ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2583/2022

Ședința publică din data de 7 decembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Mehedinți sub număr de dosar x/07.06.2021, ca urmare a disjungerii din dosarul nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâților să emită decizii/ordine noi de salarizare, în baza sentinței civile nr. 643/2020 din data de 30.07.2020, pronunțată de către Tribunalului Mehedinți în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia nr. 74/2021 din 11 ianuarie 2021 a Curții de Apel Craiova.

Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a formulat întâmpinare, atât în nume propriu, cât și pentru pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, ca netemeinică și nelegală.

Prin sentința nr. 215 din 2 iulie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Mehedinți a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

Cauza a fost înregistrată la 26 iulie 2021 pe rolul Tribunalului Caraș-Severin sub număr de dosar x/2021

Prin sentința civilă nr. 2090 din 19 noiembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâți.

A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și, în consecință:

A fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara să emită decizie de salarizare în baza sentinței civile nr. 643 din 30 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 74 din 11 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în nume propriu și în numele Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, solicitând admiterea apelului și schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii.

Prin decizia civilă nr. 692 din 26 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a fost admis apelul formulat de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în nume propriu și în numele Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, împotriva sentinței civile nr. 2090 din 19 noiembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu reclamantul intimat A..

A fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., ca rămasă fără obiect.

S-a menținut în rest hotărârea apelată.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 692 din 26 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Critică decizia atacată, susținând, în esență, că instanța de apel, s-a limitat la a constata lipsa obiectului cauzei, a procedat la o aplicare eronată a dispozițiilor art. 476 - 479 C. proc. civ., neanalizând pe fond chestiunea ce face obiectul cauzei precum și toate mijloacele de probă depuse la dosarul cauzei, împrejurare ce atrage, în opinia recurentului, incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciază că motivarea instanței de apel, în sensul că acțiunea reclamantului este lipsită de obiect, nu are legătură cu cauza.

În susținerea acestui demers judiciar, solicită instanței de recurs să aibă în vedere admisibilitatea prezentei căi de atac în condițiile art. 496 și art. 497 C. proc. civ., dat fiind obiectul cauzei, obligația de a face.

Intimații-pârâți au depus întâmpinări prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată și, pe cale de consecință, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor.

Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Se constată că, în speță, hotărârea atacată, respectiv decizia civilă nr. 692 din 26 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a fost pronunțată în cadrul judecății în apel, fiind definitivă de la pronunțarea sa, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Totodată, prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) s-a modificat art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 în sensul că hotărârile prin care se soluționează cererile referitoare la conflictele individuale de muncă sunt supuse numai apelului.

În speță, reclamantul A. solicită obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, să emită decizii/ordine noi de salarizare, în baza sentinței civile nr. 643/2020 din 30 iulie 2020, pronunțată de către Tribunalului Mehedinți în dosarul nr. x/2020, sentință prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, fiind obligați pârâții la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale aferente, raportat la valoarea de referință sectorială de 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 (484,18+25%=605,225 RON) începând cu data de 01.01.2017. De asemenea, a fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin să plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON și venitul efectiv plătit, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare aferentă, de la scadența fiecărui drept la data plății efective.

Astfel, raportând datele speței la dispozițiile legale evocate, se constată că obiectul acțiunii se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., întrucât vizează un conflict de muncă.

De altfel, în speță, prin sentința nr. 215/2021 din 2 iulie 2021, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a fost stabilit cu autoritate de lucru judecat că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 692 din 26 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 692 din 26 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2022.