ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2395/2022

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, la data de 20 noiembrie 2017, reclamanta A. S.R.L. - în insolvență, în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 11.596.499 RON reprezentând discounturi (comisioane) neacordate. Au fost solicitate și penalități de întârziere, conform înțelegerii părților, aferente sumei de mai sus, începând cu 21 noiembrie 2014. Totodată, reclamanta a solicitat să se constate că operează compensația legală cu suma de 4.538.427,19 RON. S-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1350, art. 1531, art. 1535, art. 1616 și următoarele din C. civ., O.U.G. nr. 13/2011 și art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 62/LP din 1 aprilie 2021, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a admis excepția prescripției extinctive în ce privește cererea de pronunțare a nulității relative pentru violență - viciu de consimțământ. A respins ca prescrisă cererea de pronunțare a nulității relative pentru violență - viciu de consimțământ formulată de reclamanta A. S.R.L. - în insolvență - prin administrator special C. și administrator judiciar D., în contradictoriu cu pârâta B. S-a respins, în rest, ca nefondată cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții. În temeiul art. 331 alin. (3) C. proc. civ., a fost obligată pârâta B. să avanseze expertului E. suma de 3.760 RON reprezentând diferență onorariu expert, cu posibilitatea pentru pârâtă de a recupera această sumă de la reclamantă pe cale separată. S-a luat act că pârâta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar F.. Prin decizia nr. 33/2022-A din 10 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Împotriva deciziei nr. 33/2022-A din 10 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar F.. a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. În principal, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, având în vedere că aceasta a soluționat procesul fără a intra efectiv în judecata fondului, în conformitate cu prevederile art. 497 C. proc. civ. coroborat cu art. 480 alin. (3) C. proc. civ., cu consecința casării și a sentinței nr. 62/LP/01.04.2021, pronunțate de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă. În subsidiar, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel care a pronunțat hotărârea atacată, în conformitate cu prevederile art. 497 C. proc. civ. Contrar aspectelor reținute de către instanța de apel, recurenta-reclamantă a învederat că soluția legală și temeinică în cauză era de respingere a excepției prescripției, cu consecința admiterii cererilor de chemare în judecată conexate, astfel cum au fost formulate de către reclamanta A. S.R.L. Referitor la solicitarea de trimitere a cauzei în vederea rejudecării la prima instanță, s-a arătat că, atât prima instanță, cât și instanța de apel au soluționat procesul fără a intra efectiv în judecata fondului, neadministrând probe relevante în vederea aflării adevărului în cauză. În ceea ce privește judecata în calea de atac a apelului, s-a subliniat că, în cadrul ședinței publice din data de 27 ianuarie 2022, instanța de apel a respins reclamantei toate cererile de probațiune pe care le-a formulat, rămânând în pronunțare la primul termen de judecată, astfel cum rezultă din încheierea ședinței publice din data de 27 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, sens în care a încălcat dispozițiile art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin urmare, s-a arătat că, atât hotărârea primei instanțe, cât și cea a instanței de apel, care a decis să respingă cererea reclamantei de trimitere a cauzei spre rejudecare, sunt nelegale, în cauză, fiind incident cazul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Instanța de judecată nu a intrat efectiv în judecata fondului, aspect care conduce la necesitatea admiterii recursului, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe, dând eficacitate prevederilor art. 497 raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., în scopul de a nu priva partea de aplicarea principiului dublului grad de jurisdicție. În ceea ce privește solicitarea subsidiară, de trimitere a cauzei spre rejudecare instanței de apel, recurenta-reclamantă a precizat că hotărârea instanței de apel s-a dat strict prin raportare la probele administrate în fața primei instanțe, în condițiile în care instanța de apel nu a încuviințat administrarea probelor solicitate, rămânând în pronunțare la primul termen de judecată, dându-se astfel eficacitate principiului celerității, însă în detrimentul unei analize corecte a cauzei. Prima instanță a unit excepția prescripției dreptului material la acțiune cu fondul, motivând că sunt necesare aceleași probe pentru soluționarea ambelor, iar ulterior, aceeași instanță și implicit și instanța de apel au decis că nu este necesar a se administra nicio altă probă în cauză. Prin urmare, în lipsa administrării altor probe, în afara înscrisurilor pe care reclamanta le-a anexat cererii sale, în mod nelegal și netemeinic, s-a susținut că instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, neintrând în judecata fondului cauzei. În continuare, recurenta-reclamantă a reiterat motivele datorită cărora termenul de prescripție nu era împlinit la momentul formulării acțiunii. Pe fondul cauzei, s-a susținut că instanța de apel a reținut în mod eronat starea de fapt dintre părți, dispunând în mod greșit respingerea cererii de chemare în judecată și, totodată, instanța de apel a respins în mod nelegal apelul, în cauză fiind incident motivul de casarea prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 12 mai 2022, intimata-pârâtă B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, raportat la faptul că motivele dezvoltate de către recurentă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de lege, potrivit exigențelor art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ. Totodată, s-a susținut că invocarea ca temei juridic a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 si 8 C. proc. civ. este formală, în realitate criticile dezvoltate nefiind decât o reluare a motivelor acțiunii introductive și respectiv a motivelor de apel, iar nu motive de casare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Intimata-pârâtă a invocat și excepția lipsei calității de reprezentant, cu motivarea că cererea de recurs a fost formulată de către reclamanta A. S.R.L. prin avocat D., fiind totodată semnată de către aceasta, însă din împuternicirea avocațială anexată cererii de apel nu rezultă cine a semnat în numele societății A., fiind inserată mențiunea "conform contract". În acest sens, au fost invocate dispozițiile art. 25 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2006. În consecință, intimata-pârâtă a solicitat instanței de recurs să pună în vedere reclamantei A. S.R.L. să depună la dosarul cauzei dovada faptului că lichidatorul judiciar a acordat în mod legal mandat pentru promovarea căii de atac a recursului în litigiul de față sau să solicite lichidatorului judiciar F. S.R.L. să precizeze dacă își însușește cererea de recurs. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

La 5 iulie 2022, F. a depus la dosar sentința nr. x/F/29.06.2022, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013 privind procedura închiderii falimentului recurentei A. S.R.L. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. Prin încheierea din 20 septembrie 2022, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Părțile nu au formulat puncte de vedere asupra raportului. Intimata-pârâtă B. a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepția lipsei capacității de folosință a recurentei-reclamante A. S.R.L., raportat la faptul că procedura insolvenței, care a făcut obiectul dosarului nr. x/2013 al Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, a fost finalizată și, drept consecință, societatea reclamantă a fost radiată din Registrul Comerțului. În susținerea excepției invocate, intimata-pârâtă a atașat sentința civilă nr. 733/F din 29 iunie 2022 a Tribunalului Bihor și extras Recom privind dovada radierii efective. La termenul din 15 noiembrie 2022, completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepția lipsei capacității de folosință a recurentei-reclamante, invocată de intimata-pârâtă. Analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac pentru lipsa capacității de folosință a societății recurente, în considerarea următoarelor argumente: Potrivit dispozițiilor art. 32 C. proc. civ., "orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia are capacitate procesuală, în condițiile legii, are calitate procesuală, formulează o pretenție și justifică un interes", dispoziții care se aplică, în mod corespunzător, și în cazul căilor de atac. Totodată, instanța supremă reține că art. 56 alin. (1) C. proc. civ. dispune în sensul că, "poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile", iar alin. (3) al aceluiași text normativ prevede că "lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului, actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință fiind lovite de nulitate absolută". Capacitatea procesuală de folosință este acea parte a capacității procesuale care constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual. Art. 244 C. civ. prevede că persoana juridică încetează, după caz, prin constatarea ori declararea nulității, prin fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desființare ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege, iar art. 251 alin. (1) din același cod dispune că persoanele juridice încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise. Totodată, prevederile art. 1 din Legea nr. 31/1990 stabilesc că societățile cu sediul în România sunt investite cu personalitate juridică, iar unul dintre efectele personalității juridice este dreptul societății de a sta în justiție ca reclamantă sau pârâtă, drept care subzistă până la radierea societății din registrul comerțului, acesta fiind în realitate și momentul încetării existenței sale ca persoană juridică. Radierea unei societăți comerciale din Registrul Comerțului are drept efect încetarea capacității procesuale de folosință și de exercițiu a acesteia și, prin urmare, societatea radiată nu poate avea calitate procesuală, această operațiune având semnificația încetării existenței persoanei juridice. În cauză, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă A. S.R.L. a fost radiată din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, ca urmare a închiderii procedurii falimentului dispuse prin sentința nr. 733/F/2022 din 29 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2013 de către Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, definitivă prin neapelare. În consecință, recurenta-reclamantă nu mai beneficiază de capacitatea de a avea și de a-și exercita drepturile și obligațiile, sau altfel spus nu mai subzistă ca subiect de drept și nici nu mai are îndreptățirea legală de a fi parte în proces. Excepția lipsei capacității procesuale de folosință este o excepție de fond, absolută și peremptorie, iar actele de procedură făcute de o persoană fără capacitate de folosință sunt nule, în temeiul art. 56 alin. (3) C. proc. civ. Așadar, cererea de recurs promovată de recurentă a rămas fără o finalitate practică din punct de vedere juridic, iar soluția în atare situații este aceea determinată de art. 40 alin. (1) din C. proc. civ., normă care prevede că "Cererile făcute de o persoană care nu are capacitate procesuală sunt nule sau, după caz, anulabile". Prin urmare, având în vedere că societatea reclamantă A. S.R.L. este în prezent radiată din evidențele Registrului Comerțului, lipsindu-i capacitatea de a avea drepturi și obligații în plan procesual, Înalta Curte va admite excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei și va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar F.. împotriva încheierii din 27 ianuarie 2022 și a deciziei nr. 33/2022 - A din 10 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, ca fiind introdus de o persoană fără capacitate de folosință.