ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 575/2020

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal la data de 21 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul Soluționare Contestații, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună: - suspendarea deciziei de impunere xnr. 837 din 30.12.2015, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, până la soluționarea definitivă a litigiului având ca obiect anularea deciziei de impunere xnr. 837 din 30.12.2005; - anularea în parte a deciziei de soluționare a contestației nr. 11 din 15.04.2016, emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul Soluționare Contestații, în ceea ce privește respingerea argumentelor de natură procedurală invocate prin contestație; - anularea deciziei de impunere xnr. 837 din 30.12.2015, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, prin valorizarea argumentelor de natură procedurală respinse prin decizia de soluționare a contestației nr. 11 din 15.04.2016; - obligarea Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul Soluționare Contestații, la soluționarea contestației suspendate prin decizia de soluționare a contestației nr. 11 din 15.04.2016, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești; - obligarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Cluj și a Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul Soluționare Contestații, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. 1.

Hotărârârile pronunțate în cauză Prin sentința civilă nr. 220/6.07.2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul Soluționare Contestații. Prin încheierea civilă din data 21 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal s-a dispus: - admiterea în parte a cererii de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 220/6.07.2016, formulată de reclamanta A. S.R.L.; - restituirea către reclamantă a cauțiunii în sumă de 16338 RON depusă cu recipisa de consemnare x din 12.05.2016 emisă de B.; - respingerea petitului privind completarea ce vizează cererea de suspendare. În recursul promovat de către reclamantă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 220 din 6 iulie 2016 și împotriva încheierii din 21 septembrie 2016, ambele pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința și încheierea recurate și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Reinvestită cu soluționarea acțiunii, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 264 din 26 octombrie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul Soluționare Contestații, a anulat în parte decizia de soluționare a contestației nr. 11 din 15.04.2016 emisă de pârâta de rândul 2 respectiv pentru soluția de suspendare și a obligat pârâta de rândul 2 la soluționarea contestației suspendate prin decizia de soluționare a contestației nr. 11/15.04.2016. Totodată, a dispus suspendarea deciziei de impunere xnr. 837 din 30.12.2015 emisă de pârâta de rândul 1 până la soluționarea definitivă a prezentului litigiu, a respins restul pretențiilor și a obligat pârâta de rândul 1 să plătească reclamantei suma de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecata si obliga parata de rândul 2 să plătească reclamantei suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. 1.

Calea de atac exercitată și motivele înfățișate Împotriva sentinței nr. 264 din 26 octombrie 2018 pronunată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, au promovat recurs pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în condițiile art. 483 C. proc. civ. Recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj a formulat recurs numai în cea ce privește soluția de suspendare a deciziei de impunere nr. x din 30 decembrie 2015, în temeiul art. 15 din Legea 554/2004. Invocând in drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, respingerea cererii de suspendare ca nefondată. A susținut că sentința atacată cuprinde motive contradictorii, întrucât, pe de o parte, instanța admite cererea de suspendare doar raportat la considerentele hotărârilor judecătorești întemeiate pe art. 14 din Legea nr. 554/2004 reținând că nu există elemente noi care să justifice o soluție contrară însă, pe de altă parte, a respins argumentele intimatei vizând nerespectarea dreptului la apărare, lipsa audierii, inexistența raportului de inspecție fiscală, s.a.m.d. Mai arată recurenta că, pe fondul chestiunilor de drept fiscal invocate de intimată pentru cererea de suspendare, instanța a nu a făcut o analiză proprie, rezumându-se a conchide că nu există elemente suplimentare fată de instanța care a soluționat cauza nr. 33/33/2016, care să o determine a dispune respingerea cererii de suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004. Criticile formulate de recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili au vizat, în esență, următoarele aspecte: Referitor la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta prin argumentele prezentate în susținerea motivelor de nelegalitate, a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, care stipulează îndeplinirea cumulativă a condițiilor privind suspendarea unui act administrativ, aspecte care se circumscriu cazului bine justificat și iminenței producerii pagubei. După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic fiscal litigios, recurenta-pârâtă a punctat îndeosebi aspectele care vizează aparența de nelegalitate a actului administrativ, susținând că instanța de fond a interpretat în mod greșit aspecte legale incidente în cauză și a constatat că decizia contestată este emisă de un organ necompetent. În opinia recurentei, soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală fiind interpretate în mod greșit dispozițiile art. 277 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală iar decizia emisă de autoritatea fiscala în soluționarea constestatiei administrative privind suspendarea soluționării acesteia până la finalizarea dosarului penal nu este considerată excesivă și nici nu încalcă principiul proportionalitatii. Arată că organul de soluționare a contestațiilor a dispus, în mod legal, suspendarea soluționării contestației deoarece organele de inspecție fiscală au constatat că nu pot lua în considerare tranzacțiile economice consemnate în documentele prezentate de către S.C. HR x S.R.L. întrucât societatea a procedat la emiterea de facturi fiscale fără transferul efectiv al bunurilor respective, având loc doar un circuit scriptic al documentelor si nu unul efectiv si real al bunurilor. Organele de inspecție fiscală au constatat că au fost încălcate prevederile art. 128 alin. (9), art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pntru că au colectat și stabilit suplimentar taxa pe valoarea adăugată în sumă de 1.644.276 RON și au calculat dobânzi/majorări de întârziere în sumă de 947.307 RON și penalități de întârziere în sumă de 246.636 RON. Având în vedere cele mai sus constatate, organele de inspecție fiscală au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, Sesizarea penală nr. 199/30.12.2015 împreună cu Procesul-verbal nr. x/14.12.2015 ale cărui constatări se regăsesc și în Raportul de inspecție fiscală nr. x/30.12.2015, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr:F-CJ 837/30.12.2015 în vederea stabilirii existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale unor infracțiuni prevăzute de art. 8 alin. (1)-alin. (3) și respectiv art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. În consecință, susține recutrenta, instanța de recurs să constate ca la emiterea deciziei de suspendare a soluționării contestației administrative, au fost respectate întocmai prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, fiind îndeplinite cumulativ cele doua condiții impuse de textul de lege, respectiv formularea unei sesizări penale și legătura strânsă între constatarea infracțiunii de către organele de cercetare penală și soluția ce va fi dată în calea administrativă de atac, întrucât în cauza se pune în discuție realitatea operațiunilor desfășurate de reclamanta. Precizează recurenta că prezenta speță se circumscrie considerentelor deciziilor Curții Constituționale nr. 72/1996, ținând seama de faptul că organele de inspecție fiscală din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Cluj au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, Procesul-verbal nr. x/14.12.2015 ale cărui constatări se regăsesc și în Raportul de inspecție fiscală nr. x/30.12.2015 încheiat în urma inspecției fiscale efectuate la S.C. A. S.R.L. care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/30.12.2015 prin care au fost stabilite în sarcina societății obligații fiscale suplimentare principale și accesorii în sumă totală de 2.838.219 RON reprezentând taxă pe valoarea adăugată în sumă de 1.644.276 RON, dobânzi/majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată în sumă de 947.307 RON și penalități de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată în suma de 246.636 RON, sume ce fac obiectul contestației formulate de S.C. A. S.R.L. În continuare recurenta prezintă criticile privind obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere aplicarea corectă de către organele de control a prevederilor legale incidente iar, în subsidiar, să faceți aplicabilitatea prevederilor art. 451 alin. (2) Cos procedură civilă, în sensul diminuării onorariilor solicitate de avocat raportat la complexitatea cauzei și a activității depusă în cauză. Partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, doar cu condiția ca aceasta să fi pierdut procesul din culpa sa procesuala, ori prin atitudinea sa în cursul derulării procesului sa fi determinat aceste cheltuieli. O alta condiție care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecata este ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul, ori în situația de fata nu ne încadram in aceasta categorie. De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina acesteia. Recurenta susține că hotărârea pronunțata a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și în ceea ce privește admiterea cererii de suspendare a Deciziei de impunere xnr. 837/30.12.2015 emisă de către Administrația Județeană a Finanatelor Publice Cluj până la soluționarea definitiva a prezentului litigiu. În ceea ce privește cazul bine justificat, în opinia recurentei, motivele de nelegalitate a actelor administrative trebuie să apară cu evidenta și să creeze de la început o îndoială puternica asupra legalității actelor administrative, nefiind necesara analizarea pe fond a legalității actelor ci doar o "pipăire a fondului". Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (ex. Decizia nr. 1129/2007, Decizia nr. 783/2008 etc.), a reținut următoarele: "Cererea de suspendare a actului administrativ poate fi introdusă în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, iar instanța are obligația de a soluționa de urgență cererea, cu citarea părților. Suspendarea actelor administrative reprezintă, așadar, o situație de excepție, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate". Din Decizia nr. 2537/13.05.2010 pronunțată de către Înalta Curte reiese că: "Executarea unei obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate, nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar, din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicita a patrimoniului." Așadar, cele doua condiții, prevăzute de legea contenciosului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, insa, in speța, consideram ca nu a fost făcut dovada unei pagube iminente, după cum nu s-a făcut nici dovada cazului bine justificat, care sa creeze o îndoiala puternica asupra legalității actului. În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate, și, în rejudecare respingerea acțiunii formulată de reclamantă cu consecința menținerii actelor administrative contestate ca temeinice și legale și a respingerii cererii de suspendare. 1.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. S.R.L., a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursurilor ca fiind nefondate, menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală. Intimata arată că,prin adresa depusă la dosar clarifică în continuare unele aspecte ale stării de fapt, arătând că, pe un demers inițial în 2013, în prezent în dosarul penal nu s-a început urmărirea penală față de societate sau de o altă persoană. În combaterea recursului formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, arată că acesta vizează soluția de suspendare pe art. 15 din Legea nr. 554/2004, însă fiind deja admisă cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 14 din același act normativ, există o putere de lucru judecat, aspect reținut și de instanța de fond. Mai mult, condițiile care au justificat formularea și admiterea cererii de suspendare sunt îndeplinite și la acest moment. Referitor la recursul formulat de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili care vizează soluția de obligare la soluționarea contestației, arată că acest recurs nu este încadrat pe textul legal. Recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, prin întâmpinare, a solicitat admiterea recursului promovat de recurenta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, astfel cum a fost formulat. 1.

Procedura în fața instanței de recurs Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 15 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de13 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. În faza procesuală a recursului au fost administrate probe noi(dosar recurs). II. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor expuse în întâmpinările reciproce, Înalta Curte, reverificând probatoriul administrat față de conținutul prevederilor legale aplicabile, apreciază că ambele recursuri sunt nefondate și nu se impune reformarea hotărârii instanței de fond, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că dată fiind similitudinea criticilor și a motivelor de recurs înfățișate de cele două recurente cu privire la soluția pronunțată de către instanța de fond pe cererea de suspendare întemeiată pe art. 15 din Legea nr. . 554/2004, urmează a le analiza grupat, răspunzând acestora prin argumente comune. Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat. Acest motiv se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. În speța de față, instanța de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele stabilite de dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale. Criticile recurentelor privind faptul că judecătorul fondului a constatat în mod greșit că sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu sunt de natură a determina incidența acestui motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în condițiile în care, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ. Așa cum a reținut instanța de fond nu există nici un element care să justifice o apreciere diferită a îndeplinirii celor două condiții impuse de art. 14 din Legea 554/2004 pe aceeași stare de fapt si de drept apreciată în limitele textului de lege anterior enunțat, în condițiile în care, pentru aceleași considerente a fost admis petitul 1 în parte dispunându-se suspendarea executării deciziei de impunere până la soluționarea definitivă a prezentului litigiu așa cum prevede art. 15 din Legea 554/2004. Susținerile recurentelor sunt lipsite de fundament factual, logic și juridic, având în vedere că soluția adoptată prin această hotărâre a fost raportată și la cele statuate prin decizia Înaltei Curți nr. 263/2018, reținându-se în ceea ce privește raportul de drept fiscal că este îndeplinită cerința cazului bine justificat având în vedere complexitatea pe care o implică fondul cauzei care impune verificarea împrejurărilor de fapt si verificarea îndeplinirii cerințelor legale specifice stării de fapt relevante. În acest context, atât timp cât instanța a fost investită cu soluționarea unei cereri de suspendare grefate pe art. 15 din Legea nr. 554/2004, cât și cu soluționarea acțiunii pe fond, aceasta a avut în considerare acele elemente care au condus la convingerea în privința cererii de suspendare, având desigur în vedere, faptul că în dosarul nr. x/2016 se admisese deja o cerere de suspendare, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004. Asupra criticilor recurentei-pârâte Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili Un alt motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizează soluția de obligare la soluționarea contestației, având în vedere că suspendarea soluționării contestației s-a dispus fără a fi avută în vedere condiția expresă prevăzută de art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 care impune existența unei legături între mijloacele de probă administrare de către organul fiscal și sesizarea penală. Potrivit textului de lege mai sus citat - art. 277 alin. (1) din Codul de procedură fiscală - suspendarea soluționării contestației nu este o măsură imperativă care intervine ori de câte ori sunt întrunite situațiile descrise de text, oportunitate fiind apreciată de către organul de soluționare competent. Însă, cu referire strictă la textul aplicat de către organul competent în cauză, pentru a putea fi dispusă măsura suspendării, este necesar a fi îndeplinite cumulativ anumite condiții limitativ enumerate, și anume: organele de drept să fi fost sesizate de către organul care a efectuat activitatea de control cu privire la existența unor indicii privind săvârșirea unei infracțiuni,infracțiunea să fie în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare, infracțiunea să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției care se va da în procedura administrativă. Așa cum rezultă din actele administrate în cauză organele de inspecție fiscală au constatat că au fost încălcate prevederile art. 128 alin. (9), art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru că au colectat și stabilit suplimentar taxa pe valoarea adăugată în sumă de 1.644.276 RON și au calculat dobânzi/majorări de întârziere în sumă de 947.307 RON și penalități de întârziere în sumă de 246.636 RON. Având în vedere cele mai sus constatate, organele de inspecție fiscală au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, Sesizarea penală nr. 199/30.12.2015 împreună cu Procesul-verbal nr. x/14.12.2015 ale cărui constatări se regăsesc și în Raportul de inspecție fiscală nr. x/30.12.2015, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr:F-CJ 837/30.12.2015 în vederea stabilirii existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale unor infracțiuni prevăzute de art. 8 alin. (1)-alin. (3) și respectiv art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. În jurisprudența Înaltei Curți s-a arătat că este necesară o examinare în concret a existenței indiciilor săvârșirii unei infracțiuni și a "înrâuririi hotărâtoare" pe care ar putea-o avea soluția penală în cauză. În acest sens, Înalta Curte a reținut că instanța de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei de suspendare a contestației, emisă în temeiul art. 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce privește exercitarea dreptului de apreciere al autorității fiscale prin raportare la definiția excesului de putere, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporționalității și a celorlalte exigențe ale dreptului la o bună administrare pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidența art. 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecința amânării nepermise a soluției în procedura administrativă (Decizia nr. 1892/2014 pronunțată în Dosar nr. x/2011 al ICCJ, secția de contencios administrativ și fiscal). În speță, din motivarea deciziei organului fiscal reiese în mod evident că sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a fost superficială, formală, generică, fără indicarea unor elemente de fapt sau drept, organul fiscal arătând că aceasta se realizează "în vederea stabilirii dacă în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale vreunei infracțiuni prevăzute de legea penală sau în legi speciale". Art. 277 alin. (1) lit. a) impune ca organul fiscal să indice infracțiunea a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă și să arate și indiciile care au stat la baza acestei sesizări. Decizia nr. 11/2016 face referiri generice la "operațiuni pentru care se ridică problema legalității, cu consecința diminuării impozitelor și taxelor datorate statului", fără a preciza clar ce operațiuni, elemente, acte sau fapte juridice are în vedere. Fiind o măsură excepțională și pe durată nedeterminată, acest tip de suspendare trebuie să respecte strict condițiile legale, iar, în speță, decizia nr. 11/2016 de suspendare nu îndeplinește condițiile stipulate de art. 277 alin. (1) lit. a). Organul fiscal nu poate suspenda procedura contestației administrative atunci când are simple bănuieli, presupuneri subiective, în lipsa unor elemente concrete ce pot fi vizibile unui judecător. Organul fiscal nu poate impune astfel parchetelor un control formal-generic al "legalității penale" a operațiunilor desfășurate de un contestator, prin invocarea noțiunii de urmărire penală "in rem" și prin referiri generale la operațiuni ce par suspecte. Pe de altă parte nu se poate cere organului fiscal să indice cu precizie definitivă și responsabilă textul legal din C. pen. ce incriminează infracțiunea economică, dar organul fiscal trebuie să indice măcar o infracțiune sau elementele constitutive ale acesteia, precum și legătura de cauzalitate dintre aspectele de fapt de natură fiscală care conduc la presupunerea rezonabilă că ar fi implicate și elemente de drept penal în sfera celor fiscale. Lipsa oricăror indicii sau suspiciuni rezonabile din partea organului fiscal asupra unui tip de infracțiune permite o exercitare abuzivă a dreptului de suspendare pe o perioadă nedeterminată a soluționării contestației administrativ-fiscale și, dată fiind durata în general îndelungată de soluționare a laturii penale, în special în dosare cu componentă economică, existența juridică a contribuabilului este pusă sub semnul întrebării, deoarece decizia de impunere deja emisă este executorie, putând conduce la o excludere de pe piața relevantă geografic și comercial, impusă de organul fiscal, cu privire la persoana juridică respectivă. De aceea, este responsabilitatea organului fiscal să respecte strict dispozițile art. 277 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, republicată: organul care a efectuat activitatea de control să sesizeze organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă. Alineatul doi al deciziei de suspendare a arătat că soluționarea contestației va fi reluată la data la care contestatoarea sau organul fiscal va înștiința organul de soluționare competent că motivul care a determinat suspendarea a încetat în condițiile legii. Când dosarul este trimis la o unitate de parchet, motivul suspendării încetează fie printr-o soluție de trimitere în judecată (ceea ce impune o achitare definitivă, pentru a putea solicita reluarea contestației fiscale), fie printr-o soluție de netrimitere în judecată (neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea procesului penal), ambele soluții fiind dispuse de procuror, după administrarea unor probatorii și efectuarea unor acte de cercetare penală de organele de poliție cu competențe în domeniul economic. Mai mult, se impune a se observa că în timpul inspecției fiscale, niciun înscris nu a fost defăimat ca fiind fals, iar fiscul nu a formulat plângere penală pentru săvârșirea vreunei infracțiunii de fals. Acestea fiind și motivele pentru care intimata a afirmat faptul că, în speță, soluționarea contestației nu depindea și nu depinde de rezultatele procedurii penale. În aceste condiții, având în vedere că, deși plângerea a fost înregistrată de mai mult de 1 an la Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, față de reclamantă nu s-au dispus măsuri de natură a constata caracterul penal al faptelor, ceea ce ar justifica măsura de suspendare dispusă de organul administrativ pentru a acorda prioritate organului de cercetare penală, instanța apreciază că soluția instneți de fond este corectă, în acest mod creându-se posibilitatea reclamantei de a-și valorifica atât dreptul la un proces echitabil și într-un termen rezonabil, așa cum acesta este consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și dreptul de a-și face apărările necesare în raport de obligațiile fiscale ce i-au fost stabilite prin decizia de impunere emisă de pârâtă. În ceea ce privește critica recuretei- pârâte cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, iar în subisidiar cuantumul acestora, Inalta Curte reține că soluția este in acord cu dispozițiile art. 453 alin 1 din C. proc. civ. potrivit cu care: "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată". Referitor la cuantumul acestora, instanța reține că, pentru a obține rambursarea cheltuielilor de judecată, trebuie observată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. În ceea ce privește prima condiție, instanța observă că reclamanta a depus la dosar taxa judiciară de timbru. Pentru a stabili îndeplinirea celorlalte condiții, instanța va analiza proporționalitatea cuantumului onorariului de avocat cu amplitudinea și complexitatea activității depuse. Sub acest aspect, instanța constată că suma stabilită cu titlu de onorariu avocat respectă principiul proporționalității. Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.