ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1257/2022

Ședința publică din data de 3 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată sub nr. x/2016 inițial pe rolul Tribunalului Brăila, reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, au solicitat anularea Hotărârii nr. 90/15.08.2016, pronunțată de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, a Hotărârii nr. x/09.05.2016 pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor, precum și a Deciziilor de imputare nr. x/01.03.2016, x/01.03.2016, x/01.03.2016 și nr. x/01.03.2016.

Prin sentința nr. 322/Fca/2017 din 23.02.2017 pronunțată de Tribunalul Brăila a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a declinat cauza spre competentă soluționare în favoarea Curții de Apel Galați.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați la data de 24.03.2017 sub același număr.

Prin sentința civilă nr. 55/F din 30 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs reclamanții, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, după prezentarea situației de fapt, au arătat că sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Au invocat prevederile art. 180, 181 și 183 din C. proc. civ. și au arătat că au depus cererea la 24.08.2015, în interiorul termenului de efectuare a cercetării administrative la conducerea unității, aceasta fiind expediată către IGPR cu poșta militară.

Au susținut recurenții că O.G. nr. 121/1998 și Instrucțiunile MAI 114/2013 nu prevăd o altă modalitate de calcul a termenului în care se putea cere prelungirea termenului pentru efectuarea cercetării administrative, diferită de cea stabilită de codul de procedură.

În aceste condiții, în opinia recurenților, dispoziția IGPR nr. 585491 postată în rețeaua Intrapol la 23.07.2014 prin care se stabilește un alt mod de calcul al termenului nu poate fi avută în vedere deoarece o derogare de la norma generală poate fi făcută doar prin lege.

Recurenții au arătat că instanța de fond a încălcat și aplicat greșit normele de drept referitoare la stabilirea și calcularea termenelor, dând eficiență unei dispoziții interne în defavoarea C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., au arătat recurenții că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază respingerea apărărilor referitoare la neîndeplinirea condițiilor pentru a fi emise deciziile de imputare contestate. Astfel, au arătat recurenții că, pentru a se putea imputa paguba membrilor comisiei, textul de lege prevede existența vinovăției acestora pentru neefectuarea cercetării administrative în termen, condiție care nu este îndeplinită în speță, iar instanța de fond nu a analizat în niciun fel acest motiv.

4.1 Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

4.2 Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, în subsidiar solicitând respingerea recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimații-pârâți, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurenți pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care au solicitat anularea Hotărârii nr. 90/15.08.2016, pronunțată de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, a Hotărârii nr. x/09.05.2016 pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor, precum și a Deciziilor de imputare nr. x/01.03.2016, x/01.03.2016, x/01.03.2016 și nr. x/01.03.2016.

Prin deciziile de imputare nr. 422269/01.03.2016, nr. x/01.03.2016, x/01.03.2016 și nr. x/01.03.2016, emise de Inspectoratul General al Poliției Române, s-a dispus imputarea în sarcina reclamanților a următoarelor sume:

- suma de 141,31 RON, în sarcina comisar șef de poliție A. (decizia de imputare nr. 422269/01.03.2016);

- suma de 151,42 RON, în sarcina comisar șef de poliție B. (decizia de imputare nr. x/01.03.2016);

- suma de 115,43 RON, în sarcina comisar șef de poliție C. (decizia de imputare nr. x/01.03.2016);

- suma de 104,28 RON, în sarcina inspector principal de poliție D. (decizia de imputare nr. x/01.03.2016);

Prin Hotărârea nr. x din 09.05.2016 Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a respins contestațiile introduse de A., B., C. și D., cu menținerea deciziilor de imputare.

Prin Hotărârea nr. 90 din 15.08.2016 emisă de Comisia de Jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au fost respinse plângerile formulate de B., C., A. și D. împotriva Hotărârii nr. x din 09.05.2016 a Comisiei de soluționare a contestațiilor.

Soluționând cauza, curtea de apel a respins acțiunea ca neîntemeiată. În motivarea acestei soluții, în esență, a apreciat că în mod corect s-a reținut prin actele contestate în cauză faptul că membrii comisiei de cercetare administrativă numiți în baza Dispoziției zilnice a inspectorului sef al I.P.J. Brăila nr. 797/29.06.2015, modificată si completată prin Dispoziția nr. 800/02.07.2015, prin omisiunea de a finaliza cercetarea administrativă în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, sunt în culpă în mod egal (în forma că nu au prevăzut, deși trebuia și puteau să prevadă rezultatul omisiunilor) pentru consumarea termenului de 60 de zile privind efectuarea cercetării administrative dispuse la nivelul I.P.J. Brăila, în lipsa existenței aprobării de către I.G.P.R. a cererii de prelungire a termenului de efectuare a cercetării administrative.

Recurenții au formulat critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., arătând că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază respingerea apărărilor referitoare la neîndeplinirea condițiilor pentru a fi emise deciziile de imputare contestate. Astfel, au menționat recurenții că, pentru a se putea imputa paguba membrilor comisiei, textul de lege prevede existența vinovăției acestora pentru neefectuarea cercetării administrative în termen, condiție care nu este îndeplinită în speță, iar instanța de fond nu a analizat în niciun fel acest motiv.

Lecturând hotărârea recurată, instanța de control judiciar reține că aceste critici sunt neîntemeiate.

Astfel, instanța de fond a analizat susținerile recurenților, menționând la fila x a sentinței:

"Instanța constată nefondate susținerile reclamanților privind lipsa de vinovăție pentru neefectuarea cercetării administrative în termen, având în vedere faptul că dispozițiile legale incidente prevăd un termen maxim de 60 de zile pentru finalizarea cercetării administrative și nu impun, prin urmare, în mod imperativ ca membrii comisiei să aibă la dispoziție un termen de 60 de zile pentru finalizarea cercetării."

Și cu privire la nota de raport din 24.08.2015 prin care au fost arătate în concret motivele pentru care cercetarea disciplinară nu a putut fi finalizată în termenul de 60 de zile, la care au făcut referire recurenții, instanța de fond a reținut că motivul pentru care s-a solicitat prelungirea termenului pentru finalizarea cercetării administrative a fost faptul că doi dintre polițiștii care urmau a fi audiați efectuau concediul de odihnă, iar un alt polițist se afla în misiune internațională, însă aceste împrejurări au fost constatate prin procesul-verbal întocmit de unul dintre membrii comisiei de cercetare (cms. șef C.) abia la data de 24.08.2015, fără a fi prezentată vreo justificare rezonabilă pentru neefectuarea demersurilor în vederea audierii celor trei polițiști până la acea dată.

Ca urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții au criticat soluția instanței de fond sub aspectul încălcării și aplicării greșite a normelor de drept referitoare la stabilirea și calcularea termenelor, arătând că prima instanță a dat eficiență unei dispoziții interne în defavoarea C. proc. civ.. Astfel, au invocat prevederile art. 180, 181 și 183 din C. proc. civ. și au arătat că au depus cererea la 24.08.2015, în interiorul termenului de efectuare a cercetării administrative la conducerea unității, aceasta fiind expediată către IGPR cu poșta militară. Au precizat recurenții că O.G. nr. 121/1998 și Instrucțiunile MAI 114/2013 nu prevăd o altă modalitate de calcul a termenului în care se putea cere prelungirea termenului pentru efectuarea cercetării administrative, diferită de cea stabilită de codul de procedură. În aceste condiții, în opinia recurenților, dispoziția IGPR nr. 585491 postată în rețeaua Intrapol la 23.07.2014 prin care se stabilește un alt mod de calcul al termenului nu poate fi avută în vedere deoarece o derogare de la norma generală poate fi făcută doar prin lege.

Cu privire la aceste susțineri ale recurenților, Înalta Curte constată că nu pot fi examinate cu ocazia soluționării recursului, întrucât nu se regăsesc în cererea de chemare în judecată și nu au făcut obiectul analizei primei instanțe, ci au fost invocate direct în calea de atac a recursului. Or, în stadiul procesual al recursului nu pot fi invocate motive noi, care nu au fost supuse dezbaterilor în fața instanței de fond, neputând face astfel obiectul căii de atac formulate, față de dispozițiile art. 478 raportat la art. 494 din C. proc. civ.

Au mai susținut recurenții că, pentru a se putea imputa paguba membrilor comisiei, textul de lege, respectiv art. 34 din O.G. nr. 121/1998, prevede existența vinovăției acestora pentru neefectuarea cercetării administrative în termen. Totodată, au învederat recurenții că, prin nota de raport nr. x/24.08.2015, au arătat imposibilitatea audierii a trei polițiști, deoarece doi dintre aceștia erau în concediu de odihnă, iar cel de-al treilea era plecat în misiune în Ucraina. Astfel, au apreciat că în speță nu este îndeplinită condiția vinovăției pentru neefectuarea cercetării în termen.

Cu privire la aceste critici, instanța de control judiciar reține că vizează aspecte ce țin de temeinicia hotărârii, iar nu de legalitate, întrucât, deși se susține încălcarea normelor de drept material incidente, recurenții critică, în esență, faptul că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiției vinovăției pentru neefectuarea cercetării în termen, prevăzută de dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 121/1998, or, o astfel de critică ce vizează situația de fapt reținută de prima instanță nu poate fi formulată în recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În plus, Înalta Curte observă și faptul că, deși aveau această posibilitate, recurenții nu au contestat Hotărârea nr. 140/09.10.2015 prin care Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a respins cererea de repunere în termen formulată de inspectorul-șef al IPJ Brăila în vederea finalizării cercetării administrative.

Astfel, în lipsa existenței unei prelungiri a termenului, respectiv a unei repuneri în termen a cercetării administrative, în mod corect s-a reținut că termenul de efectuare al cercetării administrative nu a fost respectat de către membrii comisiei și că în sarcina acestora devin aplicabile prevederile art. 34 din O.G. nr. 121/1998, prin încălcarea dispozițiilor art. 23 din O.G. nr. 121/1998, art. 55, alin. (1) și art. 57 din Instrucțiunile MAI nr. 114/2013.

În concluzie, aspectele invocate de către recurenți prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii atacate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de A., C., D. și B. împotriva sentinței nr. 55/F din 30 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de A., C., D. și B. împotriva sentinței nr. 55/F din 30 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 3 martie 2022.