ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 567/2022

Ședința publică din data de 9 martie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 06.06.2018 sub nr. x/2018, reclmanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C., D., S.C. E. S.R.L., au solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 1.300.000 euro, contravaloarea în RON la data efectuării plății, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3163 din 18 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 2177/A din 16 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și B., împotriva sentinței civile nr. 3163 din 18 octombrie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018; s-a stabilit onorariul interpretului F., autorizație M.J. nr. 3893, la suma de 500 RON; au fost obligați apelanții-reclamanți A. și B. la plata onorariului interpretului, în cuantum de 500 RON.

Împotriva acestei decizii, A. și B. au declarat recurs.

Motivele invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenții-reclamanți susțin că instanța de apel a refuzat să analizeze cauza prin prisma obiectului cererii, respectiv răspundere delictuală, cu care fusese învestită. Astfel, susțin recurenții, motivarea deciziei apelate este contradictorie din aceasta perspectivă.

Totodată, recurenții expun pe larg situația de fapt și fac referire la mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv interogatoriu și înscrisuri, în susținerea îndeplinirii cerințelor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale.

În opinia recurenților-reclamanți, instanța de apel nu poate refuza analiza faptei delictuale și obligarea intimaților-pârâți la repararea prejudiciului cauzat, mai ales că răspunderea penală a acestora nu mai poate fi atrasă din cauza îndeplinirii termenului de prescripție.

În continuare, recurenții-reclamanți arată că instanța a ignorat tot probatoriul, refuzând să rețină cele susținute de către aceștia și susțin că dacă s-ar fi analizat înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța de apel ar fi observat că cererea de chemare în judecată este întemeiată, aceștia fiind prejudiciați printr-o activitate delictuală de către intimații-pârâți.

În final, recurenții-reclamanți susțin că au făcut dovada prin înscrisurile depuse că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale, prevăzută de art. 998 și art. 999 C. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a și 8 C. proc. civ.

Intimații au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ. s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

La data de 15 septembrie 2021 în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea raportului.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2021, s-a luat în examinare recursul în complet de filtru și s-a acordat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților, în vederea discutării excepției nulității cererii de recurs.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Instanța supremă va respinge excepția nulității recursului, constatându-se că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicție între considerente și dispozitiv, când hotărârea cuprinde considerente contradictorii, precum și în cazul în care lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede obligația instanței de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situației de fapt reținute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților. Expunerea considerentelor reprezintă garanția că hotărârea pronunțată reprezintă rezultatul unui raționament logico-judiciar, iar soluția nu a fost pronunțată într-un mod arbitrar și discreționar, și face în același timp posibilă realizarea controlului judiciar.

Dincolo de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a analizat criticile recurenților și a expus propriile considerente în susținerea soluției pronunțate, astfel cum acestea se regăsesc la filele x din hotărârea recurată.

Așadar, faptul că instanța de apel a confirmat, în urma analizei proprii, raționamentul primei instanțe, nu se circumscrie motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, cu privire la critica prin care susține că hotărârea recurată este contradictorie, Înalta Curte reține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecății, cu respectarea prevederilor legale incidente și pe baza unui raționament ce determină în mod logic soluția din dispozitiv, respectând astfel cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin urmare, motivul de casare invocat de către recurenții-reclamanți, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. și care vizează nemotivarea hotărârii, nu poate fi reținut.

Prin memoriul de recurs a fost invocat și motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Instanța supremă constată că deși recurenții-reclamanți au invocat prevederile art. 998 și art. 999 C. civ., aspect care ar atrage incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în motivele de recurs, în realitate, recurenții-reclamanți își manifestă nemulțumirea față de situația de fapt reținută de instanța de apel, în urma analizării probatoriului administrat, fără a dezvolta adevărate critici de nelegalitate împotriva deciziei recurate.

Cu privire la susținerile recurentei din memoriul de recurs care vizează criticile referitoare la administrarea probatoriului, este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esențială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a deciziei atacate pe această cale) care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, afirmațiile prin care autorii recursului arată că instanța de apel a ignorat tot probatoriul, refuzând să rețină cele susținute de către aceștia și dacă s-ar fi analizat înscrisurile depuse la dosarul cauzei, aceasta ar fi observat că cererea de chemare în judecată este întemeiată, aduc în discuție aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în stadiul procesual al recursului. În această cale extraordinară de atac se analizează exclusiv aspectele de nelegalitate, recursul fiind o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel.

Totodată, și aspectele invocate de către recurenți privind mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv interogatoriu și înscrisuri, în susținerea îndeplinirii cerințelor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale, reprezintă chestiuni de netemeinicie asupra cărora instanța de recurs nu se poate pronunța, întrucât dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. impun examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, stabilirea situației de fapt fiind atributul instanțelor devolutive.

Instanța supremă reține că nu se poate proceda la o devoluare a fondului cauzei și la o reevaluare a probatoriului administrat de instanța devolutivă pentru a se stabili o altă situație de fapt. Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situației de fapt.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 2177/A din 16 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității.

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 2177/A din 16 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 martie 2022.