ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2679/2022

Ședința publică din data de 13 decembrie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 9 aprilie 2021 pe rolul Tribunalului Timiș – secția a II-a Civilă, sub dosar nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună următoarele: obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 640.000 RON, reprezentând debit restant, compus din factura x/22.05.2020, în valoare de 720.000,49 RON, scadentă la 21.07.2020, din care mai este de plată suma de 640.000 RON, la care se adaugă dobânda contractuală de 0,01%/zi de întârziere; obligarea pârâtei la plata către reclamantă a penalităților de întârziere, de la scadență și până la plata integrală a debitului restant; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu, constând în taxa judiciară de timbru și onorariu avocat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270, art. 1516, art. 1535, art. 1495, art. 1350 alin. (1) și (2), art. 1547-1548 C. civ., Legea nr. 99/2016.

Prin sentința civilă nr. 543/PI din 28 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Timiș a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A.; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 275.000 RON, reprezentând diferență contravaloare factură seria x nr. x din 22.05.2020; a respins cererea în partea privind suma de 365.000 RON, reprezentând diferență contravaloare factură seria x nr. x din 22.05.2020, ca rămasă fără obiect; a obligat pârâta să plătească reclamantei penalitățile în cuantum de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la suma de 640.000 RON, începând de la scadență, până la data plății efective a acestei sume; a respins cererea în partea privind penalitățile în cuantum de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la suma de 640.000 RON, pentru perioada 21.07.2020 - 23.08.2020 și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 10.839,60 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. a formulat apel.

La primul termen de judecată acordat în cauză, apelanta-pârâtă COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. a formulat cerere de suspendare a cauzei, motivat de faptul că, prin încheierea civilă nr. 1038 din 26.10.2021, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2021, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență față de debitoarea COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A.

Prin decizia nr. 33/A din 19 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă, au fost respinse atât cererea de suspendare a cauzei, cât și apelul formulat de pârâtă.

Împotriva acestei decizii, pârâta COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. - în insolvență, prin administrator special B., a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantei.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă susține faptul că instanța de apel ar fi dat o greșită interpretare prezentei cauze, față de motivele și documentele depuse la dosarul cauzei.

În primul rând, apreciază că recursul trebuie să fie admis ca o consecință a faptului că intimata-reclamantă s-a înscris la masa credală a recurentei cu suma totală de 413.540 RON, sumă ce cuprinde și suma de 275.000 RON, solicitată în prezenta cauză.

În al doilea rând, susține că nu poate fi obligată la plata unui debit pe care nu l-a generat, având în vedere că societatea pârâtă, desfășurându-și activitatea sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timișoara, în calitate de acționar unic, prestează un serviciu public de interes local, așa cum este definit de Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, respectiv furnizează energie termică sub formă de încălzire și apă caldă de consum, obiectul de activitate al acesteia fiind reprezentat de producția, transportul, distribuția și furnizarea energiei termice către populația din Timișoara.

Astfel, executivul a înțeles să ducă o politică de protecție socială a populației fixând tarife diferențiate pentru populație, iar această diferență dintre prețul de producere și tariful practicat către populație, numită subvenție, este decontată de către bugetul local. Totodată, bugetul de stat alocă subvenție pentru creșterea neprevizionată a prețului la combustibilii utilizați pentru producerea energiei termice livrată populației. De asemenea, sumele reprezentând subvenție pentru creșterea neprevizionată a prețului la combustibili utilizați pentru producerea energiei termice livrată populației precum cele care reprezintă subvenție pentru diferența de preț la energia termică livrată populației care sunt suportate de la bugetul de stat, respectiv de la bugetul local sunt decontate cu foarte mare întârziere (chiar de ani de zile), fapt care a generat mari întârzieri la plata facturilor către furnizori.

Recurenta susține că, în considerarea necesității eficientizării sistemului centralizat de producere și distribuție a energiei termice, Guvernul României a adoptat O.G. nr. 36/2006 privind instituirea prețurilor locale de referință pentru energia termică furnizată populației prin sisteme centralizate. În aceste condiții, pentru fiecare factură primită de la furnizorul de combustibil se calculează ce sumă trebuie să plătească aceasta, respectiv ce sumă trebuie primită de la bugetul local și ce sumă trebuie primită de la bugetul de stat. În același timp, avându-se în vedere prețurile locale de referință menționate, pentru creșterile neprevizionate ale prețurilor la combustibili utilizați pentru producerea energiei termice furnizate populației prin sistem centralizat, pe perioada derulării programului Termoficare 2006-2020 căldură și confort, aprobat prin Hotărârea nr. 462/2006, a fost reglementată acordarea unor compensări operatorilor economici care prestează serviciile de producție, distribuție și furnizare a energiei termice destinate populației. În concluzie, sumele reprezentând subvenție pentru creșterea neprevizionată a prețului la combustibili utilizați pentru producerea energiei termice livrată populației precum și cele care reprezintă subvenție pentru diferența de preț la energia termică livrată populației sunt suportate de la bugetul de stat respectiv de la bugetul local.

În opinia recurentei-pârâte, pretențiile intimatei-reclamante trebuie respinse având în vedere și faptul că nu sunt întrunite cumulativ condițiile necesare și esențiale ale angajării răspunderii civile contractuale.

În sprijinul afirmației că nu se poate angaja răspunderea contractuală a pârâtei ar sta următoarele argumente: sumele solicitate cuprind și subvenții pe care recurenta-pârâtă trebuia să le primească de la buget; subvențiile reprezintă diferența dintre ceea ce plătește populația și ceea ce ar trebui să plătească - prețul real și, în baza facturilor emise de reclamantă, recurenta-pârâtă a solicitat în termenele legale, prin deconturile depuse, sumele cu titlu de subvenții, respectând prevederile legii și care, prin întârzierea cu care au fost decontați banii, au generat penalități.

Astfel, recurenta a considerat că nu se poate reține nici măcar culpa levissima în sarcina sa și nu poate fi vorba de vreo faptă ilicită săvârșită, deoarece faptul că lipsa fondurilor pentru subvenții duce la decontarea cu întârziere generând această situație, nu este un aspect imputabil societății pârâte, neputându-i fi reținută vreo vină, aflându-se în imposibilitate de a acționa.

Așadar, în ceea ce privește prezumția de culpă, în încercarea de a o răsturna, recurenta a precizat că a respectat termenele prevăzute de lege pentru întocmirea și depunerea deconturilor pentru subvenții, iar faptul că sumele reprezentând subvenții au fost achitate cu întârziere nu îi este imputabil, ci eventual ordonatorului principal de credite, susținând că pentru achitarea în termen a facturilor societatea pârâtă a făcut toate demersurile.

Recurenta susține că în relațiile contractuale și cele cu terții, dar în legătură cu contractul în cauză, prin toate demersurile făcute, a dovedit buna sa credință, arătând că, într-o definire unanim acceptată, buna-credință există numai atunci când cel căruia i s-a reproșat o anumită conduită n-a cunoscut și nu putea să cunoască adevărata realitate.

Având în vedere criteriul obiectiv de apreciere a vinovăției debitorului, respectiv art. 1480 alin. (1) C. civ., recurenta a susținut că a depus toate diligențele unui bun proprietar în îndeplinirea obligațiilor, apreciind că, în cauză, nu se poate reține vreo culpă din partea acesteia. Or, "acolo unde încetează culpa, începe cazul fortuit" și a invocat prevederile art. 11 ale Ordonanței nr. 2/2001, care prevăd cazul fortuit ca fiind o cauză exoneratoare de vinovăție.

În ceea ce privește fapta ilicită și legătura cauzală între faptă și prejudiciu, recurenta a susținut că societatea pârâtă nu a adus atingere niciunui drept subiectiv ocrotit, printr-o acțiune sau inacțiune, iar faptul că plățile s-au făcut cu întârziere nu îi este imputabil.

După aprecierea recurentei, este cunoscut faptul că există anumite împrejurări care înlătură vinovăția, în speță fiind de interes doar fapta unui terț și cazul fortuit (în răspunderea contractuală cu aceleași efecte cu forța majoră), considerând totodată că fapta terțului de a nu deconta în termene sumele reprezentând subvențiile constituie o împrejurare care înlătură vinovăția pârâtei și învederând faptul că, în această situație, nu este necesar ca fapta terțului să fie săvârșită cu vinovăție.

Mai mult, recurenta a precizat că întârzierea în plata facturilor este datorată terțului, deci unei cauze străine și, față de cele arătate, a subliniat că s-a aflat în imposibilitatea fortuită de a acționa și a încercat și a reușit să răstoarne prezumția de culpă, demonstrând de asemenea lipsa unei fapte ilicite atât anterioare, care să genereze imposibilitatea fortuită de acțiune, cât și ulterioară încheierii contractului, dovedind care a fost voința reală la încheierea contractului și de asemenea a probat că nerespectarea obligației se datorează unei cauze străine, respectiv faptei unui terț.

Recurenta-pârâtă nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul a fost comunicat intimatei-reclamante la 16.05.2022 și administratorului judiciar al COMPANIEI LOCALE DE TERMOFICARE COLTERM S.A. la 17.05.2022 .

La 09.06.2022, în termen legal, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării și excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 17.06.2022;

Recurenta nu a depus răspuns la întâmpinare

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului formulat de recurenta-pârâtă, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că, prin cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, din verificarea documentelor din dosar, Înalta Curte constată că, în expunerea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a reluat, integral, criticile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Susținerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor ei privind neîntrunirea condițiilor răspunderii civile contractuale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

Totodată, instanța supremă reține că argumentele recurentei privind lipsa subvențiilor alocate de la bugetul de stat, care ar fi influențat incapacitatea de plată a facturilor emise de reclamantă fac abstracție de raționamentul instanței de apel, pe care de altfel recurenta nu l-a contestat, care a reținut faptul că aceste aspecte privesc un alt raport juridic, care nu este opozabil intimatei-reclamante.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Instanța supremă nu poate primi argumentul recurentei privind faptul că intimata-reclamantă s-ar fi înscris la masa credală a recurentei-debitoare cu o sumă ce ar cuprinde debitul principal ce face obiectul judecății, întrucât a fost invocat omisso medio, direct în calea de atac a recursului, cu nesocotirea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată și dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurentei nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deși recursul nu are caracter devolutiv.

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. - în insolvență, prin administrator special B. împotriva deciziei nr. 33/A din 19 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. - ÎN INSOLVENȚĂ, PRIN ADMINISTRATORULUI SPECIAL B. împotriva deciziei nr. 33/A din 19 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 decembrie 2022.