ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2469/2022

Ședința publică din data de 5 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, suspendarea executării măsurilor cuprinse la punctul nr. 4 al Deciziei nr. X/D72 din 20.01.2021, emisă de pârâtă, până la soluționarea definitiva a acțiunii formulate de Bancă împotriva încheierii nr. 15/08.06.2021, emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor, prin care a solicitat anularea în parte a încheierii si a măsurilor cuprinse la punctul j nr. 4 al Deciziei nr. X/D72 din 20.01.2021 emise de Curtea de Conturi a României - Departamentul X.

Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1140 din 10 august 2021, a cererea formulată de reclamanta astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. S.A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în sensul că prima instanță nu a aplicat corect dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât Banca a arătat atât împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, cât și prejudiciul pe care aceasta îl va înregistra în cazul în care măsura suspendării actului administrativ nu va fi dispusă.

În acest sens, a precizat că a invocat lipsa de claritate și predictibilitate a deciziei atacate, sub aspectul măsurilor dispuse, care nu au fost indicate în mod clar și complet, astfel încât Banca să poată anticipa conduita pe care trebuie să o adopte, să fie în măsură să îndeplinească efectiv măsurile dispuse și să prevadă că acțiunile sale vor duce la rezultatul scontat, respectiv la îndeplinirea măsurilor în cauză. În plus, decizia atacată nu arată în concret măsurile de intrare în legalitate și conduita pe care Banca să o urmeze pentru a intra în legalitate.

Totodată, a arătat că raportarea la aplicarea corectă sau nu a dispozițiilor Legii nr. 173/2020 și a O.U.G. nr. 66/2020 nu a implicat constatarea unor cazuri concrete de nelegalitate a actului, ci "pipăirea" aspectului că Banca nu era o societate în curs de privatizare (pentru a fi aplicat art. 2 din Lege) și a faptului că procedurile de vânzare a imobilelor au fost desfășurate și contractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate după intrarea in vigoare a O.U.G. nr. 166/2020, când interdicția de înstrăinare nu mai opera.

Referitor la condiția prevenirii unei pagube iminente a arătat că, de asemenea, prima instanță a reținut eronat că nu a fost dovedită, raportându-se la faptul că prin actele contestate nu a fost reținut vreun prejudiciu.

Or, Banca a subliniat, în cerere, și faptul că executarea măsurilor dispuse implică efectuarea unor demersuri ireversibile de natură a crea pagube serioase, iar în condițiile în care prețul la care au fost vândute imobilele este mult mai mare decât valoarea lor contabilă și de piață, prin simpla punere a părților în situația anterioară Banca va suferi un prejudiciu, așa încât îndeplinirea măsurilor respective, în mod cert și previzibil produce efecte ireversibile și prejudiciabile atât pentru Bancă, cât și pentru terții cumpărători, efecte care nu pot fi evitate decât prin suspendarea executării actelor administrative până la soluționarea definitivă a acțiunii în fond.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, admiterea cererii de suspendare.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării măsurilor cuprinse la punctul nr. 4 al Deciziei nr. X/D72 din 20.01.2021, emisă de pârâtă, până la soluționarea definitiva a acțiunii formulate de Bancă împotriva încheierii nr. 15/08.06.2021, emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Totodată, potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute de art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că nu pot fi reținute, în argumentarea cazului bine justificat, argumentele vizând interpretarea dispozițiilor art. 1 și 2 din Legea nr. 173/2020, în sensul dacă îi erau sau nu aplicabile Băncii, dacă avea obligația suspendării derulării operațiunilor de înstrăinare a imobilelor sau dacă înstrăinarea imobilelor s-a făcut sub incidența O.U.G. nr. 166/2020, întrucât constituie apărări de fond.

Așadar, motivele de nelegalitate circumscrise de recurenta-reclamantă cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Instanța de control judiciar reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

Or, în cauză, recurenta-reclamantă a invocat ca împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare se cere, tocmai criticile de nelegalitate care urmează/ar urma să fie analizate de instanța învestită cu cererea de anulare a respectivelor acte.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut faptul că s-au invocat aspecte ce țin de fondul cauzei care nu pot fi analizate într-o cerere de suspendare, în cadrul căreia nu se poate antama fondul dreptului dedus judecății.

Totodată, Înalta Curte reține că prin sentința nr. 827 din 19 aprilie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București a respins acțiunea modificată, formulată de reclamantă, având ca obiect anularea în parte a încheierii nr. 15/08.06.2021, emise de Curtea de Conturi a României - Comisia de soluționare a contestațiilor, în sensul admiterii în tot a contestației formulate de reclamantă, cu consecința anularii masurilor cuprinse la punctul nr. 4 al Deciziei nr. X/D72 din 20.01.2021 emisă de Curtea de Conturi a României - Departamentul X, ca neîntemeiată, or, respingerea acțiunii în anulare de către prima instanță reprezintă implicit o confirmare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărei suspendare se solicită.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, deși nu se mai impune a fi analizată, ambele condiții trebuie să fie îndeplinite cumulativ, se reține că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu, or, în cauză, nu s-a făcut o astfel de dovadă în sensul prevederilor legale menționate.

Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței nr. 1140 din 10 august 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 mai 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.