ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4587/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal la data de 26 martie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, a solicitat restituirea cauțiunii în valoare de 490.000 RON, consemnată la dispoziția instanței în dosarul nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 47 din 13 aprilie 2020, Curtea de Apel Cluj a admis cererea de restituire a cauțiunii formulată de reclamanta A.., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, și a dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 490.000 RON, consemnată de reclamantă în dosarul nr. x/2015, în conformitate cu recipisele nr. 880081/1 din 24.12.2015, nr. 880083/1 din 24.12.2015, nr. 880084/1 din 24.12.2015, nr. 880085/1 din 24.12.2015 și nr. 880086/1 din 24.12.2015.

Împotriva sentinței de fond a formulat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea încheierii atacate, în sensul respingerii cererii de restituire a cauțiunii.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se invocă faptul că instanța nu a răspuns apărării sale pe care a invocat-o prin întâmpinarea formulată în cauză, prin care a arătat că nu a început să curgă termenul de 30 de zile pentru formularea cererii de despăgubiri prevăzute la art. 1064 alin. (2) C. proc. civ. și care, potrivit practicii judecătorești, nici nu se impune în cazul organului fiscal, întrucât cauțiunea este solicitată pe cale de apărare, iar prejudiciul statului pentru suspendarea executării unui act administrativ fiscal, precum cel în speță, este reprezentat de încasarea cu întârziere a sumelor cuprinse în acesta și pentru care se datorează accesorii potrivit art. 119 și urm. din O.G. nr. 92/2003, republicată și modificată și art. 173 și urm. din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, accesorii cuprinse în titluri de creanță emise de organul fiscal. Acest aspect, arată recurenta-pârâtă, echivalează cu nemotivarea hotărârii atacate.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se invocă greșita interepretare și aplicare a dispozițiilor art. 1064 alin. (1) și (2) C. proc. civ., în sensul că s-a apreciat greșit că au încetat efectele măsurii pentru care a fost consemnată cauțiunea și că se poate dispune restituirea acesteia întrucât nu a fost formulată o cerere în despăgubiri.

Recurenta-pârâtă arată că în cauză nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 1064 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul căruia, cauțiunea depusă, se va restitui, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.

Contrar celor reținute prin sentința atacată, măsura suspendării dispuse prin sentința civilă nr. 4/13.01.2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2015, nu și-a încetat efectele odată cu emiterea deciziei de aprobare a restructurării obligațiilor bugetare nr. 4004/19.02.2020, emisă în conformitate cu prevederile O.G. nr. 6/2019.

Aceasta pentru că prin cererea de renunțare la efectele suspendării actului administrativ fiscal depusă de reclamantă odată cu notificarea, aceasta a arătat că, "în măsura în care restructurarea nu produce efecte vom continua să beneficiem de efectele suspendării actului administrativ", dar și în raport de dispozițiile art. 13 și art. 21 din O.G. nr. 6/2019, referitoare la eșecul planului de restructurare și la solicitarea deschiderii procedurii insolvenței de către organul fiscal.

În opinia recurentei-pârâte, reclamanta a renunțat la efectele suspendării dispuse prin sentința civilă nr. 4/13.01.2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2015, strict pentru a beneficia de posibilitatea restructurării obligațiilor bugetare, fiind în continuare suspendată executarea silită a acestora, în conformitate cu prevederile art. 15 din O.G. nr. 6/2019. Mai arată recurenta că se poate discuta despre o încetare efectivă a efectelor suspendării dispuse prin sentința civilă nr. 4/13.01.2016 și în concordanță cu prevederile art. 1064 alin. (1) C. proc. civ. doar în situația în care acțiunea în anulare ce face obiectul dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel Cluj va fi respinsă sau la momentul comunicării deciziei de finalizare a planului de restructurare a obligațiilor bugetare împreună cu decizia de anulare a obligațiilor bugetare principale și accesorii amânate la plată, conform art. 18 din O.G. nr. 6/2019.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare arată că prima instanță a apreciat corect că cererea de restituire a cauțiunii îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1064 alin. (1) și (2) C. proc. civ., întrucât efectele măsurii pentru care aceasta s-a depus au încetat odată cu emiterea deciziei de aprobare a restructurării obligațiilor bugetare nr. 4004/19.02.2020, emisă în conformitate cu prevederile O.G. nr. 6/2019.

Posibilitatea renunțării la efectele suspendării judiciare este prevăzută expres de art. 1 alin. (6) din O.G. nr. 6/2019 și art. 1 alin. (4) din Procedura aprobată prin OMFP nr. 2810/2019. Arată intimata-reclamantă că aceste dispoziții legale, interpretate în sensul în care ele produc efecte, au fost aplicate atât de contribuabil (când a renunțat la efectele suspendării), cât și de recurenta-pârâtă (când a luat act de această renunțare și a constatat îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru restructurare).

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (5) lit. b) din O.G. nr. 6/2019, nu pot constitui obiect al restructurării obligațiile bugetare stabilite prin acte administrative care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, sunt suspendate în condițiile art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, facilitățile fiscale reglementate prin O.G. nr. 6/2019 nu pot coexista cu o suspendare judiciară a executării în condițiile Legii nr. 554/2004. Astfel, arată intimata-reclamantă, singura posibilitate de a beneficia de facilitățile fiscale instituite prin O.G. nr. 6/2019 era aceea de a renunța la efectele suspendării judiciare, astfel cum îi permiteau expres dispozițiile art. 1 alin. (6) din O.G. nr. 6/2019.

Raportat la aceste dispoziții legale, sensul condiționării inserate în declarația de renunțare nu poate fi altul decât acela că renunțarea a fost dată pentru a putea obține restructurarea obligațiilor sale fiscale. Prin această condiție, arată intimata, a urmărit să evite situația în care nu ar fi obținut facilitatea fiscală urmărită din alte motive decât existența suspendării judiciare) și recurenta ar fi putut proceda la declanșarea executării silite împotriva sa (având în vedere renunțarea la efectele suspendării).

În prezent, arată intimata-reclamantă, renunțarea condiționată și-a produs integral efectele deoarece condiția a fost îndeplinită, anume a obținut facilitatea fiscală, conform deciziei nr. 4004/19.02.2020.

De asemenea, mai arată intimata-reclamantă, cauțiunea în discuție (sau orice altă formă de garanție) nu a reprezentat o condiție pentru acordarea facilităților fiscale și nu este, în prezent, o condiție pentru menținerea respectivelor facilități.

Dispozițiile art. 15 alin. (3) din O.G. nr. 6/2019 se referă la măsuri de asigurare sau de executare, nu la cauțiuni judiciare.

Cât privește cererea de despăgubiri prevăzută de art. 1064 alin. (2) Codul de procedură fiscală, după cum chiar recurenta a arătat, creditorul fiscal nu poate promova această cerere deoarece, în situația sa, "despăgubirile" sunt reglementate expres prin lege sub forma dobânzilor și penalităților de întârziere.

În speță, arată intimata-reclamantă, accesoriile aferente perioadei în care executarea a fost suspendată judiciar sunt deja calculate și stabilite în sarcina sa și cuprinse în planul de restructurare aprobat prin decizia nr. 4004/19.02.2020. Prin urmare, orice discuție despre termenul de 30 de zile prevăzut de art. 1064 alin. (2) C. proc. civ. este lipsită de sens.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă arată că hotărârea recurată nu este motivată, întrucât instanța nu s-ar fi pronunțat asupra uneia dintre apărările sale invocate prin întâmpinare, prin care a arătat că nu a început să curgă termenul de 30 de zile pentru formularea cererii de despăgubiri prevăzute la art. 1064 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că e nefondată această critică de nelegalitate, constatând că prima instanță a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentința recurată cuprinzând o motivare care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele expuse de părți și elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut că cererea cu soluționarea căreia a fost învestit este întemeiată.

Instanța de control judiciar reține că hotărârea judecătorească nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susțineri formulate de părțile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susține soluția pronunțată în cauză.

Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinței recurate corespund susținerilor intimatei-reclamante din cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu reprezintă o necercetare a apărărilor pârâtei, în sensul celor susținute de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, în condițiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu ușurință din lecturarea hotărârii.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica recurentei-pârâte privitoare la lipsa motivării sentinței atacate.

În ceea ce privește soluția pronunțată de prima instanță pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă susține, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că sentința atacată este pronunțată cu aplicarea greșită a legii, având în vedere că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 1064 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., pentru restituirea cauțiunii consemnată de reclamantă în dosarul nr. x/2015.

Este nefondată această critică a recurentei-pârâte, întrucât, analizând condițiile necesare restituirii cauțiunii, prima instanță a apreciat întemeiat că acestea sunt îndeplinite și se impune restituirea cauțiunii către reclamantă.

Așa cum reiese din verificările efectuate de către instanța de fond, în cauza de față, cauțiunea consemnată conform recipiselor nr. 880081/1 din 24.12.2015, nr. 880083/1 din 24.12.2015, nr. 880084/1 din 24.12.2015, nr. 880085/1 din 24.12.2015 și nr. 880086/1 din 24.12.2015 a fost stabilită de instanța de judecată în dosarul nr. x/2015, pentru soluționarea cererii formulate de reclamanta A. vizând suspendarea executării deciziei de impunere nr. x din 13.08.2015, emisă de recurenta-pârâtă. Cererea de suspendare a fost admisă prin sentința civilă nr. 4 din 13 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă prin decizia nr. 3507 din 24 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

La data de 16 octombrie 2019, intimata-reclamantă A. a depus la organele fiscale o declarație, întemeiată pe art. 1 alin. (6) din O.G. nr. 6/2019 și art. 1 alin. (4) din Procedura aprobată prin OMFP nr. 2810/2019, prin care a arătat că renunță la efectele suspendării actului administrativ fiscal pentru a beneficia de posibilitatea restructurării obligațiilor bugetare, cu mențiunea că declarația va produce efecte doar în măsura aplicării O.G. nr. 6/2019, iar în măsura în care restructurarea nu va produce efecte, va continua să beneficieze de efectele suspendării.

Odată cu această declarație, intimata-reclamantă a depus și notificarea prevăzută de art. 3 din O.G. nr. 6/2019.

Prin decizia nr. 4004/19 februarie 2020, cererea reclamantei A. a fost admisă, fiind aprobată restructurarea obligațiilor bugetare.

În contextul expus, Înalta Curte reține că reclamanta a consemnat o cauțiune în vederea obținerii unei suspendări judiciare a actului de impunere, pe care a obținut-o și care a durat până în momentul când intimata-reclamantă a renunțat la efectele sale, pentru a putea beneficia de facilitățile fiscale instituite prin O.G. nr. 6/2019, așa cum s-a și întâmplat.

Conform prevederilor art. 1064 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.:

"(1) Cauțiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(2) Cauțiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(…)"

De asemenea, conform art. 1 alin. (6) din O.G. nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale:

"(6) Pentru obligațiile prevăzute la alin. (5) lit. b), debitorii pot renunța la efectele suspendării actului administrativ fiscal pentru a beneficia de posibilitatea restructurării obligațiilor bugetare potrivit prezentului articol. În acest caz, debitorii trebuie să depună o cerere de renunțare la efectele suspendării actului administrativ odată cu notificarea prevăzută la art. 3."

În ceea ce privește prima condiție, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că această condiție instituită de legiuitor prin art. 1064 alin. (1) C. proc. civ. pentru restituirea cauțiunii este îndeplinită, efectele suspendării încetând la momentul aprobării cererii de restucturare formulată de reclamantă, în temeiul art. 1 alin. (6) din O.G. nr. 6/2019, adică la data de 19 februarie 2020 (aceasta fiind data pronunțării deciziei de aprobare a restructurării obligațiilor bugetare nr. 4004, emisă de organul fiscal).

Așa cum a reținut în mod legal instanța de fond, chiar și în ipoteza admiterii faptului că reclamanta putea formula o cerere de renunțare la efectele judiciare ale suspendării dispuse în dosarul nr. x/2015 sub condiție, această condiție s-a îndeplinit și cererea și-a produs pe deplin efectele la data aprobării restructurării, astfel încât, s-a deschis calea procedurală a formulării de către intimata-reclamantă a cererii de restituire a cauțiunii.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție instituită de legiuitor prin alin. (2) al articolului 1064 C. proc. civ., Înalta Curte o apreciază, de asemenea, ca fiind îndeplinită, ținând cont de faptul că nu a fost formulată nicio cerere pentru plata de despăgubiri, nici în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare, nici în același termen calculat de la data încetării măsurii suspendării, conform renunțării exprese și condiționate a intimatei-reclamante.

Prin urmare, prima instanță a făcut o analiză a premiselor restituirii cauțiunii și a reținut fondat că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 1064 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., impunându-se restituirea cauțiunii către reclamantă.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din același Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Dată

Tip

Sursă

20/12/2016

Cerere de chemare în judecată

B. SRL

12/04/2017

Cerere

Reclamant - S.C. B. SRL

21/12/2017

Cerere de recurs

Pârât - ANAF-DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CRAIOVA

09/02/2018

Motive de recurs

Recurent - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CRAIOVA

16/04/2018

Întâmpinare

Intimat - S.C. B. SRL

10/05/2018

Întâmpinare

Intimat - S.C. B. SRL

Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj împotriva sentinței civile nr. 47 din data de 13 aprilie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2020.