ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2143/2021

Ședința publică din data de 01 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secția civilă, la data de 04 iulie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, Statul Român prin Ministerul Educației Naționale și Statul Român în administrarea operativă a Consiliului Local al Municipiului Blaj, a solicitat:

- constatarea existenței și întinderea dreptului de proprietate al reclamantei cu privire la imobilul situat în jud. Alba, înscris inițial sub A+12 în CF nr. x Blaj sub nr. topo. x, compus din teren intravilan în suprafață de 27.178 mp și 2 corpuri de clădire și anexe edificate pe acesta la data preluării, dar neevidențiate în cartea funciară;

- în principal, restituirea în natură în favoarea reclamantei a imobilului situat în jud. Alba, înscris inițial sub A+12 în CF nr. x Blaj sub nr. topo. x, compus din teren intravilan în suprafață de 27.178 mp și 2 corpuri de clădire și anexe edificate pe acesta la data preluării, dar neevidențiate în cartea funciară, compuse din:

a. 1 clădire cu etaj compusă din 15 camere, 2 antree, closet și 1 magazie de lemne, edificată din cărămidă acoperită cu țiglă și având destinația de liceu la data preluării, cu suprafața clădită de 851,85 mp.;

b. 1 clădire cu etaj compusă din 18 camere, 9 antree, 1 closet, 1 magazie de lemne și locuință pentru servitori din 3 camere, edificată din cărămidă, acoperită cu țiglă, folosită ca edificiu de școală pentru liceul comercial la data preluării, cu suprafața clădită de 459,18 mp imobile transcrise în CF nr. x Blaj oraș sub top. x, - teren în suprafață de 5.000 mp, sub top. x - teren în suprafață de 21.728 mp compus din curte și 2 corpuri de clădire, anexe gospodărești (reconvertit în CF nr. x Blaj cu nr. top. x,) și sub top. x, în suprafață de 450 mp compus din clădire și teren intravilan (reconvertit în CF nr. x cu nr. top. x,);

- în subsidiar, acordarea de despăgubiri în condițiile legii pentru acele imobile sau părți din imobilele terenuri sau construcții care nu se pot restitui în natură.

În data de 06 decembrie 2017, reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj a formulat precizare și extindere de acțiune, prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a Comisiei Naționale Pentru Compensarea Imobilelor din Subordinea Cancelariei Primului Ministru, a Autorității Naționale Pentru Restituirea Proprietăților, a Municipiului Blaj, prin primar și a Statului Român prin Ministerul Finanțelor. Totodată, reclamanta a completat capătul doi de cerere subsidiar, solicitând ca, în măsura în care nu se poate dispune restituirea în natură a imobilului sau a unor suprafețe dintre cele ce fac obiectul cauzei, să se stabilească măsuri reparatorii în echivalent pentru porțiunea restituită din imobilele respective și să stabilească întinderea dreptului reclamantei în cuantumul prevăzut de articolul 16, articolul 21 alin. (6) și 10 din Legea nr. 165/2013. De asemenea, a solicitat să fie obligată CNCI să emită, de îndată, decizia de compensare prin puncte pentru suprafețele din imobilele ce nu se pot restitui în natură.

Prin sentința civilă nr. 1827 din 06 decembrie 2017, Tribunalul Alba, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 02 februarie 2018, sub același număr.

La data de 25 iunie 2018, reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj a formulat precizare de acțiune, prin care a solicitat constatarea refuzului nejustificat al Comisiei Speciale de Retrocedare de a soluționa cererea de restituire a imobilului ce face obiectul cauzei și apoi, constatând preluarea abuzivă a bunului solicitat, obligarea autorității publice Comisia Specială de Retrocedare la emiterea deciziei prevăzute de art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Prin sentința civilă nr. 189 din 03 octombrie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepția tardivității modificării de acțiune din data de 25 iunie 2018, invocată prin întâmpinare și a respins ca tardiv formulate petitele privind constatarea refuzului nejustificat al Comisiei Speciale de Retrocedare de a soluționa cererea de restituire a imobilului ce face obiectul cauzei și obligarea autorității publice Comisia Specială de Retrocedare la emiterea deciziei prevăzute de art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000;

- a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată prin întâmpinare și a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj, în contradictoriu cu pârâții: Guvernul României - Comisia Specială de retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor din subordinea Cancelariei Primului Ministru, Autoritatea Națională pentru restituirea proprietăților, Municipiul Blaj, prin primar și Ministerul Educației Naționale, luând act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 189 din 03 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Referitor la soluția de respingere ca tardiv formulate a petitelor privind constatarea refuzului nejustificat al Comisiei Speciale de Retrocedare de a soluționa cererea de restituire a imobilului ce face obiectul cauzei și obligarea autorității publice Comisia Specială de Retrocedare la emiterea deciziei prevăzute de art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, recurenta-reclamantă a învederat că a invocat aspectul care viza refuzul nejustificat chiar prin motivarea acțiunii introductive de instanță, iar precizarea de acțiune depusă la dosarul instanței de fond la data de 25 iunie 2018 a avut rolul doar de a clarifica obiectul cererii, raportat la aspectele de fapt și de drept invocate prin acțiunea introductivă.

În ceea ce privește soluția de respingere ca inadmisibilă a acțiunii, recurenta-reclamantă a arătat că această soluție a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, instanța de fond având posibilitatea să dispună efectiv restituirea proprietății sau acordarea de despăgubiri, în acest sens fiind și dispozițiile art. 125 din Constituția României, art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite.

Totodată, a apreciat că stabilirea competenței de soluționare a contestației împotriva deciziei Comisiei Speciale de Retrocedare în favoarea instanței de contencios administrativ nu conduce automat la concluzia că legea specială, respectiv O.U.G. nr. 94/2000, s-ar completa cu dispozițiile Legii contenciosului administrativ, pentru a putea fi reținut ca temeinic și legal raționamentul instanței de fond.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 07 decembrie 2018, intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 07 decembrie 2018, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului, apreciind că hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 204 alin. (1) și alin. (3) din C. proc. civ., precum și ale art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, coroborate cu prevederile Legii nr. 554/2004.

4.3. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 18 decembrie 2018, intimatul-pârât Municipiul Blaj, prin primar, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză.

4.4. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 03 aprilie 2019, intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului, apreciind că hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 204 alin. (1) din C. proc. civ., precum și ale art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, coroborate cu prevederile Legii nr. 554/2004.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Criticile referitoare la soluția de respingere ca tardiv formulate a petitelor privind constatarea refuzului nejustificat al Comisiei Speciale de Retrocedare de a soluționa cererea de restituire a imobilului ce face obiectul cauzei și obligarea autorității publice Comisia Specială de Retrocedare la emiterea deciziei prevăzute de art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 sunt nefondate.

Înalta Curte reține că prin acțiunea introdusă inițial pe rolul Tribunalului Alba, recurenta-reclamanta a învestit instanța de judecată cu soluționarea unei cereri de restituire a unui imobil naționalizat, iar la primul termen de judecată - din data de 06 decembrie 2017 - s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia prin sentința civilă nr. 1827/2017.

Ulterior înregistrării dosarului pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, la termenele de judecată din data de 14 martie 2018, 25 aprilie 2018 și data de 30 mai 2018, cauza a fost amânată pentru administrarea de probe, iar la data de 25 iunie 2018, reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj a formulat precizare de acțiune, prin care a solicitat constatarea refuzului nejustificat al Comisiei Speciale de Retrocedare de a soluționa cererea de restituire a imobilului ce face obiectul cauzei și apoi, constatând preluarea abuzivă a bunului solicitat, obligarea autorității publice Comisia Specială de Retrocedare la emiterea deciziei prevăzute de art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Această cerere nouă a fost comunicată pârâților, care au invocat excepția tardivității modificării de acțiune, arătând că reprezintă o modificare a obiectului cererii de chemare în judecată efectuată cu nerespectarea termenului stabilit de dispozițiilor art. 204 alin. (1) din C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 204 alin. (1) și (3) din C. proc. civ.:

"(1) Reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancțiunea decăderii, va fi depusă cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei.

(3) Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților".

Contrar susținerilor recurentei-reclamante potrivit cărora cererea formulată la data de 25 iunie 2018 are un caracter precizator, instanța de control judiciar constată că aceasta este o veritabilă cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată, fiind adăugate noi capete de cerere celor deja formulate prin cererea introductivă, respectiv constatarea refuzului nejustificat al Comisiei Speciale de Retrocedare și obligarea acesteia la emiterea deciziei prevăzute de art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în susținerea cărora au fost invocate pentru prima oară în cauză ca temei de drept dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) și h), precum și ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În consecință, având în vedere că cererea modificatoare din data de 25 iunie 2018 a fost formulată ulterior primului termen la care reclamanta a fost legal citată, aspect necontestat în cauză, iar pârâții s-au opus în mod expres modificării de acțiune, în mod corect a constatat instanța de fond că reclamanta a fost decăzută din dreptul de a-și modifica cererea și a admis excepția tardivității modificării de acțiune, efectuată de către reclamantă la data de 25 iunie 2018.

Nefondate sunt și criticile privind soluția instanței de fond de respingere ca inadmisibilă a acțiunii.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de fond cu o cerere având ca obiect constatarea existenței și întinderii dreptului de proprietate cu privire la imobilele în litigiu și restituirea lor în natură ori, în subsidiar, acordarea de despăgubiri în condițiile legii pentru acele imobile sau părți din imobilele terenuri sau construcții care nu se pot restitui în natură, cererea fiind întemeiată în drept dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, ale Legii nr. 165/2013, ale art. 5 alin. (2) și ale art. 8 din Legea nr. 489/2006 a cultelor, ale Decretului-Lege nr. 9/1989 și ale Decretului-Lege nr. 126/1990, ale Codului canonic al bisericilor orientale (art. 930), precum și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În mod just s-a reținut prin considerentele hotărârii recurate că imobilele în litigiu fac obiectul de reglementare al O.U.G nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, act normativ care reglementează o procedură specială pentru acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv de stat sau de către alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, indiferent dacă au fost preluate cu titlu sau fără titlu.

Conform art. 1 alin. (9) din O.U.G nr. 94/2000, "(9) În toate cazurile cererile de retrocedare a imobilelor prevăzute la alin. (1) se pot depune la Comisia specială de retrocedare, prevăzută de prezenta ordonanță de urgență, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a acesteia. După acest termen nu se mai pot formula cereri de restituire sau de retrocedare. Actele doveditoare ale drepturilor solicitate se pot depune în termenul util stabilit de comisie".

Prin urmare, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G nr. 94/2000, pentru toate imobilele care intră în sfera de reglementare a acestui act normativ, persoanele îndreptățite pot obține măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent numai în condițiile acestui act normativ, care reglementează nu numai procedurile administrative de restituire, dar și modalitățile de a ataca în justiție măsurile dispuse în cadrul acestor proceduri.

Potrivit art. 3 alin. (1) din O.U.G nr. 94/2000, "(1) În scopul verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 1 se va constitui, prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Comisia specială de retrocedare (…)".

Conform dispozițiilor art. 3 alin. (6) și (7) din O.U.G nr. 94/2000:

"(6) Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deținătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială. În situația în care imobilul este înscris în Lista monumentelor istorice, în decizia de retrocedare se va menționa că proprietarul are drepturile și obligațiile prevăzute de lege.

(7) Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004".

Astfel, conform prevederilor legale menționate, O.U.G nr. 94/2000 reglementează atât o procedură administrativă specială de retrocedare, cât și procedura judiciară de urmat.

Soluțiile pe care instanța de contencios administrativ le poate pronunța sunt cele prevăzute de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă".

În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate și art. 8 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ are doar compentența de a analiza legalitatea deciziei Comisiei speciale de retrocedare sau, în cazul nerespectării dreptului părților la un proces echitabil, de a obliga Comisia specială de retrocedare la finalizarea într-un termen rezonabil a procedurii administrative prevăzute de lege.

În acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte reține că procedura administrativă prealabilă învestirii instanței de judecată nu încalcă dreptul de acces liber la justiție, deoarece dreptul de acces la justiție nu exclude respectarea anumitor proceduri si condiții prescrise de lege, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

De asemenea, caracterul obligatoriu al acestei proceduri prealabile reafirmă dreptul de acces liber la instanță și poziționează acest moment procesual în succesiunea obligatorie a actelor procedurale pe care trebuie să le parcurgă cel vătămat în drepturile sale printr-un act administrativ.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante dispozițiile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, nu conferă dreptul instanței să dispună restituirea proprietății sau acordarea de despăgubiri fără parcurgerea prealabilă a procedurii administrative prevăzute de dispozițiile legii speciale anterior menționate.

Într-adevăr, potrivit art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, "(1) Dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat se redobândește pe baza deciziei Comisiei speciale de retrocedare, a unității deținătoare prevăzute la art. 2 sau a hotărârii judecătorești rămase definitive, după caz", dar aceste dispoziții au în vedere situația prevăzută la art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, cea în care decizia negativă a Comisiei speciale de retrocedare era atacată cu contestație la instanța de contencios administrativ, iar în urma admiterii contestației și anulării deciziei Comisiei de respingere a cererii reclamantei, instanța dispunea restituirea în natură a imobilului.

Dispozițiile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 nu pot fi interpretate în sensul că legiuitorul a reglementat o procedură alternativă, iar dreptul de proprietate se dobândește fie prin decizia Comisiei speciale de retrocedare, fie prin hotărâre judecătorească, la alegerea reclamantului. Aceste prevederi trebuie coroborate și cu dispozițiile art. 3 alin. (6) și (7) din O.U.G. nr. 94/2000, rezultând fără echivoc că mai întâi trebuie să existe o decizie emisă de către Comisia specială de retrocedare, act administrativ care poate fi atacat în baza Legii nr. 554/2004, iar ulterior să existe o hotărâre judecătorească pronunțată de instanța de contencios administrativ sesizată cu o contestație împotriva deciziei Comisiei speciale de retrocedare, întemeiată pe art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

Nu în ultimul rând, în acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte reține că nu sunt incidente în speță statuările cuprinse în Decizia nr. XX din data de 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, întrucât prin această Decizie s-a dat o dezlegare în vederea aplicării unitare a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar litigiul de față privește aplicarea unor dispoziții legale cuprinse în alt act normativ, respectiv în O.U.G. nr. 94/2000.

Totodată, nu poate fi aplicat nici principiul ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet, având în vedere că Decizia nr. XX din data de 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite a statuat cu privire la posibilitatea persoanei care se consideră îndreptățită de a acționa împotriva refuzului nejustificat al autorității administrative or, în cauză, instanța nu este învestită cu cenzurarea unui refuz nejustificat.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj împotriva sentinței civile nr. 189 din 03 octombrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj împotriva sentinței civile nr. 189 din 03 octombrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 aprilie 2021.