ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1310/2022

Ședința publică din data de 3 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 26 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței:

(i) anularea Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 297 din 23 martie 2012 privind declanșarea unei investigații privind posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței de către S.C. Hidroelectrica S.A. și o parte dintre clienții săi, (ii) anularea Deciziei nr. 82/24.12.2015 ca nelegală cu consecința exonerării reclamantei de la plata amenzii contravenționale stabilite în sarcina acesteia prin intermediul actului administrativ atacat sau (iii) în subsidiar, reducerea cuantumului amenzii aplicate reclamantei prin intermediul Deciziei 82.

Prin încheierea din 22 decembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 63 alin. (2) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, formulată de recurenta-reclamantă A. S.A.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, și în rejudecare, modificarea hotărârii recurate în sensul constatării admisibilității exceției invocate, și, în consecință, sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 63 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 în sensul că acesta este constitutional numai în măsura în care este interpretat în sensul că prescripția dreptului Consiliului Concurenței de a aplica sancțiuni în cazul încălcărilor care au caracter de continuitate sau de repetabilitate începe să curgă numai de la data încetării ultimului act sau fapt anticoncurențial în cauză și nu de la data încetării consecințelor sau efectelor actelor sau faptelor anticoncurențiale.

În mod contradictoriu a concluzionat instanța de recurs că excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată nu ar avea legătură cu soluționarea cauzei, fiind evident că critica societății a vizat tocmai norma interpretată într-o valență neconstituțională de instanța de fond.

Precizează recurenta că și norma criticată este în mod evident neclară, fiind imposibil inclusiv instanței de recurs să stabilească în mod clar care este presupusul moment la care termenul de prescripție începe să curgă.

Recurenta mai susține că, și norma criticată este neconstituțională deoarece permite o interpretare în care curgerea, în beneficiul unei persoane, a unui termen de prescripție depinde de elemente care țin exclusiv de terți (respectiv aptitudinea Hidroelectrica - terț față de societate - de a negocia și încheia contracte cu alți terți) și care nu pot fi cunoscute persoanei în beneficiul căreia termenul de prescripție a fost instituit, momentul de început al curgerii termenului fiind astfel obiectiv imposibil de determinat pentru persoana în beneficiul căreia termenul este instituit.

Precizează recurenta că, hotărârea recurată a reținut că textul de lege a cărui constituționalitate se contestă nu ar avea legătură cu soluționarea cauzei, nefiind astfel îndeplinite toate condițiile pentru sesizarea instanței de contencios constituțional. Arată recurenta că, instanța consideră că A. ar fi invocat neconstituționalitatea propriei sale interpretări, că, criticile societății privesc o problemă de interpretare a legii și că finalitatea urmărită ar fi cenzurarea opiniei primei instanțe, problematică ce intră în competența exclusivă a instanței de control judiciar și nu a Curții Constituționale.

În combaterea argumentelor expuse în cuprinsul încheierii recurate, recurenta menționează că, a fost sancționată pentru participarea la o înțelegere anticoncurențială unică și continuă, momentul de început al cursului prescripției pentru o astfel de faptă fiind data încetării ultimului act sau fapt anticoncurențial, potrivit art. 63 alin. (2), moment pe care instanța l-a apreciat însă prin raportare nu la actele și faptele societății, ci prin raportare la "consecințele concrete ale încălcărilor generate de aceste contracte, și anume la blocarea efectivă a pieței constând în imposibilitatea Hidroelectrica S.A. de a mai negocia și încheia contracte și cu alți furnizori", așadar prin raportare la acte și fapte ale unor terți, acte și fapte care nu pot fi cunoscute societății recurente.

Art. 63 alin. (2) este o normă de strictă interpretare și aplicare. Modificarea normei, pe cale de interpretare, prin introducerea unui reper imposibil de determinat ca moment de începere a cursului prescripției [i.e. data încetării consecințelor sau efectelor concrete ale faptelor presupus anticoncurențiale prin raportare exclusiv la situația unor terți - aptitudinea Hidroelectrica de a contracta cu terți] face ca momentul de început al curgerii prescripției sa fie unul lăsat la îndemâna autorității în contra căruia termenul a fost instituit de lege, negând astfel atât scopul instituirii prescripției cât și securitatea juridică a întreprinderilor care pot fi sancționate contravențional fără a putea ști niciodată când termenul de prescripție al dreptului autorității de a dispune sancțiunea a început să curgă și, pe cale de consecință, când s-a împlinit.

În concluzie, este clar că norma a cărei constituționalitate se contestă are legătură cu soluționarea cauzei și că, astfel, este incident motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. întrucât Hotărârea recurată a fost emisă cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 și în contra jurisprudenței Curții Constituționale, fiind astfel nelegală.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prevederea legală vizată de excepția de neconstituționalitate este cuprinsă în art. 63 alin. (2) teza finală din Legea nr. 21/1996 republicată, potrivit cu care: Prescripția dreptului Consiliului Concurenței de a aplica sancțiuni începe să curgă de la data săvârșirii încălcării. În cazul încălcărilor care au caracter de continuitate sau de repetabilitate, prescripția începe să curgă de la data încetării ultimului act sau fapt anticoncurențial în cauză.

În opinia recurentei, dispozițiile art. 63 alin. (2) teza finală din Legea nr. 21/1996 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că prescripția dreptului Consiliului Concurenței de a aplica sancțiuni ar curge de la momentul încetării consecințelor sau efectelor actelor sau faptelor anticoncurențiale.

Obiectul cauzei este reprezentat de anularea Deciziei nr. 82/24.12.2015 emisă de pârâtul Consiliul Concurenței prin care, în ceea ce o privește pe recurenta-reclamantă, a constatat încălcarea art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea concurenței nr. 21/1996 prin participarea la o înțelegere anticoncurențială unică și continuă, constând în limitarea comercializării de energie electrică pentru alți furnizori de energie electrică și/sau alți consumatori eligibili din România, precum și în limitarea altor producători în a comercializa către partenerii contractuali ai Hidroelectrica S.A..

Instanța de fond, tranșând problema prescripției prin prisma prevederilor art. 63 alin. (2) teza finală, a reținut că în stabilirea dreptului Consiliului Concurenței de a antrena răspunderea contravențională a întreprinderilor implicate, prezintă relevanță momentul epuizării faptei anticoncurențiale iar nu momentul de debut al acesteia, întrucât nu se poate raporta exclusiv la datele la care au fost încheiate contractele, respectiv actele adiționale prin care acestea au fost modificate, ci și la consecințele concrete ale încălcărilor generate de aceste contracte, și anume la blocarea efectivă a pieței constând în imposibilitatea Hidroelectrica S.A. de a mai negocia și încheia contracte și cu alți furnizori.

Astfel cum a rezultat din chiar cererea formulată de recurentă, solicitarea de sesizare a Curții Constituționale se referă la o problemă de interpretare și de aplicare a prevederilor art. 63 alin. (2) din lege, aspect de competenta instanței de judecată învestită să se pronunțe asupra legalității Deciziei C. civ. nr. 82/2015.

În acord cu judecătorul fondului, motivarea autoarei excepției a plecat de la premisa eronată că teza a doua a art. 63 alin. (2) din lege se referă la aceea că "prescripția dreptului Consiliului Concurentei de a aplica sancțiuni ar curge de la momentul încetării consecințelor sau efectelor actelor sau faptelor anticoncurentiale ". Or, astfel cum reiese cu evidență din corpul normei, o astfel de prevedere nu există în cuprinsul său, fiind, în fapt, o chestiune de interpretare a art. 63 alin. (2) din lege și nu de prevedere expresă în conținutul acestuia.

Astfel, dispozițiile legale cuprinse în art. 63 alin. (2) prevăd în mod expres că termenul de prescripție începe să curgă, în cazul încălcărilor cu caracter continuu, la "data încetării ultimului act sau fapt anticoncurential în cauză".

Prin urmare, criticile formulate de A. au vizat, în fapt, interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 63 alin. (2) din lege în ceea ce privește momentul de debut al începerii cursului prescripției pentru contravențiile cu caracter continuu, finalitatea unui atare de demers fiind, în realitate, amendarea/cenzurarea opiniei primei instanțe, aspect ce este de competenta exclusiva a instanței de control judiciar.

Cu alte cuvinte, aceste critici nu se circumscriu controlului de constituționalitate pe care îl poate realiza Curtea Constituționala întrucât privesc o problema de interpretare a prevederilor care fac obiectul excepției.

Pentru motivele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva încheierii din 22 decembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 februarie 2022.