ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2103/2021

Ședința publică din data de 1 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 25 februarie 2015, sub nr. x/2015 adresată inițial Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Episcopia Romano - Catolică a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Retrocedare a Proprietăților, obligarea pârâtei la îndeplinirea obligațiilor ce-i revin conform O.U.G. nr. 94/2000, având în vedere decizia irevocabilă nr. 2003/19.09.2011 pronunțată în dosarul nr. x/2010 de Tribunalul Gorj, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 335 pronunțată la data de 17 decembrie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului Timișoara și a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta Episcopia Romano-catolică, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională de Retrocedare a Proprietăților - Comisia Specială de Retrocedare și Primăria Municipiului Timișoara.

Împotriva sentinței civile nr. 335 pronunțată la 17 decembrie 2018 de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Episcopia Romano-catolică, care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii.

A reiterat susținerile formulate în fața instanței de fond, respectiv a enumerat toate prevederile incidente cauzei și a susținut că, deși cererea sa este îndreptățită, pârâta nu a emis o măsură de retrocedare și nici nu a propus o măsură de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite de legea specială.

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului, având în vedere că aspectele invocate nu se încadrează în nici unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Intimata-pârâtă Primăria Municipiului Timișoara a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 10 aprilie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 1 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nul.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În speță, examinând cererea de recurs formulată de către reclamanta Episcopia Romano-catolică Înalta Curte constată că acesta nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât argumentele invocate de către acesta nu se încadrează în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a căror incidență poate fi analizată în calea de atac a recursului.

În acest sens, se observă că prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a enumerat toate prevederile incidente cauzei și a susținut că, deși cererea sa este îndreptățită, pârâta nu a emis o măsură de retrocedare și nici nu a propus o măsură de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite de legea specială, invocând chestiuni ce excedează analizei instanței de recurs, care poate proceda la analiza sentinței recurate doar în temeiul motivelor de casare strict prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, cererea de recurs redă starea de fapt din speță, fără a fi relevate critici concrete, care să poată fi subsumate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel fiind, recurenta-reclamantă nu a formulat niciun fel de critici cu privire la aspectele reținute de către prima instanță drept considerente ale sentinței recurate.

În concret, instanța de fond a constatat că decizia irevocabilă nr. 2003/19.09.2011 nu stabilește obligații în contradictoriu cu pârâta Comisia Speciala de Retrocedare, că pârâta Primăria Timișoara și-a îndeplinit obligațiile care ii incumba în virtutea dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000, instituția demonstrând ca a solicitat informații în vederea soluționării cererii de retrocedare promovata de reclamanta, atât de la reclamanta însăși, cat și de la instituții publice care dețineau informații necesare în vederea analizării pretenției reclamantei. Mai mult, pârâta a emis Decizia nr. 3929/29.10.2015 prin care a soluționat cererea de retrocedare formulata de reclamanta prin respingerea acesteia cereri.

Or, în cauză, recurenta-reclamantă nu a arătat argumentele concrete pentru care apreciază că soluția primei instanțe ar fi greșită și, în acest context, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Deoarece recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul formulat de Episcopia Romano-Catolică împotriva sentinței civile nr. 335 din 17 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de Episcopia Romano-Catolică împotriva sentinței civile nr. 335 din 17 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 01 aprilie 2021.