450 RON. Totodată, organul fiscal a fost obligat să restituie reclamantei toate sumele încasate în baza deciziei de impunere.

Prin cererea precizatoare, depusă de reclamanta SC A. SRL în Dosarul nr. x/2015 aceasta a solicitat obligarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Teleorman și Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești la acoperirea pagubelor produse ca urmare a indisponibilizării sumelor reținute prin Decizia nr. 337 din 26 iunie 2014 și a creării incapacității de plată ca urmare a executării silite la care a fost supusă precum și obligarea la rambursarea TVA solicitată.

De asemenea, s-a solicitat plata accesoriilor calculate pentru debitele curente înregistrate de societate, în cuantum de 52.665 RON, de la data emiterii deciziei de impunere și până la data punerii în executare a Deciziei nr. 745 din 22.02.2018 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Au mai învederat că SC A. SRL nu a menționat acest aspect în cererea de restituire depusă în acest dosar, deși era obligația reclamantei întrucât aceasta a formulat cererea de acordare a despăgubirilor.

Au precizat că, așa cum a fost menționat în cuprinsul încheierii civile din 13.06.2019, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești nu au solicitat pe cale separată acordarea de despăgubiri ca efect al suspendării dispuse.

Cu privire la cheltuielile de judecată, în sumă de 359,98 RON, la care au fost obligate, având în vedere art. 453 din C. proc. civ. consideră nejustificată suma de 359,98 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cel puțin sub aspectul bonului fiscal de la SC C. SRL, în condițiile în care distanța de la Roșiorii de Vede la București este de 100 km.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâte este nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x din 26.06.2014 a fost soluționată definitiv în sensul admiterii acesteia.

Înalta Curte reține că așa cum reiese din verificările efectuate de către instanța de fond, acțiunea în anulare a aceluiași act administrativ ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 al Curții de Apel București, a fost soluționată prin Sentința civilă nr. 2253/16.09.2015 în sensul admiterii în parte a acțiunii formulată de SC A. SRL; anularea Deciziei de soluționare contestație nr. 26 din 27.01.2015 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Biroul Soluționare Contestații, Decizia de impunere nr. x/26.06.2014 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/26.06.2014 emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman - Activitatea de Inspecție Fiscală; exonerarea reclamantei de la plata taxei pe valoarea adăugată stabilită suplimentar în cuantum de 1.207.125 RON și a accesoriilor în cuantum total de 403.450 RON și obligarea pârâtelor să restituie reclamantei toate sumele încasate în baza Deciziei de impunere nr. x/26.06.2014.

Împotriva acestei soluții au declarat recurs ambele pârâte, iar recursul aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție , Secția de contencios administrativ și fiscal, a fost soluționat definitiv, prin Decizia civilă nr. 745/22.02.2018, în sensul respingerii recursurilor declarate de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman împotriva Sentinței civile nr. 2253 din 16 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Conform prevederilor art. 1064 din C. proc. civ.:

"(1) Cauțiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(2) Cauțiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(3) Instanța se pronunță asupra cererii de restituire a cauțiunii cu citarea părților, printr-o încheiere supusă numai recursului la instanța ierarhic superioară. Recursul este suspensiv de executare. Încheierea pronunțată de una dintre secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă.

(4) Dacă cererea pentru care s-a depus cauțiunea a fost respinsă, instanța va dispune din oficiu și restituirea cauțiunii."

Înalta Curte reține și că potrivit precizărilor recurentelor-pârâte din cererea de recurs, așa cum a fost menționat în cuprinsul încheierii civile din 13.06.2019, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești nu au solicitat pe cale separată acordarea de despăgubiri ca efect al suspendării dispuse.

Înalta Curte constată că, analizând condițiile necesare restituirii cauțiunii, cercetând actele și lucrările dosarului, s-a apreciat în mod întemeiat de către instanța de fond că acestea sunt îndeplinite și se impune restituirea cauțiunii către reclamantă.

În ceea ce privește susținerile recurentelor-pârâte potrivit cărora instanța de fond ar fi interpretat greșit dispozițiile legale incidente în cauză, considerând că în cauză cauțiunea nu trebuia restituită întrucât reclamanta a formulat o cerere de despăgubiri și că, dată fiind aceasta situație, condiția impusă de dispozițiile art. 1064 C. proc. civ. nu este îndeplinită, Înalta Curte apreciază că recurentele-pârâte interpretează în mod vădit eronat textul de lege aplicabil întrucât cel îndreptățit să formuleze o cerere în despăgubiri în cazul plății unei cauțiuni este chiar cel în favoarea căruia a fost indisponibilizată cauțiunea, în speță recurentele-pârâte, iar în speța dedusă judecății cererea de despăgubiri formulată de către intimata-reclamantă nu constituie un impediment pentru restituirea cauțiunii.

Așa cum a reținut în mod legal instanța de fond, prin soluționarea în mod definitiv a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, s-a deschis calea procedurală a formulării de către reclamantă a cererii de restituire a cauțiunii. De asemenea, astfel cum precizează și prin cererea de recurs recurentele-pârâte, acestea nu au solicitat pe cale separată acordarea de despăgubiri ca efect al suspendării admise.

În consecință, în mod judicios a constatat prima instanță că în raport de dispozițiile art. 1064 C. proc. civ. se impune restituirea cauțiunii către reclamantă.

În privința contestării sumei ce a reprezentat cheltuieli de judecată în cuantum de 359,98 RON, Înalta Curte apreciază că în raport de dispozițiile art. 451 C. proc. civ. și de dovezile depuse de către intimata-reclamantă la dosarul de fond, acestea au fost în mod corect stabilite de către instanța de fond.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de recurenta - pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman împotriva încheierii din 13 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, - veche, ca nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 453 din C. proc. civ., va fi obligată recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman la plata către intimata SC A. SRL a sumei de 200 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman împotriva încheierii din 13 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, - veche, ca nefondat.

Obligă recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman la plata către intimata SC A. SRL a sumei de 200 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 martie 2020.

GGC - GV