ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2115/2021

Obiectul litigiului dedus judecății Prin acțiunea înregistrată la data de 22 iunie 2018 sub nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F. au solicitat: anularea integrală a Hotărârii Consiliului Național al ODTR din data de 03.04.2018 pentru motive de nulitate a procedurii precum și pentru motive de nelegalitate; repunerea părților în situația anterioară și reluarea dezbaterilor pentru adoptarea Hotărârilor în concordanță cu dispozițiile legale în materie; obligarea pârâtului ODTR la plata cheltuielilor de judecată (taxă judiciară de timbru și onorariu avocați). La data de 08.05.2019, G. a formulat cerere de intervenție în interes alăturat pârâtului, în sarcina acestuia stabilindu-se taxă judiciară de timbru, împotriva căreia a formulat cerere de reexaminare. Cererea de reexaminare a fost soluționată în sensul respingerii, ca neîntemeiată, prin încheierea de ședință din data de 10.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosar nr. x/2018. Prin încheierea de ședință din data de 11.09.2019, Curtea de Apel Constanța a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată de G., iar la data de 25.09.2019, respectiv 01.10.2019, G. și ODTR au formulat recurs împotriva încheierii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție, dosarul fiind înaintat către ÎCCJ, la data de 04.10.2019. La data de 08.10.2019, pârâtul a solicitat suspendarea judecății, ca efect al declarării recursului împotriva încheierii de respingere, ca inadmisibilă a cererii de intervenție, iar, prin încheierea de ședință din data de 09.10.2019, Curtea de Apel Constanța a suspendat judecata cauzei, până la soluționarea căii de atac formulate împotriva încheierii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție formulată de G.. La data de 25.02.2020, reclamanții au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, motivat de împrejurarea că ÎCCJ s-a pronunțat definitiv, în sensul respingerii recursului formulat de G., ca nefondat, respectiv a recursului formulat de ODTR ca formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. La data de 30.06.2020, H. a formulat cerere de intervenție în interes alăturat pârâtului, iar, la termenul de judecată din data de 01.07.2020, apărătorul convențional al reclamanților a solicitat oral amendarea acestuia, cererea fiind depusă și în scris, la data de 02.07.2020, solicitarea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 187 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., reclamanții susținând că acesta a formulat cererea de intervenție accesorie, în prezenta cauză, cu scopul vădit de a tergiversa soluționarea dosarului, cunoscând faptul că această cerere este inadmisibilă.

Hotărârea primei instanțe Prin încheierea din data de 23 septembrie 2020, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul H., raportat la obiectul acțiunii formulate, respectiv anularea unei hotărâri a organului colegial al OTD, care reprezintă voința membrilor organizației respective, deci nu vizează voturile individuale, acordate de către participanți, din acest motiv neavând nicio relevanță poziția pe care un membru al acestei organizații o are față de o hotărâre adoptată sau față de o acțiune de anulare a hotărârii, cum este cererea formulată de către reclamanți. Prin încheierea din data de 25 septembrie 2020, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus amendarea titularului cererii de intervenție depuse la dosar la data de 30.06.2020, H., în temeiul dispozițiilor art. 187 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., cu suma de 200 RON.

Calea de atac exercitată în cauză Titularul cererii de intervenție H. a declarat recurs împotriva încheierilor din 23 septembrie 2020 și 25 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsa cererea sa de interventie ca inadmisibilă in principiu si a fost sanctionat cu amenda pentru formularea acestei cereri. Mentionează a formulat o cerere în apărarea actelor luate in respectivul Consiliul National de câțiva dintre reclamanti, aceasta fiind singura sa intervenție in process. Consideră ca a fost corectă conduita sa de a se adresa justiției in calitate de parte interesată (fiind membru al Consiliul National) pentru a apăra hotărârea pe care a votat-o și pe care, în mod simetric, un număr de membri ai CN o ataca, împreuna cu alții care nici nu ar avea nici drept și nici interes și pe care totuși instanța îi tine în proces ca reclamanți fără a-i scoate sau sancționa. Apreciază că nu trebuie pedepsită cu amenda, unica exercitare cu buna credință a unui drept prevăzut de lege în condițiile în care unele instanțe admit intervențiile, chiar și in căile de atac, altele le resping, altele nu ii pun sa plătească taxa de timbru pentru intervenție accesorii, altele spun ca nu trebuie plătită taxa de timbru De fapt, intervenția accesorie este o forma de amicus curiae, primită și de instanțele internaționale in primul rând de CEDO și CJUE la fel cum o primește și ICCJ și nimeni nu se gândește sa o sancționeze ca și când ar fi vreo culpă. Solicită admiterea recursului, anularea amenzii judiciare care i-a fost aplicată într-un conflict pe care nu l-a provocat ci reclamanții despre care se spune ca și invocă propria culpa atunci când au cerut sancționarea sa. Împotriva încheierii din 25 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs Ordinul Tehnicienilor Dentari din România, care a solicitat admiterea recursului cu consecința admiterii în principiu a cererii de interventie. A susținut că, în considerarea dreptului (prevăzut de art. 64 si urm C. proc. civ.) si interesului legitim pe care dl. H. ca membru al Consiliului National CN, ca și reclamanții, îl păstrează atunci când se ataca în întregime hotărârea acestui for național de către un altul din membrii săi, actul atacat nefiind eminamente unul individual, intervenientul dovedindu-și astfel interesul direct, născut si actual de a păstra hotărârea CN atacata pe aceasta cale, fiind hotararea unui organism colegial. Totodata, oricare membru al OTDR, cu sau fără o funcție de conducere este interesat ca OTDR sa funcționeze in condiții normale, fără turbulente provocate tocmai de membri alesi in Consiliul National. De altfel, fiind o interventie accesorie, ea nici nu putea fi refuzata, intrucat, in general, le este permis altor persoane sa depună cererea, in fata unor instante, inclusiv in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Apărări formulate în cauză Intimații au depus cereri prin care au solicitat amendarea recurenților și respingerea recursurilor.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 29 decembrie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 01 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor În prealabil, Înalta Curte respinge cererea formulată de intimați de amendare a recurenților, întrucât nu există suficiente indicii privind exercitarea abuzivă a căilor de atac, respectiv nu rezultă că părțile recurente au depus cererile de recurs cu intenția vădită de a determina tergiversarea soluționării prezentei cauze. Totodată, instanța de recurs constată că recursul promovat de Ordinul Tehnicienilor Dentari din România este declarat și motivat în termen, sens în care excepția tardivității recursului nu are temei. În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ.., potrivit cărora instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte, deliberând cu prioritate asupra excepției inadmisibilității recursului declarat de titularul cererii de intervenție H. împotriva încheierii din 25 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, urmează să respingă ca inadmisibilă calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor argumente: Dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. Obiectul litigiului îl reprezintă încheierea din data de 25 septembrie 2020, prin care s-a aplicat amendă judiciară în temeiul dispozițiilor art. 187 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. Potrivit art. 191 C. proc. civ., împotriva încheierii prevăzute la art. 190 același cod, cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, care potrivit alin. (4) se soluționează prin încheiere definitivă. În speță, Înalta Curte constată că, recursul declarat împotriva unei încheieri prin care s-a dispus amendarea titularului cererii de intervenție este inadmisibil, având în vedere că, prevederile legale incidente în cauză reglementează, în mod expres, dreptul persoanei interesate de a formula numai cerere de reexaminare împotriva încheierii pronunțate în temeiul art. 191 C. proc. civ. În opinia Inaltei Curți de Casație și Justiție nu se poate pune problema recalificării căii de atac, atâta timp cât recurentul a formulat o singură cerere de recurs împotriva ambelor încheieri, voința sa de a declara recurs fiind astfel neîndoielnică. În consecință, recursul declarat de către titularul cererii de intervenție H. împotriva încheierii din 25 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal este inadmisibil. Examinând recursurile declarate de H. și Ordinul Tehnicienilor Dentari din România, Înalta Curte constată că motivele invocate în cererile de recurs sunt comune și vor fi analizate împreună. Potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (1) și (2) C. proc. civ.: "(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare. (2) Intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta. (3) Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți". În sensul dispozițiilor citate, rezultă că prin intervenția accesorie, terțul participă voluntar la judecată pentru a apăra drepturile uneia dintre părțile inițiale ale procesului. Spre deosebire de intervenientul principal, intervenientul accesoriu nu tinde la valorificarea unei pretenții proprii, ci urmărește, prin apărările pe care le face, ca instanța să pronunțe o soluție favorabilă părții pentru care a intervenit. Ca atare, natura juridică a intervenției accesorii este aceea de apărare, fără însă ca terțul să devină un simplu apărător al părții în favoarea căreia a intervenit. Art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește interesul ca fiind una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile (în cauză, a cererii de intervenție), interes care "...trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual", și, chiar dacă nu este născut și actual, "se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara" (art. 33 C. proc. civ.). În toate situațiile, însă, interesul trebuie să fie personal și, pentru ca cererea să fie admisă în principiu, terțul intervenient trebuie să justifice un interes propriu, dovedind că drepturile sale ar putea fi afectate prin pronunțarea unei hotărâri defavorabile părții pentru care intervine. Prin urmare, în analiza admisibilității în principiu a cererii de intervenție accesorie, potrivit art. 61 alin. (3) C. proc. civ., trebuie avut în vedere interesul propriu al terțului în legătură cu modul de soluționare a acțiunii principale, deoarece terțul care intervine trebuie să aibă un interes personal în participarea la judecata procesului ce se desfășoară între alte persoane, chiar dacă nu pretinde un drept propriu. Or, în cazul de față, raportat la obiectul litigiului și finalitatea lui concretă, contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că titularul cererii de intervenție accesorie nu are un interes personal și direct în soluționarea cauzei, drepturile sale nefiind în niciun fel afectate prin hotărârea ce se va pronunța, câtă vreme prin acțiunea reclamanților se constestă hotărârea organului colegial și nu voturile individuale ale membrilor participanți. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 64 și art. 496 din C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil, recursul declarat de H. împotriva încheierii din 25 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și va respinge recursurile declarate de H. și Ordinul Tehnicienilor Dentari din România, împotriva încheierii din 23 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.