Decizia nr. 1504/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 3017/2017 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 22 iunie 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/25.05.2017, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității acestei decizii.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3017 din 04 august 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, ca neîntemeiată. Totodată, prima instanță a dispus restituirea cauțiunii consemnate în cuantum de 15.116 RON, conform recipisei de consemnare B. nr. x din data de 26.06.2017 și a cauțiunii în cuantum de 4770 RON, conform recipisei de consemnare B. nr. x din 27.07.2017.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 3017 din 04 august 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată. În esență, reclamanta a susținut că sentința recurată a fost pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cauză fiind îndeplinită atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția pagubei iminente.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 07 decembrie 2017, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Încheierea de suspendare a judecății Prin încheierea de ședință din 06 martie 2019, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părți, deși legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță." Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.: "(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă." Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 06.03.2019, a fost dispusă suspendarea judecării recursului, având în vedere lipsa părților, legal citate, la strigarea pricinii, precum și nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă. Încheierea de ședință din data de 06.03.2019 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 06.09.2019. Înalta Curte reține și faptul că în cauză nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, nu subzistă vreun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ. În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.