ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2576/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 11 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2019, pentru a se depune concluzii scrise, având în vedere dispozițiile art. 396 C. proc. civ., a fost amânată pronunțarea la 25 septembrie 2019, iar prin încheierea pronunțată la această dată, au fost respinse excepțiile invocate de creditoarea A. S.R.L., precum și cererea acesteia formulată în contradictoriu cu debitoarea B. S.A., având ca obiect ordonanță de plată - O.U.G. nr. 119/2007, art. 1014 C. proc. civ. și urm., fiind obligată creditoarea la plata sumei de 7140 RON cheltuieli de judecată către debitoare.

Împotriva încheierii din 11 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2019 și împotriva încheierii din 25 septembrie 2019 pronunțată dosarul nr. x/2019, creditoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea B. S.A. C. S.A. Podari, a formulat cerere în anulare.

Prin încheierea din 10 februarie 2020 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2019, s-a amânat pronunțarea la 13 februarie 2020.

Prin sentința nr. 26 din 13 februarie 2020 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2019, s-au respins excepțiile invocate de creditoare. S-a respins cererea în anulare formulată de creditoarea A. S.R.L., împotriva încheierii din 11 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2019 și împotriva încheierii din 25 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu debitoarea B. S.A. C. S.A. PODARI.

A fost obligată contestatoarea la plata sumei de 2975 RON către debitoare, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, dar și a încheierii de amânare a pronunțării, A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire solicitând admiterea cererii și, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ., anularea încheierii din 10 februarie 2020 și a sentinței nr. 26 din 13 februarie 2020 și trimiterea cauzei spre rejudecare.

La 31 mai 2020 revizuenta a invocat nelegala compunere a completului de judecată învestit cu soluționarea cererii și a formulat precizări în sensul că înțelege să se raporteze la decizia civilă nr. 73/25.04.2017 a Tribunalului Dolj, autoritatea de lucru judecat a celor statuate prin această decizie fiind încălcată prin încheierea din 10.02.2020 și sentința nr. 26/13.02.2020 referitor la condițiile de admisibilitate a cererii de emitere a ordonanței de plată în ceea ce privește contractul și înscrisul constatator al creanței, iar în teză subsidiară, referitor la celelalte chestiuni litigioase tranșate. A invocat autoritatea de lucru judecat și a hotărârilor menționate prin cererea introductivă.

În ședința publică din 5 iunie 2020, instanța a constatat că se solicită revizuirea unei hotărâri pronunțată în complet de 2 judecători, iar raportat la dispozițiile art. 513 alin. (1) C. proc. civ.. cererea de revizuire trebuie soluționată tot în complet de 2 judecători, în conformitate cu dispozițiile art. 111 alin. (2) lit. a) din ROI dispunând întregirea completului de judecată.

Prin concluziile scrise depuse pentru termenul din 19 iunie 2019 (depuse la 9 iunie și precizate la 12 iunie 2020) revizuenta a invocat nelegala compunere a completului de judecată C4D învestit inițial cu soluționarea cererii de revizuire, dar și a completului C4D întregit cu judecătorul de permanență.

A susținut că potrivit Hotărârii nr. 33/2019 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Craiova, la nivelul secției a II-a Civile s-a dispus constituirea completului C4D ca și complet de fond, iar în privința căilor extraordinare de atac au fost constituite numai complete de recurs. În ceea ce privește întregirea completului cu judecătorul de permanență, a susținut că nu ne aflăm în situația prevăzută de art. 111 alin. (2) lit. a) ROI, nefiind în situația unei recalificări a căii de atac.

Prin decizia nr. 38/2020 din 30 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, s-a respins excepția nelegalei compuneri a completului de judecată.

Prin aceeași decizie a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva încheierii din 10 februarie 2020 și a sentinței nr. 26 din 13 februarie 2020, pronunțate de către Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata debitoare B. S.A. C. S.A. PODARI.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 și 8 C. proc. civ., A. S.R.L. a formulat recurs împotriva încheierii din 5 iunie 2020 și a deciziei nr. 38/2020 din 30 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

În argumentarea cererii de recurs, s-a susținut, în esență, nelegalitatea încheierii recurate prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în opinia recurentei, cererea sa de revizuire a fost repartizată spre soluționare unui complet care nu a fost alcătuit conform prevederilor legale, respectiv nu a fost constituit prin Hotărârea a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Craiova în materia soluționării cererilor de revizuire a cererilor în anulare; nu avea compunerea (doi judecători) prevăzută de dispozițiile art. 513 alin. (1) raportat la art. 1024 alin. (4) C. proc. civ.

Reținând și dispozițiile art. 176 pct. 4 C. proc. civ. apreciază că încheierea recurată este lovită de nulitate absolută.

În ceea ce privește incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că instanța nu și-a verificat din oficiu competenta generală, materială și teritorială, fiind încălcate dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

Or, în condițiile în care la primul termen de judecată, 5 iunie 2020, la care părțile au fost legal citate, instanța nu și-a verificat din oficiu competența generală, materială și teritorială, sancțiunea corelativă care intervine, apreciază recurenta, este nulitatea absolută a încheierii recurate.

Subliniază că din încheierea atacată lipesc mențiunile referitoare la îndeplinirea de către judecătorul de caz a obligațiilor prevăzute de dispozițiile imperative C. proc. civ. în Secțiunea a II-a "Cercetarea procesului", respectiv mențiunile referitoare la estimarea duratei procesului pentru garantarea previzibilității procesului prin înfrângerea dispozițiilor art. 238 alin. (1) C. proc. civ., pe care le redă.

Totodată, mai susține recurenta, încheierea atacată a fost pronunțată cu încălcarea principiului disponibilității părților în procesul civil, dar și a obligațiilor care îi revin judecătorului conform art. 9, art. 22 alin. (1), (2), (6) și 7, sancțiunea fiind nulitatea absolută a soluției pronunțate.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critică încheierea atacată pentru nelegalitate susținând, în esență, interpretarea și aplicarea greșită a art. 111 alin. (2) lit. a) din ROI, motivat de împrejurarea că nu ne aflăm în situația reglementată de aceste dispoziții, întrucât calea de atac exercitată de revizuentă a fost corect indicată prin cererea de revizuire, iar prevederile art. 457 alin. (4) Cod procedură civilă reglementează strict noțiunea de recalificare a căii de atac.

În definirea noțiunii de recalificare a căii de atac, în temeiul art. 431 alin. (2) coroborat cu art. 430 alin. (2) C. proc. civ. înțelege să invoce autoritatea de lucru judecat pozitivă apropiată de considerentele Deciziei RIL nr. 19/2016 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov referitor la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 457 din C. proc. civ. - soluția instanței de control judiciar în ipoteza în care partea exercită o cale de atac greșită, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate în care Curtea a definit noțiunea de recalificare a caii de atac.

Nicio prevedere din C. proc. civ. nu reglementează recalificarea de către instanță a compunerii legale a instanței învestite cu soluționarea unei cauze civile, constituirea și compunerea completelor de judecată fiind reglementată prin dispozițiile exprese ale art. 52 alin. (1) prima teză din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată 2018; dispozițiile art. 7 alin. (1) din Regulamentul din 2015 de ordine interioară al instanțelor judecătorești; dispozitiile art. 19 alin. (1) din Regulamentul din 2015 de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Arată că la nivelul secției a II-a Civile a Curții de Apel Craiova, întrucât prin Hotărârea nr. 33 din 19 decembrie 2019 a Colegiului de Conducere nu s-a hotărât constituirea și compunerea completelor de judecată în materia revizuirii, indubitabil completul C 4 D comercial învestit cu soluționarea cererii de revizuire este nelegal constituit și nelegal compus.

În ceea ce privește nelegalitatea deciziei recurate, apreciază că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs instituit de pct. 1 al art. 488 C. proc. civ., susține, în esență, că revizuirea formulată a fost repartizată completului C4D, care nu a fost alcătuit conform prevederilor legale respectiv nu a fost constituit prin Hotărârea a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Craiova în materia soluționării cererilor de revizuire a cererilor în anulare; nu avea compunerea (doi judecători) prevăzută de dispozițiile art. 513 alin. (1) raportat la art. 1024 alin. (4) C. proc. civ., iar completul C4D prin dispoziția instanței a fost întregit cu judecătorul de permanență în temeiul art. 111 alin. (2) lit. a) din ROIIJ.

De reținut că nu ne aflăm în situația recalificării, astfel cum a fost definită în considerentele Deciziei RIL nr. 19/2016, întrucât recurenta a indicat în mod corect calea de atac formulată, respectiv, cerere de revizuire.

În ceea ce privește nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susține nerespectarea de către instanță a dispozițiilor art. 233 alin. (1) lit. i) C. proc. civ., nefiind reținute de către instanță susținerile recurentei privind admisibilitatea invocării cu autoritate de lucru judecat definitivă a mai multor hotărâri judecătorești definitive formulate prin concluziile scrise înregistrate sub nr. x/2.06.2020.

Conform textului art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

"există hotărâri definitive potrivnice"- nu reglementează imperativ ca în situația formulării unei cereri de revizuire să poată fi invocată cu autoritate de lucru judecat definitivă o singura hotărâre judecătorească, indubitabil în cererea de revizuire pot fi invocate cu autoritate de lucru judecat deplină pozitivă mai multe hotărâri judecătorești, care tranșează definitiv chestiunile litigioase soluționate diametral opus prin hotărârea judecătorească a cărei revizuire se cere.

Astfel, întrucât hotărârile judecătorești definitive se impun cu autoritate de lucru judecat pozitivă deplină în prezenta cauză, cererea de revizuire formulată de revizuentă este admisibilă.

Totodată, în opinia recurentei, decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea de către instanță a principiului disponibilității părților în procesul civil, dar și a obligațiilor care îi revin conform art. 9, art. 22 alin. (1), (2), (6) și (7) și art. 6 Cod procedură civilă, sancțiunea fiind nulitatea absolută a soluției pronunțate.

Aceasta întrucât, instanța a omis să se pronunțe asupra: excepției nelegalei compuneri a completului C4D - Președinte Judecător D. învestit cu soluționarea cererii de revizuire; admisibilității invocării autorității de lucru judecat pozitive a mai multor hotărâri judecătorești definitive prin care s-au tranșat definitiv diverse chestiuni litigioase invocate și în cererea de revizuire; admisibilității cererii de revizuire pentru încălcarea autorității de lucru judecat pozitive prin raportare la dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. în procesele începute după intrarea in vigoare a Legii 310/2018, respectiv 18 decembrie 2018.

Recurenta consideră ca fiind incident și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru considerente contradictorii, având în vedere că pe de o parte în încheierea recurată, parte integrantă a deciziei atacate, instanța "constată că se solicită revizuirea unei hotărâri pronunțată în complet de 2 judecători, prin urmare având în vedere dispozițiile art. 513 alin. (1) Cod procedură civilă, apreciază că cererea de revizuire trebuie soluționată tot în complet de 2 judecători și, în conformitate cu art. 111 alin. (2) lit. a) din ROI, dispune întregirea completului de judecată", iar în considerentele deciziei recurate reține că

"în baza tezei finale a alin. (3) s-a procedat la întregirea completului cu judecătorul din lista de permanență conform alin. (2), neaflându-ne în situația unei recalificări a obiectului cererii".

Invocând motivul de casare reglementat de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., subliniază interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 200 alin. (2) C. proc. civ., ale art. 101 alin. (5) Cod procedură civilă.

Susține, în esență, că instanța a interpretat și a aplicat greșit dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 431 alin. (2) coroborat cu art. 430 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. și art. 513 alin. (4) din același cod, apreciind cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.

Totodată, prezintă considerații teoretice și doctrinare asupra noțiunilor de autoritate de lucru judecat (negativă - reglementată prin dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. și pozitivă - reglementată prin dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.) și de putere de lucru judecat, cu indicarea modificărilor intervenite prin Legea nr. 310/2018.

Conchizând, subliniază că interpretarea noțiunii de "autoritate de lucru judecat" din cuprinsul art. 509 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă nu se poate face decât prin raportare la dispozițiile din art. 430 și art. 431 C. proc. civ.

Așa fiind, precizează că în susținerea nelegalității deciziei recurate învederează în temeiul art. 431 alin. (2) coroborat cu art. 430 alin. (1) și alin. (2) Cod procedură civilă, având în vedere identitatea de chestiune litigioasă - admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

În speță, consideră că instanța a interpretat și a aplicat eronat dispozițiile art. 1025 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora:

"Ordonanța de plată este executorie, chiar dacă este atacată cu cerere în anulare și are autoritate de lucru judecat provizorie până la soluționarea cererii în anulare. Ordonanța de plată devine definitivă ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare".

Precizează că recurenta a învederat încălcarea autorității de lucru judecat pozitive a deciziei nr. 73/2017 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2017 având ca obiect cerere în anulare formulată de intimată împotriva sentinței nr. 10/2017 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2017 înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj având ca obiect cerere emitere ordonanță de plată.

Prin decizia nr. 73/2017 Tribunalul Dolj a dispus:

"respinge cererea în anulare. Definitivă"; astfel că, pe cale de consecință, arată recurenta, sentința civilă nr. 10/2017 a devenit definitivă.

Interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 1025 alin. (1) C. proc. civ., mai susține recurenta, rezidă și din faptul că nu se încadrează în categoria hotărârilor lipsite de autoritate de lucru judecat cererea în anulare.

Precizează că a invocat obligativitatea respectării autorității de lucru judecat cu referire la considerentele deciziei RIL nr. 20/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și la considerentele deciziei pronunțate în dosarul nr. x/2013 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă și ale deciziei nr. 1777/25.06.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Mai arată că a învederat principiul securității raporturilor juridice și jurisprudența CEDO în materie.

Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, mai susține recurenta, presupune existenta unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței; nu este necesar a fi întrunită tripla identitate, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior fie prin dispozitiv, fie prin considerente, fie prin dispozitiv și considerente; această judecată fiind deja făcută, ea nu mai poate fi contrazisă.

În consecință, consideră că, printr-o interpretare și aplicare nelegală a dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., instanța a reținut în considerente că nu este îndeplinită condiția neinvocării excepției autorității de lucru judecat.

Solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii din 5 iunie 2020 și a deciziei nr. 38/2020 din 30 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, casarea acestor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat și menținerea încheierii din 5 iunie 2020 și a deciziei nr. 38/2020 din 30 iunie 2020, ca temeinice și legale.

Înalta Curte, analizând încheierea și decizia recurate, în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii din 5 iunie 2020 se reține că potrivit art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocat de recurentă, casarea unor hotărâri se poate cere când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, însă se constată că acest motiv de nelegalitate nu-și găsește incidența.

Contrar susținerilor recurentei, se constată că la primul termen de judecată, 5 iunie 2020, instanța a analizat cu prioritate excepția nelegalei compuneri a completului de judecată invocată de revizuenta A. S.R.L., reținând cu justețe că se solicită revizuirea unei hotărâri pronunțată în complet de 2 judecători, așa încât, cu respectarea dispozițiilor art. 513 alin. (1) C. proc. civ., s-a apreciat în mod legal că, în speță, cererea de revizuire trebuie soluționată tot în complet de 2 judecători, iar conform art. 111 alin. (2) lit. a) din ROI, s-a dispus întregirea completului de judecată.

Susținerile recurentei, în sensul că, în speță, cererea sa de revizuire nu a fost repartizată unui complet format din doi judecători, constituit prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Craiova în materia soluționării cererilor de revizuire, nu pot constitui elemente de analiză a legalității sesizării instanței sub aspectul repartizării aleatorii a cauzei completului C4D și sub aspectul compunerii acestuia, întrucât acestea sunt măsuri de administrare judiciară care nu fac obiectul analizei fondului litigiului.

De altfel, în mod greșit recurenta încearcă să acrediteze ideea existenței unei obligații a Colegiului de conducere de a stabili un complet special în materia soluționării cererilor de revizuire pentru contrarietate de hotărâri în cereri în anulare ordonanțe de plată, întrucât nu există nicio prevedere expresă în acest sens.

Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuității completului, iar schimbarea membrilor completelor se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, însă este de necontestat că, în speță, completul C4D a fost constituit prin Hotărârea Colegiului de conducere al instanței, act administrativ care beneficiază de prezumția de legalitate, în condițiile în care acesta nu a fost contestat, iar repartizarea s-a făcut în conformitate cu art. 101 din Regulament.

În ceea ce privește invocarea motivului de recurs reglementat de pct. 5 al art. 488 Cod procedură civilă, se impune precizarea faptului că acest motiv de casare se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, însă se constată ca fiind nefondate criticile recurentei subsumate acestui motiv de casare.

Este știut că verificarea competenței de către instanță, din oficiu, se face, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe și pot pune concluzii, și vizează doar competența reglementată prin norme de ordine publică, respectiv competența generală, materială și teritorială exclusivă.

Vor fi înlăturare și criticile recurentei referitoare la împrejurarea că instanța nu și-a verificat din oficiu competența generală, materială și teritorială, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care nu rezultă vreo vătămare concretă a drepturilor procesuale ale revizuentei, care, de altfel, nu a contestat competența instanței de revizuire în temeiul art. 510 alin. (2) C. proc. civ., singura excepție invocată fiind aceea a nelegalei constituiri și compuneri a completului de judecată, ridicată de revizuentă, excepție care a fost analizată cu prioritate.

În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 238 alin. (1) din Codul de procedură civilă, se reține că, potrivit acestui text de lege, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, judecătorul, după ascultarea părților, va estima durata necesară pentru cercetarea procesului, ținând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil iar durata astfel estimată va fi consemnată în încheiere.

Or, chiar dacă s-ar constata neaplicarea acestei dispoziții, care vizează judecata la prima instanță, este necesar ca prin nerespectarea cerinței legale să se fi adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului de procedură, așa cum impune art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., ceea ce nu este cazul în speță.

Din împrejurarea că instanța de revizuire nu a făcut această estimare nu rezultă nicio vătămare concretă a drepturilor procesuale ale revizuentei, aceasta având posibilitatea de a-și formula apărările pe care le-a considerat necesare, în condițiile în care cauza a fost amânată pentru reluarea judecății în complet legal constituit, iar revizuenta a fost legal citată atât pentru termenul din 5 iunie 2022, cât și pentru cel din 30 iunie 2020 (termen la care a fost soluționată și cererea de revizuire).

Astfel, se reține că instanța nu a dat o altă calificare cererii formulate reținând în mod expres că a fost învestită cu o cerere de revizuire, fiind lipsite de justificare susținerile recurentei conform cărora încheierea atacată ar fi fost pronunțată prin încălcarea principiului disponibilității părților în procesul civil, dar și al principiului judecătorului în aflarea adevărului, conform art. 9, art. 22 alin. (1), (2), (6) și (7) C. proc. civ.

În considerarea celor care preced, se reține că în cauză nu este incident motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă și invocat de recurenta-revizuentă, fiind lipsite de relevanță considerațiile teoretice referitoare la definirea noțiunii de recalificare a căii de atac.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, însă, în cauză, nici acest motiv de recurs nu-și găsește incidența, cu atât mai mult cu cât recurenta nu a arătat în concret care sunt normele materiale încălcate prin încheierea atacată.

Înalta Curte subliniază că normele de organizare judiciară nu reprezintă norme procesuale și cu atât mai puțin norme de drept material, astfel că, din acest motiv, criticile concepute din perspectiva acestora, nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate indicate de recurentă (art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8) și nici în celelalte ipoteze din art. 488 Cod procedură civilă, constatare ce se impune instanței de recurs în conformitate cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva deciziei nr. 38/2020 din 30 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă se reține că prin hotărârea atacată, pe de o parte, s-a respins excepția nelegalei compuneri a completului de judecată, soluție corectă în raport cu dispozițiile art. 513 C. proc. civ. cu referire la art. 1024 alin. (4) din același cod, iar, pe de altă parte, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de A. S.R.L. împotriva încheierii din 10 februarie 2020 și a sentinței nr. 26 din 13 februarie 2020, pronunțate de către Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2019.

Preliminar, se impune precizarea faptului că Înalta Curte va analiza strict motivele ce vizează aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate, în considerarea caracterului extraordinar al căii de atac a recursului, fără a reitera, totodată, argumentele pentru care au fost înlăturate anumite critici în susținerea recursului declarat împotriva încheierii din 5 iunie 2020, critici ce sunt similare celor expuse prin prezentul recurs, declarat împotriva deciziei nr. 38/2020 din 30 iunie 2020, întrucât criticilor identice li se opun argumente identice.

Recurenta nu se poate prevala de nesoluționarea excepției nelegalei compuneri a completului C4D, în condițiile în care instanța de revizuire s-a pronunțat cu prioritate asupra acestei excepții invocate de revizuentă, și, apreciind-o ca fiind neîntemeiată, a respins-o.

Or, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, nu poate fi asimilată unei omisiuni a instanței de a se pronunța asupra excepției.

În ceea ce privește soluția dată asupra excepției nelegalei compuneri a completului de judecată, se reține că art. 513 alin. (1) Cod procedură civilă stabilește principiul potrivit căruia cererea de revizuire se soluționează în conformitate cu dispozițiile procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată.

În speță, obiectul revizuirii l-a reprezentat încheierea de amânare a pronunțării din 10 februarie 2020 și sentința nr. 26 din 13 februarie 2020, pronunțate de Tribunalul Dolj, prin care a fost soluționată cererea în anulare formulată în temeiul art. 1024 Cod procedură civilă.

Potrivit prevederilor art. 1024 alin. (4) C. proc. civ.:

"Cererea în anulare se soluționează de către instanța care a pronunțat ordonanța de plată, în complet format din 2 judecători".

În ceea ce privește compunerea completului de judecată, în materia cererilor de revizuire, nici textul de lege și nici Legea nr. 304/2004 nu conțin o prevedere expresă privitoare la compunerea completului, în cazul soluționării cererilor de revizuire și, de aceea, în jurisprudență, s-a decis că revizuirea se soluționează în aceeași compunere a completului de judecată, ca și cauza în care a fost pronunțată hotărârea atacată.

Prin urmare, în mod corect cererea de revizuire a fost soluționată în complet format din 2 judecători, fiind nefondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și invocat de recurentă.

Curtea de Apel Craiova a precizat în mod expres că în conformitate cu dispozițiile ROI cererea de revizuire a fost înregistrată în ziua sosirii la instanță și repartizată unui complet de directe, care a dispus măsurile necesare soluționării (acordarea termenului, citarea părților și comunicarea cererii), la nivelul secției nefiind constituite complete în soluționarea revizuirilor pentru contrarietate de hotărâri în cereri în anulare ordonanțe de plată.

Așa fiind, s-a constatat că în baza tezei finale a alin. (3) a art. 111 ROI prin încheierea din 5 iunie 2020, s-a procedat la întregirea completului cu judecătorul din lista de permanență conform alin. (2), neaflându-ne în situația unei recalificări a obiectului cererii.

Nu poate fi reținută nici critica recurentei subsumată motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prin care se susține că decizia atacată a fost pronunțată prin înfrângerea principiului disponibilității părților în procesul civil, dar și a principiului privind aflarea adevărului, conform art. 9, art. 22 alin. (1), (2), (6) si (7) Cod procedură civilă.

Reluând argumentele referitoare la recursul declarat împotriva încheierii din 5 iunie 2020, Înalta Curte subliniază că instanța nu a dat o altă calificare cererii formulate reținând în mod expres că a fost învestită cu o cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care a analizat-o.

De asemenea, este lipsită de relevanță susținerea recurentei în sensul că instanța nu ar fi estimat durata necesară a procesului, în condițiile în care cererea de revizuire a fost soluționat la primul termen de judecată, în complet legal constituit.

Este de amintit că, repartizarea aleatorie și răspunsurile date unor cereri adresate pe cale administrativă nu pot constitui elemente de analiză a legalității sesizării instanței sub aspectul repartizării aleatorii a cauzei completului de directe și sub aspectul compunerii acestuia, întrucât acestea sunt măsuri de administrare judiciară care nu fac obiectul analizei fondului litigiului.

Recurenta a evidențiat nerespectarea de către curtea de apel a dispozițiilor art. 233 alin. (1) lit. i) C. proc. civ., în sensul că nu au fost reținute de instanță susținerile recurentei privind admisibilitatea invocării cu autoritate de lucru judecat a mai multor hotărâri judecătorești definitive formulate prin concluziile scrise înregistrate sub nr. x/2.06.2020.

Conform art. 233 alin. (1) lit. i) C. proc. civ., pentru fiecare ședință a instanței se întocmește o încheiere care trebuie să cuprindă cererile, declarațiile și prezentarea pe scurt a susținerilor părților, precum și concluziile procurorului, dacă acesta a participat la ședință; totodată, dispozițiile art. 233 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care hotărârea se pronunță în ziua în care au avut loc dezbaterile, nu se întocmește încheierea de ședință, mențiunile prevăzute la alin. (1) și (2) făcându-se în partea introductivă a hotărârii.

Înalta Curte constată că în partea introductivă a încheierii din 5 iunie 2020 a fost inserată mențiunea potrivit căreia revizuenta a transmis concluzii scrise, nefiind necesară evidențierea susținerilor formulate, în condițiile în care cererile revizuentei, precum și poziția procesuală rezultă din actele dosarului și, totodată, nefiind necesară reiterarea depunerii acestora la următorul termen de judecată acordat.

De altfel, lipsa anumitor mențiuni nu atrage sancțiunea nulității hotărârii, atunci când elementele existente dau posibilitatea exercitării controlului judiciar, precum și faptul că pentru a interveni nulitatea în cazul redat de recurentă, partea trebuie să dovedească vătămarea suferită ori instanța de control judiciar trebuie să fie în imposibilitatea exercitării controlului judiciar din acest motiv.

Așa fiind, se constată că în cauză nu se confirmă motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. și invocat de recurentă, iar faptul că se invocă o interpretare și o aplicare greșită a prevederilor art. 200 C. proc. civ. și art. 101 alin. (5) din același cod, fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Subsumat acestui motiv de casare, recurenta a apreciat că pe de o parte în încheierea recurată, parte integrantă a deciziei atacate, instanța "constată că se solicită revizuirea unei hotărâri pronunțată în complet de 2 judecători, prin urmare având în vedere dispozițiile art. 513 alin. (1) C. proc. civ., apreciază că cererea de revizuire trebuie soluționată tot în complet de 2 judecători și, în conformitate cu art. 111 alin. (2) lit. a) din ROI, dispune întregirea completului de judecată", iar în considerentele deciziei recurate reține că "în baza tezei finale a alin. (3) s-a procedat la întregirea completului cu judecătorul din lista de permanență conform alin. (2), neaflându-ne în situația unei recalificări a obiectului cererii".

În mod greșit, recurenta se prevalează de existența unor contradicții între considerentele încheierii interlocutorii din 5 iunie 2020 și cele ale deciziei prin care s-a soluționat cauza, fiind în eroare asupra faptului că încheierea interlocutorie din 5 iunie 2020 ar face parte integrantă din hotărârea prin care s-a soluționat cererea de revizuire, întrucât aceasta nu are natura juridică a unei încheieri de amânare a pronunțării. Instanța este legată de încheierea interlocutorie, conform prevederilor art. 235 C. proc. civ., care au fost respectate în cauză, în condițiile în care prin decizia recurată nu s-a statuat diferit asupra dezlegărilor date prin încheierea din 5 iunie 2020.

Decizia atacată nu relevă existența unor contradicții, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, soluția instanței de revizuire fiind legală sub aspectul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, recurenta-revizuentă a susținut că instanța a interpretat si aplicat greșit dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 raportate la art. 431 alin. (2) coroborat cu art. 430 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. și art. 513 alin. (4) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr. 310/2018.

Dincolo de faptul că motivul prevăzut de acest text de lege poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, iar nu atunci când se invocă încălcarea unor norme de drept procesual, cum este cazul în speță, se reține că recurenta a atacat soluția dată cererii sale de revizuire, dar nu a dezvoltat critici prin care să arate în ce constă nelegalitatea măsurii adoptate de instanță, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și a nemulțumirilor părții cu privire la soluția dată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată, precum și prezentarea unor considerații teoretice și doctrinare asupra noțiunilor de autoritate de lucru judecat și putere de lucru judecat, cu indicarea modificărilor intervenite prin Legea nr. 310/2018, nu se pot constitui în critici de nelegalitate a hotărârii recurate.

Deși expuse în mod amplu în cuprinsul cererii de recurs, Înalta Curte constată că recurenta-revizuentă nu a arătat în concret care sunt argumentele pentru care, în opinia sa, nu este legală soluția dată de instanță, raportat la considerentele reținute de curtea de apel, memoriul de recurs conținând critici pe fondul cauzei, prin care se reiau în mare parte aspecte susținute prin cererea de revizuire.

Se apreciază că recurenta-revizuentă nu a adus critici pertinente în raport cu considerentele reținute de Curtea de Apel Craiova în argumentarea soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire, sub acest aspect instanța examinând condițiile de admisibilitate pe care trebuie să le îndeplinească această cale extraordinară de atac, prin prisma dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care, de altfel, nu au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, pe care se întemeiază recurenta.

Se reține că temeiul juridic al cererii de revizuire l-a reprezentat art. 509 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Înalta Curte subliniază că scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia.

Contrarietatea de hotărâri subzistă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: a) să existe două hotărâri definitive potrivnice, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul litigiului; b) hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, dar în dosare diferite, existând așadar între ele tripla identitate de elemente specifică autorității de lucru judecat: părți, obiect, cauză. c) în al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat, pentru că altfel, dacă instanța a luat în dezbatere această excepție și a respins-o, ea nu mai poate fi reiterată în revizuire, la aceasta opunându-se însăși puterea de lucru judecat a rezolvării date excepției procesuale respective; d) revizuentul să ceară anularea celei de-a doua hotărâri, întrucât instanța de revizuire nu exercită un control judiciar asupra legalității celor două hotărâri potrivnice, ci doar constată dacă ultima a nesocotit puterea de lucru judecat a celei pronunțate mai întâi și pe acest temei menține prima hotărâre, anulând-o pe cea de-a doua.

Având în vedere aceste precizări, se constată că rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, situație în care executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar depășirea acestei situații creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

Prin urmare, hotărârile pretins contradictorii trebuie să fi fost pronunțate în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces, să nu fi fost invocată excepția puterii de lucru judecat, sau chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.

În ipoteza în care, însă, în litigiul în care a fost dată cea din urmă hotărâre, instanța s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat, acest aspect nu mai poate fi reanalizat de către instanța de revizuire.

Dispoziția de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire, împotriva căreia a fost promovat prezentul recurs, este legală, soluția adoptată fiind motivată pe neîntrunirea exigențelor impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu arătarea argumentelor pentru care nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat.

Curtea de apel Craiova a constatat că prin precizările depuse la 31 mai 2020, revizuenta a arătat în mod expres că înțelege să se raporteze la decizia civilă nr. 73/25.04.2017 a Tribunalului Dolj, autoritatea de lucru judecat a celor statuate prin această decizie fiind încălcată prin încheierea din 10.02.2020 și sentința nr. 26/13.02.2020.

În acest context, s-a reținut cu justețe că față de încheierea de amânare a pronunțării din 10 februarie 2020 nu se poate susține încălcarea autorității de lucru judecat a altor hotărâri judecătorești, prin aceasta nesoluționându-se cauza și nefiind soluționate excepții, nefiind o încheiere finală, dată asupra fondului pricinii, astfel că această încheiere nu poate face obiect al revizuirii.

Nu pot fi primite nici criticile recurentei vizând încălcarea art. 1025 C. proc. civ.

Din interpretarea dispozițiilor art. 1025 C. proc. civ. reiese că ordonanța de plată dobândește caracter de titlu executoriu și se bucură de autoritate de lucru judecat, provizorie de la pronunțare și definitivă ca urmare a neintroducerii cererii în anulare sau a respingerii acesteia, însă numai pentru ipoteza în care cererea este admisă.

Se constată că în speță, prin decizia nr. 73/2017 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă cererea în anulare formulată împotriva sentinței nr. 10/2017, prin care a fost admisă cererea privind emiterea ordonanței de plată și obligată intimata către revizuentă la plata unei sume de bani, rezultate dintr-o factură emisă în anul 2016 în temeiul precontractului din 18.01.2012 dintre părți.

În raport cu prevederile art. 1025 C. proc. civ., autoritate de lucru judecat, în condițiile legii, o poate avea astfel doar sentința nr. 10/2017 cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părți, iar nu decizia nr. 73/2017 pronunțată de Tribunalul Dolj, invocată de revizuentă, instanța reținând în mod legal inadmisibilitatea cererii de revizuire din această perspectivă.

S-a mai arătat că în dosarul nr. x/2019 (dosar în care s-a pronunțat sentința nr. 26/2020), instanța învestită cu soluționarea cererii în anulare a avut de examinat un alt raport juridic decât cel reținut în decizia nr. 73/2017, pretențiile fiind formulate în temeiul unui act adițional la contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. x/2017, contestat de debitoare, neavând relevanță faptul că izvorul acestor acte îl reprezintă precontractul din 18.01.2012.

S-a reținut în mod corect inadmisibilitatea cererii de revizuire și prin prisma faptului că nu este îndeplinită nici condiția potrivit căreia în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi format obiectul dezbaterii, având în vedere că în dosarul nr. x/2019, revizuenta a invocat autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 10/2017, iar instanța învestită cu soluționarea cererii în anulare a arătat că excepția a fost soluționată corect în cadrul cererii de emitere a ordonanței de plată (paragraful 2 pag. 20 a sentinței nr. 26/2020).

Or, astfel cum s-a precizat anterior, condiția de admisibilitate a căii extraordinare de atac a revizuirii era determinată de neinvocarea autorității de lucru judecat în oricare dintre cele două forme, negativă ori pozitivă, ori dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra acesteia, ceea ce nu a fost cazul în speță.

Pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 1, 5, 6 și 8 Cod procedură civilă și invocate de recurentă, în temeiul art. 496 C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 5 iunie 2020 și a deciziei nr. 38/2020 din 30 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 5 iunie 2020 și a deciziei nr. 38/2020 din 30 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2021.