ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2480/2023

Ședința publică din data de 11 mai 2023

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 290 din 21 ianuarie 2021, a admis recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței nr. 3131 din 19 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat în parte sentința recurată și, rejudecând, a respins în tot acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L, menținând dispoziția de respingere ca inadmisibilă a cererii reclamantei de obligare la soluționarea plângerii prealabile.

Totodată, a respins recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 3131 din 19 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, în ceea ce privește recursul formulat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, că sunt eronate constatările primei instanțe referitoare la imposibilitatea efectivă/reală de a verifica legalitatea și acuratețea bazei de impunere comunicată de C.N.A.S. și a reținut incidența cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, soluția de admitere a argumentului de nelegalitate a notificării pentru imposibilitatea de verificare a corectitudinii/realității elementelor bazei de calcul a contribuției fiind rezultatul unei interpretări și aplicări eronate a dispozițiilor legale sus-enunțate.

Referitor la recursul declarat de reclamanta .C. A. S.R.L., instanța de recurs a reținut că sentința primei instanțe îndeplinește exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., așa încât a apreciat că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de recurs, de asemenea, a considerat că nu este incident în cauză.

Astfel, a reținut că soluția legislativă este în sensul includerii valorii adaosurilor de pe lanțul de distribuție în valoarea consumului de medicamente, așa încît a considerat nefondate susținerile recurentei, conform cărora C.N.A.S. ar fi aplicat greșit sau arbitrar legea.

Cu referire la includerea T.V.A. în consumul individual de medicamente transmis de C.N.A.S., Înalta Curte a constat că formula de calcul a contribuției datorate este cea prevăzută de art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, unde CTt și BAt nu includ T.V.A.

În continuare, s-a observat că formula de calcul menționată în notificarea contestată respectă în totalitate prevederile art. art. 7 din O.G. nr. 17/2012, având în vedere că CTt și BAt, componente de calcul ale contribuției, nu includ T.V.A. Consumul de medicamente comunicat recurentei-reclamante a fost cel înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, în forma în vigoare în perioada de referință. Valoarea consumului de medicamente include T.V.A., pentru că se raportează la datele centralizate, comunicate de casele de asigurări de sănătate. Aceasta nu presupune, însă, o lipsă de conformitate în sensul Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013, întrucât este necesar să fie făcută distincția între valoarea consumului individual de medicamente, ce are în vedere prețurile de decontare care cuprind T.V.A. și stabilirea bazei de impunere în vederea declarării și plății contribuției clawback.

În conluzie, instanța de recurs a reținut că în condițiile în care notificarea contestată a indicat dreptul contribuabilului de a scădea din valoarea consumului valoarea T.V.A. pentru obținerea valorii bazei de impunere, conform art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, judecătorul fondului a apreciat în mod corect caracterul neîntemeiat al acestor argumente de nelegalitate, apreciind, totodată, că nu pot fi primite nici celelalte critici referitoare la pretinsa încălcare a principiului predictibilități fiscale și nici cele cu privire la adresa certitudinii impunerii, care se referă la elaborarea normei juridice, respectiv la reglementarea legală a modalității de stabilire a bazei de impunere a contribuției,

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire revizuenta S.C. A. S.R.L., invocând prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a doua din C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuenta a arătat, în esență, următoarele:

Conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1. C. proc. civ.:

"Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

Prin raportare la prevederile menționate, literatura de specialitate este unanimă în sensul că cerințele de admisibilitate ale revizuirii sunt:

- hotărârea criticată să fie pronunțată asupra fondului ori să evoce fondul;

- hotărârea criticată să fie executorie ori definitivă.

Or, în prezenta cauză, decizia reprezintă, în mod evident, o hotărâre care "evocă fondul" în sensul dispozițiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., fiind pronunțată de către instanța de recurs ca urmare a rejudecării fondului după casarea cu reținere, în condițiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ. .

Temeinicia cererii de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1. teza a II-a C. proc. civ. prin raportare la omisiunea instanței de a se pronunța asupra tuturor motivelor de nelegalitate formulate:

Față de conținutul acestei reglementări și de scopul urmărit de către legiuitor, literatura de specialitate a stabilit că poate fi vorba de orice cerere principală, incidentală, adițională sau accesorie, sub forma oricăror pretenții deduse spre analiză instanțelor judecătorești.

Orice interpretare contrară ar conduce la concluzia de neacceptat a inexistenței unui remediu pentru situația în care instanța de recurs, învestită, ca urmare a casării cu reținere a recursului, cu dezlegarea unor pretenții multiple regăsite în cererea de chemare în judecată, ar refuza să procedeze la analiza motivelor invocate, soluționând în mod trunchiat litigiul dedus judecății.

Temeinicia cererii de revizuire formulată prin raportare la întreg cadrul normativ adoptat la nivel european:

În concordanță cu prevederile art. 20 alin. (2) indice 2 și 148 alin. (2) din Constituția României, judecătorului național îi incumbă obligația asigurării aplicării reglementărilor și jurisprudenței europene.

Astfel, în calitate de prim judecător al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale Europene, judecătorul național are obligația de a asigura efectul deplin al reglementărilor acesteia, fără a fi necesară abrogarea de către legiuitor a normelor interne contrare principiilor Convenției.

În acest sens, în cauza B. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare "C.E.D.O.") a reținut, cu valoare de principiu, faptul că:

"[...] statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale [...]";

"[...] obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia (C.E.D.O.), asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor".

Instanța de recurs a omis cu desăvârșire să supună examenului judiciar aspectele invocate de către revizuenta-reclamantă prin cererea de chemare în judecată, mijlocul procedural de restabilire a legalității încălcate fiind reprezentat de calea extraordinară de atac a revizuirii, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1. teza a II-a C. proc. civ. .

Prin urmare, la o simplă lectură a Deciziei se constată absența oricărei motivări cu privire la primul motiv de nelegalitate, referitor la Calculul eronat al consumului de medicamente pentru trimestrul II al anului 2013, din cauza faptului că Autoritatea a inclus în lista transmisă la data de 21.05.2013 produse ce nu au fost niciodată comercializate de A. în România.

Or, instanța de recurs, reținând că Autoritatea a respectat, în emiterea adresei, principiile anterior menționate, ar fi putut și trebuit să analizeze argumentele revizuentei aferente motivului de nelegalitate legat de medicamentele necomercializate.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 509 alin. (1) pct. 1. teza a II-a 513 C. proc. civ., textele de lege indicate în cerere, precum și principiile în care își are sediul materia.

Prin întâmpinare, intimata Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat respingerea cererii de revizuire în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 513 alin. (2) C. proc. civ. și pe celelalte acte normative la care a făcut referire în întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii

Conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: "1. s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".

Examinând cererea de revizuire în speță, se constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, instanța de recurs s-a pronunțat asupra cererilor deduse judecații, în limitele învestirii, ținând cont de motivele de casare și de apărările formulate în cauză.

Cele trei ipoteze prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii supuse judecații și ceea ce instanța a hotărât.

Nemulțumirea revizuentei este exprimată față de considerentele hotărârii atacate, apreciind că, instanța de control judiciar a omis a se pronunța cu privire la primul motiv de temeinicie a cererii de chemare în judecată formulate, și că, astfel, este pe deplin incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1. teza a II-a C. proc. civ., referitor la inexistența unei pronunțări a instanței asupra unui lucru cerut.

Contrar susținerilor revizuentei, reține Înalta Curte că, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1. teza a II-a C. proc. civ. nu este admisibilă.

Expresia de "lucru cerut", consacrată în art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., se referă la cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii. Prin urmare, acest motiv de revizuire trebuie analizat prin raportare la fondul pretențiilor concrete deduse judecății de către reclamantă și se referă la neconcordanța dintre petitul cererii de chemare în judecată și soluția pronunțată de instanță.

De asemenea, ipoteza minus petita, reglementată de același text de lege presupune ca instanța, din greșeală, să fi omis să se pronunțe asupra unei cereri sau asupra unui capăt de cerere cu care a fost legat învestită.

În raport de cele expuse anterior, reiese că, nepronunțarea instanței trebuie să vizeze un lucru cerut, care să se refere la cerere concretă și nu la argumentele care combat respectiva cerere.

Așadar, criticile revizuentei nu pot face obiect de analiză în cadrul acestei căi extraordinare de atac prin, prisma motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care are în vedere pronunțarea ultra, extra sau minus petita în raport de pretențiile deduse judecații (care alcătuiesc fondul cauzei), și nu în raport de motivele, argumentele invocate în cadrul acțiunii sau ale căii de atac.

Prin urmare, nu este aplicabil acest text de lege, atunci când se invocă neanalizarea unor motive invocate prin cererea de chemare în judecată.

Se constată că instanța de recurs a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., decizia atacată conținând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară și concisă, cuprinzând argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate.

Admițând recursul recurentei CNAS, instanța de recurs nu s-a pronunțat în minus cu privire la motivele de recurs invocate de CNAS împotriva sentinței civile pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, și prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată formulat de reclamantă, ci, a examinat criticile formulate de CNAS împotriva sentinței civile nr. 3131/19.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014 și a admis recursul CNAS în sensul că a casat în parte sentința recurată și, rejudecând a respins în tot acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. .

Instanța de recurs a reținut în motivare faptul că, legiuitorul a statuat în mod expres la art. 3 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare, următoarele: "Contribuția trimestrială (...) se calculează și se datorează pentru valoarea consumului de medicamente realizat după data de 30 septembrie 2011".

Înalta Curte constată că instanța de recurs nu era obligată să răspundă tuturor argumentelor invocate de recurentă în susținerea recursului, și nici tuturor apărărilor intimatei - revizuentă- în cauza de față, și că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut.

Or, considerentele hotărârii atacate susțin argumentele pentru care instanța a concluzionat că recursul se impune a fi admis.

Totodată, se constată că, prin criticile formulate, revizuenta tinde să obțină o reanalizare a situației de fapt care să conducă la o rejudecată a fondului, or, o asemenea conduită nu este îngăduită de calea de atac extraordinară a revizuirii.

În realitate, prin criticile formulate, revizuenta tinde la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, sub aspectul constatării caracterului întemeiat al cererii de chemare în judecată prin care s-a criticat actul administrativ emis de pârâtă.

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudența sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența dreptului ca parte a moștenirii comune a părților contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat (...). O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ., instanța de recurs pronunțându-se în limitele învestirii sale, și asupra a ceea ce i s-a supus spre analiză, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 290 din 21 ianuarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.