ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4373/2021

Ședința publică din data de 30 septembrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07 mai 2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a solicitat anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoanele juridice nr. x/31.08.2017 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 31.08.2017 și a contestat refuzul soluționării contestației formulate în temeiul art. 268 și următoarele din Codul de procedură fiscală de către structurile specializate de soluționare a contestațiilor (conform art. 272 Codul de procedură fiscală), asimilat unei refuz nejustificat/act administrativ de către Legea nr. 554/2004.

Prin cererea modificatoare și completatoare din data de 17 octombrie 2018, reclamanta a solicitat și anularea Deciziei nr. 194/02.05.2018, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, acesta fiind actul administrativ în baza căruia a fost soluționată contestația sa împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferentă diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoanele juridice, având număr de înregistrare F-TR 221 și datată 31/08/2017.

Prin cererea conexă înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a solicitat anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoanele juridice nr. x/31.08.2017 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 31.08.2017 și a contestat refuzul soluționării contestației formulate în temeiul art. 268 și următoarele din Codul de procedură fiscală de către structurile specializate de soluționare a contestațiilor (conform art. 272 Codul de procedură fiscală), asimilat unei refuz nejustificat/act administrativ de către Legea nr. 554/2004.

La termenul din data de 22 februarie 2019, a fost admisă excepția litispendenței, constatându-se că există identitate de părți, obiect și cauză între dosarul nr. x/2018 și dosarul nr. x/2018 și, în consecință dosarul nr. x/2018 a fost atașat la dosarul nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 669 din 22 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția rămânerii cauzei fără obiect, privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Teleorman, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a respins cererea ca rămasă fără obiect și a obligat pe pârât la plata sumei de 5.554,56 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva sentinței civile nr. 669 din 22 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

3.1. Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și schimbarea în parte a sentinței atacate, în principal, în sensul de a fi exonerată de la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, iar în subsidiar, reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial.

În motivare, a arătat, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ., având în vedere că în cauză nu sunt întrunite condițiile privind acordarea cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că datorează cheltuieli de judecată, consideră că cele reprezentând onorariul avocațial trebuiau reduse de către instanța de fond, deoarece sunt vădit disproporționate în raport cu valoarea, complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat, în raport de circumstanțele cauzei și de dispozițiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

3.2. Pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și schimbarea în parte a sentinței atacate, în principal, în sensul de a fi exonerată de la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, iar în subsidiar, reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial.

În motivare, a arătat, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ., având în vedere că în cauză nu sunt întrunite condițiile privind acordarea cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că datorează cheltuieli de judecată, consideră că cele reprezentând onorariul avocațial trebuiau reduse de către instanța de fond, deoarece sunt vădit disproporționate în raport cu valoarea, complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat, în raport de circumstanțele cauzei și de dispozițiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

3.3. Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și schimbarea în parte a sentinței atacate, în principal, în sensul de a fi exonerată de la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, iar în subsidiar, reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial.

În motivare, a arătat, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ., având în vedere că în cauză nu sunt întrunite condițiile privind acordarea cheltuielilor de judecată, iar la data încetării motivului care a determinat suspendarea soluționării contestației administrative nu mai deținea calitatea de organ de soluționare a contestației.

În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că datorează cheltuieli de judecată, consideră că cele reprezentând onorariul avocațial trebuiau reduse de către instanța de fond, deoarece sunt vădit disproporționate în raport cu valoarea, complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat, în raport de circumstanțele cauzei și de dispozițiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 31 mai 2019, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, apreciind soluția instanței de fond, de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâte sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că motivele de casare, circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt comune recursurilor promovate în cauză, motiv pentru care vor fi analizate împreună.

Criticile de nelegalitate ce se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulate de recurentele-pârâte privesc exclusiv chestiunea litigioasă a interpretării și aplicării de către instanța de fond a prevederilor art. 453 alin. (1) și ale art. 454 din C. proc. civ., sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată.

Conform prevederilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", iar potrivit dispozițiilor art. 454 din același act normativ, "Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau de afla de drept în întârziere (…)".

Având în vedere că la data de 17 ianuarie 2019, după ce în prealabil reclamanta a formulat contestație pe cale administrativă și a sesizat ulterior și instanța de contencios administrativ, a fost emisă Decizia nr. 23/17.01.2019, prin care s-a decis desființarea în parte a Deciziei de impunere fiscală nr. x/31.08.2017, emisă de AJFP Teleorman, privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale, în mod corect a reținut instanța de fond că se impune aplicarea dispozițiilor art. 453 și art. 454 din C. proc. civ., ca urmare a satisfacerii pretențiilor reclamantei după data introducerii cererii.

Este adevărat că pe parcursul procesului, ca urmare a emiterii Deciziei nr. 23/17.01.2019, prin care s-a decis desființarea în parte a Deciziei de impunere fiscală nr. x/31.08.2017, emisă de AJFP Teleorman, privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale, cererile reclamantei au rămas fără obiect sub ambele capete de cerere, atât a deciziei de suspendare, care în prezent a fost revocată, cât și împotriva raportului de inspecție fiscală și deciziei de impunere emisă în baza RIF, dar, relevant în speță, raportat la capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, este faptul că la momentul sesizării instanței de judecată, actele administrative atacate erau în ființă, iar satisfacerea pretențiilor reclamantei după data introducerii cererii, a determinat, din partea reclamantei, un efort procesual constând în efectuarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocațial.

În consecință, Înalta Curte reține că este indiscutabilă culpa procesuală a tuturor autorităților pârâte care au determinat introducerea cererii de chemare în judecată și efectuarea cheltuielilor de judecată cu privire la care au fost obligate să le achite în cauză.

Nu în ultimul rând, instanța de control judiciar respinge criticile recurentelor-pârâte referitoare la proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial, în raport de complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat, având în vedere că reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, astfel cum s-a statuat și prin Decizia nr. 3/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, potrivit căreia "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că soluția atacată, prin care s-a dispus obligarea pârâtelor la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor 453 alin. (1) și ale art. 454 din C. proc. civ., neimpunându-se reformarea sentinței sub acest aspect.

În consecință, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor împotriva sentinței civile nr. 669 din 22 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2021.