ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2458/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2458/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".
I. Hotărârea atacată
Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 95/A din 10 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a respins apelul declarat de reclamanta-apelantă Compania Locală de Termoficare "A." S.A. prin administrator special B. împotriva sentinței civile nr. 605/19.10.2021, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu pârâții- intimați C. și D., având ca obiect pretenții, și a obligat apelanta la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel în favoarea intimatei D., și la plata sumei de 2.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, în favoarea intimatului C..
II. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, reclamanta COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE A. S.A. prin administrator special B. și prin administrator judiciar Consorțiul format din E. - F.., solicitând, admiterea recursului, schimbarea în tot a hotărârii recurate și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii sale.
În recursul său, de altfel, neîntemeiat în drept, recurenta-reclamantă a relevat, foarte pe larg, istoricul cauzei și, în dezvoltarea motivelor invocate, a susținut, în esență următoarele:
Potrivit art. 4, punct B, alin. (1), lit. j) din contractul de mandat nr. x din 11.08.2016, Directorul Economic are următoarea obligație:
"j) asigurarea conducerii activităților societății, a coordonării și controlului acestora în ceea ce privește utilizarea resurselor financiare, materiale și umane în limitele prevăzute de directorul general", citând, în continuare, și prevederile art. 8 din același contract.
Pornind de la prevederile art. 1530 C. civ., recurenta-reclamantă solicită a se constata că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a fi antrenată răspunderea contractuală a intimaților- pârâți, că societatea sa a făcut dovada existenței prejudiciului constatat de organele de control (A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timișoara) și a făcut, totodată, dovada existenței contractului și a neexecutării obligațiilor asumate prin contractul de mandat.
În continuare, recurenta-reclamantă a solicitat instanței să constate că calitatea de reprezentant legal al Companiei Locale de Termoficare "A." S.A. Timișoara, la data promovării cererii de chemare în judecată, conform Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 30 din 03.05.2017, o avea domnul G., menționând atribuțiile principale ale Adunării Generale a Acționarilor potrivit art. 14 lit. j) din Actul Constitutiv al Societății.
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, recurenta-reclamantă a arătat că și-a întemeiat susținerile pe prevederile art. 1530 C. civ., astfel fiind incidente dispozițiile art. 2528 din C. civ.
Prin urmare, susține că nu este vorba despre o acțiune întemeiată pe executarea unui contract, astfel încât să fie avută în vedere data comiterii faptei, ci trebuie stabilit momentul la care societatea-recurentă a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea; societatea sa a aflat despre existența prejudiciului după ce i-a fost comunicat Raportul de inspecție economico-financiară nr. x/31.01.2018 și a fost emisă Dispoziția obligatorie nr. x/31.01.2018.
Pe cale de consecință, susține că prescripția dreptului material la acțiune a început să curgă la data comunicării Raportului de inspecție economico-financiară, și anume, 31.01.2018; astfel, rezultă că sesizarea instanței s-a făcut în interiorul termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 2517 C. civ.
Recurenta-reclamantă a mai solicitat instanței de recurs să constate că, în mod total nejustificat, instanța de fond a acordat unuia dintre pârâți onorariu de avocat în cuantum de 7.500 RON și, în ceea ce privește obligarea sa la acest onorariu, consideră că este foarte mare, față de munca depusă de acesta și față de complexitatea cauzei.
Astfel, se arată, legiuitorul a oferit posibilitatea instanței de judecată să aprecieze cuantumul onorariului de avocat în raport de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Or, în speță, susține aceasta, se poate constata o mare discrepanță între cuantumul onorariului de avocat, atât față de munca depusă de acesta (redactarea unei întâmpinări, cu o expunere a stării de fapt, a textelor legale incidente), cât și față de onorariul celuilalt avocat.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 02.05.2022, sub nr. x/2021.
III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018
În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018- la data de 29 ianuarie 2021, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".
IV. Procedura de soluționare a recursului
În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.
Prin rezoluția din 22.08.2022, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 17 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.
Apărările formulate în cauză
Intimații- pârâți C. și D. au formulat întâmpinări, prin care au invocat, în principal excepția nulității recursului pentru nemotivare, solicitând anularea acestuia, iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimații- pârâți, prin întâmpinare, raportat la prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită și să anuleze recursul declarat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I din același cod, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".
De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".
Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu nulitatea recursului.
Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Așadar, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuția instanțelor devolutive.
Prin raportare la aceste considerații, se constată că, în speță, recursul nu conține critici care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. aceasta, în condițiile în care recurenta-reclamantă reiterează, în calea extraordinară de atac, aspectele sesizate în apel ori cererea de chemare în judecată formulată, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc decizia recurată.
Prin cererea de recurs formulată nu se aduce nicio critică (de legalitate) deciziei recurate; dimpotrivă, se reiau, amplu, aspecte în ce privește fondul cauzei și pretinse greșeli reproșate soluției instanței de apel; recurenta nu critică raționamentul instanței, ci reia susținerile sale legat de situația de fapt în cauză, de dovada neexecutării obligațiilor asumate de către intimații-pârâți prin contractul de mandat, etc., argumente ce reprezintă aspecte de netemeinicie și care nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală.
Astfel, recurenta-reclamantă nu își fundamentează criticile din cererea de recurs pe vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci pe aspecte factuale ale cauzei.
Analizarea acestor aspecte ar presupune, însă, reevaluarea probatoriului. Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu pot fi reevaluate probele administrate în cauză în vederea stabilirii unei situații de fapt diferite de cea reținută de instanțele devolutive, căci, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.
De altfel, art. 483 alin. (3) C. proc. civ. limitează controlul judiciar realizat în recurs la verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept material aplicabile.
Simpla evocare a conținutului unor prevederi legale - art. 1530 C. civ., art. 2528 din C. civ., ori art. 2517 C. civ. nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate, în condițiile în care nu s-a argumentat în ce a constat încălcarea sau aplicarea greșită a acestor norme de drept material de către instanța de apel.
Față de criticile deduse judecății în calea de atac a recursului, cât și prin raportare la considerentele instanței de apel, Înalta Curte constată, astfel, că recurenta-reclamantă readuce spre analiză instanței de control judiciar probleme asupra cărora instanța anterioară a răspuns prin hotărârea atacată, fără a combate, însă, dezlegările punctuale cuprinse în decizie, ceea ce pune problema imposibilității încadrării susținerilor acesteia în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., câtă vreme nu se poate cenzura, în absența unor critici împotriva dezlegărilor deciziei din apel, soluția acestei instanțe.
Nefiind identificate nici motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol.
În fine, cât privește critica recurentei-reclamante din finalul cererii de recurs, referitoare la "o mare discrepanță între cuantumul onorariului de avocat, atât față de munca depusă de acesta (redactarea unei întâmpinări, cu o expunere a stării de fapt, a textelor legale incidente), cât și față de onorariul celuilalt avocat", Înalta Curte găsește că și aceasta este, de asemenea, o critică de netemeinicie, ce nu poate fi încadrată în motivele de recurs.
În acest sens s-a decis de către Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181/5. III.2020, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".
Relevante sunt în acest sens considerentele reținute la următoarele paragrafe:
"Or, stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.".
"36. Este vorba, așadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.
În aceste condiții, proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecință, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ..".
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de intimații- pârâți, prin întâmpinare, și va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei instanței de apel.
Față de soluția de anulare a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta-reclamantă la plata către intimatul- pârât C. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.975 RON, reprezentând onorariu de avocat, conform dovezilor aflate la dosar, și către intimata- pârâtă D.- a sumei de 3.601,07 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul de avocat și cheltuieli de transport, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția nulității recursului invocată de intimații- pârâți, prin întâmpinare.
Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE A. S.A. prin administrator special B. și prin administrator judiciar Consorțiul format din E. - F.. împotriva deciziei civile nr. 95/A din 10 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.
Obligă recurenta-reclamantă COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE A. S.A. prin administrator special B. și prin administrator judiciar Consorțiul format din E. - F.. să plătească intimatului- pârât C. suma de 2.975 RON, și intimatei- pârâte D. suma de 3.601,07 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2022.