ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1660/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să suspende executarea Deciziei de impunere nr. F-IL nr. 57 din 17 februarie 2015, emisă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, pentru suma de 4.420.588 RON.

Prin Sentința civilă nr. 1760 din 18.06.2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA, ca neîntemeiată, și a dispus restituirea cauțiunii consemnate, în cuantum de 44.205,88 RON, conform Recipisei de consemnare B. nr. 4010643/1 din data de 22.05.2015.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, și solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii și suspendării executării actului administrativ contestat.

Prin motivele prezentate recurenta-reclamantă critică sentința instanței de fond, arătând că în mod greșit s-a reținut că în cauză nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, întrucât susținerile reclamantei ar presupune prejudecarea fondului. Se arată că, pe baza argumentelor prezentate în cererea introductivă și pe baza înscrisurilor depuse la dosar, instanța de fond avea posibilitatea să constate, printr-o verificare sumară, că există aparența de nelegalitate a deciziei de impunere, iar condiția cazului bine justificat este îndeplinită.

De asemenea, se susține că, în ceea ce privește paguba iminentă, instanța de fond în mod greșit a reținut că nu ar fi întrunite cerințele art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, în contextul în care recurenta-reclamantă a argumentat și a probat îndeplinirea condiției privind existența unei pagube iminente.

Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 27.01.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 24.03.2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes a recursului, invocată din oficiu de către instanță, este întemeiată, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond. Rațiunea acestei limitări este evidentă, constând în aceea că, prin pronunțarea unei soluții cu privire la fondul cauzei, fie se constată legalitatea actului administrativ și, deci, punerea în executare devine imperativ necesară, fie se constată nelegalitatea actului și se dispune desființarea acestuia, iar suspendarea executării nu se mai impune, rămânând fără obiect.

În speță, obiectul acțiunii reclamantului îl constituie suspendarea executării Deciziei de impunere F-IL nr. 57 din 17 februarie 2015, emisă de autoritatea pârâtă.

Așa cum rezultă din înscrisurile atașate la dosarul de recurs, prin Sentința nr. 1736 din 24 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, a fost soluționat fondul cauzei, fiind admisă acțiunea în anularea actului administrativ a cărui executare se cere a fi suspendată.

Or, conform dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una dintre condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac.

Interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinței prin care s-a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat nu mai este, așadar, actual, fiind pronunțată hotărârea instanței de fond, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele arătate, constatându-se că este întemeiată excepția lipsei de interes a recursului, Curtea va respinge recursul, ca atare.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 1760 din 18.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2017.

Procesat de GGC - NN