ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2835/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Reclamanta SC A. SRL Cluj în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca a formulat o cerere de restituirea cauțiunii în cuantum de 135.892,50 RON, consemnată la B. - Sucursala Cluj, la dispoziția Curții de Apel Cluj, în Dosarul nr. x/2015 solicitând respingerea recursului promovat în cauză și menținerea sentinței civile recurate, conform recipisei de consemnare nr. x din 18.11.2015.

Prin Sentința nr. 49 din 2 martie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de restituire a cauțiunii formulată de reclamanta SC A. SRL Cluj, reprezentată legal prin administrator C., prin av. dr. D. din Baroul Arad

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta SC A. SRL a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea cererii de restituire a cauțiunii formulată de societatea de societatea A. SRL, în cuantum de 135.892,50 RON.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a criticat sentința de fond, arătând în esență că în mod greșit instanța de fond a considerat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1064 alin. (4) din C. proc. civ.

Recurenta a susținut că în mod eronat a motivat prima instanță, soluția de respingere a cererii de restituire cu motivarea că recursul cu privire la cererea de suspendare a fost soluționat ulterior soluționării pe fond a litigiului privind anularea deciziei de impunere, suspendarea producându-și efectele.

În opinia recurentei, lipsa de celeritate în soluționarea cererilor justițiabililor nu poate fi imputată reclamantei și nu poate priva societatea de drepturile sale, culpa pentru nesoluționarea cu celeritate și într-un termen rezonabil a cererilor formulate de către justițiabil aparține în exclusivitate instanțelor de judecată.

Dispozițiile art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., sunt de strictă interpretare, stabilind în mod neechivoc că în situația în care cererea pentru care a fost depusă cauțiunea, a fost respinsă, restituirea cauțiunii este obligatorie. Așadar, indiferent de momentul la care a fost soluționat recursul cu privire la cererea de suspendare, atât timp cât cererea a fost respinsă, restituirea cauțiunii este obligatorie.

În ceea ce privește susținerea că nu ar fi îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 1064 alin. (1) și (2) C. proc. civ., întrucât în cauză există o acțiune în despăgubiri asupra cauțiunii depuse de societatea A. SRL, formulată de către pârâte în termenul legal de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei, apreciază că este neîntemeiată, întrucât, așa cum a arătat prin notele scrise, depuse la termenul de judecată din data de 2.03.2018, cererea formulată de către pârâte nu are natura unei cereri de despăgubire, prevăzută de art. 1064 alin. (2) C, proc. civ.

Astfel, prin întâmpinarea depusă în cadrul litigiului care face obiectul Dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, cu termen de judecată fixat pentru data de 27.04.2018, societatea A. SRL a arătat în esență că cererea formulată de pârâte este inadmisibilă, din perspectiva dispozițiilor Codului de procedură fiscală. În măsura în care acestea apreciază că societatea A. SRL datorează obligații fiscale accesorii pentru suma de 416.105 RON, ar fi trebuit să emită în primul rând o decizie referitoare la obligațiilor fiscale accesorii (adică un titlu de creanță, precum decizia privind stabilirea obligațiilor fiscale accesorii) care să concretizeze aceste sume, prin indicarea provenienței acestora și a modului în care au fost stabilite. Acest titlu de creanță ar trebui mai apoi să treacă prin etapele care presupun exercitarea dreptului de a contesta legalitatea și temeinicia deciziei referitoare la obligațiilor fiscale accesorii, ulterior fiind emis și titlul executoriu în baza căruia se va începe executarea silită în cazul neconformării debitorului, potrivit art. 220 și următoarele C. proc. fisc. .

Organele fiscale nu pot ignora această succesiune de etape în stabilirea și executarea creanțelor fiscale, chiar și accesorii. în speță, fiscul încearcă să se îndestuleze din cauțiunea consemnată la dispoziția instanței, deși, în mod clar, aceasta este consemnată cu un alt scop. Astfel, prejudiciile pe care cauțiunea ar trebui să le acopere nu sunt reprezentate de debitul principal și cel accesoriu, pentru care legea prevede o modalitate specifică de recuperare. Doar în situația în care aceste sume nu ar putea fi recuperate prin modalitatea generală impusă de lege, s-ar putea uza de o cerere de plată a despăgubirilor din cauțiune.

Cu toate acestea, în situația dedusă judecății în cadrul dosarului x/2018, creditorul fiscal nu a făcut dovada că această creanță nu ar putea fi recuperată în baza normelor generale ce reglementează materia executării silite fiscale. Prin urmare, la acest moment, organelor fiscale le este deschisă calea emiterii deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii, urmând ca în ipoteza emiterii unui titlu executoriu subsecvent, acesta să fie pus în executare potrivit prevederilor Capitolului VIII din Titlul VII.

Analizând cererea de plata a despăgubirilor din cauțiune, se poate observa că aceasta nu este însoțită de un act administrativ fiscal care să individualizeze obligațiile fiscale. Deciziile de accesorii la care fac referire reclamantele privesc o serie de obligații fiscale, calculate pe diferite perioade de timp. Nu rezultă cu claritate a) care sunt accesoriile în cuantumul indicat de reclamante, dintre sumele care figurează în decizii, b) nici dacă acestea au fost calculate pe durata indicată de reclamante și c) nici faptul că fiscul a ținut cont de obligațiile fiscale care nu sunt datorate de către subscrisa, în urma anulării parțiale a deciziei de impunere x nr. x/29.05.2015, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2015. Subliniem că în acest dosar, instanța supremă a admis în parte acțiunea formulată de subscrisa, obligând D.G.R.F.P. Cluj-Napoca la soluționarea contestației și anulând în parte decizia de impunere atacată.

În speță însă, nefiind comunicat nici măcar titlul de creanță care individualizează accesoriile, nu reclamanta nu a putut să se conformeze unei anumite conduite pretinse de organele fiscale. Societatea A. SRL nu poate realiza plata acestor accesorii pe calea comună în materie fiscală, lipsă fiind tocmai titlul în baza căruia să se efectueze plata. Solicitarea organelor fiscale apare, din această perspectivă, neîntemeiată, întrucât, în primul rând, în discuție este tocmai neexecutarea propriilor obligații de către organele fiscale (emiterea unui act administrativ).

Așadar, procedura demarată de către pârâte în cadrul Dosarului nr. x/2018, aflat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reprezintă. în fapt, o executare silită mascată demarată împotriva societății A. SRL, prin intermediul căreia pârâtele încearcă recuperarea unor sume, încercare să eludeze procedura legală, de emitere a unor titluri executorii și punerea acestora în executare.

În concluzie, cererea de despăgubire formulată de către pârâte nu se încadrează pe dispozițiile art. 1064 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât să genereze respingerea cererii formulate de către societatea A. SRL, motiv pentru care consideră că soluția instanței de judecată din cadrul Curții de Apel Cluj de respingere a cererii de restituire formulată de societatea A. SRL este nelegală.

Având în vedere aceste aspecte, consideră ca se impune admiterea recursului și casarea în totalitate a Sentinței nr. 49/2.03.2018 a Curții de Apel Cluj, cu consecința admiterii cererii de restituire a cauțiunii cuantum de 135.892,50 RON.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. sunt nefondate, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat.

Astfel, se reține din probatoriul administrat, că prin decizia de impunere x nr. x din 29.05.2015, s-au stabilit în sarcina petentei obligații fiscale suplimentare în cuantum de 2.717.850 RON . Împotriva acestei decizii petenta a formulat contestația fiscală, iar soluția data acestei contestații a fost aceea că soluționarea contestației a fost suspendată pentru suma de 1.848.702 RON până la soluționarea procesului penal, iar pentru restul sumei constând în 473.200 RON creanțe principale și 395.948 accesorii contestația a fost respinsă ca nefondată sau ca nemotivata.

Împotriva acestei decizii, petenta a formulat acțiune înregistrată pe rolul Curții de Apel sub nr. x/2015 și apoi numărul 993/33/2015*. În cadrul acestui litigiu prin încheierea din 26.11.2015 instanța a dispus suspendarea executării întregii decizii de impunere până la soluționarea definitivă a acțiunii înregistrate.

Prin Decizia nr. 4056/2017, Înalta Curte a soluționat definitiv litigiul, în sensul că a admis recursul formulat de către reclamantă, sentința din prima instanță a fost casata, iar în rejudecarea acțiunii s-a admis în parte cererea de chemare în judecată respectiv în ceea ce privește punctele 1 și 3 fiind obligată intimata DGRFP Cluj-Napoca la soluționarea pe fond a contestației formulate pentru suma totală 1. 848. 702 RON și fiind anulată decizia de impunere pentru suma de 57.095 RON impozit pe profit și accesorii aferente.

În speța cererea de suspendare a fost admisă în prima instanță, iar suspendarea și-a produs efectele până la data de 13.12.2017 când a fost soluționat definitiv litigiul pe fond. Recursul împotriva încheierii de suspendare a fost soluționat prin Decizia civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție numărul 4.105/14.12.2017.

Din actele aflate la dosar rezultă, că pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca se află Dosarul nr. x/2018, al cărui obiect este reprezentat de cerere de despăgubiri formulată de Direcția Generală Regională Cluj-Napoca, Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, prin care s-a solicitat obligarea reclamantei la plata de despăgubiri în sumă de 96.411 RON care să fie achitată din cauțiunea în sumă de 135.892,50 RON depusă în Dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Cluj.

De asemenea, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 193/07.03.2018 DGRFP Cluj-Napoca a soluționat contestația reclamantei pentru suma de 1.848.702 RON prin respingerea contestației.

Totodată, se constată că prin Decizia referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 124 din 8.01.2018 s-au calculat obligații fiscale accesorii în cuantum total de 352,234 RON reprezentând dobânzi și 189.613 RON reprezentând penalități de întârziere, iar prin Decizia nr. 361/3.04.2018 emisă de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Serviciul Soluționare Contestații a fost respinsă contestația formulată împotriva Deciziei nr. 124 din 8.01.2018.

Potrivit art. 1064 alin. (1) din C. proc. civ., " Cauțiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus."

Dispozițiile art. 1064 alin. (2) din C. proc. civ. prevăd: "Cauțiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care aceasta s-a depus."

Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentei, că atâta vreme cât pe rolul instanțelor de judecată există o cerere de acordare despăgubiri, în speță nu îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1064 din C. proc. civ., pentru a se dispune restituirea cauțiunii.

Nu intră în atribuțiile instanței învestite cu soluționarea cererii de restituire a cauțiunii să verifice admisibilitatea acțiunii în despăgubiri, ci exclusiv existența unei asemenea acțiuni introduse în termenul prevăzut de art. 1064 alin. (2) din C. proc. civ.. În egală, nici împrejurarea că a fost emisă o decizie nouă de impunere nu prezintă relevanță, aceasta nefiind prevăzută de textul menționat ca fiind un fine de neprimire pentru restituirea cauțiunii (doar introducerea acțiunii în despăgubiri având acest caracter).

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 49 din 2 martie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 49 din 2 martie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2018.

GGC - GV