ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6475/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal la data de 25 ianuarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, să dispună anularea Deciziei nr. 6447 din 28 noiembrie 2016 emisă de comisie, cu consecința admiterii cererii de retrocedare înregistrată sub nr. x din data de 28 februarie 2003.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 68/2017 pronunțată în data de 4 aprilie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale active a Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba Iulia, invocată de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri imobiliare care au aparținut Cultelor Religioase din România, prin întâmpinare, respingând deopotrivă și acțiunea formulată de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, având ca obiect anularea Deciziei nr. 6447 din 28 noiembrie 2016 emisă de comisie.

Cererea de recurs

Împotriva Sentinței nr. 68/2017 din data de 4 aprilie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea recursului recurenta-reclamantă a menționat, în esență, că soluția instanței de fond prin care s-a respins contestația împotriva Deciziei nr. 6447 din 28 noiembrie 2016 a Comisiei Speciale de Retrocedare a imobilelor naționalizate de la cultele religioase din România privind imobilul situat în mun. Brașov compus din casă și teren în suprafață de 6130 mp, evidențiat în c.f. nr. x a loc. Brașov nr. top. x a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinzând motive contradictorii și străine de natura cauzei.

Sentința instanței de fond prin care se respinge acțiunea recurentei și se menține Decizia nr. 6447 din 28 noiembrie 2016 a Comisiei Speciale de Retrocedare se bazează pe ideea că recurenta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia nu este persoană îndreptățită la retrocedare motivat de faptul că, Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice Alba Iulia nu ar fi avut un drept de proprietate ci doar un drept de administrare asupra imobilelor în cauză și a fondurilor în general.

Faptul că toate actele de dispoziție cu privire la imobilele în cauză au fost făcute în numele Fondurilor exclusiv de către entități făcând parte din cultul romano catolic este dovada ca avea un drept de proprietate cu privire la acestea.

Atributul dispoziției nu poate fi exercitat decât de către un proprietar, fiind de esența dreptului de proprietate. Mai mult decât atât, nicio dovadă contrară nu a relevat ca acte de dispoziție să fi fost efectuate și de către alte entități de drept privat/public, și niciodată în cărțile funciare ale respectivelor imobile nu au fost înregistrate mențiuni în acest sens.

Prima instanță da o interpretare greșita art. V teza ultima din Acordul privind interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927, în sensul că dreptul de proprietate este și rămâne garantat, în conformitate cu literele de fundațiune, în favoarea fondurilor respective, printre care și Fondul de religiune, studii și burse.

Ordinariului de Alba Iulia s-a conferit reprezentarea de drept a fondurilor, stabilindu-se interdicția de înstrăinare și grevare a lor în afara dispozițiilor dreptului comun al Regatului României și prescripțiilor dreptului canonic. Interpretarea corectă a acestui articol, se face in sensul ca exercitarea dreptului de dispoziție asupra bunurilor ce compun Fondurile se face conform dreptului comun si normelor de drept canonic, impunerea acestei din urma condiții fiind o dovadă în plus ca aceste bunuri se aflau în proprietatea cultului Romano-Catolic, deci le erau aplicabile si aceste norme speciale.

Cu privire la pretinsul drept de proprietate al Statului asupra bunurilor ce compun Fondul, instanța de fond retine că relevanta dispoziția art. V din Acordul privind interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 ce instituie un drept de control si supraveghere al Statului asupra acestor bunuri.

Ori, dreptul de supraveghere si control nu echivalează cu un drept de proprietate în beneficiul Statului. Mai mult, daca Statul ar fi avut un drept de proprietate asupra bunurilor, conferirea - distinct - și a unui drept de supraveghere și control ar fi fost superfluă.

Concluzia că bunurile ce compun Fondul ar fi fost proprietatea Statului este contrazisă de însuși faptul naționalizării, fiind inutilă naționalizarea bunurilor dacă imobilele constituiau proprietate de Stat.

În momentul de față împrejurară că, titlul în baza căruia Statul s-a intabulat în cartea funciară la x august 1949, respectiv Decretul nr. 179/1948 este abuzivă, este deasupra oricărui dubiu.

Această abordare a procesului de retrocedare nu înseamnă altceva decât golirea de conținut a unei legi reparatorii adoptate de Statul Român tocmai pentru repararea abuzurilor săvârșite de regimul comunist (O.U.G. nr. 94/1999 aprobat de Legea nr. 501/2002).

Acordul privitor la interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927, între Sf. Scaun și Guvernul Român, publicat în anul 1932 a stabilit că toate bunurile aparținând Statusului Romano-Catolic, să fie redenumite "Consiliu al Diocezei Catolice de rit latin de Alba-Iulia", iar bunurile lui sunt bunuri ecleziastice, supuse regimului juridic din dreptul canonic și rămân în proprietatea fondurilor. În acest context și în conformitate cu prevederile canonului 1273 coroborate cu canonul 1276 obligația de administrare a bunurilor îi revine Ordinarului, în speță, arhiepiscopului. în atare situație, dreptul de a revendica un bun naționalizat din proprietatea fondului îi revine arhiepiscopului diecezan.

Legea pentru regimul cultelor din 1928, a statuat că administrarea patrimoniilor și fundațiunilor cultelor se fac de organele lor competente, sub supravegherea autorităților bisericești superioare, conform dreptului canonic. Această calitate de administrator poate fi dobândită și de grupurile de persoane sau de bunuri care corespund misiunii bisericii, denumirea de biserică indicând nu numai Biserica Universală sau Sfântul Scaun Apostolic, ci și toate celelalte persoane juridice oficiale existente în biserică. Totodată, sarcina ordinarului (episcopul diocezei) este de a supraveghea administrarea tuturor bunurilor care aparțin persoanelor juridice subordonate acestuia.

Recurenta Arhiepiscopia a revendicat în numele Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia și a Parohiei Romano-Catolice Brașov în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență nr. 94/2000 aprobat prin Legea nr. 501/2002, imobilul situat în municipiul Brașov, str. x, jud. Brașov compus din casă și teren în suprafață de 6.130 mp, evidențiat în c.f. nr. x a loc. Brașov nr. top. x proprietatea Fondului de Studii administrat de Ordinariatul catolic de rit latin de Alba Iulia. Prin Decizia nr. 6447 din 28 noiembrie 2016 a Guvernului României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobiliare care au aparținut cultelor religioase din România s-a respins cererea de revendicare motivat de faptul că nu este identitate între solicitant și titularul dreptului de proprietate din cartea funciară.

Consideră recurenta că este dovedită identitatea dintre solicitant și titularul dreptului de proprietate din cartea funciară, pe cale de consecință, se impune retrocedarea imobilului în cauză având în vedere că:

• imobilul a constituit până la naționalizare parte integrantă a averii ecleziastice, fiind proprietatea tabulară a unui fond administrate de către Consiliul Diecezei Romano-Catolice de Alba Iulia. S-a statuat prin art. V din Decretul - Lege pentru ratificarea acordului privind interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 dintre Sf. Scaun și Guvernul României că, toate bunurile se găseau la data de 1 ianuarie 1932 în posesiunea și administrarea instituției Status Romano-Catholicus Transylvaniensis sunt bunuri cu caracter ecleziastic, dreptul de proprietate fiind garantat în favoarea fondurilor respective (printre care și fondul de burse) care sunt reprezentate de Ordinariul Catolic de rit latin de Alba Iulia;

• prin Sentința civilă nr. 1515 din 1 august 2001 a Judecătoriei Miercurea Ciuc pronunțată în Dosarul nr. x/2001 s-a constatat că:

"Persoana juridică Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice Alba Iulia, cu sediul în Miercurea Ciuc, str. x, jud. Harghita este identică cu persoana juridică având denumirea de Consiliu al Diecezei catolice de rit latin de Alba - Iulia, care s-a înființat prin Acordul încheiat la 30 mai 1932 între Sfântul Scaun și Guvernul Român, privitor la interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927, prin transformarea instituțiunii cunoscute sub numele de Status Romano Catholicus Transylvaniensis sau de Statusul Romano-Catolic din Ardeal sau Statusul Romano-Catolic Cluj, ca fiind una și aceeași persoană juridică îi revin atribuțiile, drepturile și obligațiile în virtutea continuității de drept"

• trecerea imobilului în proprietatea statului s-a efectuat în mod abuziv.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței recurate, reiterând apărările de la instanța de fond.

Procedura de soluționare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față la data de 3 decembrie 2019.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496 - 499 din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

În fapt, prin cererile de retrocedare înregistrate sub nr. x și 6377 din data de 28 februarie 2003, cereri formulate chiar de către reclamantă, pentru Consiliul Arhidiecezei Romano-catolice de Alba Iulia, respectiv pentru Parohia Romano-catolică Brașov Centru, se solicita restituirea în natură a imobilului compus din casă și teren în suprafață de 6.130 mp, situat în municipiul Brașov, județul Brașov, înscris în cartea fundară nr. 560 a localității Brașov, nr. top. x, având destinația inițială de gimnaziu, actualmente fiind Liceul Aprily Lajos, în proprietatea Statului român.

Prin Decizia nr. 6447 din 28 noiembrie 2016 emisă de pârâtă, ambele cereri au fost respinse, reținându-se, în esență că, potrivit extraselor de carte funciară nr. x Brașov, proprietar al imobilului solicitat a fost "Fondul de Studii administrat de Ordinariul catolic de rit latin de Alba Iulia", iar solicitanții nu sunt continuatori ai proprietarului tabular anterior.

Reclamanta critică această decizie invocând nelegalitatea acesteia, motivată de greșita reținere a faptului că solicitanții nu au calitatea de continuatori ai proprietarului tabular, precum și de faptul că pârâta nu a verificat dacă imobilul revendicat a aparținut sau nu cultului religios de la care s-a preluat în mod abuziv, chiar și în situația în care nu este identitate între solicitant și titularul de carte funciară, respectiv art. 1 și art. 4 alin. (2) - (5) din O.U.G. nr. 94/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 501/2002 și art. 5 alin. (2) din Hotărârea nr. 1164/2002, scopul legii de reparație fiind, în opinia sa, acela de a permite retrocedarea imobilelor care au fost preluate de la cultele religioase din România, indiferent de entitatea bisericească de la care s-a preluat.

În drept, Înalta Curte reține că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 "imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență".

Potrivit înscrierii din CF x Brașov și a înscrisurilor care au stat la baza rectificării înscrierilor din această carte funciară, asupra imobilului în litigiu figura înscris ca proprietar în anul 1933 Domeniul Fondului de Studii Catolice, administrat de fostul Status Romano-Catolic, iar din anul 1948 proprietar figura Fondul de Studii administrat de Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba Iulia.

Înalta Curte reține, totodată, că prin Acordul privitor la interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 între Sfântul Scaun și Guvernul Român publicat în M.O. 52 din 2 martie 1940, s-a statuat la art. I că instituția cunoscută sub denumirea de Statusul Romano-Catolic Transylvaniensis se transformă într-un organ al Diocezei Catolice de Rit Latin de Alba Iulia și va lua denumirea de Consiliu al Diocezei Catolice de Rit Latin de Alba Iulia. La art. II din același Acord s-a stabilit că toate drepturile patrimoniale ce se găseau sub administrația zisului Status Romano-Catolic Transylvaniensis vor fi pe viitor administrate de Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba Iulia.

Potrivit art. V alin. (2) din Acordul privind interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 între Sfântul Scaun și Guvernul Român, Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba Iulia avea în administrare bunurile a șapte fonduri printre care și Fondul de Studii.

Prin Sentința civilă nr. 1515 din 1 august 2001 pronunțată de Judecătoria Miercurea-Ciuc în Dosarul nr. x/2001, definitivă, s-a constatat că persoana juridică Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice Alba Iulia este identică cu persoana juridică având denumirea de Consiliul al Diocezei Catolice de Rit Latin de Alba Iulia care s-a înființat prin Acordul încheiat la 30 mai 1932 între Sfântul Scaun și Guvernul Român privitor la interpretarea art. IX din Acordul de la 10 mai 1927 prin transformarea instituției cunoscute sub numele de Status Romano-Catholicus Transylvaniensis sau de Statusul Romano-Catolic din Ardeal sau Statusul Romano-Catolic Cluj, ca fiind una și aceeași persoană juridică căreia îi revin atribuțiile, drepturile și obligațiile în virtutea continuității de drept.

În baza Sentinței civile nr. 1515 din 1 august 2001, pronunțată de Judecătoria Miercurea-Ciuc, Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia a formulat cererea de retrocedare a imobilului înscris în CF x Cluj sub nr. topo x, în numele Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, considerat continuatorul în drepturi al Consiliului Diocezei Catolice de Rit Latin de Alba Iulia, înființat prin Acordul privind interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 între Sfântul Scaun și Guvernul Român, care pretinde reclamanta că este proprietarul bunului respectiv.

Cererea de retrocedare nu a fost formulată de reclamantă în nume propriu, iar prin decizia atacată s-a respins cererea formulată de către reclamanta, nu în nume propriu, ci în numele Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia.

S-a reținut astfel că bunurile aflate în proprietatea Fondului de Studii au fost administrate de Statusul Romano-Catolic Transilvania, iar din 1940, ca urmare a Acordului privind interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 între Sfântul Scaun și Guvernul Român, Statusul Romano-Catolic a devenit Consiliul Diocezei Romano-Catolice de Alba Iulia, iar bunurile aflate în administrarea acestuia au fost administrate de Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba Iulia, însă reclamanta nu a dovedit care au fost raporturile juridice dintre cele două entități.

Chiar și în ipoteza afirmată de reclamantă privind existența raportului de subordonare între Consiliul Diocezei Romano-Catolice de Alba Iulia și Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba Iulia, Înalta Curte reține că potrivit înscrierii în Cartea funciară asupra imobilului revendicat proprietar era Fondul de Studii administrat de Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba Iulia. Astfel, se apreciază că bunurile aparținând Fondului de Studii nu reprezentau bunurile proprietatea bisericii catolice, ci bunuri publice aflate în proprietatea Statului Român, antecesorii reclamantei având doar un drept de administrare asupra acestora.

Această concluzie se desprinde din considerentele hotărârilor judecătorești aflate la dosarul administrativ, dar și din prevederile art. IV din Acordul privind interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 între Sfântul Scaun și Guvernul Român prin care se recunoaște dreptul de control și supraveghere al statului și obligația Ordinariului Catolic de Rit Latin de Alba Iulia de a prezenta anual Ministerului Cultelor României raportul de gestiune, bugetul, bilanțul și procesele-verbale ale adunărilor.

Astfel, prin Sentința civilă nr. 51/1932 a Tribunalului Cluj s-au arătat documentele istorice care atestă faptul că bunurile care au aparținut Fondului de Studii și altor fonduri publice sunt bunuri publice ale statului, pe care principii Transilvaniei în considerarea interesului general al statului le-au conferit caracter ecleziastic, însă acest lucru nu poate fi considerat ca o transmitere a proprietății din domeniul public în proprietatea antecesorilor reclamantei deoarece dreptul de administrare nu poate constitui baza juridică a uzucapiunii, iar bunurile proprietate publică a statului conform Constituției erau și sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile.

Înalta Curte reține de asemenea, prin Decizia civilă nr. 1864/1924 a I. C. civ..J., secția I s-a respins cererea de revizuire formulată de reclamantul Statusul Romano-Catolic Transilvănean, reținându-se că acesta nu are dreptul de proprietate asupra averii fundaționale, dreptul de administrare al acestuia neconstituind drept de proprietate și nici nu poate servi ca bază pentru uzucapiune.

Totodată, prin Decizia civilă nr. 809/A/2006 a Tribunalului Cluj, decizia civilă nr. 301/A/2006 a Tribunalului Cluj și Decizia civilă nr. 1765/R/2006 a Curții de Apel Cluj s-a stabilit cu putere de lucru judecat față de reclamanta din prezenta cauză că Arhiepiscopia Romano-Catolică și persoanele juridice subordonate acesteia nu au calitate de continuatoare ale proprietarului tabular Fondul de Studii, bunurile acestuia înscrise în CF nr. x Cluj și în alte cărți funciare, nereprezentând bunurile proprietatea bisericii, ci bunuri publice aflate în proprietatea Statului Român, Fondul de Studii fiind un fond public aflat în proprietatea Statului Român și în administrarea Ordinariului Catolic de Rit Latin de Alba Iulia.

Apărările invocate de către reclamantă în prezenta cauză, respectiv efectuarea de acte de dispoziție de către Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba Iulia asupra unor bunuri aparținând Fondului de Studii și împrejurarea exproprierii acestor bunuri de către stat, ceea ce pretinde reclamantă că reprezintă o dovadă a caracterului nepublic al acestora, nu sunt de natură să conducă la o altă concluzie. Înalta Curte reține că reclamanta din prezenta cauză a fost parte în dosarele soluționate prin hotărârile judecătorești mai sus amintite, solicitând anularea contractelor de vânzare cumpărare având ca obiect bunurile pe care reclamanta le-a revendicat în baza O.U.G. nr. 94/2000, reclamanta prevalându-se de calitatea sa de continuator în drepturi al Ordinariului Catolic de Rit Latin de Alba Iulia. În aceste hotărâri judecătorești a fost analizată natura juridică a Fondului de Studii, de la înființare și până la încetarea lui, pentru a se determina cine este persoana îndreptățită a revendica proprietatea imobilelor aparținând acestuia. S-a reținut că Fondul de Studii a fost o persoană juridică autonomă, cu caracter public, a cărei dizolvare a avut loc prin Decretul nr. 176/1948, titlul de trecere a imobilelor aparținând acestui fond în proprietatea Statului Român. Cu putere de lucru judecat s-a reținut față de reclamantă că aceasta nu a dovedit că este continuatoarea Fondului de Studii, prin transferul către aceasta a unor drepturi patrimoniale și a proprietății imobilelor revendicate. Prin aceleași hotărâri judecătorești s-a reținut că bunurile a căror retrocedare a fost solicitată de reclamantă în baza O.U.G. nr. 94/2000 au fost proprietatea Fondului de Studii, Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba Iulia, al cărui succesor s-a pretins recurentă în cauză, având doar un drept de administrare asupra bunurilor aparținând fondului. Înalta Curte reține astfel, că deși obiectul prezentului litigiu este distinct de cel al litigiilor soluționate prin hotărârile judecătorești mai sus amintite, reclamanta urmărește aceeași finalitate și se prevalează de același drept în privința căruia cu putere de lucru judecat s-a stabilit că nu aparține reclamantei.

De altfel, apărările reclamantei sunt contrazise de prevederile exprese ale art. V din Acordul privind interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 între Sfântul Scaun și Guvernul Român. Conform acestor dispoziții, toate bunurile ce se găseau la data de 1 ianuarie 1932 în posesiunea și sub administrarea Statusului Romano-Catolic Transilvănean sunt bunuri cu caracter ecleziastic, însă dreptul de proprietate asupra acestora este și rămâne garantat în conformitate cu literele de fundațiune și donațiune în favoarea fondurilor respective, printre care și Fondul de Studii, fonduri care erau de drept reprezentate de Ordinariul de Alba Iulia, acesta fiind justificarea pentru care în actele de dispoziție cu privire la bunurile aparținând fondului, acesta era reprezentat doar de Ordinariul de Alba Iulia, nu de altă instituție de drept public a statului, apărare invocată de recurentă. Pe de altă parte, având în vedere că bunurile aparținând Fondului de Studii aveau, conform Concordatului de la 10 mai 1927, caracter ecleziastic și se aflau în administrarea unui persoane juridice aparținând bisericii catolice, Statul Român prin Decretul nr. 176/1948, de care se prevalează recurenta a procedat la exproprierea lor și trecerea în proprietatea Statului. Decretul nr. 176/1948 a avut ca obiect, printre altele, toate bunurile mobile și imobile care au aparținut bisericilor, congregațiilor și comunităților religioase precum și fondurile cu destinație de sprijinire a învățământului, situație în care se aflau și bunurile în litigiu, actul normativ nefăcând distincție cu privire la natura dreptului exercitat asupra acestora, de proprietate sau de administrare.

În concluzie, au fost apreciate ca neîntemeiate apărările reclamantei privind calitatea sa de succesoare în drepturi a proprietarului bunului revendicat în cauză.

Se constată că nu poate fi reținută Sentința civilă nr. 548/2015 a Judecătoriei Luduș, pronunțată în dosarul nr. x/2009 invocată de către reclamanta-recurentă, deoarece considerentele sentinței nu aduc o dezlegare de drept diferită de cea reținută prin hotărârile judecătorești evocate anterior și reținute a produce efectul pozitiv al lucrului judecat în prezenta cauză.

Hotărârea CEDO din 25 septembrie 2012 pronunțat în Dosarul nr. x/2003 privind cauza Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia împotriva României, invocată de reclamantă nu poate fi reținută. Astfel, prin această hotărâre s-a constatat încălcarea art. 1 din Protocol 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului prin prisma faptului că autoritățile statului român au întârziat timp de 14 ani constituirea unei comisii administrative, prevăzută de O.U.G. nr. 7/1998, pentru reglementarea situației juridice a "Bibliotecii Batthyaneum și al muzeului și institutului astrologic al episcopiei romano-catolice", astfel că această hotărâre nu are nicio relevanță în cauză, actul normativ invocat în prezentul litigiu fiind diferit.

Temeiul legal al soluției pronunțate în recurs

Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia împotriva Sentinței civile nr. 68/2017 din 4 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 decembrie 2019.

GGC - LM