ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2693/2022

Ședința publică din data de 14 decembrie 2022

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea precizată, înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș în dosarul nr. x/2019, reclamanta Compania Locală de Termoficare Colterm S.A. a solicitat obligarea pârâtei A. S.A. la plata sumei de 1.717.707,90 RON, reprezentând contravaloarea facturilor nr. x/31.03.2019, y/30.04.2019, z/31.05.2019, w/30.06.2019, care au ca obiect diferența tarifului pentru lunile martie, aprilie, mai si iunie 2019.

La rândul ei, pârâta A. S.A. a formulat o cerere de chemare în garanție a B., solicitând ca, în cazul în care va cădea în pretenții față de reclamantă, să se dispună obligarea chematei în garanție la plata respectivelor debite.

Prin decizia civilă nr. 321/25.05.2021, Tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes invocată de chemata în garanție; a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată și precizată de reclamanta Compania Locală de Termoficare Colterm S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.A.; a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. S.A., în contradictoriu chemata în garanție B.; a obligat pârâta la plata către chemata în garanție a sumei de 5000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; a luat act că pârâta a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel reclamanta Compania Locală de Termoficare Colterm S.A..

Împotriva deciziei civile nr. 321/25.05.2021 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2019, a declarat apel și chemata în garanție B..

Pârâta A. S.A. a depus apel incident la cererea de chemare în garanție (recalificat ca apel provocat).

Apelanta chemată în garanție B. a declarat apel incident la apelul incident declarat de A..

Prin decizia nr. 51/A din 18 ianuarie 2022, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins apelul principal declarat de reclamanta Compania Locală de Termoficare "Colterm" S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.A., împotriva deciziei civile nr. 321/25.05.2021, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2019, având ca obiect pretenții.

A admis apelul declarat de chemata în garanție B., în contradictoriu cu reclamanta Compania Locală de Termoficare "Colterm" S.A. și cu pârâta A. S.A., împotriva considerentelor aceleiași hotărâri. Înlătură din cuprinsul hotărârii apelate considerentele referitoare la obligația chematei în garanție de a aproba tariful de sortare practicat de reclamanta Compania Locală de Termoficare "Colterm" S.A.

A respins apelul provocat declarat de pârâta A. S.A., în contradictoriu cu reclamanta Compania Locală de Termoficare "Colterm" S.A. și cu chemata în garanție B., împotriva aceleiași hotărâri.

A respins apelul incident declarat de chemata în garanție B., în contradictoriu cu pârâta A. S.A., împotriva deciziei civile nr. 321/25.05.2021 și a încheierii din data de 11.01.2021, ambele pronunțate de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2019.

Totodată, a obligat pe reclamanta Compania Locală de Termoficare "Colterm" S.A. la plata către chemata în garanție B. a sumei de 5100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei nr. 51/A din 18 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a formulat recurs principal recurenta-reclamantă COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. prin administrator judiciar C. SPRL, D. și E.,

Împotriva aceleiași decizii, recurenta-pârâtă A. S.A. a formulat recurs incident.

Totodată, și recurenta-chemată în garanție B. a formulat recurs incident.

Recursul principal formulat de reclamanta COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. prin administrator judiciar C. SPRL, D. și E..

Recurenta-reclamantă a formulat recurs principal întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii formulate și precizată, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 1.717.707,90 RON.

În argumentarea cererii, recurenta-reclamantă a arătat următoarele:

Instanța de apel a dat o interpretare eronată acțiunii formulate de reclamantă, față de motivele și documentele depuse la dosarul cauzei, aplicând în mod greșit normele de drept material, fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta a considerat că instanța de apel a judecat greșit cauza, apreciind că validitatea clauzei de la art. 5.1 ar fi lipsită de interes în raport cu îndeplinirea clauzei stipulate la art. 5.2 din contract, omițând faptul că pârâta a refuzat să-și îndeplinească obligația stipulată la art. 5.2 din contract, motivat de neîndeplinirea de către societatea reclamantă a clauzei inserate la art. 5.1.

Astfel, instanța de judecată nu a analizat faptul că cele două clauze contractuale sunt interdependente, nu a luat în considerare faptul că pârâta s-a obligat prin contract să încheie acte adiționale în cazul în care intervin majorări de tarif, obligație pe care nu a respectat-o.

Așadar, pârâta și-a motivat refuzul la plată al facturilor ce fac obiectul prezentului dosar, prevalându-se de faptul că nu este suficientă aprobarea Consiliul Local al Municipiului Timișoara, ci ar fi necesar și avizul autorității publice județeane, precum și al chematei în garanție.

Recurenta a apreciat că, în speță, constatarea nulității art. 5.1 din contract este relevantă prin prisma poziției adoptate de către pârâtă, în sensul că a refuzat să-și execute obligația de a semna actul adițional referitor la modificarea prețului, refuz motivat de prevederile acestui articol care este lovit de nulitate.

Recurenta a arătat că înțelege să invoce și în fața instanței de recurs nulitatea absolută a art. 5.1 din contract, articol pe care și-a întemeiat cererea în pretenții, motivat de faptul că, în baza art. 1402 C. civ., această clauză este încheiată sub o condiție suspensivă imposibilă.

Interpretând această clauză ca fiind încheiată sub condiție, recurenta a solicitat a se constata că ea nu se poate realiza sub aspect juridic, precum și că ea are regimul unei clauze nescrise, sub sancțiunea nulității absolute.

În susținerea excepției invocate, au fost redate o serie de argumente, potrivit celor evidențiate în cuprinsul cererii de recurs.

După prezentarea, în sinteză, a considerentelor deciziei recurate, recurenta-reclamantă a arătat motivele care, în opinia sa, susțin încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, în ceea ce privește termenul de aplicare a majorării tarifului, recurenta a considerat eronată hotărârea dată de instanța de apel în referire la aprecierea datei de la care intră în vigoare tarifele majorate, respectiv data de 01.07.2019, susținând că, în opinia sa, aceste tarife au fost modificate în mod legal și suficient prin HCL 109/19.03.2019, având aplicabilitate imediată, iar facturile ce reprezintă obiectul prezentului dosar sunt emise potrivit legii aplicabile.

Apoi, recurenta a arătat că pârâta, însăși, și-a însușit majorarea tarifelor comunicate de Colterm, astfel că nu poate fi considerată o manifestare de voință unilaterală atât timp cât pârâta și-a exprimat acordul de voință cu privire la clauza pentru majorarea tarifelor, la momentul semnării contractului, manifestându-și voința și pentru viitor. Mai mult decât atât, pârâta s-a obligat prin contract să încheie acte adiționale în cazul în care intervin majorări de tarif.

Hotărârea recurată este nelegală, instanța de apel dând o interpretare greșită normelor de drept material, întrucât, în opinia recurentei, a avut loc o manifestare de voință comună din partea ambelor părți semnatare ale contractului, astfel, pârâta și-a manifestat un acord de voință, chiar dacă tacit, în ceea ce privește punerea în aplicare a majorării tarifelor comunicate de Colterm.

Recurenta a apreciat că pârâta a dat o interpretare eronată prevederilor legale și contractuale, în acest sens evocând dispozițiile art. 8 și art. 43 ale Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, precum și prevederile art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, ale art. 3, art. 7, și art. 8 ale prevederilor Ordinului ANRSC nr. 109/2007 - norme metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare a localităților.

Toate prevederile legale indicate mai sus precizează clar că autoritatea administrației locale implicată este îndreptățită să aprobe modificarea tarifelor stabilite în contract.

Recurenta a apreciat că pârâta acționează cu rea-credință, singura autoritate a administrației locale implicată este Consiliul Local al Municipiului Timișoara ca parte semnatară a contractului privind delegarea de gestiune a serviciilor de operare și întreținere a Stației de sortare deșeuri din Municipiul Timișoara.

Recurenta a solicitat să se constate că interpretarea (refuzul la plată), dată de pârâtă prevederilor art. 5.1. din contractul de prestări servicii nr. x/31.10.2018 încheiat între părți, reprezintă o încălcare a regulilor de interpretare prevăzute de art. 1268-1269 C. civ., întrucât articolul este interpretat în sensul de a nu produce efecte.

În continuare, recurenta a susținut că obligația de plată a pârâtei rezultă din clauzele prevăzute la art. 4.1. și art. 10.2. din contract.

Recurenta a solicitat a se avea în vedere faptul că poziția vehementă a chematei în garanție, exprimată prin corespondența purtată cu reclamanta și pârâta, este în sensul că aceasta nu avea atribuții în ceea ce privește aprobarea ajustării/modificării tarifelor practicate de Colterm în raport cu A..

În continuare recurenta a prezentat înscrisurile din care rezultă că chemata în garanție nu trebuia să aprobe majorarea tarifelor, aceasta fiind valabilă și legală prin HCL 109/2019.

Așadar, recurenta a solicitat a se avea în vedere faptul că pârâta A. însăși și-a însușit majorarea tarifelor comunicate de Colterm, chiar în ziua în care i s-a comunicat această împrejurare, recunoscând valabilitatea și obligativitatea majorării în baza HCL 109/19.03.2019, fără a fi necesară aprobarea și din partea chematei în garanție, aspect ce rezultă din adresa nr. x/25.03.2019.

Recurenta a subliniat faptul că susținerile pârâtei, formulate pe calea întâmpinării, cu privire la procedura de aprobare de către chemata în garanție, prin Adunarea generală a asociaților, și nu doar prin Consiliul Director a tarifelor modificate, ca și multiplele demersuri făcute de pârâtă pentru obținerea acestei aprobări, au în vedere necesitatea aprobării de către chemata în garanție a tarifelor practicate de pârâtă față de consumatorii finali și nu a tarifelor reclamantei.

Cu referire la cele de mai sus, recurenta a apreciat că pârâta face o confuzie între tarifele stabilite în relația Colterm - A., care sunt valabile prin aprobarea lor prin HCL, și tarifele stabilite în relația A. - consumatori finali, care sunt valabile și pot opera doar după aprobarea de către chemata în garanție.

După cum rezultă din actele dosarului, majorarea tarifelor a fost în mod legal (și suficient) stabilită prin HCL 109/19.03.2019. Ulterior, la 25.03.2019, reclamanta a notificat pârâtei majorarea tarifelor și a solicitat semnarea actului adițional nr. x/25.03.2019 prin care să fie stabilite noile tarife.

Pârâta, însușindu-și majorarea de tarife, în aceeași zi a solicitat chematei în garanție aprobarea pentru majorarea propriilor sale tarife, iar aceasta, în urma analizei efectuate și lămuririlor solicitate de la pârâtă, a aprobat în cadrul Consiliului Director respectiva solicitare, în data de 21.05.2019, și a comunicat acest aspect societății A..

In continuare, s-a avut în vedere că majorarea tarifelor A. în raport cu consumatorii finali are nevoie de aprobarea Adunării generale a chematei în garanție și în vederea convocării acesteia, s-a solicitat de la Colterm justificarea majorării tarifelor, pentru a o putea comunica asociaților (printre care și Municipiul Timișoara).

Acesta este motivul pentru care chemata în garanție a solicitat Colterm justificarea majorării tarifelor, și nu cel menționat de pârâtă (pârâta apreciind în mod eronat că justificarea a fost solicitată de chemata în garanție pentru aprobarea tarifelor Colterm).

Drept urmare, atât solicitarea comunicată de pârâtă către reclamantă (prin adresa nr. x/29.03.2009) în sensul de a se obține aprobarea prealabilă a chematei în garanție pentru majorarea tarifelor Colterm, cât și cea privind obligativitatea prezentării unui acord din partea adunării asociaților, nu doar a Consiliul Director al chematei în garanție, sunt nejustificate.

Cu privire la demersurile făcute de reclamantă la chemata în garanție, recurenta a susținut că, deși nu avea o obligație legală în acest sens, totuși în virtutea obligației asumate prin contractul semnat cu pârâta, recurenta a solicitat aprobarea pentru majorarea tarifelor prin adresele nr. x/02.04.2019 și nr. y/28.05.2019, iar, din răspunsurile primite de la chemata în garanție, a rezultat că această aprobare nu este necesară.

Recurenta a apreciat că, în acest fel, și-a îndeplinit întocmai obligația asumată prin contractul semnat cu pârâta la art. 5.1.

Din cele de mai sus rezultă că majorarea tarifelor, efectuată prin HCL 109/19.03.2019, este validă și obligatorie pentru pârâtă, astfel încât aceasta ar fi trebuit să semneze actul adițional privind majorarea tarifului, în speță să achite facturile emise de Colterm.

Chiar și în situația în care a contestat majorarea prețurilor, nu se justifică atitudinea acesteia de neachitare a părții din facturi care corespunde tarifelor inițiale, câtă vreme pârâta însăși recunoaște faptul că serviciile au fost prestate de reclamantă și este firească achitarea contravalorii acestora.

Recursul incident formulat de pârâta A. S.A.

Recurenta-pârâtă a formulat recurs incident, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a deciziei atacate, cu privire la soluția asupra apelului chematei în garanție față de considerentele hotărârii de fond.

În argumentarea cererii, recurenta-pârâtă a susținut, în sinteză, că instanța de apel a încălcat prevederile art. 2 alin. (12) din Legea 101/2006, care o obligau ca la luarea oricărei decizii să analizeze prevederile contractului de finanțare; a încălcat prevederile contractului de finanțare care au valoarea de norme de drept material în virtutea art. 2 alin. (12) din Legea 101/2006; a pronunțat o hotărâre nemotivată, de vreme ce nu a analizat prevederile contractului de finanțare, așa cum avea obligația potrivit art. 2 alin. (12) din Legea 101/2006.

Chiar mai mult, dacă instanța ar fi căutat cu adevărat "raporturile juridice de drept public" la care se referă în hotărâre, ar fi avut în vedere clarificările chematei în garanție furnizate participanților la licitația pentru serviciul de colectare a deșeurilor, clarificări care au fost detaliate în documentele procesuale depuse atât în judecata de fond cât și în apel.

Se observă că, în mod expres, a afirmat chemata în garanție, într-un document oficial emis în cadrul unei proceduri de drept public, că modificarea tarifelor de sortare poate fi realizată numai cu aprobarea sa și a Consiliului Județean Timiș.

Recurenta-pârâtă a susținut că deși a indicat instanței de prim control judiciar aceste elemente, instanța nu le-a analizat.

Este adevărat că, potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea hotărârii nu trebuie să includă răspunsuri detaliate la toate susținerile părților. Pe de altă parte, potrivit legii, hotărârea trebuie să includă motivele pentru care apărările părții au fost respinse.

Recurenta-pârâtă a arătat că, în cazul specific și circumstanțele de față, asigurarea unui just echilibru între aceste două reguli trebuie totuși să fi condus la obligația instanței de a indica motivele pentru care niciunul dintre argumentele sale (art. 2 alin. (12) din legea 101/2006, prevederile contractului de finanțare și clarificările chematei în garanție) nu au fost reținute.

Recursul incident formulat de chemata în garanție B..

Recurenta-chemată în garanție și-a întemeiat calea extraordinară de atac formulată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate.

A susținut, în sinteză, că este fundamental greșită soluția Curții de Apel Timișoara sub aspectul respingerii apelul său incident ca inadmisibil.

Astfel, a susținut recurenta-chemată în garanție, instanța de apel s-a limitat la interpretarea literală a dispozițiilor art. 472 C. proc. civ., considerând că doar formularea unui apel principal ar fi de natură să permită declararea unui apel incident sau provocat, fără să observe că apelul declarat de pârâtă în forma apelului incident (recalificat ca apel provocat) are rolul de apel principal în raport cu B., care a fost chemată în garanție în acest litigiu.

În speță, trebuie avută în vedere situația particulară a chemării în garanție prevăzute de art. 72 și urm. C. proc. civ., care presupune 2 sau mai multe procese într-un singur dosar, respectiv procesul principal, ce se poartă între reclamant și pârât și procesul secundar în care pârâtul devine reclamant în raport cu partea chemată în garanție.

Interpretarea dată textului art. 472 C. proc. civ. de către Curtea de Apel Timișoara nu corespunde scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea acestei norme, întrucât chemata în garanție ar fi lipsită de posibilitatea exercitării dreptului la apărare, fiind plasată într-o situație defavorizată față de reclamantă și, mai ales, față de pârât. Devine astfel incident motivul de recurs prevăzut de art, 488 pct. 8 C. proc. civ., interpretarea greșită a normei de drept având ca efect aplicarea greșită a acesteia.

Este adevărat că litera normei care prevede apelul incident - art. 472 C. proc. civ. - pare să contureze un spațiu procedural limitat, în care apelul incident nu poate reprezenta altceva decât o reacție la apelul principal, dar o astfel de interpretare duce la situații în care părți împrocesate, cum sunt chematele în garanție, s-ar afla în situația de a le fi inaccesibilă apărarea propriilor lor drepturi, în speță, pentru chemata în garanție apelul principal este reprezentat de apelul recalificat ca apel provocat al pârâtei la apelul reclamantei, întrucât în lipsa acestuia, chemata în garanție nu ar fi putut formula apelul incident.

Dacă s-ar interpreta restrictiv dispozițiile art. 472 C. proc. civ., partea chemată în garanție nu ar putea sa beneficieze de aceleași drepturi ca și celelalte părți din proces; într-o astfel de situație, pârâta poate face și apel principal și apel incident sau provocat, la fel si reclamanta, dar chemata în garanție nu ar putea face apel incident la un apel provocat, deși acesta din urmă pune partea chemată în garanție într-o situație sensibilă, prin potențialul său de revigorare a cererii de chemare în garanție.

Față de recursul reclamantei a depus întâmpinare recurenta-pârâtă, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia.

Recurenta-chemată în garanție a depus întâmpinare la recursul reclamantei, prin care a solicitat respingerea acestuia; totodată, recurenta-chemată în garanție a depus răspuns la întâmpinare în privința recursului formulat de pârâtă.

Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare la recursul incident declarat de A. S.A., prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîndeplinirea cerinței prevăzută de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., pe fond solicitând respingerea recursului; totodată, recurenta-reclamantă a transmis întâmpinare la recursul incident, solicitând respingerea ca neîntemeiat.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 din același cod, excepția nulității recursului principal formulat de recurenta-reclamantă COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. prin administrator judiciar C. SPRL, D. și E. din perspectiva art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. stipulează că, "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate impune încadrarea lor în unul dintre motivele expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, deși recurenta susține în cuprinsul cererii de recurs o serie de critici încadrate de aceasta în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că aceste observații aduse deciziei recurate reprezintă doar o succesiune de fapte și afirmații, care țin de modalitatea în care instanța de apel a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de probele administrate și de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

Astfel, criticile prin care s-a susținut că instanța de apel a judecat greșit cauza, apreciind că validitatea clauzei de la art. 5.1 ar fi lipsită de interes în raport cu îndeplinirea celei stipulate la art. 5.2 din contract, omițând faptul că pârâta a refuzat să-și îndeplinească obligația stipulată la art. 5.2, motivat de neîndeplinirea de către societatea reclamantă a clauzei inserate la art. 5.1., precum și cele prin care s-a arătat că instanța nu a analizat interdependența celor două clauze contractuale, nu a luat în considerare că pârâta s-a obligat prin contract să încheie acte adiționale în cazul în care intervin majorări de tarif, nu se pot constitui în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de actuala reglementare, din moment ce în susținerea acestora recurenta-reclamantă se raportează la modul de interpretare a contractului de către instanța de apel.

De asemenea, nici susținerile recurentei în sensul că este eronată soluția pronunțată de instanța de apel, în ceea ce privește aprecierea datei de la care intră în vigoare tarifele majorate, respectiv data de 01.07.2019, susținând că, în opinia sa, aceste tarife au fost modificate în mod legal și suficient prin HCL 109/19.03.2019, având aplicabilitate imediată, iar facturile ce reprezintă obiectul prezentului dosar sunt emise potrivit legii aplicabile, nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme recurenta nu arată în ce a constat în concret încălcarea sau greșita aplicare a dispozițiilor legale, ci își exprimă doar nemulțumirea față de soluția instanței.

Afirmațiile recurentei vizând greșita interpretare a contractului de către instanța de apel și reținerea eronată a situației de fapt rezultată din probe, precum și susținerile acesteia în sensul că în mod greșit a fost apreciată data de la care intră în vigoare tarifele majorate reprezintă, așa cum s-a arătat în precedent, o evaluare de netemeinicie și nu una de nelegalitate, care să se circumscrie cerințelor motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Criticile recurentei prin care s-a arătat că hotărârea recurată este nelegală și că instanța de apel a dat o interpretare greșită normelor de drept material, în condițiile în care a avut loc o manifestare de voință comună, din partea ambelor părți semnatare ale contractului, în ceea ce privește punerea în aplicare a majorării tarifelor comunicate de Colterm, nu se pot constitui în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de actuala reglementare, din moment ce în susținerea acestora recurenta se raportează la modul de interpretare a contractului de către instanța de apel și la reținerea unei situații de fapt care nu se coroborează cu probele.

Interpretarea contractului într-o manieră neconformă sensului reieșit din acordul părților, precum și evaluarea relațiilor dintre entitățile juridice aflate în conflict, constituie o ipoteză de analiză corelată a probelor. Stabilirea adevăratei voințe a părților contractante constituie un aspect al etapelor devolutive, iar nu al controlului de legalitate, pentru că doar în valorificarea probelor propuse și încuviințate se poate stabili care a fost conduita părților. Or, în recurs instanța nu poate constata o altă situație de fapt decât cea configurată de către instanța de apel.

Așa fiind, argumentele expuse de recurentă din această perspectivă sunt chestiuni care privesc situația de fapt și probele administrate, aspecte care nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, se observă că sub pretextul unor pretinse interpretări eronate a obligațiilor contractuale asumate prin convenție, recurenta-reclamantă, relatând opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de prim control judiciar, tinde la schimbarea situației de fapt stabilite, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Afirmațiile recurentei prin care s-a arătat că pârâta a dat o interpretare eronată prevederilor legale și contractuale, în acest sens evocându-se dispozițiile art. 8 și art. 43 ale Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, precum și prevederile art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, ale art. 3, art. 7, și art. 8 ale prevederilor Ordinului ANRSC nr. 109/2007, precum și cele prin care aceasta a solicitat să se constate că interpretarea (refuzul la plată) dată de pârâtă prevederilor art. 5.1. din contract reprezintă o încălcare a regulilor de interpretare prevăzute de art. 1268-1269 C. civ., întrucât articolul este interpretat în sensul de a nu produce efecte, nu se pot constitui în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1)-(8) C. proc. civ., în condițiile în care prin aceste afirmații nu se aduc critici hotărârii pronunțate de instanța de apel, ci se invocă interpretarea eronată a prevederilor legale și contractuale de către pârâtă.

Or, potrivit art. 483 C. proc. civ., obiectul recursului îl constituie "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Criticile prin care recurenta a susținut că pârâta acționează cu rea-credință și cele prin care a arătat că aceasta și-a însușit majorarea tarifelor comunicate de Colterm, nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme problematica atitudinii pârâtei în derularea raporturilor contractuale și modul de conduită a acesteia, vizează situația de fapt și probatoriile administrate.

De altfel se observă că, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății de către reclamantă, nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanța de control judiciar în fundamentarea acesteia.

În cuprinsul cererii formulate, recurenta a reluat chestiuni legate de fondul cauzei, fără a arăta în concret ce dispoziții au fost interpretate sau aplicate greșit de instanța de apel, fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

Prin urmare, față de dezvoltarea susținerilor formulate de recurenta-reclamantă, nu poate fi identificată vreo critică concretă în sensul rigorilor prevăzute de dispozițiile imperative ale art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Întrucât recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul principal declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. prin administrator judiciar C. SPRL, D. și E..

În ceea ce privește recursurile incidente formulate de recurenta-pârâtă A. S.A. și de recurenta-chemată în garanție B. împotriva aceleiași decizii, Înalta Curte urmează să constate ca acestea au rămas fără efect pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Dispozițiile art. 491 alin. (1) din C. proc. civ. stabilesc că "recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile", la alin. (2) din același cod stabilindu-se că "prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător".

Totodată, se reține că în conformitate cu prevederile art. 472 alin. (2) C. proc. civ. dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect.

Prin urmare, având în vedere caracterul accesoriu al recursurilor incidente în raport cu recursul principal și faptul că recursului principal promovat de reclamanta COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. prin administrator judiciar C. SPRL, D. ȘI E. urmează să i se aplice sancțiunea nulității, Înalta Curte constată că recursurile incidente, promovate de pârâta A. S.A. și de chemata în garanție B., au rămas fără efect.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a, raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și făcând aplicarea dispozițiilor art. 491, raportat la art. 472 C. proc. civ., va anula recursul principal și va respinge ca rămase fără efect recursurile incidente.

În ceea ce privește cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, formulată de recurenta-chemată în garanție B., Înalta Curte o va respinge, având în vedere următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Astfel, dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este recunoscut părții care a câștigat procesul și atunci când aceasta le-a solicitat în mod expres în etapa procesuală în care le-a efectuat.

La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea care a câștigat litigiul.

Or, în speță, recursul principal, declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. prin administrator judiciar C. SPRL, D. ȘI E. a fost anulat, în timp ce recursul incident declarat de recurenta-chemată în garanție B. a fost constatat, ca rămas fără efect, context în care niciuna din părți nu poate pretinde cheltuieli de judecată în raport cu cealaltă, părțile având poziția juridică de părți căzute în pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul principal declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. prin administrator judiciar C. SPRL, D. ȘI E. împotriva deciziei nr. 51/A din 18 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Constată că recursurile incidente declarate de recurenta-pârâtă A. S.A. și de recurenta-chemată în garanție B. împotriva deciziei nr. 51/A din 18 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, au rămas fără efect.

Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de recurenta-chemată în garanție B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2022.