ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4714/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 17 ianuarie 2006, reclamanta S.C. "A." S.A. a solicitat anularea parțială a deciziei nr. 224/19 decembrie 2005 emisă de pârâtul Consiliul Concurenței și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia contestată a fost nelegal sancționată contravențional cu amendă în sumă de 651.158,08 RON pentru încălcarea prevederilor art. 1 alin. (1) lit. a), cu) aplicarea art. 52 din Legea nr. 21/1996, considerându-se că prin acordul încheiat cu firma B. s-a convenit prețul de revânzare al produsului gumă de mestecat către consumatorul final.

Reclamanta a susținut că actul administrativ atacat este nul de drept pentru că nu a fost motivat, dar și nelegal, întrucât stabilirea unui preț de vânzare cu amănuntul nu este o practică anticoncurențială, în condițiile în care înțelegerea nu s-a făcut în detrimentul altor participanți comerciali în piața concurențială și prețul cu amănuntul practicat este unul posibil și competitiv.

Prin sentința civilă nr. 345/5 februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Instanța de fond a respins excepția privind nulitatea de drept a deciziei atacate, reținând că aceasta a fost motivată și la pct. 130 cuprinde descrierea faptei contravenționale pentru care a fost sancționată reclamanta.

Pe fondul cauzei, s-a constatat legalitatea deciziei de sancționare a reclamantei, cu motivarea că fapta acesteia de a încheia cu B. un acord de fixare a prețurilor de revânzare a produselor către consumatorul final reprezintă o practică concertată, interzisă de prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, întrucât a avut ca obiect împiedicarea și denaturarea concurenței.

Reținând caracterul ilegal al acestei practici, instanța de fond a menținut sancțiunea aplicată reclamantei, considerând că a fost dovedită săvârșirea faptei și că față de gravitatea acesteia, cuantumul amenzii a fost stabilit în conformitate cu Normele privind individualizarea și dozarea sancțiunilor prevăzute de art. 55 și 56 din Lege nr. 21/1996, adoptate în baza Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 44/1997.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta și a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Recurenta a susținut că hotărârea atacată nu a fost motivată conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și că instanța de fond nu a analizat apărările din acțiune și a apreciat greșit că interogatoriul intimatului nu constituie o probă concludentă în cauză, respingând cererea de administrare a probei. De asemenea, recurenta a arătat că a fost greșit respinsă cererea de conexare a cauzei cu celelalte dosare aflate pe rolul instanței de judecată pentru anularea aceleiași decizii administrative.

Criticând soluția dată pe fondul cauzei, recurenta a susținut că s-a apreciat greșit ca fiind motivată decizia contestată și că nu erau îndeplinite condițiile legale pentru aplicarea sancțiunii contravenționale.

În dezvoltarea acestei critici, s-a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere că practicile anticoncurențiale apar între comercianți și nu față de consumatorul final și că relația sa contractuală cu furnizorul este diferită de celelalte relații contractuale, întrucât nu are calitatea de distribuitor, fiind comerciant cu amănuntul.

Recurenta a arătat că s-a reținut greșit ca fiind dovedită fapta contravențională, deși stabilirea unui preț de vânzare cu amănuntul nu este în sine o practică anticoncurențială și acordul cu firma B. nu a fost încheiat în detrimentul altor participanți comerciali, reprezentând o adeziune a sa la propunerea contractuală a furnizorului cu privire la o anumită marjă de prețuri de vânzare. În același sens, s-a învederat că nu s-a ținut seama de faptul că recurenta nu este distribuitor al produsului gumă de mestecat, fiind societate de distribuire a publicațiilor și tipăriturilor, iar prețul de vânzare cu amănuntul practicat pentru produsele furnizate de firma B. este un preț posibil și competitiv.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:

Hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost motivată în conformitate cu prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., fiind arătate motivele de fapt și de drept pentru care a fost respinsă acțiunea și pentru care au fost înlăturate toate susținerile formulate de recurenta - reclamantă.

Instanța de fond a analizat toate înscrisurile depuse de părți în dosar, considerând în mod întemeiat că nu este concludent interogatoriul intimatului - pârât și că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 164 C. proc. civ. pentru conexarea cauzei cu dosarele în care alți agenți economici au solicitat anularea deciziei nr. 224/2005.

Excepția privind nulitatea de drept a acestei decizii a fost corect respinsă de instanța de fond, avându-se în vedere considerentele expuse de autoritatea intimată și din care rezultă atât descrierea în concret a faptei săvârșite, cât și temeiul legal pentru aplicarea sancțiunii contravenționale.

Referitor la contravenția reținută în sarcina recurentei -reclamante, instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, în sensul că este încriminată practica anticoncurențială sub forma înțelegerilor de fixare concertată a prețurilor.

Potrivit acestei reglementări, sunt sancționabile atât înțelegerile al căror obiect este de natură a afecta concurența, cât și cele care, prin efectele pe care le produc, restrâng, împiedică sau denaturează concurența.

În cauză, înțelegerea încheiată de recurenta - reclamantă cu firma B. a intrat sub incidența acestei prevederi legale, întrucât a avut ca obiect împiedicarea și denaturarea concurenței și a fost pusă în practică pe perioada derulării relațiilor contractuale.

De altfel, gravitatea faptei săvârșite rezultă și din dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, potrivit cărora, prin derogare de la alin. (1) al aceluiași text de lege, practicile anticoncurențiale interzise care se referă la prețuri, tarife, acorduri de partajare a pieței sau licitații sunt sancționate fără a fi necesar să se producă și efectele.

Susținerile recurentei privind specificul relației sale contractuale cu furnizorul și lipsa calității sale de distribuitor sunt lipsite de relevanță față de legislația în domeniul concurenței, care sancționează acordul pentru stabilirea unui preț minim obligatoriu, pentru că se aduce o gravă restricționare a concurenței și se influențează strategia concurențială a agenților economici, prin modificarea sau eliminarea inițiativelor proprii.

Pentru aceleași considerente, se constată că este neîntemeiată și susținerea că stabilirea prețului de vânzare cu amănuntul nu este o practică anticoncurențială. Fixarea concertată a prețurilor între agenții economici este sancționată prin Legea nr. 21/1996, întrucât conduce la eliminarea posibilității consumatorului de a alege și de a beneficia de bunuri/servicii de calitate, la prețuri reduse.

În consecință, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. "A." S.A. împotriva sentinței nr. 345 din 5 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2007.