ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2149/2021

Ședința publică din data de 01 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 22 mai 2018, sub număr dosar x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman a solicitat anularea deciziei de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/31.08.2017, în ceea ce privește creanța fiscală de 2.975.620 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată, impozit pe profit și accesorii fiscale aferente.

La data de 11 mai 2018, s-a înregistrat cererea completatoare prin care reclamanta a solicitat și anularea: Deciziei nr. 284/11.06.2018 a Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor privind contestația înregistrată sub nr. A-SLP 2705/26.10.2017; Deciziei nr. 3081/28.09.2017, emise de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Regiunea Ploiești în dosarul fiscal R396; Deciziei nr. 294/14.06.2018, emise de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor privind soluționarea contestației înregistrate sub nr. A_SLP 497/19.02.2018; Deciziei nr. 673/12.01.2018, emise de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Regiunea Ploiești; Deciziei nr. 396/31.07.2018, emise de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor privind contestația înregistrată sub nr. A_SLP 1659/13.06.2018; Deciziei nr. 2820/11.04.2018, emise de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Regiunea Ploiești.

Prin cererea adițională înregistrată la data de 17 octombrie 2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat și anularea Deciziei nr. 276/30.05.2018 a Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor privind contestația înregistrată sub nr. A-SLP 3066/05.12.2017.

Prin încheierea din 11 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata în cauză până la soluționarea definitivă a dosarelor nr. x/2012 (referitor la societățile B. S.R.L. și C. S.R.L.) și nr. 2918/D/P/2018 (referitor la societatea reclamantă A. S.R.L.) ale Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura centrală.

Împotriva încheierii din 11 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei primei instanțe în vederea continuării judecății.

Recurenta-reclamantă a învederat că încheierea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ale art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, precum și ale art. 6, art. 7 și art. 413 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd expres limitarea suspendării judecății la un an.

Având în vedere că cererea introductivă de instanță a fost înregistrată pe rolul instanței de fond la data de 22 mai 2018 și suspendată la data de 11 aprilie 2019, iar în dosarele penale nr. x/2012, nr. y/2013 (disjuns din dosarul x/2012) și nr. 2918/D/P/2018 (disjuns din dosarul x/2012) sunt efectuate cercetări penale încă din anul 2012, reclamanta apreciază că nu se mai justifică suspendarea judecății cauzei.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 iunie 2020, intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă susține, în esență, că, prin măsura suspendării dispusă prin încheierea recurată, recurentei-reclamante nu i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, nu s-a încercat tergiversarea soluționării cauzei și nu a fost încălcată nicio dispoziție legală.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 06 iulie 2020, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, învederând că motivele ce au fundamentat soluția de suspendare a judecății cauzei subzistă și în prezent, întrucât, prin Ordonanța de clasare parțială nr. 26/D/2013 din data de 07 septembrie 2018, din dosarul penal nr. x/2013, DIICOT - Structura centrală s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor în ceea ce o privește pe recurenta-reclamantă și pe administratorul acesteia.

4.3. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 07 iulie 2020, intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă susține, în esență, că instanța de fond a analizat și a apreciat în mod corect cu privire la îndeplinirea în cauză a condițiilor cumulative prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., astfel că încheierea recurată este temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat.

Înalta Curte constată că instanța de fond a suspendat din oficiu judecata în cauza privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, până la soluționarea definitivă a dosarelor nr. x/2012 (referitor la societățile B. S.R.L. și C. S.R.L.) și nr. 2918/D/P/2018 (referitor la societatea reclamantă A. S.R.L.) ale Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura centrală, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Procedând la analiza criticilor formulate de reclamantă din perspectiva motivului de casare invocate de către aceasta, instanța de control judiciar reține că în mod greșit au fost aplicate dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., într-un litigiu de contencios administrativ în care reclamanta stăruie în continuarea judecării pricinii.

Potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, "Instanța de contencios administrativ nu poate suspenda judecarea pricinii când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune săvârșită în legătură cu actul administrativ atacat, dacă reclamantul - persoană vătămată - stăruie în continuarea judecarea pricinii."

Legea contenciosului administrativ este o lege specială, care prevalează în raport de prevederile C. proc. civ., astfel încât, posibilitatea de suspendare a judecării litigiului de contencios administrativ, când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune săvârșită în legătură cu actul administrativ atacat, este condiționată de poziția exprimată de reclamant, persoană vătămată în sensul art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește continuarea judecării pricinii cu care a înțeles să învestească instanța de contencios administrativ.

Prin urmare, dispozițiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 conțin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ. în ipoteza situației juridice reglementată de textul legal în discuție, norme care se aplică cu prioritate, dat fiind caracterul specific dreptului public.

Cum în speță, instanța a dispus din oficiu suspendarea judecății cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., iar recurenta-reclamantă și-a exprimat opoziția față de suspendarea pricinii, Înalta Curte reține că, în materia contenciosului administrativ, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile pentru suspendarea judecății, conform art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., o astfel de suspendare nu poate fi dispusă față de opoziția reclamantului care a atacat actul administrativ.

Alături de argumentele arătate anterior se constată că, în speță, în dosarele penale nr. x/2012, nr. y/2013 (disjuns din dosarul x/2012) și nr. 2918/D/P/2018 (disjuns din dosarul x/2012) nu a fost comunicat un rezultat cert cu privire la stadiul cercetărilor penale, astfel încât, în raport de exigențele instituite de art. 6 alin. (1) C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune ca instanța de fond să procedeze la soluționarea litigiului într-un termen optim și previzibil pentru a se garanta efectivitatea dreptului analizat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei la aceeași instanță în vederea continuării judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii din 11 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea recurată și trimite cauza la aceeași instanță în vederea continuării judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 aprilie 2021.