ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 459/2018

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 30.03.2016, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, suspendarea executării Deciziei nr. 1144 din 14 decembrie 2015 de soluționare a contestației, a Deciziei de impunere nr. F-IL 182/30 aprilie 2015, a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/30 aprilie 2015 și a Dispoziției nr. 400604/30 aprilie 2015, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

1.2. Soluția primei instanțe

Pentru soluționarea cererii de suspendare, reclamanta a făcut dovada achitării unei cauțiuni în cuantum de 18.303 RON, conform dispozițiilor instanței.

Prin Sentința nr. 2321 din 1 iulie 2016, Curtea de Apel București, a respins cererea reclamantei, dispunând restituirea cauțiunii în cuantum de 18.303 RON achitată conform Recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 55047/1 din 27.06.2016, emisă de B. - Unitatea Matei Basarab, la data rămânerii definitive a hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta SC A. SRL a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, rejudecând litigiul în fond, admiterea cererii de suspendare, astfel cum a fost formulată.

A susținut recurenta că hotărârea este dată cu încălcarea art. 2 lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul bine justificat și la prevenirea unei pagube iminente.

A apreciat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a art. 2 lit. t) din lege, fără a ține cont de susținerile sale care se circumscriu noțiunii de caz bine justificat, referitoare la nerespectarea termenului de 15 zile de la data comunicării avizului de inspecție fiscală pentru începerea inspecției, la depășirea duratei inspecției fiscale și la nemotivarea constatărilor organelor fiscale, care au condus la stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare.

A mai arătat că sentința atacată restrânge în mod nepermis sfera cazului bine justificat pentru actele administrativ-fiscale, până la punctul în care se naște întrebarea legitimă care mai sunt elementele care se pot circumscrie noțiunii de caz bine justificat.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, recurenta-reclamantă a apreciat că, deși a invocat mai multe împrejurări drept consecințe grave ale punerii în executare a actelor administrativ-fiscale, instanța de fond a analizat sumar consecințele explicitate și nici nu a luat în considerare actele financiar-contabile depuse. Astfel, plata întregii sume de 4.803.851 RON ar provoca efecte deosebit de grave în ceea ce privește existența viitoare a societății, pentru că, după cum reiese din balanța lunii martie 2016, disponibilitățile sale bănești sunt insuficiente pentru achitarea sumei impuse de organele fiscale.

Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că soluția instanței de fond este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale.

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 27 septembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 23 noiembrie 2017, Completul de filtru, constatând că recursul îndeplinește cerințele de admisibilitate, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată.

4.2. Cu privire la fondul recursului

Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reținând în acest sens, în acord cu instanța de fond, că analiza sumară a motivelor de nelegalitate invocate cu privire la actul a cărui suspendare s-a solicitat în cauză nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură respectivul act, în cazul particular supus evaluării.

Verificând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că cererea de suspendare nu îndeplinește condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, Înalta Curte constată că în mod justificat instanța de fond a reținut ca nefiind îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care, din analiza sumară a deciziei contestate, nu s-a conturat o situație de fapt de natură a genera suspiciuni rezonabile cu privire la emiterea respectivului act.

Cum recurenta, atât prin cererea de suspendare, cât și prin cererea de recurs, a argumentat existența cazului bine justificat prin prisma unor aspecte ce țin de fondul actului contestat (nerespectarea unor termene procedurale pentru efectuarea inspecției, durata inspecției fiscale, nemotivarea constatărilor organelor fiscale) și ale căror consecințe în privința legalității deciziei de impunere pot fi clarificate doar cu ocazia cercetării fondului respectivului act, în mod corect a apreciat instanța de fond că nu poate reține îndeplinirea, în cauză, a condiției cazului bine justificat.

În cadrul unei cereri de suspendare instanța nu poate antama fondul dreptului dedus judecății.

Astfel, motivele de nelegalitate invocate de recurentă vizează fondul cauzei și nu creează pentru actul administrativ-fiscal a cărui executare se cere a fi suspendată o îndoială serioasă în privința legalității. Recurenta-reclamantă nu a prezentat alte indicii aparente, care să răstoarne prezumția de legalitate a deciziei de impunere, fără ca prin aceasta să antameze sau anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității acesteia.

De asemenea, Înalta Curte constată, după cum s-a reținut și prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, că, prin Sentința nr. 1275 din 7 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016 - având ca obiect acțiunea reclamantei SC A. SRL de anulare a anulare a Deciziei nr. 1144 din 14 decembrie 2015 privind soluționarea contestației fiscale, a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x din 30 aprilie 2015 emis de AJFP Ialomița, a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. F-IL 182 din 30 aprilie 2015 emise de AJFP Ialomița și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 400604 din 30 aprilie 2015 emise de AJFP Ialomița -, a fost respinsă acțiunea reclamantei, ca nefondată.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, această sentință constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, posibilitate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

De asemenea, în jurisprudența sa constată, secția contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că o soluție de respingere a cererii de anulare a actului administrativ atacat reprezintă și o confirmare a prezumției de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se cere și conferă consistență concluziei că, în cauză, nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea măsurii provizorii a suspendării executării, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, a prevenirii unei pagubei iminente, nu se mai impune a fi analizată, ambele condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ.

4.3. Soluția instanței de recurs

Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este legală, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 2321 din 1 iulie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2018.

Procesat de GGC - CL