ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1647/2021

Ședința publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 22 februarie 2017 pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, obligarea acesteia la plata sumei de 11.010.800 RON, reprezentând prejudiciul încercat de acesta. Cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 8 alin. (1), art. 16 și art. 19 din Legea nr. 554/2004.

1.2. La data de 5 septembrie 2017, reclamantul a formulat note de ședință, prin care a învederat că obiectul acțiunii de față îl reprezintă obligarea pârâtei la plata sumei de 11.010.800 RON, sumă solicitată de reclamant în baza dispozițiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, ca urmare a refuzului pârâtei de a modifica titlul executoriu în funcție de dispozițiile obligatorii ale hotărârilor pronunțate de instanțele penale și de cele civile.

Prin sentința civilă 102 din 29 iunie 2018, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ și fiscal, având ca obiect "despăgubire", promovată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați.

Împotriva sentinței menționate anterior la punctul I.2., a formulat recurs reclamantul A., prin care, invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtei la plata prejudiciului cauzat prin înstrăinarea imobilului (7.000.000 RON), pierderea cauzată de intrarea în insolvență - apreciată de către expertiza efectuată în cauza la suma de 140.483 RON, plus dobândă legală de 21.709 RON, diferența dintre salariile încasate anterior și pensia la care a fost nevoit să apeleze anticipat, dată fiind intrarea în insolventă (10.800 RON) și daune morale de 2.000.000 RON, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauza.

În susținerea căii de atac promovate, urmare a unei succinte prezentări a situației de fapt și a prevederilor normative apreciate ca fiind incidente cauzei, recurentul a învederat că soluția primei instanțe cuprinde motive contradictorii și că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța de fond schimbând, pe de o parte, obiectul cererii de chemare în judecată și, pe de altă parte, adăugând la lege, cu ignorarea, totodată a autorității de lucru judecat de care se bucurau cel puțin trei hotărâri judecătorești definitive.

Printr-un prim set de critici, recurentul a apreciat că instanța de fond a adăugat la prevederile art. 8 alin. (1) teză finală din Legea 554/2004 o condiție suplimentară de admisibilitate a acțiunii, răsturnând raportul obligațional și reținând, în mod nelegal, că organul fiscal nu putea să-și modifice propriul act, atâta timp cât o instanță de contencios administrativ nu s-a pronunțat asupra nelegalității actului administrativ, cu ignorarea totodată a dispozițiilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare la acea dată.

În opinia sa, cel puțin două hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, respectiv decizia penală nr. 833/05.10.2004 a Curții de Apel Galați, secția penală și decizia nr. 356/05.04.2013 a Tribunalului Galați, pronunțate în contradictoriu cu pârâta din prezenta cauză, au născut în sarcina acesteia obligația conformării executării silite la dispozițiile judecătorești ulterioare emiterii titlului executoriu pe care își întemeia executarea silită.

Cu alte cuvinte, prin efectele dispozițiilor judecătorești menționate, titlul de creanță fiscală constând în procesul-verbal nr. x/1998 a fost parțial lipsit de efecte, situație în care, potrivit art. 141 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, pârâta ar fi trebuit să își modifice titlul executoriu, ca urmare a modificării titlului de creanță, indiferent de poziția procesuală a recurentului, de a ataca sau nu actul administrativ în contencios administrativ.

În acest sens, recurentul a făcut trimitere și la sentința civilă nr. 1557/19.12.2014, prin care s-a stabilit faptul că în cursul derulării procedurii de faliment s-a pronunțat decizia civila nr. 356/2013, aspect față de care se impunea recalcularea impozitului pe profit și a tuturor celorlalte datorii pe care le avea societatea fata de DGFP.

A mai arătat recurentul că, deși actul administrativ se bucura de prezumția de legalitate conferita de legiuitor, această prezumție a fost răsturnată, hotărârile judecătorești antereferite stabilind nelegalitatea actului administrativ în ceea ce privește taxele și impozitele calculate pentru sumele mai mari de 472.000.000 RON.

Din perspectiva obiectului cererii de chemare în judecată, recurentul -reclamant a învederat că prima instanță a încercat să schimbe un astfel de obiect, în sensul de a nega existența răspunderii delictuale a organului fiscal.

Totodată, recurentul a menționat că instanța de fond și-a limitat analiza doar la vinovăția pârâtei, respectiv la caracterul justificat sau nejustificat al conduitei acesteia de a menține valoarea creanței, deși 3 instanțe de judecată o limitaseră, ignorând condițiile răspunderii civile delictuale administrative, o răspundere civila specială, în care nu trebuie demonstrată decât existența faptei ilicite, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre aceste doua împrejurări, iar nu și vinovăția.

Totodată, recurentul a făcut trimitere și la ultimul paragraf al considerentelor sentinței recurate, în care este inserată mențiunea posibilității sesizării instanței civile pentru recuperarea prejudiciului, mențiune ce, în opinia sa, contrazice motivarea anterioară, în sensul că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale administrative a pârâtei.

Prin întâmpinarea depusă, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurentul-reclamant A., prin invocarea unor aspecte similare celor din memoriul de recurs, a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, apreciind susținerile intimatei ca fiind neîntemeiate.

6.1. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 494, art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 8 ianuarie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 17 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

6.2. Prin încheierea de ședință din data de 25 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea recurentului-reclamant A. de preschimbare a termenului de judecată acordat în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate prin întâmpinare și de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, pentru a putea răspunde motivelor de casare evocate de recurentul - reclamant, instanța de control judiciar apreciază că se impune o identificare concretă a cadrului procesual obiectiv trasat prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost aceasta precizată. Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că recurentul - reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune calificată de aceasta (prin precizările făcute în cuprinsul notelor aflate la filele x din Vol. I al dosarului instanței de fond) drept o acțiune în pretenții, constând în repararea unui pretins prejudiciu apreciat de recurent ca fiind cauzat patrimoniului său.

Totodată, instanța de control judiciar reține că, prin astfel de note, recurentul - reclamant a precizat expres că nu a înțeles să formuleze o cerere în sensul art. 19 din Legea nr. 554/2004, ci o acțiune întemeiată pe prevederile art. 8 alin. (1) teză finală din Legea nr. 554/2004, ce, la data formulării cererii de chemare în judecată, aveau următorul conținut normativ:

"De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

În acest sens, Înalta Curte are în vedere și precizările realizate de recurentul - reclamant în ședința publică, prin care acesta a afirmat că paguba clamată ar fi fost generată de omisiunea organului fiscal de a-și revoca propriul act administrativ, nefiind, însă, promovată o cerere de anulare a unui act administrativ sau privind cenzurarea refuzului de a realiza o operațiune administrativă.

Totodată, instanța de control judiciar observă și susținerile recurentului, prin care acesta tinde, în esență să susțină teza unei obligații ce incumba, din oficiu, organului fiscal, de a modifica titlurile executorii în funcție de dispozițiile deciziei penale nr. 833/05.10.2004 a Curții de Apel Galați, secția penală și ale deciziei civile nr. 356/05.04.2013 a Tribunalului Galați, secția Civilă, prin memoriul de recurs recurentul - reclamant evocând și efecte pe care apreciază că le-ar produce în cauză o a treia hotărâre judecătorească (constând în sentința civilă nr. 1557/19.12.2014).

Cu toate acestea, dintr-o primă perspectivă, Înalta Curte constată că nici din cuprinsul cererii de chemare în judecată, și nici din cel al precizării incluse în notele scrise din data de 5 septembrie 2017, nu rezultă că recurentul - reclamant a învestit instanța de contencios administrativ, în litigiul pendinte, cu o acțiune având drept obiect anulare act administrativ sau constatarea unui refuz nejustificat, în sensul art. 8 alin. (1) teză finală din Legea nr. 554/2004, ci doar cu o acțiune având drept obiect repararea unei pagube apreciate de acesta ca fiind cauzate patrimoniului său.

Or, din analiza prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de control judiciar reține că structura acțiunii în contencios administrativ reglementată de acest articol este formată, în esență, cel puțin din două componente. Dintre acestea cel principal constă fie în solicitarea de anulare a actului administrativ atacat, fie (în ipoteza tezei finale a textului normativ în discuție - în forma sa aplicabilă la data relevantă cauzei pendinte) din solicitarea de constatare a nesoluționării în termen a unei solicitări, ori a refuzului nejustificat (ceea ce implică o solicitare urmată de un refuz) sau a refuzului de efectuare a unei operațiuni administrative pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim (ceea ce, la rândul său, implică o solicitare refuzată).

Conform primei teze a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, solicitarea de reparare a pagubei cauzate și, eventual, reparațiile pentru daune morale, reprezintă petite secundare celui principal, în acest sens fiind și prevederile art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora: (1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă [...](3) În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru. Utilizarea, de către legiuitor, în formula normativă a alin. (3) al art. 18 din Legea nr. 554/2004, a construcției "și asupra" este elocventă în a evidenția faptul că structura unei acțiuni în contencios administrativ este cea descrisă în paragrafele anterioare.

Prin cererea de chemare în judecată, recurentul - reclamant nu a învestit instanța cu un petit principal în sensul celor expuse mai sus, ci exclusiv cu o cerere ce se subsumează petitului secundar reglementat de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și de art. 18 alin. (3) din același act normativ (cererea de despăgubiri pentru daunele materiale și morale), simple referiri tangențiale, în notele de ședință, la o adresă emisă de intimata - pârâtă neputând fi calificate drept petit apt a învesti instanța, câtă vreme nu este formulată o cerere concretă în sensul reglementat de antereferitele texte normative.

În raport de aceste aspecte, considerentele primei instanțe ce fac trimitere la adresa nr. x/04.11.2013 sunt neavenite, în raport de inexistența unui petit care să vizeze constatarea unui refuz nejustificat în sensul Legii contenciosului administrativ. Coroborat cu susținerile recurentului - reclamant, conform cărora nu a fost promovată o acțiune în anularea actului administrativ, Înalta Curte reține, că, față de limitele învestirii primei instanțe, criticile aduse de recurentul - reclamant hotărârii atacate sunt nefondate.

Principalele chestiuni dezlegate de prima instanță au fost cele legate de: (i) faptul că reclamantul nu s-a adresat instanței de contencios administrativ cu o cerere în anularea actului administrativ vătămător, (ii) efectele pe care, în raport de cadrul procesual din litigiul pendinte, le produc hotărârile judecătorești evocate de recurentul reclamant, (iii) lipsa unei dovezi a legăturii de cauzalitate între prejudiciul clamat și conduita ce incumba A.J.F.P. Galați, în limitele impuse de regulile Codului de procedură fiscală relevante cauzei.

Răspunzând punctual criticilor evocate de recurentul - reclamant, Înalta Curte apreciază că nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme judecătorul fondului a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Astfel, sentința recurată cuprinde argumente ce demonstrează că instanța a analizat susținerile părților, indicând elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, fiind expus în mod clar și fără elemente de contradictorialitate silogismul logico - juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, considerentele hotărârii fiind în evidentă legătură cu cauza. Totodată, instanța de control judiciar reține că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil fiind suficient ca motivarea să evidențieze că judecătorul a examinat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate, în acest sens fiind, spre exemplu și aspectele reținute de Curtea EDO în hotărârea Boldea c. României.

Elementele de contrarietate evocate de recurent (ce vizează, în realitate, doar chestiunea unui analize comparative a trimiterilor pe care instanța le face la posibilitatea pe care recurentul o are de a se adresa instanțelor civile cu maniera de soluționare a chestiunii îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale) sunt nefondate. Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că raționamentul primei instanțe este conform limitelor cadrului procesual obiectiv al cauzei pendinte, după cum au fost ele trasate de reclamant (descrise în paragrafele anterioare), întrucât, în lipsa unui petit sau cereri care să se circumscrie elementelor ce pot reprezenta obiectul principal de sesizare a instanței de contencios administrativ, nu se poate reține îndeplinirea condițiilor aferente admiterii unui petit secundar (precum o cerere privind despăgubiri pentru daunele materiale și morale).

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerința existenței unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurentul se referă și la o încălcare a puterii de lucru judecat. Deși, așa cum s-a reținut în precedent, cererea depusă nu putea fi primită în condițiile neformulării unui petit principal îndreptat împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, prima instanță a concluzionat și asupra efectelor hotărârilor invocate de reclamant. Criticile recurentului - reclamant, subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., care vizează efectele pe care le-ar produce respectivele hotărâri sunt nefondate. Astfel, dat fiind obiectul dosarului nr. x/2010, în care a fost pronunțată decizia civilă nr. 356/05.04.2013 a Tribunalului Galați, secția Civilă, ce a vizat contestație la executare împotriva actelor de executare realizate față de societatea B. S.R.L., or cel al dosarului nr. x/2004, în care a fost pronunțată decizia penală nr. 833/05.10.2004 a Curții de Apel Galați, secția penală, ce a avut drept obiect acțiune penală în soluționarea căreia s-a dispus încetarea procesului față de inculpatul A. (iar nu față de societate) pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală pentru suma de 472.000.000 RON, nu se poate reține o încălcare a autorității lucrului judecat atașat unor astfel de hotărâri.

Prin niciuna dintre aceste hotărâri judecătorești nu s-a dispus o anulare a unui titlu de creanță (ce, potrivit prevederilor art. 110 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală în vigoare la data relevantă cauzei, reprezintă actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală). Or, contrar celor evocate de recurent, încetarea procesului penal sau desființarea unor forme de executare nu generează automat efecte în planul legalității unui act administrativ de natura titlului de creanță, cu atât mai mult cu cât, cel puțin din perspectiva efectelor hotărârii civile evocate de recurent, prevederile tezei finale a alin. (1) indice 1 al art. 141 din O.G. nr. 92/2003, reglementează, în mod expres, un raport de subordonare între titlul de creanță și titlul executoriu (iar nu unul în sens invers), legiuitorul învederând expres ca "niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenta unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii".

Nefondate sunt și criticile subsumate de recurent prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme, în raport de limitele cadrului procesual obiectiv trasat prin cererea de chemare în judecată precizată, instanța de control judiciar nu poate da eficiență argumentelor circumscrise chestiunilor ce vizează un refuz al intimatei - pârâte de a realiza operațiuni administrative apreciate de recurent ca incumbându-i acesteia din oficiu (revocarea unui act administrativ fiscal), în contextul în care recurentul nu a învestit instanța cu un petit în acest sens.

De asemenea, în litigiul pendinte, în raport de elementele evocate prin paragrafele anterioare, nu se poate reține nici o schimbare, de către prima instanță, a obiectul cererii de chemare în judecată, nici o adăugare la prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a unei condiții ce nu era prevăzută de un astfel de text normativ și nici o aplicare eronată a prevederilor normative ce reglementează condițiile răspunderii civile delictuale administrative.

În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctul 6, 7 și 8 din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, nefiind identificate motive de casare a sentinței recurate din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte, în baza art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 102 din 29 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2021.