ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 468/2022

Ședința publică din data de 2 martie 2022

Analizând recursul cu care a fost învestită, reține următoarele:

Împotriva încheierilor din 29.07.2021 și 17.09.2021, pronunțate de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, S.C. A. S.A. a declarat apel.

Prin cererea de apel, autoarea căii de atac a solicitat, în temeiul art. 450 alin. (1), raportat la art. 534 alin. (1), coroborat art. 448 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., suspendarea executării încheierii din 17.09.2021, până la soluționarea căii de atac exercitate.

Prin încheierea din 17.11.2021, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a admis cererea și a dispus suspendarea executării încheierii din 17.09.2021, pronunțată de Tribunalul Iași, secția II civilă în dosar nr. x/2021, până la soluționarea apelului.

Împotriva acestei încheieri, S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanței de apel.

La 29.11.2021 recurenta a depus motivele de recurs, prin care a arătat că încheierea atacată a fost dată cu interpretarea greșită a prevederilor art. 136 din Legea nr. 31/1990, sens în care a apreciat că, în cauză, este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În argumentare, a arătat, în esență, că, în mod eronat, instanța de apel a reținut ca motiv de suspendare a executării încheierii din 17.09.2021 a Tribunalului Iași, secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal caracterul necontencios al cauzei, în condițiile în care din cererea de apel nu rezulta drepturile pretins a fi stabilite în contradictoriu cu autoarea căii de atac sau că împotriva sa a fost formulată vreo pretenție.

În aceste condiții, a subliniat că prin încheierea indicată nu s-a încuviințat decât efectuarea unei expertize judiciare contabile, potrivit art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

A mai afirmat că potrivit jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și doctrinei de specialitate, caracterul necontencios al acțiunii nu este de esența cererilor formulate în temeiul normei legale sus-arătate, prima instanță apreciind, în mod judicios, că cererea de efectuare a unei expertize a gestiunii este complementară altor mijloace de informare a acționarilor și nu subsidiară și că acționarii pot solicita verificarea anumitor aspecte din gestiunea societății. În acest sens, a evocat considerentele deciziei nr. 702/21.02.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

La 01.03.2022 intimata a depus note scrise prin care a invocat excepțiile tardivității, nulității, lipsei de interes și de obiect a recursului.

În susținerea primei excepții, a arătat că recursul a fost declarat după împlinirea termenului legal de 5 zile.

Cu privire la cea de-a doua excepție invocată, a afirmat că motivele invocate de autoarea căii de atac în argumentarea nelegalității încheierii recurate, nu pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din această perspectivă a afirmat că recursul a fost exercitat cu interpretarea eronată, tendențioasă și cu rea-credință a normelor procesuale, sens în care a apreciat că se impune amendarea recurentei, potrivit art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Referitor la excepția lipsei de interes a recurentei pentru declararea căii de atac exercitate, a susținut că atât timp cât apelul a fost soluționat la 15.12.2021, iar suspendarea executării încheierii apelate nu mai subszistă, demersul judiciar al autoarei căii de atac nu se mai justifică.

Pentru aceleași considerente, a arătat că recursul a rămas fără obiect, în condițiile în care măsura suspendării dispuse prin încheierea recurată și-a produs efectele până la soluționarea apelului împotriva sentinței primei instanțe, 15.12.2021.

Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția netimbrării recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reține, cu prioritate, următoarele:

Cu titlu prealabil, instanța supremă arată că excepția invocată din oficiu primează celorlalte excepții invocate de intimată prin întâmpinare, întrucât aceasta vizează legalitatea învestirii instanței de recurs. În aceste condiții, conform art. 248 (2) C. proc. civ. se impune soluționarea acesteia cu prioritate, întrucât în situația admiterii acesteia, soluționarea celorlalte excepții ar fi de prisos.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește că în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării actului procedural al instanței.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În speță, în etapa regularizării cererii de recurs, constatându-se că recursul declarat nu este timbrat, s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, calculată conform art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin adresa din 09.12.2021, comunicată la 13.12.2021, recurentei i s-a pus în vedere să achite și să depună la dosar dovada plății acestei taxe.

Împotriva modului de stabilire a obligației de timbrare autoarea căii de atac nu a formulat cerere de reexaminare, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și nici nu a solicitat acordarea unor facilități fiscale, în condițiile art. 42 din același act normativ.

Așa fiind, constatând că până la termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului, 02.03.2022, autoarea căii de atac nu s-a conformat obligației de plată a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3), coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat.

În ceea ce privește solicitarea intimatului de aplicare a unei amenzi judiciare în sarcina recurentei, Înalta Curte reține că sancțiunea prevăzută de art. 187 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. vizează formularea cu rea-credință a unei căi de atac, fiind o măsură ce intră în atributul exclusiv al instanțelor de judecată.

Se reține însă că legea a creat posibilitatea exercitării recursului împotriva încheierii recurate, autoarea căii de atac manifestând folosința, în aceste condiții, a unui drept recunoscut de lege, a cărui exercitare cu rea-credință nu a fost dovedită.

În aceste condiții, instanța supremă va respinge cererea intimatei de aplicare în sarcina recurentei a sancțiunii amenzii judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta S.C. B. S.R.L. împotriva încheierii din 17.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 martie 2022.