ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2432/2020

Ședința publică din data de 11 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalul Alba, secția civilă și ulterior pe rolul

Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe prin sentința nr. 276/2018, reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-catolică Blaj a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din Romania și Statul Român prin Municipiul Blaj:

- să se constate existența și întinderea dreptului de proprietate al reclamantei cu privire la imobilul situat în Municipiul Blaj, județul Alba, imobilul teren în suprafață de 11.567 mp, înscris inițial în CF nr. x Blaj, nr. top x;

- să se dispună acordarea de despăgubiri în condițiile legii pentru imobilul teren în suprafață de 1 1.567 mp, înscris inițial în CF nr. x Blaj, nr. top x, transcris în CF nr. x Blaj sub nr. top. x - teren aferent bloc locuințe în suprafață de 33 1 mp și sub nr. top x - teren construibil în suprafață de 11.236 mp, dezmembrat ulterior în top x - teren construibil în suprafață de 9.766 mp (din care suprafața de 5 mp s-a transcris în CF nr. x Blaj în favoarea S.C. A. SA), în top. x - teren în suprafață de 820 mp aferent Bloc 13, în top x - teren în suprafață de 325 mp aferent Bloc 14 și în nr. top x - teren în suprafață de 325 mp aferent Bloc 15.

Ulterior, prin precizarea acțiunii, reclamanta a indicat temeiul legal al acțiunii sale ca fiind O.U.G. nr. 94/2000 și Legea 165/2013, texte de lege care au fost indicate și în acțiunea inițial formulată, solicitând să se stabilească îndreptățirea reclamantei la măsuri reparatorii prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul care a făcut obiectul cererii nr. x/2003 și să fie obligată Comisia Specială pentru Compensarea Imobilelor să emită decizia de compensare prin puncte, în condițiile art. 21 alin. (9) din Legea 165/2013.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 94 din 15 mai 2018, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Blaj prin primar, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și, în consecință, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceștia ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză.

Totodată, a admis excepția inadmisibilității primului capăt de cerere, prin care se solicită a se constata îndreptățirea reclamantei la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, invocată de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, respingând respectivul capăt de cerere în contradictoriu cu această pârâtă, ca inadmisibil.

De asemenea, a admis excepția prematurității capătului doi de cerere, prin care se solicită emiterea unei decizii de compensare prin puncte de către pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, invocată de pârâtele Comisia Specială de Retrocedare București și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, respingând acest capăt de cerere, ca prematur formulat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. În ceea ce privește primul capăt de cerere, prin care s-a solicitat îndreptățirea reclamantei la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, recurenta a solicitat respingerea excepției inadmisibilității acestui capăt de cerere.

Astfel, a susținut că prima instanță a pornit de la o premisă greșită, considerând că reclamanta a formulat o acțiune în contencios administrativ prin care instanța să stabilească îndreptățirea acesteia la măsuri reparatorii prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul care a făcut obiectul cererii x/2003, ajungând, în final, la o soluție greșită, cea a inadmisibilității capătului 1 de cerere prin care a solicitat a se constata îndreptățirea la măsuri reparatorii prin echivalent.

Prima instanță, în mod nelegal, prin aplicarea greșită a normelor de drept material, a reținut că natura juridică a cauzei a fost stabilită de Tribunalul Alba prin hotărârea de declinare a competenței. Or, stabilirea competenței de soluționare a contestației împotriva deciziei Comisiei Speciale de retrocedare în favoarea instanței de contencios administrativ nu conduce automat la concluzia că legea specială, respectiv O.U.G. nr. 94/2000 s-ar completa cu dispozițiile Legii nr. 554/2004 pentru a se putea reține ca temeinic și legat raționamentul primei instanțe.

Totodată, a arătat că, tot printr-o interpretare eronată a prevederilor legale și pornind de la aceeași premisă greșită, prima instanță a considerat că acțiunea este inadmisibilă prin prisma faptului că nu a învestit instanța cu o solicitare de constatare a refuzului nejustificat al Comisiei Speciale de soluționare a cererii, urmată de solicitarea de a fi obligată pârâta la emiterea dispoziției în condițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Or, având în vedere pasivitatea timp de 17 ani a Comisiei Speciale, în privința soluționării cererii, a învestit direct instanța cu solicitarea privind constatarea îndreptățirii la acordarea de despăgubiri în condițiile legii, invocând art. 125 din Constituția României, art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și considerentele expuse de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în cuprinsul Deciziei nr. XX din 19 martie 2007.

Potrivit recurentei, posibilitatea ca instanța să dispună efectiv restituirea proprietății sau acordarea de despăgubiri în situațiile reglementate de O.U.G. nr. 94/2000 este prevăzută expres în corpul legii speciale.

3.2. Referitor la capătul 2 de cerere, prin care se solicită emiterea unei decizii de compensare prin puncte de către pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, a solicitat respingerea excepției prematurității, invocând prevederile art. 35 din Legea 165/2013, în raport cu care a considerat că respectiva cerere nu poate fi prematură, instanța fiind chemată să o soluționeze pe fond.

3.3. În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a Municipiului Blaj prin Primar, a Statutului Român prin Ministerul Finanțelor și a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților recurenta a solicitat, de asemenea, respingerea excepției.

A susținut că soluția primei instanțe în privința stabilirii calității procesuale pasive în cauză decurge din modul defectuos în care a analizat excepția inadmisibilității.

Astfel, reținându-se că instanța nu se poate substitui entităților învestite cu soluționarea notificării formulate de reclamantă în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 a conchis implicit că, în afară de Comisia Specială de Restituire niciuna din entități nu justifică în cauză calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor, a arătat că acesta este proprietar tabular asupra imobilelor pentru care a solicitat măsuri reparatorii, fiind aplicabile dispozițiile art. 893 din C. civ., iar referitor la calitatea de reprezentant a Ministerului Finanțelor pentru Statul Român a invocat prevederile art. 223 alin. (1) din același cod.

Referitor la calitatea procesuală pasivă a Municipiului Blaj, a susținut că cererea de acordare de măsuri reparatorii privește imobile situate din punct de vedere administrativ pe raza administrativă a respectivului municipiu și care se află în proprietatea tabulară a Statului Român.

În fine, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a solicitat respingerea acesteia, întrucât, chiar din temeiurile de drept invocate de pârâtă, rezultă că această entitate are calitatea de unitate centrală și care supraveghează metodologic și jurisdicțional, la nivel administrativ, aplicarea procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv de către Statul Român.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinările formulate în cauză, intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Specială de Retrocedare și Municipiul Blaj au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentei, a apărărilor formulate de intimați și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat să se stabilească îndreptățirea acesteia la măsuri reparatorii prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul care a făcut obiectul cererii nr. x/2003 și să fie obligată Comisia Specială pentru Compensarea Imobilelor să emită decizia de compensare prin puncte, în condițiile art. 21 alin. (9) din Legea 165/2013.

Curtea de Apel Alba Iulia a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Blaj prin primar, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a admis excepția inadmisibilității primului capăt de cerere și excepția prematurității capătului doi de cerere.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Se reține că imobilul în litigiu, înscris inițial în CF x Blaj, nr. top x, în suprafață de 11.567 mp, transcris în CF x Blaj a fost proprietatea Mitropoliei Române Unită de Alba Iulia și Făgăraș, fiind trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului 218/1960 și 712/1966, conform mențiunilor din cartea funciară.

Acest imobil a făcut obiectul legii speciale, respectiv a O.U.G. nr. 94/2000, reclamanta formulând cererea de retrocedare nr. x/27.02.2003, cerere care însă nu a fost încă soluționată de Comisia Specială de retrocedare, conform art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000.

Instanța de control judiciar constată că în mod corect prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Blaj prin primar, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în raport cu obiectul și temeiul de drept al acțiunii, în procedura reglementată de O.U.G. nr. 94/2000 nu poate avea calitate procesuală pasivă decât Comisia Specială de Retrocedare, la care a fost depusă cererea x/2003 și care trebuie să emită decizia de retrocedare sau să propună acordarea de măsuri reparatorii, în temeiul art. 3 alin. (6) și (7) din Ordonanță.

Astfel, Municipiul Blaj și Statul Român prin Ministerul Finanțelor nu pot fi obligați să emită acte administrative în baza legii speciale, care constituie temeiul de drept al acțiunii, legiuitorul nestabilind obligații în sarcina acestora decât ulterior analizării cererii reclamantei și constatării că se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) din lege.

De asemenea, nici pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București nu are obligații în temeiul legii speciale, atribuțiile ce îi revin acestei autorități sunt reglementate de H.G. nr. 572/2013 privind organizarea și funcționarea privind organizarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Prin urmare, această autoritate nu are obligația de a recunoaște îndreptățirea reclamantei la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului și nici de a emite decizii de restituire sau de compensare.

Totodată, se reține că în mod legal a fost respins, ca inadmisibil, primul capăt de cerere, având ca obiect să se stabilească îndreptățirea reclamantei la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, pentru neparcurgerea procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, cum corect a reținut și prima instanță.

Astfel, se reține că reclamanta a formulat cererea de retrocedare nr. x/27.02.2003, însă aceasta nu a fost încă soluționată printr-o decizie conform art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Așa fiind, se constată că până în prezent nu a fost finalizată procedura administrativă prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000.

Or, în primul rând trebuie să existe o decizie emisă de Comisia Specială de Retrocedare în procedura prevăzută de actul normativ menționat, iar ulterior acest act poate fi atacat în baza Legii nr. 554/2004, potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

Altfel spus, nu se poate introduce acțiune direct în instanță fără să fie finalizată procedura prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, fiind de subliniat că reclamanta nu a investit instanța de contencios administrativ cu o acțiune formulată împotriva refuzului nejustificat al pârâtei de a se pronunța asupra cererii de retrocedare, având în vedere trecerea unei perioade de timp îndelungate de la data formulării cererii, ci cu solicitarea de a se constata îndreptățirea acesteia la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu.

Prin urmare, instanța de contencios administrativ nu poate dispune ea însăși soluționarea în fond a cererii de retrocedare și nu se poate substitui organelor administrative prevăzute de lege care au competențe foarte clar determinate.

În fine, se constată că și soluția de admitere a excepției prematurității capătului doi de cerere, prin care se solicită emiterea unei decizii de compensare prin puncte de către pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, este corectă.

Astfel, se reține că ulterior analizării documentației de către Comisia Specială de Retrocedare, care va emite o decizie în temeiul art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, prin care va dispune retrocedarea în natură a imobilelor sau va propune măsuri reparatorii prin echivalent, după caz, decizia acestei Comisii, care conține propunerea de acordare de măsuri compensatorii, se va înainta Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, în temeiul art. 21 din Legea 165/2013.

Totodată, conform art. 21 alin. (5) din lege, Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor procedează la verificarea dosarelor, iar în temeiul alin. (8) al aceluiași articol întocmește o propunere pe care o înaintează Comisiei Naționale care validează/invalidează decizia entității învestite de lege.

Ulterior, după validare, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv, în temeiul art. 21 alin. (9) din Legea 165/2013.

În cauză, se observă că dosarul aferent cererii de retrocedare nu a fost încă înaintat Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor cu propunere de acordare de măsuri reparatorii, în temeiul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

În aceste condiții, solicitarea recurentei-reclamante, prin prezentul demers judiciar, de a fi obligată Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită decizia de compensare prin puncte, în condițiile art. 21 alin. (9) din Legea 165/2013, apare ca prematur formulată, în consecință prevederile art. 35 din Legea 165/2013 invocate nu sunt incidente în cauză.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj împotriva sentinței nr. 94 din 15 mai 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2020.