ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2108/2021

Ședința publică din data de 1 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 4 august 2020 sub nr. x/2020 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și suspendarea executării Ordinului nr. 577/19.05.2020 emis de Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate până la soluționarea definitivă a cauzei înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub nr. x/2020, având ca obiect anulare act administrativ.

Prin încheierea pronunțată în data de 26 august 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și a suspendat executarea Ordinului nr. 577/19.05.2020 emis de Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate până la soluționarea definitivă a cauzei înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub nr. x/2020.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând pe fond să se respingă cererea de suspendare a executării actului administrativ reprezentat de Ordinul Președintelui CNAS nr. 577/19.05.2020, ca netemeinică și nelegală.

În cuprinsul motivelor de recurs pârâta a susținut următoarele:

- au fost încălcate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât sentința recurată a fost pronunțat cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ, în cauză nefiind îndeplinite în mod cumulativ cele două condiții expres prevăzute de legiuitor pentru suspendarea actului administrativ, respectiv cazul bine justificate și paguba iminentă;

- instanța de fond a ignorat faptul că art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 reprezintă de fapt o situație de excepție, datorită faptului că actul administrativ beneficiază de prezumția de legalitate, bazată pe prezumțiile de autenticitate si veridicitate. acestea exprimând în mod real ceea ce a decis organul emitent;

- judecătorul fondului nu a observat că nu se află în mod real în prezenta unei cereri de suspendare executare act administrativ, având în vedere modul în care fost formulată, reclamantul solicitând practic să prejudece cererea de anulare a actului administrativ contestat. Solicită a se avea în vedere faptul că reclamantul nu face altceva decât să reproducă si în cererea de suspendare, aceleași susțineri pe care întemeiat cererea de anulare a ordinului a cărui suspendare o solicită, împrejurare ce contravine scopului cererii de suspendare si condițiilor impuse de dispozițiile procedural-civile pentru exercitarea acesteia;

- consideră că în analiza cererii de suspendare, instanța de fond nu putea reține motivarea reclamantului cu privire la condiția cazului bine justificat, cu atât mai mult cu cât, această analiză presupunea stabilirea incidenței Deciziei Curții Constituționale a României nr. 229 din 2 iunie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 25/2020 pentru modificarea Și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, față de actele administrative anterior publicării acesteia;

- încetarea contractului de mandat nu ar avea drept consecințe perturbarea efectivă si excesivă a situației reclamantului având în vedere faptul că veniturile aferente funcției de președinte - director general pot fi încasate numai pentru perioada în care se exercită mandatul de președinte - director general, iar această perioadă este limitată și determinată în timp, iar nu nedeterminată, mandatul putând înceta oricând. Încetarea contractului de management nu are drept consecințe afectarea situației materiale a reclamantului, întrucât aceasta revine la situația anterioară acordării mandatului.

Mai mult decât atât, nu poate fi vorba de o pagubă iminentă, în situația în care, astfel cum rezultă din declarația de avere, reclamantul are resursele financiare necesare asigurării unui trai mai mult decât decent. Astfel, în pagina 6 a Declarației de avere se poate observa că acesta realizează atât venituri din partea Casei de Pensii a MAPN Bucuresti (în cuantum 54.024 RON), cât și venituri din activităti didactice (În cuantum de 1.433 RON). De asemenea, din același înscris se poate observa că acesta deține depozite în valoarea totală de 259.507 RON. situație în care nu se poate retine a fi îndeplinită condiția pagubei iminente.

Este evident că prima instanță nu a avut în vedere aceste aspecte, apreciind în mod eronat că în cauză este îndeplinită această cerință.

- precizează, în ceea ce privește îndeplinirea cumulativă în cauza dedusă judecății a condițiilor cazului bine justificat și a pagubei iminente urmare a emiterii actului administrativ de încetare a mandatului pentru exercitarea funcției de președinte dircctor general al CAS Sibiu, că acestea nu sunt îndeplinite și nici nu sunt de natură a răsturna, prin ele însele, prezumția de legalitate a actului administrativ contestat;

În concluzie recurenta-pârâtă a apreciat că instanța de fond a ignorat atât prevederile legale incidente, cât și situația de fapt, încheierea atacată fiind netemeinică, nelegală și dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, cât și a dispozițiilor O.U.G. nr. 25/2020 de modificare a Legii nr. 95/2006, prin modificarea Statutului CNAS aprobat prin H.G. nr. 972/2006 și prin aprobarea standardelor de performanță și indicatorii de referință aprobați prin Ordinul Președintelui CNAS nr. 541/2020.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 03 noiembrie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 1 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Intimatul-reclamant A. a solicitat instanței de contencios administrativ suspendarea Ordinului nr. 577/19.05.2020 emis de Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate până la soluționarea definitivă a cauzei înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub nr. x/2020, având ca obiect anulare act administrativ.

Instanța de fond prin încheierea pronunțată în data de 26 august 2020 a admis cererea, apreciind că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea 554/2004.

Instituția pârâtă a formulat recurs apreciind că instanța de fond a ignorat atât prevederile legale incidente, cât și situația de fapt, încheierea atacată fiind netemeinică, nelegală și dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, cât și a dispozițiilor O.U.G. nr. 25/2020 de modificare a Legii nr. 95/2006, prin modificarea Statutului CNAS aprobat prin H.G. nr. 972/2006 și prin aprobarea standardelor de performanță și indicatorii de referință aprobați prin Ordinul Președintelui CNAS nr. 541/2020.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt nefondate.

Instanța de primă jurisdicție a reținut corect existența cazului bine justificat, analizând strict nelegalitatea actului atacat la nivelul de aparență, fără a cerceta înscrisul pe fond, astfel că nu poate fi primită critica recurentei pe acest aspect. În contradicție cu cele susținute de recurentă, actul administrativ nu beneficiază de o prezumție de legalitate necondiționată și absolută.

Înalta Curte reține că instanța de fond a făcut o corectă analiză a pagubei iminente și, în deplin acord cu soluția dată, instanța de control judiciar constată îndeplinită condiția, întrucât privarea de venituri obținute prin contractul de management ar determina o alterare semnificativă a veniturilor (2/3 din total) și implicit a nivelului de trai, existând o perturbare efectivă și excesivă.

Trebuie precizat, față de criticile din cuprinsul cererii de recurs, că data soluționării definitive a cauzei nu influențează contractul de management nr. x din 22.05.2017 încheiat între CNAS și reclamant pentru exercitarea mandatului de Președinte - Director General al Casei de Asigurări de Sănătate Sibiu care se va încheia la data de 22.05.2021, când expiră mandatul de 4 ani.

Înalta Curte reține și împrejurarea că, prin sentința civilă nr. 224 din 26 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, a fost anulat Ordinul nr. 577/19.05.2020 emis de către Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Deși această soluție nu are caracter definitiv, fiind supusă căii de atac a recursului, constatarea (chiar și provizorie) a nelegalitații actului administrativ constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat și ridică îndoieli rezonabile cu privire la temeiul juridic al emiterii ordinului, suficiente pentru a înlătura, cel puțin la o cercetare sumară, prezumția de legalitate a actului administrativ.

Având în vedere că nu sunt identificate motive de casare a hotărârii instanței de fond, recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Totodată, reținând culpa procesuală a autorității recurente, în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta de Casa Națională de Asigurări de Sănătate să plătească intimatului-reclamant A. cheltuieli de judecată în cuantum de 1434,38 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva încheierii din 26 august 2020 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 1434,38 RON către intimatul-reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 01 aprilie 2021.