ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2493/2022

HOTĂRÂRE

22.11.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2493/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui la data de 06.05.2022, creditoarea S.C. A. S.A., în contradictoriu cu debitoarea S.C. B. S.R.L., a solicitat emiterea unei ordonanțe de obligare a debitoarei la plata sumei de 1.447,78 RON, reprezentând contravaloarea facturilor restante, cu penalități de întârziere și cheltuieli de judecată.

În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 1014 - 1025 C. proc. civ.

La primul termen de judecată din 14 iunie 2022, instanța a constatat că nu poate proceda la verificarea competenței având în vedere lipsa contractului încheiat între părți, sens în care a dispus amânarea cauzei pentru data de 2 august 2022, în vederea citării creditorului cu mențiunea de a depune contractul de vânzare cumpărare în baza căruia a emis facturile pentru care se solicită emiterea ordonanței de plată.

La termenul din 2 august 2022, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Vaslui și a acordat cuvântul asupra acesteia prin raportare la dispozițiile art. 107 C. proc. civ. și art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., după ce reprezentantul convențional al creditoarei a arătat că, din verificările efectuate, nu ar avea un contract încheiat cu debitoarea din prezenta cauză și nici nu a reușit să ia legătura cu reprezentantul societății debitoare.

Prin sentința civilă nr. 1665/2022 din 05 august 2022, Judecătoria Vaslui a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de către instanță din oficiu și a declinat soluționarea cauzei având ca obiect cerere de emitere ordonanță de plată formulată de către creditoarea S.C. A. S.A., în contradictoriu cu debitoarea S.C. B. S.R.L., cu sediul în București, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Vaslui a arătat că, potrivit art. 1016 C. proc. civ., "Dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1.015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță" și că, potrivit art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Evocând dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., instanța a reținut că textul de lege anterior citat instituie regula generală de determinare a competenței teritoriale a instanței, prin atribuirea competenței instanței de la domiciliul pârâtului, în ipoteza în care, prin alte norme speciale, nu se prevede altfel.

A mai arătat că, în speță, cererea creditorului are natura unei acțiuni în pretenții împotriva debitorului, pentru recuperarea creanțelor menționate în cererea de chemare în judecată, formulată pe calea specială a ordonanței de plată și că, în această materie, dispozițiile procesual civile nu instituie cazuri de competență teritorială specială, competența teritorială a instanței urmând a se determina potrivit regulii generale înscrise în art. 107 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la 12 august 2022, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 7771/2022 din 18 octombrie 2022, Judecătoria Sectorul 5 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorul 5 București a reținut că, în cazul acțiunilor personale, competența teritorială este de ordine privată, iar excepția de necompetență de ordine privată poate fi invocată de către pârât, prin întâmpinare, în cazul cererilor în răspundere civilă contractuală dintre neprofesioniști (art. 129 alin. (1), (3), coroborat cu art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.).

În ceea ce privește competența teritorială a primei instanțe, a reținut că aceasta a devenit exclusivă prin neinvocarea excepției de necompetență de către partea pârâtă, care nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 3 noiembrie 2022, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Judecătoria Vaslui și Judecătoria Sectorul 5 București - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cererea introductivă are ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata unor facturi restante, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 1014-1025 C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv în cazul în care sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat, precum și în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Așadar, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege, normele de competență teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părțile pot deroga.

Totodată, potrivit C. proc. civ., necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică, cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile prevăzute de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

Litigiul de față are ca obiect o cerere privind emiterea unei ordonanțe de plată care, potrivit art. 1016 C. proc. civ., se introduce la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

Așadar, pentru determinarea competenței teritoriale, sunt aplicabile regulile de drept comun prevăzute de art. 107 și următoarele din C. proc. civ.

Întrucât acestea sunt norme de competență relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. - doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. În caz contrar, instanța sesizată rămâne competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă, excepție pe care, potrivit textului de lege anterior redat, instanța nu are dreptul să o invoce din oficiu.

În speță, așa cum reiese din cuprinsul dispozițiilor art. 1019 alin. (3) C. proc. civ., întâmpinarea este obligatorie, însă, din actele dosarului rezultă că pârâta debitoare nu a depus întâmpinare.

Totodată, față de prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., nici Judecătoria Vaslui din oficiu și nici reclamanta nu puteau invoca necompetența teritorială de ordine privată în soluționarea cauzei.

În consecință, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.