ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4312/2021

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 25.03.2020, sub nr. x/2020, reclamantele ARHIEPISCOPIA ROMANO-CATOLICA ALBA IULIA și PAROHIA ROMANO CATOLICA BRAȘOV CENTRU au formulat în contradictoriu cu pârâtele Comisia speciala de retrocedare de pe lângă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în temeiul art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, contestație împotriva deciziei nr. 8934 din 10.01.2020 emisă de Comisia specială de retrocedare de pe lângă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, comunicată Parohiei la data de 26.02.2020, prin care au solicitat anularea Deciziei nr. 8934/10.01.2020 și în temeiul art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 și al Deciziei de îndrumare ICO nr. XX/2007, să se dispună, în principal, restituirea în natura a imobilului naționalizat abuziv înscris în CF inițial x Brașov, cu nr. top. x, construcții (casa de piatra) cu teren aferent de 2326 mp, situat în Brașov str. x, înscris în CF actual x Brașov, nr. top. x, proprietatea de drept a Bisericii Romano-Catolice, prin subdiviziunile sale organice - Parohia, în numele căreia Arhiepiscopia a depus cerere de restituire, iar în subsidiar, obligarea paratelor să emită decizie de restituire în natura a imobilului susmenționat, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 68 din 1 octombrie 2020, a respins cererea formulată de reclamantele Arhiepiscopia Romano Catolică Alba Iulia și Parohia Romano Catolică Brașov Centru, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantele Arhiepiscopia Romano Catolică Alba Iulia și Parohia Romano Catolică Brașov Centru au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material ce guvernează cauza. Instanța de fond invocă pentru prima dată în considerentele hotărârii o chestiune nouă de fapt, ce nu se regăsește în motivarea Deciziei nr. 8934/10.01.2020 emisă de intimată și nici în apărările sau concluziile părților, care au solicitat un imobil având o altă adresă administrativă decât cea reieșită din actele de proprietate depuse la dosarul cauzei, de unde rezultă, în opinia instanței, că nu s-a putut proba existența dreptului de proprietate al Bisericii Romano-Catolice asupra imobilului ce face obiectul cererii de retrocedare, înscris în CF inițial x Brașov, cu nr. top. x. De asemenea, se preia și opinia intimatei exprimată în Decizia administrativă susmenționată, ca imobilul în litigiu nu ar fi fost al Bisericii Romano-Catolice la data naționalizării, ci al unei așa-zise "Scoli Normale Catolice din Brașov". În opinia recurentelor această soluție este în contradicție flagrantă cu mai multe dispoziții legale, de procedura și de fond, cât și cu ea însăși. Chestiunea de fapt a "adresei administrative" Mureșenilor nr. 23 în loc de nr. 25, cat are actualmente imobilul cu nr. top. x, ce face obiectul cererii de restituire nu a fost invocată de niciuna din părțile litigiului, nici nu a făcut parte din motivarea Deciziei nr. 8934/2020 a Comisiei, nici nu a fost pusă în discuție, din oficiu, de instanța fondului la termenele de judecată. Procedând în acest fel, instanța fondului a încălcat atât dispozițiile art. 14 noul C. proc. civ. (principiul contradictorialității) cat și pe cele ale art. 224 noul C. proc. civ. Identificarea imobilului rezulta și din cererea de restituire și din actele de carte funciară depuse în probațiune în dosarul Comisiei speciale. Este motivul probabil pentru care intimata nu a invocat chestiunea reținută de instanță, dar nedezbătută. Sub aspectul dreptului procesual, sunt nesocotite și dispozițiile art. 194 lit. c) noul C. proc. civ., întrucât contestația îmbracă forma cererii de chemare în judecată, neexistând dispoziții speciale de procedură care să reglementeze forma contestației. Pentru identificarea imobilelor se vor arăta localitatea și județul, strada și numărul, iar în lipsă, vecinătățile, etajul și apartamentul, precum și, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară și numărul cadastral sau topografic, după caz. Se mai susține că instanța de fond a încălcat și dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) noul C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătoreasca trebuie să conțină situația de fapt reținută de instanța pe baza probelor administrate. Textul legal invocat obligă instanța fondului să se refere la probele administrate în dosar, interzicând prezentarea unei stări de fapt contrară acestora. Deficiența gravă a actului de procedură (contrarietatea dintre starea de fapt reținută de instanță și probele administrate) nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestuia. Conform art. 1.13 din Normele metodologice, în aplicarea art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 94/2000: Prin sintagma acte doveditoare prevăzută la art. 1 alin. (9) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, se înțelege: orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc); orice acte care întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referință, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate; expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înțelege să se prevaleze în susținerea cererii sale. Normele de drept material încălcate prin hotărârea recurată sunt conținute atât în legea generală cât și în legea specială de retrocedare. Identificarea imobilului ce face obiectul cererii de retrocedare este guvernată de dispoziții ale legii speciale (art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, interpretate prin art. 4.1. din Normele de aplicare H.G. nr .1094/2005).Cererea de retrocedare trebuie să conțină "datele de identificare a imobilului solicitat la retrocedare (construcția și terenul aferent) ", dar și de dispozițiile legii generale. Instanța a ignorat identificarea imobilului în litigiu prin datele de carte funciara, identificând imobilul doar prin număr administrativ (stradal) acesta din urma schimbător în funcție de situația clădirilor de pe strada x. Prin încălcarea dispozițiilor legale în ceea ce privește modul de identificare a bunurilor imobile, instanța fondului a tras concluzia greșită că ar fi revendicat un alt imobil decât cel la care erau îndreptățiți. În realitate, din inventarul din anul 1935 înregistrat la organele fiscale și din decretul nr. 176/1948(depuse la dosarul administrativ), rezultă că Biserica Romano-Catolică a fost proprietara mai multor imobile de pe str. 7 noiembrie (actualmente str. x), fosta Voievodul Mihai în anul 1935. Parohia a avut în proprietate imobile și la nr. 23, la nr. 25 și la nr. 27 pe această strada. Cartea Funciară nr. x, depusă la dosar identifică imobilul revendicat, iar la dosarul administrativ se găsește și copia cererii de retrocedare înaintată comisiei. Inventarul din 15 ianuarie 1935, contrasemnat de Administrația Financiară Brașov, care la poziția 4 include imobilul în litigiu, cu datele de carte funciară, fără echivoc, ca fiind în averea Bisericii Romano-Catolice. Așadar actul de expropriere nu contrazice înscrierea din cartea funciară atestând că "'proprietarul tabular", pretins în mod eronat de către intimata a fi o "școala" persoana juridică distinctă, este de fapt Biserica Catolică. Imobilul a fost identificat și prin depunerea la dosarul instanței a unor expertize tehnice extrajudiciare, dintre care una avizată de OCPI Brașov, necontestate de partea adversă, astfel încât să nu existe vreun dubiu cu privire la identificare. Aceste înscrisuri urmează atât regimul probator prevăzut de C. proc. civ., fiind depuse la instanța de fond, cât și dispozițiile normative speciale prevăzute de art. 1 pct. 13 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, făcând imposibil echivocul reținut ca pretext în hotărârea de fond. În prezent, imobilul este intabulat în cartea funciară în domeniul public al Municipiului Brașov, în baza H.G. nr. 972/2002 (atestarea domeniului public al județului Brașov). Apartenența la domeniul public nu constituie piedică la restituirea în natură, având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000: " în situația în care imobilul retrocedat prin decizia Comisiei speciale de retrocedare se află în domeniul public al statului sau al unei unități administrativ-teritoriale, acesta urmează a fi scos din domeniul public, potrivit dispozițiilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei Comisiei speciale de retrocedare."

Apărările formulate în cauză Intimata Comisia specială de retrocedare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Instanța de control judiciar nu împărtășește soluția instanței de fond având în vedere considerentele în continuare arătate. Hotărârea instanței de fond se bazează pe temeiuri care nu au fost invocate de părți și pe împrejurări de fapt care nu au fost puse în discuția părților, respectiv ipoteza factuală că s-ar fi solicitat un alt imobil decât cel pentru care s-au depus actele doveditoare. Acest aspect nu a fost invocat nici prin întâmpinare și nu se regăsește în nici o încheiere de dezbateri de la dosar. Instanța de fond invocă pentru prima dată în considerentele hotărârii o chestiune nouă de fapt, ce nu se regăsește în motivarea Deciziei nr. 8934/10.01.2020 emisă de intimată și nici în apărările sau concluziile părților, care au solicitat un imobil având o altă adresă administrativă decât cea reieșită din actele de proprietate depuse la dosarul cauzei, de unde rezultă, în opinia instanței, că nu s-a putut proba existența dreptului de proprietate al Bisericii Romano-Catolice asupra imobilului ce face obiectul cererii de retrocedare, înscris în CF inițial x Brașov, cu nr. top. x. Înalta Curte apreciază că atât recurentele cât și intimata au identificat corect imobilul care face obiectul cererii de restituire, câtă vreme acesta a fost identificat prin număr de carte funciară și număr topografic. Identificarea imobilului rezultă și din cererea de restituire și din actele de carte funciară depuse în probațiune în dosarul Comisiei speciale. Înalta Curte constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora, pentru a se ajunge la o soluție temeinică și legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori, să pună întrebări părților sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se împotrivesc. De asemenea, instanța este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor. Având în vedere considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că, în cauza de față, a fost încălcat principiul nemijlocirii. Acest principiu constă în obligația instanței de a cerceta direct și imediat toate elementele care servesc la dezlegarea pricinii. Instanța trebuie să-și sprijine soluția adoptată pe probe primare, ceea ce presupune un raport nemijlocit între probă și fapt. Activitatea de judecată presupune reconstituirea unor fapte care au avut loc în trecut, iar pentru aceasta trebuie să se folosească înscrisuri, depoziții de martori, probe materiale, instanța urmând a cerceta nemijlocit aceste probe, examinând înscrisurile originale (potrivit art. 112 și art. 139 C. proc. civ. părțile pot depune copii certificate de pe înscrisuri, dar sunt obligate să depună înscrisurile originale la grefă sau să le aibă asupra lor, astfel încât judecătorul le va putea cerceta personal), audiind martori care au perceput personal faptele pe care le relatează (deci să nu se bazeze pe depoziții extrajudiciare, ori pe depozițiile unor martori care au auzit faptele de la alte persoane), dispunând efectuarea unei cercetări la fața locului. Nu întotdeauna este posibilă o astfel de cercetare a probelor, instanța fiind uneori nevoită să se întemeieze pe copii de pe înscrisuri, pe declarațiile unor martori care cunosc faptele din auzite etc., situații în care trebuie să se acorde o atenție deosebită aprecierii unor asemenea probe derivate. Înalta Curte constată că instanța de fond a încălcat și principiul disponibilității. Una dintre prerogativele pe care principiul disponibilității o are în conținutul său, este aceea ca reclamantul să fie cel care determină cadrul procesului, atât în ceea ce privește obiectul cât și persoana cu care se judecă. Principiul disponibilității este unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, iar judecătorul este obligat să respecte limitele acțiunii astfel cum acestea au fost determinate de reclamant, respectiv pe baza cererii și în limitele sesizării. De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de fond a încălcat și principiul contradictorialității. Principiul contradictorialității presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății. Pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă. Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părți, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părțile să fie informate exact despre existența procesului, conținutul pretențiilor și argumentelor părții adverse, cât și în raporturile dintre părți și instanță. Acest principiu asigură respectarea dreptului la un proces echitabil, principiu consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și recunoscut de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Procedând în acest mod, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează, așadar, să valorifice toate apărările și susținerile părților, urmând a le analiza astfel cum au fost formulate.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe. PENTRU ACESTE MOTIVE,