ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.04.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2123/2021

HOTĂRÂRE
01.04.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2123/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 1 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1712/13.03.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă cererea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantă A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Sectorului 3 București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1676 pronunțată în data de 12 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a anulat cererea de repunere pe rol a cauzei, ca netimbrată. și a admis excepția perimării, constatând perimarea cererii de recurs formulate de recurenta - reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 1712/13.03.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017.

Împotriva deciziei menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamantă A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a solicitat anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare spre rejudecare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 12 martie 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 1 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând cu prioritate excepția de tardivitate a recursului dedus judecății în prezenta cauză, conform dispozițiilor art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul de față este tardiv formulat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare.

În cauză, în ceea ce privește recursul formulat de reclamanta A., se constată că decizia recurată a fost pronunțată la data de 12 octombrie 2020, iar cererea de recurs a fost depusă la data de 28.12.2020, conform plicului aflat la dosar, în condițiile în care ultima zi de declarare în termen a recursului era data de 19 octombrie 2020.

În raport de aceste aspecte, se constată că recursul de față a fost declarat și motivat cu depășirea termenului de 5 zile de la pronunțarea hotărârii recurate, prevăzut de art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., termen care s-a împlinit pentru recurenta-reclamantă la data de 19 octombrie 2020.

Conform art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel." Această sancțiune se aplică și în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, demers ce presupune exercitarea unui drept procesual.

De asemenea, se reține că la dosar nu a fost formulată o cerere de repunere în termen de către recurenta-reclamantă, potrivit dispozițiilor art. 186 C. proc. civ., și nici nu s-a contestat sau justificat depunerea tardivă a cererii de recurs.

Prin urmare, pentru considerentele anterior relevate și în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 1676 din 12 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Respinge recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 1676 din 12 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 01 aprilie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-04-01
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2153/2021
Ședința publică din data de 01 aprilie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregi
ÎCCJ 2021-12-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6097/2021
Ședința publică din data de 7 decembrie 2021 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul C
ÎCCJ 2021-11-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5454/2021
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de con
ÎCCJ 2022-11-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5069/2022
Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistra
ÎCCJ 2022-05-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2553/2022
Ședința publică din data de 10 mai 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistra
Sursă