ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2736/2021

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 31 iulie 2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate anularea notificării x/30.01.2017 emisa de Casa Naționala de Asigurări de Sănătate. 1.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 5205 pronunțată în data de 28 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a anulat în parte notificarea nr. x/30.01.2017, respectiv în ceea ce privește stabilirea, calculul și declararea contribuției trimestriale determinată pe baza medicamentelor cu codurile CIM W55648002 și CIM W58711004 și a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au declarat recurs reclamanta societatea A. S.R.L. și pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Reclamanta societatea A. S.R.L. a formulat recurs solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând, admiterea cererii introductive, astfel cum a fost formulată. Prin recursul promovat pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea cererii de chemare în judecată. În susținerea căii de atac și după o prezentare amplă a istoricului speței, a atribuțiilor sale stabilite potrivit dispozițiilor art. 280 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 și a eforturilor făcute pentru a respecta legea atunci când calculează a contribuția trimestrială la consumul de medicamente, recurenta a arătat următoarele: - contribuția clawback este individualizată pentru fiecare subiect căruia îi revine obligația de plată a taxei, care se stabilește după raportarea lunară a canalelor de eliberare (farmacii, unități saniatre cu paturi și centre de dializă)și validate de casele naționale de sănătate; - instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 în sensul în care legiuitorul a stabilit categoriile de medicamente care fac obiectul consumului de medicamente suportate din bugetul FNUASS și din Ministerul Sănătății; - în virtutea prevederilor O.U.G. nr. 77/2011 reclamanta a transmis pârâtei lista cu medicamente pentru care datorează contribuția trimestrială și recurenta a stabilit consumul centralizat de medicamente corespunzător trimestrului IV 2016 în baza acesteia. Ulterior reclamanta a susținut că medicamentele nu au fost fabricate sau că nu au fost comercializate, aspect nejustificat, având în vedere că societatea este cea care le-a declarat. Arată că singura instituție care are obligația de a verifica trasabilitatea medicamentelor pe tot lanțul și care deține informații legate de volumul distribuitorilor și canalele de eliberare este Agenția Națională a Medicamentelor și dispozitivelor Medicale. Mai menționează că potrivit legislației în vigoare există prevederi clare referitoare la modul de raportare a datelor privind consumul centralizat trimestrial de medicamente de către furniyorii de servicii medicale. - învederează că, ceea ce contează în stabilirea elementelor ce stau la baza contribuției trimestriale este data consumului de medicamente (data eliberării efective către consumatorul final - pacient) și nu data comercializării lor în lanțul de distribuție. Astfel, medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, medicamentele cu și fără contribuție personală folosite în tratamentul ambulatoriu, pe bază de prescripție medicală, astfel cum sunt prevăzute de la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 eliberate prin canalele de eliberare, pot proveni duin stocurile anterioare, din stocurile și achiziția curentă sau doar din achiziția curentă, astfel încât datele de consum (eliberare) nu pot fi opozabile integral datelor de vânzări. - precizează că dacă pentru un medicament nu se solicită reînoirea autorizației de punere pe piață la expirarea acesteia, medicamentul poate fi menținut în circuitul terapeutic până la epuizarea cantitpăților distribuite în rețeaua farmaceutică, dar nu mai mult de un an de la expirarea autorizației de punere pe piață. În acest context există posibilitatea ca între data achiziționării unui medicament șiu data eliberării acestuia către pacient să existe un decalaj de timp. 1.

Apărări formulate în cauză Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond. Recurenta-pârâtă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului promovat de societatea reclamantă ca nefondat. Recurenta-reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinare.- 1.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 23 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 11 mai 2021, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor 2.1. Analizând sentința atacată prin prisma cadrului legal incident speței dedusă judecății, precum și prin raportare la criticile formulate de ambele recurente, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză de reclamantă este nul, iar recursul pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate este fondat, pentru considerentele ce succed: 2.1.1. Înalta Curte urmează a analiza, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului promovat de S.C. A. S.R.L. în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ. Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Din lecturarea susținerilor recurentei-reclamante, rezultă că aceasta a invocat formal motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., rezumându-se la a reitera cuprinsul acțiunii, fără, însă, a evidenția niciun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra în motivele de casare menționate. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8. Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează. Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate. Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 pct. 1-8. Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare, și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia. Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate apte să conducă la casarea hotărârii recurate, alegațiile din cererea de recurs vizând elemente de fapt ale cauzei și reluarea susținerilor din cuprinsul acțiunii introductive de instanță. Or, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată și reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și a acțiunii nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinței, această neregularitate sancționându-se cu nulitatea. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului declarat de reclamanta societatea A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 5205 din data de 28 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. 2.1.2. În privința recursului declarat în cauză de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate instanța de control judiciar reține următoarele: Criticile pârâtei privesc, în esență, din perspectiva dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 referitoare la calculul contribuției prin raportare la consumul aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție, reținerile instanței de fond cu privire la faptul că medicamentelor cu codurile CIM W55648002 și CIM W58711004, au fost în mod eronat incluse în valorile comunicate de către CNAS, având în vedere faptul că acesta nu a fost niciodată comercializat în România de către reclamantă. Înalta Curte constată că aceste critici sunt întemeiate. Există două categorii de deținători ai autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, și anume, unii care sunt obligați la plata contribuției trimestriale și alții cărora nu le incumbă această obligație legală. Diferența dintre cele două categorii rezidă în faptul că suportarea contravalorii medicamentelor puse pe piață de prima categorie se realizează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, precum și faptul că această contribuție trimestrială a fost reglementată de legiuitor exclusiv prin prisma faptului că acestor deținători li se decontează contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilități), avantaj care nu se acordă și celorlalți subiecți care desfășoară o astfel de activitate comercială. Prin O.U.G. nr. 77/2011 s-a instituit obligația legală pentru deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții legali, de a plăti o contribuție trimestrială, în condițiile stabilite în această ordonanță de urgență, iar în ceea ce îi privește pe ceilalți actori de pe lanțul de distribuție, aceștia au obligații contractuale, măsurile instituite prin dispozițiile ordonanței constituind tocmai o transpunere a celor statuate în conținutul legii fundamentale, cu privire la garantarea dreptului la ocrotirea sănătății. Mai mult, spre deosebire de distribuitori și farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deținătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piață a medicamentelor, au certitudinea vânzării și încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuției în discuție, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menționați, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuției dă expresie, așadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia și avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deținătorilor de APP. Astfel, sunt eronate reținerile instanței de fond potrivit cărora modul de calcul al contribuției trimestriale ar trebui să țină seama de vânzările DAPP (comercializarea medicamentului) și nu de valoarea de compensare a medicamentelor. Astfel, în mod greșit instanța de fond s-a raportat doar la vânzările reclamantei, fără a observa aspectele învederate de către CNAS, în ceea ce privește consumul de medicamente, formulate prin întâmpinare. În ceea ce privește codurile CIM W55648002 și CIM W58711004, Înalta Curte reține că acesta a fost declarat de către reclamantă pe propria sa răspundere în lista actualizată a medicamentelor pentru care datorează contribuția trimestrială, depusă la CNAS, în temeiul art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare (conform filei 5 din dosar fond). Aceste coduri CIM sunt listate în Catalogul Național al Prețurilor Medicamentelor Autorizate de punere pe piață - CANAMED aferent perioadei de referință T4 2016, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 810 din 29 iunie 2015 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflați în relație contractuală cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România. Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 1 din Anexa Ordinului ministrului sănătății nr. 75 din 30 ianuarie 2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al prețurilor la medicamentele de uz uman, acest act normativ se aplică tuturor medicamentelor de uz uman pentru care a fost emisă o autorizație de punere pe piață valabilă pe teritoriul României și care se comercializează pe teritoriul acesteia în conformitate cu prevederile legii. Totodată, codurile medicamentelor cu codurile CIM W55648002 și CIM W58711004 pot fi vizualizate în Nomenclatorul medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piață, actualizat la data de 18.11.2016, astfel că medicamentele codificate CIM W55648002 și CIM W58711004 au fost în mod corect incluse în datele de consum contestate de către reclamantă, de altfel confirmate prin raportările Caselor de Asigurări de Sănătate București, Buzău, Brașov, Constanța, Prahova și Mureș. Prin urmare, instanța de fond s-a raportat eronat, în mod exclusiv, la declarația depusă de reclamantă pentru trimestrul de referință, în contextul în care importantă este data consumului de medicamente, adică data eliberării efective către consumatorul final, și nu data comercializării medicamentelor în lanțul de distribuție, astfel încât consumul poate proveni și din stocuri anterioare fără a fi condiționat de prezența medicamentului în CANAMED. În plus, instanța de fond a omis a avea în vedere împrejurarea că recurenta -pârâtă CNAS nu are competența legală de a urmări trasabilitatea medicamentelor pe tot lanțul fabricație-distribuție-farmacie, astfel încât nu deține informații legate de volumul distribuitorilor cât și la nivelul canalelor de eliberare, coroborat cu împrejurarea că, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 77/2011, canalele de eliberare au obligația de a raporta lunar doar date legate de consumul de medicamente prevăzute de art. 1, însă nu și date legate de trasabilitatea acestora, existând posibilitatea ca între data achiziționării unui medicament și data eliberării acestuia către pacient să existe decalaje de timp, tocmai datorită faptului că medicamentul poate fi menținut în circuitul terapeutic și după expirarea autorizației de punere pe piață, dacă nu se solicită reînnoirea acesteia, până la epuizarea cantităților distribuite în rețeaua farmaceutică, dar nu mai mult de un an de la expirarea autorizației. Ca atare, instanța de fond a conchis eronat faptul că medicamentele cu codurile CIM W55648002 și CIM W58711004, nu trebuiau inclus în Notificarea aferentă trimestrului IV 2016 și că, din această perspectivă, notificarea este nelegală. 2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Față de considerentele de fapt și de drept anterior expuse, constatând că, din perspectiva recursului CNAS, în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea instanței de fond fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor legale incidente, astfel cum în precedent au fost dezvoltate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va proceda la admiterea acestuia, cu consecința casării sentinței recurate și, urmare a rejudecării unitare a procesului în fond, va respinge în totalitate acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, concomitent cu constatarea nulitatății recursului declarat de reclamanta societatea A. S.R.L.