ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5423/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea depusă la dosarul cauzei la 01.11.2019, reclamanta a solicitat restituirea cauțiunii în cuantum de 19.267,54 RON plătite cu Ordinul de plată nr. x/30.07.2015 și chitanța nr. x din 10.08.2015, cauțiune consemnată la dispoziția Curții de Apel București în dosarul nr. x/2015.

Prin încheierea de ședință din 06.03.2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta și a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 19.257,54 RON plătită cu O.P. nr. x/30.07.2015 și chitanța nr. x din 10.08.2015, cauțiune aflată la dispoziția Curții de Apel București.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia și respingerea cererii.

În motivarea recursului, a arătat că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 1064 din C. proc. civ., în sensul că reclamanta nu a făcut dovada faptului că fondul litigiului a fost soluționat în mod irevocabil în favoarea sa.

Astfel, în situația în care decizia de impunere nr. x/05.06.2015 nu a fost desființată până în prezent, rezultă faptul că obligațiile fiscale stabilite de echipa de inspecție fiscală sunt datorate bugetului general consolidat.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii ca legală și temeinică.

În motivare, a arătat că a fost respinsă cererea de suspendare formulată de reclamantă, situație în care nu este necesară îndeplinirea condiției privind soluționarea printr-o hotărâre definitivă a fondului litigiului. Totodată, nu este necesară nici îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 1064 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât partea adversă nu a suferit nicio pagubă și nu se pune problema despăgubirii sale din cauțiune.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Potrivit art. 1064 din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cauțiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(2) Cauțiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(…)

(4) Dacă cererea pentru care s-a depus cauțiunea a fost respinsă, instanța va dispune din oficiu și restituirea cauțiunii."

În raport de aceste prevederi, se observă o diferență de reglementare a procedurii de eliberare a cauțiunii, după cum măsura suspendării a fost admisă (caz reglementat de alin. (1) și (2) ale art. 1064), sau cererea de suspendare, pentru a cărei soluționare a fost consemnată cauțiunea, a fost respinsă (caz reglementat de alin. (4) al art. 1064).

Astfel, dacă în situația admiterii cererii de suspendare se solicită îndeplinirea unui cumul de condiții pentru a se putea dispune restituirea cauțiunii (să existe o cerere a persoanei îndreptățite; cauza să fie definitiv soluționată; inexistența unei cereri pentru plata despăgubirilor, formulată de partea în defavoarea căreia s-a dispus suspendarea în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii), Înalta Curte constată că, în cazul respingerii cererii de suspendare, dispozițiile art. 1064 din C. proc. civ. nu prevăd îndeplinirea, prealabilă și necesară, a vreunei condiții, instanța având obligația să dispună restituirea cauțiunii din oficiu.

În cauza de față, cauțiunea a fost stabilită de instanța de judecată în dosarul nr. x/2015, pentru soluționarea cererii formulate de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. vizând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din data de 05.06.2015, emisă de recurenta-pârâtă. Cererea de suspendare a fost respinsă prin sentința civilă nr. 2286/18.09.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă prin decizia nr. 1222 din 28 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin urmare, reținând soluția de respingere a cererii de suspendare a efectelor actului administrativ, Înalta Curte constată că cererea de restituire a cauțiunii se soluționează în raport de dispozițiile art. 1064 alin. (4) din C. proc. civ., nefiind necesar a se recurge la analiza vreuneia dintre condițiile reglementate de alineatele anterioare. Mai exact, cauțiunea se restituie necondiționat, chiar și în lipsa cererii exprese a părții, prin dispoziția instanței, luată din oficiu.

Într-adevăr, prin sentința nr. 2286/18.09.2015, Curtea nu a dispus, din oficiu, și asupra cauțiunii, dar această omisiune nu condiționează dreptul reclamantei de a solicita restituirea prin cerere separată și nu impune cerințe suplimentare pentru admiterea cererii.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată ca fiind nefondat motivul de recurs formulat de pârâtă, privitor la faptul că decizia de impunere nr. xnr. 594/05.06.2015 nu a fost soluționată până în prezent, iar astfel obligațiile fiscale stabilite de echipa de inspecție sunt datorate bugetului general consolidat.

Înalta Curte constată că dispozițiile art. 1064 alin. (4) din C. proc. civ. sunt redactate într-o manieră imperativă ("instanța va dispune"), necondiționată de inexistența altor debite ale persoanei ce a consemnat cauțiunea față de partea potrivnică, sau față de terți, ori de orice altă situație personală sau patrimonială a solicitantului.

În condițiile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată către intimata S.C. A. S.R.L., reprezentând onorariu avocațial, dovedit prin depunerea la dosarul instanței de recurs a facturii nr. x/09.07.2020 și a ordinului de plată nr. x/14.07.2020.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș împotriva încheierii din 06 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Va obliga recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată către intimata S.C. A. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș împotriva încheierii din 06 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată către intimata S.C. A. S.R.L..

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 22 octombrie 2020.