ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.03.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 465/2022

HOTĂRÂRE
02.03.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 465/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 2 martie 2022

Asupra recursului cu care a fost învestită, reține următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la 26.10.2015, S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimații S.C. B. S.R.L. și B.E.J. C., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să lămurească titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3475/CA/30.05.2013, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub aspectul cuantumului penalităților, precum și să anuleze toate actele și formele de executare din dosarul execuțional nr. x/2014 al B.E.J. C..

Prin încheierea nr. 6855/08.12.2015, Judecătoria Arad, secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale în ce privește capătul de cerere având ca obiect lămurirea sentinței civile nr. 3475/CA/30.05.2013 a Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care l-a disjuns și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 10.03.2016.

Prin sentința nr. 543/CA/15.09.2016, Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității contestației și cererea de lămurire a hotărârii.

Împotriva sentinței, contestatoarea S.C. A. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins prin decizia nr. 232/16.07.2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a redat conținutul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și a arătat că necesitatea lămuririi dispozitivului derivă din faptul că sentința nr. 3475/CA/30.05.2013 a Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește valoarea penalităților acordate S.C. B. S.R.L., este susceptibilă de interpretări diferite, contrare și chiar tendențioase, câtă vreme, din interpretarea dispozitivului hotărârii și a dispozițiilor Legii nr. 469/2002, rezultă că aceasta a calculat penalități a căror valoare depășesc debitul principal, cauzându-i un prejudiciu estimat la peste 149.520,34 RON.

Recurenta a mai arătat că potrivit contractului de antrepriză nr. x/27.04.2007, părțile nu au convenit că valoarea penalităților de întârziere poate depăși debitul principal, iar în baza art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, totalul penalităților pentru întârziere în decontare prevăzute la alin. (1) și (2), nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul.

În continuare, a susținut că instanța de apel i-a respins în mod greșit apelul, reținând că Legea nr. 360/2000 (act normativ, neevocat de niciuna dintre părți și care, în mod evident, nu are aplicabilitate în speță) este abrogată încă din 30.06.2009 prin Legea nr. 246/2009, pentru ca apoi să constate că art. 4 pct. 2 și 3 din Legea nr. 360/2000 ar face distincție între penalități și daune (moratorii sau compensatorii), ceea ce pune în discuție aplicabilitatea acesteia în cauză.

Potrivit recurentei, instanța de apel era ținută să verifice în limitele devoluțiunii fixate prin motivele de apel și acțiunea introductivă, de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță.

Or, având în vedere considerentele reținute de instanța de apel, hotărârea recurată nu este motivată în sensul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și, deopotrivă, aceasta cuprinde atât motive contradictorii, cât și străine de natura pricinii, recurenta apreciind că se impune casarea deciziei, față de împrejurarea că la soluționarea cauzei a fost avut în vedere un act normativ inoperant.

Cu privire la incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a arătat că, din perspectiva normelor de drept material aplicabile în speță, prezintă relevanță dispozițiile Legii nr. 469/2002 și ale vechiul C. civ., întrucât contractul de antrepriză a fost încheiat la 27.04.2007, dată la care ambele acte normative erau în vigoare.

Astfel, potrivit recurentei, având în vedere principiul ultraactivității legii civile și dispozițiile art. 969 și art. 970 C. civ. de la 1864, rezultă că și în prezent Legea nr. 469/2002, chiar abrogată fiind, își produce efectele în raporturile dintre părțile contractului încheiat în perioada în care această lege era în vigoare și nu permit intimatei S.C. B. S.R.L. să calculeze și să perceapă penalități ce depășesc valoarea debitului principal, aspecte ce au fost ignorate de instanțele de fond.

În final, recurenta a susținut că nu tinde să repună în discuție aspecte asupra cărora s-a statuat definitiv, ci să clarifice întinderea titlului executoriu, în conformitate cu prevederile art. 713 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 711 alin. (2) C. proc. civ., în contextul procedurii executării silite ce se desfășoară împotriva sa.

La 20.04.2021 intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea deciziei atacate, întrucât instanța de apel în mod corect a reținut că se repun în discuție aspecte legate de legalitatea și temeinicia titlului executoriu care, în dispozitiv, cuprinde obligația de plată a unor penalități de întârziere de 0,1%/zi de întârziere, calculate de la data scadenței până la plata integrală a debitului.

Potrivit dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., aplicabile în litigiu conform art. 24 din același cod, în cauză s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului prin care s-a reținut că recursul a fost exercitat cu nerespectarea termenului legal de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Acesta a fost comunicat părților; recurenta a depus punct de vedere la raport, arătând că decizia recurată nu i-a fost comunicată la data menționată în dovada de comunicare, urmând a se înscrie în fals sub acest aspect.

Prin încheierea completului de filtru din 15.12.2021, recursul a fost admis în principiu, părțile fiind citate pentru dezbateri.

Prin notele de ședință depuse la 01.03.2022, recurenta a invocat nulitatea procedurii de comunicare a deciziei din apel în raport cu art. 161 alin. (1), art. 162 alin. (1) și art. 155 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., coroborat cu art. 175 alin. (1) și art. 176 pct. 6 din același cod, arătând că persoana care a semnat de primire actul de procedură nu este însărcinată cu primirea corespondenței, sens în care a depus în copie contractul individual de muncă încheiat cu aceasta, extras din Registrul general de evidență a salariaților și fișa postului anexă la contract.

La termenul de astăzi, față de lipsa unui mandat din partea autoarei căii de atac pentru demararea procedurii de înscriere în fals, apărătorul acesteia nu a mai stăruit sub acest aspect.

În ședința publică la care au avut loc dezbaterile, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția tardivității recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar articolul 181 alin. (3) C. proc. civ. prevede că atunci când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul și nici ziua când acesta se împlinește.

În speță, potrivit dovezii de comunicare a deciziei recurate aflată la dosarul curții de apel, hotărârea atacată a fost transmisă recurentei la data de 15.01.2021, dată a început să curgă și termenul de 30 zile prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ. care, calculat potrivit art. 181 C. proc. civ., s-a împlinit la data de 15.02.2022

Recursul a fost depus la instanța a cărei hotărâre se atacă la 17.02.2022.

Potrivit dispozițiilor art. 162 alin. (1) C. proc. civ.:

"Înmânarea citațiilor și a tuturor actelor de procedură în cazurile prevăzute la art. 155 alin. (1) pct. 1-5 și pct. 12 sau atunci când actul urmează să fie înmânat unui avocat, notar public ori executor judecătoresc se poate face funcționarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenței, care va semna dovada. În lipsa acestora, înmânarea citației sau a actelor de procedură se va face administratorului clădirii, iar, în lipsă, paznicului sau agentului de pază, care va semna procesul-verbal întocmit în acest scop de către agent, după ce acesta din urmă a certificat în prealabil identitatea și calitatea sa".

Decizia atacată a fost comunicată recurentei la sediul indicat în etapa apelului, prin persoana numitei D., care a semnat dovada de înmânare în calitate de angajat al societății.

De asemenea, se constată că aceasta este și persoana care a primit acte de procedură comunicate recurentei în etapa apelului, dar și în cea a recursului, autoarea căii de atac necontestând calitatea acesteia de persoană însărcinată cu primirea corespondenței.

Prin urmare, argumentele recurentei în sensul că această persoană nu putea primi actele de procedură emise de instanțele de judecată în acest dosar sunt nefondate.

Mai mult, potrivit art. 164 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., sancțiunea nulității procedurii de comunicare nu poate privi decât lipsa mențiunii numelui și calității persoanei care a primit actul de procedură, alte aspecte în legătură cu elementele sesizate putând fi combătute numai prin procedura înscrierii în fals, la care recurenta a înțeles să renunțe în dezbateri.

Nici din perspectiva dispozițiilor art. 175 sau art. 176 C. proc. civ. susținerile titularei căii de atac nu pot fi reținute, atât timp cât recurenta nu a făcut dovada că prin semnarea dovezii de înmânare a hotărârii atacate de către D. aceasta a fost împiedicată să declare calea de atac în termen, pretinsa nulitate nefiind de natură a produce părții o vătămare care să determine exercitarea recursului abia la data de 17.01.2021.

Așa fiind, Înalta Curte constată că procedura de comunicare a hotărârii atacate a fost legal îndeplinită la data semnării dovezii de înmânare a decizie atacate, 15.01.2021, potrivit art. 165 pct. 1 C. proc. civ.

Cum recursul a fost declarat la 17.02.2022, rezultă că acesta a fost exercitat cu nerespectarea termenului reglementat de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., împrejurare care atrage incidența art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia nerespectarea termenului stabilit pentru exercitarea unui act procedural atrage decăderea părții din dreptul de a valorifica dreptul procesual, actul afectat de acest viciu fiind lovit de nulitate.

Obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procedurale servind unei juste și previzibile administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

În aceste condiții, dând eficiență dispozițiilor legale sus-enunțate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca tardiv.

Totodată, constatând culpa procesuală a recurentei, în conformitate cu art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va admite cererea intimatei S.C. B. S.R.L. și va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de aceasta în recurs, dovedite în cauză prin înscrisurile depuse la dosar înainte de închiderea dezbaterilor.

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 232/16.07.2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimata S.C. B. S.R.L. a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 martie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-03-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 555/2022
Ședința publică din data de 17 martie 2022 Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele: I. Cererea: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Hunedoara sub nr. x/2021 din data de 12.07.2021, contestatorii A. și B. au sol
ÎCCJ 2023-11-02
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2314/2023
Împotriva acestei sentințe, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat apel. Prin decizia nr. 288/2019 din 4 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018 s-a admis apelul declarat de pârâta S.C.
ÎCCJ 2021-03-10
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 589/2021
Ședința publică din data de 10 martie 2021 Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin încheierea din 21.05.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a suspendat, în temeiul art. 242
ÎCCJ 2025-09-24
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1320/2025
1954/30.10.2018, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale funcționale a secției I Civilă, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a civilă, de conte
ÎCCJ 2024-05-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2505/2024
Ședința publică din data de 14 mai 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele; Circumstanțele cauzei Obiectul cererii de chemare în judecată Prin contestația înregistrată la data de 14 martie 20
Sursă