ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1760/2023

Ședința publică din data de 29 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 29.11.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate anularea adreselor nr. x/27.04.2016, nr. y/27.04.2016, nr. z/27.04.2016 și nr. w/27.04.2016 privind consumul centralizat de medicamente aferent trimestrului IV/2011.

Prin sentința nr. 1820 din 18 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a anulat adresele nr. x/27.04.2016, nr. y/27.04.2016, nr. z/27.04.2016 și nr. w/27.04.2016 emise de C.N.A.S. și a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 6554 din 18 decembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței nr. 1820 din 18 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2016*.

În rejudecare, prin sentința nr. 302 din 29 octombrie 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 302 din 29 octombrie 2021 și a încheierii din 17.09.2021, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

O primă critică vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 501 și art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Instanța de fond a ajuns la o concluzie nelegală, de respingere a acțiunii pe fond, ca urmare a greșitei interpetări și aplicări atât a prevederilor de ordin material, incidente speței, cât și a întregului material probator administrat în cauză, limitând în mod nejustificat analiza sa doar la forma actelor administrative supuse controlului de legalitate.

Astfel, în rejudecarea fondului cauzei, în mod nelegal instanța de fond apreciază că instanța de control judiciar ar fi dispus, în mod absolut, că nu s-ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat atât sub aspectul ei negativ, cât și sub aspectul ei pozitiv.

Din considerentele deciziei de casare rezultă cu evidență că Înalta Curte a avut în vedere strict analiza autorității de lucru judecat sub aspectul ei negativ, astfel cum este reglementată de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., aspect care ar fi implicat tripla identitate de obiect, cauză și părți, fapt pentru care retrimite cauza la fond pentru, verificarea " pe fond a actelor administrative.

Arată recurenta-reclamantă că ceea ce a invocat, în mod constant, a fost autoritatea de lucru judecat sub aspectul ei pozitiv, reglementată de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., însă instanța de fond a dat o interpretare subiectivă deciziei nr. 6554/2019, reținând că, în fapt, critica din acțiunea introductivă de instanță asupra autorității de lucru judecat, sub aspectul ei pozitiv, invocată de reclamantă ar fi fost tranșată de Înalta Curte, cu caracter definitiv.

În acest context, instanța de fond omite, din analizei ei, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat ce rezulta din hotărârile judecătorești pronunțate în dosarele din 2012, prin care au fost solutionate notificările CNAS emise în anul 2012 și tranșată problema datelor CNAS cuprinse în respectivele notificări. Or, datele CNAS comunicate în anul 2016 sunt identice ca valoare cu notificările CNAS din 2012, minus TVA.

În speță, recurenta-reclamantă a criticat notificările CNAS din 2016 nu doar sub aspectul formei și a deducerii contravalorii TVA-ului la consumurile comunicate prin datele CNAS în anul 2016, ci și din punct de vedere al aspectelor de fond referitoare la stabilirea corectă a acestor date.

Precizează că în anul 2012 când au fost emise inițial aceste 5 notificări aferente trimestrului IV 2011, societatea a contestat consumurile transmise, instanțele judecătorești procedând la anularea acestora, raportat de nemotivarea actelor contestate și aspectele deja intrate în autoritatea de lucru judecat. În raport de această soluție, în anul 2016 instituția intimată a reemis noi notificări referitoare la aceeași perioadă, în cadrul cărora au fost cuprinse aceleași consumuri, fără TVA.

Prin urmare, apreciază că instanța de fond în mod greșit a respins cererea de probatorii, în condițiile în care obiectul prezentei cauze vizează notificarea x/27.04.2016, din care, deși au fost scoate două CIM-uri, consumurile au condus la un plus de 0,1%, împrejurare fără logică juridică și matematică.

Referitor la notificarea x/27.04.2016 privind pe B., susține că, deși a fost eliminat un CIM, a existat în mod nejustificat un plus de 15%.

Celelalte două notificări care fac obiectul prezentei cauze sunt identice cu primele notificări emise în anul 2012, astfel că există autoritate de lucru judecat, în celelalte două dosare fiind administrate rapoarte de expertiză prin care s-a reținut că nu pot fi identificate valorile individuale ale acestor DAPP-uri.

Prin urmare, consideră nelegală încheierea din 17 septembrie 2021 prin care au fost respinse toate probatoriile solicitate pentru verificarea realității și certitudinii datelor CNAS cuprinse în notificările din 2016, instanța apreciind în mod eronat că tabelul centralizator comunicat de intimata-pârâtă în rejudecarea cauzei reprezintă raportările primare solicitate de reclamantă a fi verificate, recurenta-reclamantă fiind astfel privată de dreptul la apărare și la un proces echitabil și efectiv.

Intimata-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că toate susținerile părții adverse sunt contrare hotărârilor judecătorești pronunțate în această cauză în primul ciclu procesual.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru cele ce urmează:

Prin recursul declarat în cauză, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat încălcarea prevederilor art. 501 și art. 431 alin. (2) C. proc. civ., privind limitele casării, prin omisiunea instanței de a analiza efectul pozitiv al autorității de lucru judecat în ceea ce privește nemotivarea notificărilor.

În esență, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a interpretat în mod greșit limitele rejudecării după casare, în sensul că instanța de casare ar fi dispus în mod definitiv că prin emiterea adreselor nr. x/27.04.2016, nr. y/27.04.2016, nr. z/27.04.2016 și nr. w/27.04.2016 privind consumul centralizat de medicamente aferent trimestrului IV/2011, nu s-ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat, nici sub aspect negativ și nici sub aspect pozitiv, a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarele nr. x/2012, nr. y/2012, nr. z/2012 și nr. w/2012, deși este evident că instanța de casare a avut în vedere strict analiza autorității de lucru judecat sub aspectul ei negativ, astfel cum este reglementată de art. 431 alin. (1) C. proc. civ.. În acest context, instanța de fond omite, din analizei ei, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat ce rezulta din hotărârile judecătorești pronunțate în dosarele din 2012, câtă vreme a fost tranșată problema datelor CNAS cuprinse în notificările emise în anul 2012 iar datele CNAS comunicate în anul 2016, sunt identice ca valoare cu notificările CNAS din 2012, minus TVA.

Criticile sunt nefondate.

Înalta Curte constată că problema de drept referitoare la pretinsa încălcare a puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarele din 2012, în executarea cărora au fost emise notificările contestate în cauză, a fost valorificată în primul ciclu procesul de prima instanță care, prin considerentele sentinței nr. 1820/2017, a concluzionat că prin modalitatea și forma de emitere a adreselor nr. x/27.04.2016, nr. y/27.04.2016, nr. z/27.04.2016 și nr. w/27.04.2016, pârâta CNAS a nesocotit puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive din anul 2012.

Această soluție a făcut obiectul criticilor recurentei-pârâte Casa Națională de Asigurări de Sănătate în cadrul recursului formulat împotriva sentinței nr. 1820/2017, pronunțate de Curtea de Apel București, soluționat prin decizia de casare nr. 6554/18.02.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a constatat că sunt întemeiate motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., statuând următoarele:

, (…) În executarea acestor hotărâri judecătorești recurenta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a emis adresele nr. x/27.04.2016, nr. y/27.04.2016, nr. z/27.04.2016 și nr. w/27.04.2016 privind consumul centralizat de medicamente aferent trimestrului IV/2011, separat pentru fiecare societate pe care intimata reclamantă o reprezintă, ce fac obiectul litigiului de față. Prima instanță a considerat că prin emiterea acestor adrese recurenta a încălcat puterea lucrului judecat.

Or, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decat o singură data (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res judicata pro veritate habetur).

După cum se poate observa efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătorești are doua accepțiuni:

Stricto sensu semnifică autoritatea de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect, cu aceeași cauza (exclusivitatea). Lato sensu semnifică puterea de lucru judecat (res judicata), care presupune ca hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă că exprima adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea).

Cu alte cuvinte, puterea, prezumția de lucru judecat, impune consecvență în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

În cauza de față recurenta-pârâtă a pus în executare hotărârile judecătorești menționate mai sus, în lumina dezlegărilor date și cu respectarea competențelor sale. Faptul că, în cea mai mare parte, datele comunicate prin adresele contestate în prezenta cauză corespund cu cele comunicate inițial prin adresa anulată de instanțe, nu conduce în mod automat la concluzia nerespectării hotărârilor judecătorești atâta timp cât mecanismul de raportare și centralizare al consumului de medicamente instituit de legiuitor a rămas același în perioada de referință.

În aceste condiții, se impunea o analiză pe fond a actelor administrative atacate și prin prisma deciziilor Curții Constituționale a României cu incidență în cauză."

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că judecătorul fondului, prin raportare la dispozițiile deciziei de casare, a interpretat corect limitele rejudecării, în sensul că instanța de casare a tranșat chestiunea referitoare la încălcarea autorității de lucru judecat, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile existenței autorității de lucru judecat, nici sub aspect negativ și nici sub aspect pozitiv.

Înalta Curte reține incidența prevederilor art. 430 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată, raportat la prevederile art. 431 din același cod și coroborate cu prevederile art. 634 C. proc. civ., care stabilesc care sunt hotărârile judecătorești considerate a avea caracter definitiv și data de la care dobândesc acest caracter. Totodată, dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ. statuează că, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul.

Soluția și considerentele Înaltei Curți din decizia de casare nr. 6554/18.02.2019 beneficiază de autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, statuând definitiv cu privire la inexistența unor motive de nelegalitate generate de încălcarea autorității de lucru judecat de către autoritatea pârâtă prin emiterea notificărilor contestate cu nerespectarea hotărârilor judecătorești care le anulaseră pe cele anterioare și, implicit a nemotivării acestor notificări, în raport de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Odată tranșată această chestiune de drept de către instanța de control judiciar în primul ciclu procesual, în rejudecare după casare instanța de fond în mod corect nu a mai reluat analiza motivului de nelegalitate privind nemotivarea notificărilor din perspectiva pretinsei încălcări a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, iar problema litigioasă nu mai poate face obiectul unei noi analize nici în recursul declarat într-un ciclu procesual subsecvent.

Prin raportare la aspectele expres statuate în decizia de îndrumare, cu respectarea limitelor acesteia, instanța de fond a analizat în rejudecare motivul de nelegalitate privind nemotivarea notificărilor prin raportare la dispozițiile art. 3 alin. (3) și art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 și jurisprudența Curții Constituționale incidente, reținând în mod corect că notificările contestate cuprind atât temeiul de drept în baza căruia au fost emise, cât și elementele obligatorii prevăzute de lege, respectiv, valoarea procentului "p" și valoarea consumului de medicamente aferent trimestrului în litigiu, conform anexelor aferente notificărilor.

Intimata-pârâtă a exclus TVA din elementele CTt și BAt din formula de calcul a procentului "p", respectând dispozițiile art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, care prevăd că "CTt și BAt nu includ taxa pe valoarea adăugată", dar și considerentele hotărârilor pronunțate în dosarele nr. x/2012, y/2012, z/2012, w/2012.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că, invocând nemotivarea notificărilor contestate din perspectiva unor inadvertențe a datelor CNAS cuprinse în notificările emise în anul 2016 pentru contribuția trimestrială aferentă trimestrului 4/2011, care conduc la un calcul diferit al contribuției, recurenta-reclamantă tinde la contestarea sistemului de raportare instituit prin O.U.G.. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare, nemulțumirile sale vizând insuficiența informațiilor pe care legiuitorul a stabilit că trebuie să le primească reclamanta, în vederea calculării contribuției trimestriale

Pe de altă parte, respectarea exigenței motivării în întocmirea noului act administrativ nu poate fi raportată la puterea de lucru judecat a hotărârii judecătorești anterioare, ci se impune a fi raportată la cadrul de drept substanțial incident. Hotărârile pronunțate în dosarele nr. x/2012, y/2012, z/2012, w/2012 au privit alte acte administrative decât cele ce fac obiectul prezentei cauze, care au fost analizate în raport de contextul legislativ existent la data emiterii lor, astfel încât nu sunt întrunite condițiile referitoare la identitatea de obiect pentru a se reține incidența autorității de lucru judecat.

Aspectele constatate de instanțele anterioare, cu privire la nelegalitatea notificărilor emise în anul 2012, din perspectiva nemotivării actului administrativ, reprezintă aprecieri circumscrise strict actelor respective. Concluzia la care au ajuns instanțele de judecată învestite cu soluționarea cauzelor respective, cu privire la insuficiența motivării notificărilor, a fost rezultatul unui raționament juridic și al unei analize specifice cauzei respective, care nu se impune, de plano, instanței de judecată învestită cu examinarea legalității notificărilor emise în anul 2016.

Or, analiza de legalitate a notificărilor din 2016 se face în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 77/2011, în special de art. 5 alin. (7) din acest act normativ, instanța de judecată fiind chemată să stabilească dacă actul administrativ respectă legea în temeiul căreia a fost emis.

Față de aceste aspecte, în mod corect a reținut instanța de fond că notificările contestate în cauza de față, din anul 2016, au fost emise de intimata-pârâtă cu respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011, astfel încât nu se confirmă motivul de nelegalitate invocat de recurenta-reclamantă.

Cât privește critica adusă încheierii din 17.09.2021, prin care s-au respins probatoriile solicitate de recurenta reclamantă pentru verificarea realității și certitudinii datelor CNAS cuprinse în notificările din 2016, aceasta se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează încălcarea de către instanța de fond a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, în opinia recurentei-reclamante respingerea administrării probatoriului cu înscrisuri și expertiză contabilă având drept consecință încălcarea dreptului la apărare și la un proces echitabil.

Critica este însă nefondată, întrucât posibilitatea instanței de judecată de a cenzura probele solicitate de părți nu se circumscrie dreptului la apărare al părților.

În planul probațiunii judiciare, chestiune lăsată de lege în atributul instanțelor de fond, aceasta are o marjă de apreciere asupra utilității probelor, adică a aptitudinii acestora de a duce în mod direct sau implicit la soluționarea litigiului, conform art. 255 alin. (1) C. proc. civ., în exercitarea rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului statornicit prin art. 22 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că nu sunt încălcate aceste norme de procedură în cazul în care instanța de fond a pus în discuție proba cu înscrisuri și cu expertiza contabilă și deliberând asupra admisibilității și aptitudinii acesteia de a duce la soluționarea procesului a hotărât respingerea justificată a probei, prin considerente adecvate în care se arată că probele solicitate nu sunt pertinente, concludente și nu au utilitate în planul cercetării judecătorești, în raport de motivele concrete de fapt și de drept invocate prin cererea de chemare în judecată de către reclamantă și de considerentele deciziei de casare.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază că raționamentul judecătorului fondului este justificat, întrucât recurenta-reclamantă în verificarea legalității notificărilor emise în anul 2016 a urmărit să lărgească cadrul procesual stabilit prin acțiunea formulată inițial, deși nu-i mai era permis în raport de dispozițiile art. 501 și art. 201 C. proc. civ. raportat la art. 8 și 11 din Legea nr. 554/2004.

III. Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru toate aceste motive, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii din 17 septembrie 2021 și a sentinței nr. 302 din 29 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 29 martie 2023.